86 matches
-
Cobălcescu a fost, de altfel, cel dintâi care a presupus prezența petrolului în Platforma Valahă, dar a și întrezărit legătura dintre zăcămintele de petrol și cele de sare gemă din depozitele de molasă. Înainte de a fi propus etajul Sarmațian al Miocenului, Grigore Cobălcescu recunoaște, pe baza faunei caracterul „sălciu”/„salmastru” al apelor în care s-au format depozitele de la Repedea-Iași, intuiește câteva subdiviziuni ale acestui etaj (Volhinian, Basarabian inferior și superior) și argumentează evoluția Platformei Moldovenești ca o platformă carbonatică, model
SAVANTUL GRIGORE COBĂLCESCU – ÎNTEMEIETORUL GEOLOGIEI ROMÂNEŞTI, UN EXEMPLU DE DEMNITATE CIVICĂ de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1381 din 12 octombrie 2014 by http://confluente.ro/pompiliu_comsa_1413098050.html [Corola-blog/BlogPost/383713_a_385042]
-
miniere. Exploatarea zăcămintelor carbonifere a continuat de-a lungul anilor, dezvoltând o zonă mono industrială, activitatea economică preponderentă fiind aceea de exploatare și prelucrare a cărbunelui. Jiului s-au ivit la milioane de ani după cataclismele și dezastrele geologice ale Miocenului, cataclismele și dezastrele sociale ale Petrila - zonă situată la limita de est al depresiunii Petroșani, pierdută între munții falnici ce-l înconjoară acoperiți de desișul pădurilor seculare a creat încă din antichitate condiții de viețuire și de locuire, dar, asupra
DATA DIN CALENDAR CARE A ÎNDOLIAT VALEA JIULUI (PARTEA A DOUA) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1779 din 14 noiembrie 2015 by http://confluente.ro/liviu_pirtac_1447453638.html [Corola-blog/BlogPost/359974_a_361303]
-
De-a lungul erelor și perioadelor geologice se remarcă câteva etape: existența unei flore primare în cretacic și a unei flore tropicale cu mlaștini în terțiarul inferior; o pădure subtropicală ceva mai rară și mai apropiată de cea actuală în miocen, o dezvoltare a vegetației de foioase și conifere în pleistocen; dispariția formelor de climă rece și a multor relicte pliocene ce mai persistau în enclave în holocen. În acest din urmă interval, în spațiul dobrogean pătrund elemente sudice și se
EUR-Lex () [Corola-website/Law/192593_a_193922]
-
localnici sub denumirea „La Gloduri” se află la ieșirea din satul Monor, la confluența pâraielor „Pârgului” și „Luțului” și reprezintă o zonă mlăștinoasă în arealul căreia se află câteva structuri conice (vulcani noroioși) alcătuite din sedimente (marne, gresii, argile) atribuite Miocenului. Vulcanii noroioși sunt formațiuni create de gazele naturale provenite de la mare adâncime, care ies la suprafață printr-un strat de argile, combinându-se cu apa (apă de infiltrație, apă sărată de zăcământ) și formând la suprafața solului conuri (mici cratere
Vulcanii noroioși „La Gloduri” () [Corola-website/Science/325389_a_326718]
-
iar marsupialele și mamiferele placentare au apărut în Eocen, acum 56-34 milioane de ani. Deși marsupialele și mamiferele placentare au coexistat în Australia în Eocen, numai marsupialele au supraviețuit până în ziua de astăzi. Mamiferele placentare au reapărut în Australia în Miocen, cănd Indonezia s-a apropiat de Australia, liliecii și rozătoarele începând să apară pe continentul australina. Marsupialele au evoluat pentru a umple nișele ecologice specifice. De exemplu, Tigru tasmanian seamănă foarte mult cu canidele; oposumii și veverițele zburătoare au calități
Fauna Australiei () [Corola-website/Science/316103_a_317432]
-
a lucrat în ultima parte a vieții la restaurarea picturilor murale termenul provine din limbajul navigatorilor insemnând tâlhării sau jafuri pe mare iar la începutul epocii pliocene vegetația de savană este înlocuită cu landșafturile de silvostepă etajul geologic respectiv corespunde miocenului mediu a existat un singur supraviețuitor jumong a fost cunoscut pentru abilitatea sa de excepție la tras cu arcul pisica de mare se hrănește mai ales cu viețuitoare marine mici moluște și raci pe care le scoate din nisip literatura
colectie de fraze din wikipedia in limba romana [Corola-website/Science/92305_a_92800]
-
înspre nord si nord - est. Zăcământul de sare gemă Fețele Târgului - Târgu Ocna, este localizat în zona flișului extern, aparținând Carpaților Orientali din Moldova centrală. Masivul de sare de Târgu Ocna face parte dintr-o lamă de rabotaj smulsă din Miocenul unității marginale și adusă peste depozitele helvețiene ale unității pericarpatice din fereastra Vâlcele. Formațiunii cu sare de la Târgu Ocna i se atribuie vârsta acvitaniană. Din punct de vedere stratigrafic, depozitele sedimentare care apar în zona zăcămantului Fețele Târgului - Târgu Ocna
Salina Târgu Ocna () [Corola-website/Science/337390_a_338719]
-
unei eroziuni active. Apele scurte și repezi brăzdând insulele arhipelagului au transportat aluviunile grosiere, care, depuse pe fundul mării, au devenit conglomeratele scoase la zi de eroziune pe laturile de sud si de vest ale bazinului. Trecerea de la oligocen la miocen a însemnat nu numai o domolire a intensității sedimentării și schimbării naturii formațiunilor (o alternanță de marne și argile) dar și începutul unei faze de depunere de o importanță deosebită pentru această regiune. În noul orizont marno-argilos, care avea o
Petroșani () [Corola-website/Science/297100_a_298429]
-
În această perioadă s-au depus bancuri puternice de conglomerate în alternanță cu gresii și nisipuri, dar și pietrișuri sau bolovănișuri cu stratificație torențială. Dintre toate aceste sedimente depuse în bazinul Petroșani, numai orizontul considerat de trecere de la oligocen la miocen conține strate de cărbune. Geologul Nicolae Oncescu consideră că formarea succesivă a stratelor de cărbunii s-a produs astfel: „ Alternanța frecventă de starte marine, formate din gresii și marne, cu strate laguanre propriu-zise, reprezentate prin roci bituminoase și cu depozite
Petroșani () [Corola-website/Science/297100_a_298429]
-
sunt ascuse de solul vegetal. Blocul cristalin al Munțiilor Făgăraș a început să se ridice față de relieful înconjurător la începutul erei terțiare. Ca și întregul lanț al Carpaților Meridionali, ridicarea a avut loc în trei etape succesive (în Eocen, în Miocen și în Pliocen). În fiecare din aceste etape s-au creat platforme de eroziune, ce se mai recunosc astăzi pe creste sub forma unor suprafețe aproape plane, fracționate de văi (de exemplu: creasta principală în Vârful Brătilei și în Vârful
Munții Făgăraș () [Corola-website/Science/300137_a_301466]
-
este numele dat unei perioade în care Marea Mediterană s-a evaporat parțial sau aproape complet, în timpul vârstei Messiniane din Miocen, aproximativ 6 milioane de ani în urmă. În 1961, cercetările seismologice din bazinul Mării Mediterane au scos la iveală o particularitate geologică la aproximativ 100-200 de metri sub fundul mării. Această particularitate, numită "factorul M", urmărea aproape constant conturul fundului
Criza messiniană () [Corola-website/Science/303744_a_305073]
-
formate prin evaporarea apei, de o grosime de până la 3km. Mostre de sedimente adunate din forajele la mare adâncime în Marea Mediterană, incluzând minerale evaporite, soluri și plante fosilizate, arată că, cu aproximativ 5,9 milioane de ani în urmă, în Miocenul târziu, Strâmtoarea Gibraltar s-a închis iar Marea Mediterană, izolată de Oceanul Atlantic, s-a evaporat. În locul ei s-a format un bazin uscat, cu adâncimi de până la 3,2 - 4,9 km sub nivelul oceanului. Fenomenul a avut loc datorită faptului
Criza messiniană () [Corola-website/Science/303744_a_305073]
-
complicareșsi specializare a dentiției, o mărire a taliei și o lungire a picioarelor. O astfel de evoluție se observă, de pildă, la proboscidieni, care au început cu forme de mărimea unui porc mistreț în Paleogen, pentru a ajunge apoi în Miocen la forme ce aveau peste 4 m înălțime, așa cum se vede la scheletul de Dinotherium gigantissimum găsit lângă Vaslui, expus la muzeul Antipa din București. Dintre speciile înrudite rinocerilor, este de reținut imensul Baluchiterium, considerat cu cei 5 m lungime
Neozoic () [Corola-website/Science/310942_a_312271]
-
apară propuneri pentru a le numi subspecii "alascanus" sau "alascensis", dar variația este clinală și îndeplinește "Regulă lui Bergmann". Vulturul cu cap alb este o specie pereche cu codalbul eurasiatic "Haliaeetus albicilla". S-a produs diferențierea între specii la începutul Miocenului timpuriu (cca. 10 milioane de ani cel putin, dacă cele mai vechi înregistrări fosile sunt corecte). Vulturul cu capul alb este un puternic zburător, folosind la maxim curenții termici. În sălbăticie trăiesc 20 - 30 ani, iar în captivitate până la 60
Haliaeetus leucocephalus () [Corola-website/Science/309379_a_310708]
-
este un gen de hârciogi fosili de la începutul Miocenului din Europa. Este cunoscut din zona MN 4 (a se vedea MN zonificare) în Oberdorf, Austria; Karydia, Grecia; și Tägernaustrasse-Jona, Elveția, și din zona de MN 5 într-un singur sit la Affalterbach, Germania. Înregistrările MN4 sunt plasate în specia
Seorsumuscardinus () [Corola-website/Science/337216_a_338545]
-
S. alpinus". "Seorsumuscardinus" poate fi asociat lui "Muscardinus", genul actualului pârș de alun, care apare aproximativ în același timp, și cu mai vechiul "Glirudinus". În 1992, Thomas Bolliger a descris niște dinți de "Seorsumuscardinus" din localitatea elvețiană Tägernaustrasse (MN 4; Miocenul timpuriu, vezi MN zonificare) ca un hârciog nedefinit (familie Gliridae), probabil, înrudit cu "Eomuscardinus". Șase ani mai târziu, Hans de Bruijn a numit noul gen și specie "Seorsumuscardinus alpinus" pe baza materialului din Oberdorf, Austria (de asemenea MN 4) și
Seorsumuscardinus () [Corola-website/Science/337216_a_338545]
-
Astfel, genul "Seorsumuscardinus" include acum specia "Seorsumuscardinus alpinus," MN 4 și "S.bolligeri," MN 5. Prieto a plasat provizoriu materialul din Tägernaustrasse la "S. alpinus". El a menționat, de asemenea, "Pentaglis földváry", un nume dat unui singur molar superior din Miocenul mediu din Ungaria, care este acum pierdut. Deși specimenul prezintă unele asemănări cu "Seorsumuscardinus", publicat ilustrațiile publicate sunt prea sărace pentru a confirma identitatea cu "Pentaglis", și Prieto consideră că acest ultim nume este un neidentificabil "nomen dubium". Numaidinții laterali
Seorsumuscardinus () [Corola-website/Science/337216_a_338545]
-
Jgeab și Sărat, pe DC respectiv DC. Platoul este situat între 424 și 607 m altitudine, fiind delimitat de râul Slănic la sud, râul Jgheab la est, râul Meledic la nord și de Pârâul Sărat la vest. Datorită substratului geologic miocen, la limita dintre zonele montană și subcarpatică au apărut formațiuni de cute diapire cu sâmburi de sare aquitaniană. Zona are astfel ca substrat argile și gresii de cuvertură, pe molasă salmastră a unui masiv de sare, înconjurat de gresii și
Platoul Meledic () [Corola-website/Science/320406_a_321735]
-
pliocene. Grosimea lor nu depășește 750 m. Vîrsta absolută a acestor depuneri este apreciată de la 16 pînă la 1,5 mln ani. Anume în depozitele neogene are loc dezvoltarea rețelei hidrografice și a reliefului contemporan. La începutul neogenului în epoca miocenului inferior terotoriul raionului la fel ca și teritoriul țării se dezvoltă în condiții continentale și reprezintă o cîmpie slab fragmentată. Formarea Munților Carpați a contribuit la coborîrea regiunilor limitrofe și la formarea depresiunii tectonice Precarpatice. Cu aproximativ 13 milioane de
Raionul Nisporeni () [Corola-website/Science/297500_a_298829]
-
fel ca și teritoriul țării se dezvoltă în condiții continentale și reprezintă o cîmpie slab fragmentată. Formarea Munților Carpați a contribuit la coborîrea regiunilor limitrofe și la formarea depresiunii tectonice Precarpatice. Cu aproximativ 13 milioane de ani în urmă, în miocenul superior, teritoriul era ocupat de Marea Sarmațiană. Aceasta a fost cea mai mare transgresiune marină din perioada neogenă. Depozitele acestei mări se găsesc și pe teritoriul raionului și sînt reprezentate prin calcare nisipuri, argile. Lumea organică era bogată și variată
Raionul Nisporeni () [Corola-website/Science/297500_a_298829]
-
acestea se explică prin insăși caracterul de formare a suprafeței terestre care a decurs în anumite condiții tectonice predeterminate de așezarea teritoriului raionului în limitele Podișului Moldovei Centrale. Formarea reliefului actual din partea centrală inclusiv relieful raionului Nisporeni a început în miocenul superior cînd în urma regresiunii mării sarmațiene, aici s-a stabilit un regim continental cîmpia joasă de acumulare marină ce s-a format a fost supusă la început unei denudații slabe. Dtorită intensificării mișcărilor tectonice și a proceselor de denudație, stratele
Raionul Nisporeni () [Corola-website/Science/297500_a_298829]
-
și carne sa sau ca purtător de rabie sau ca animal dăunător. Alte procionide, cum ar fi coati sau kinkaju sunt de asemenea vânate pentru carne sau blana lor. Fosilele procionidelor datează din oligocenul inferior până în prezent în America de Nord, din miocenul superior până în prezent în America de Sud, din eocenul superior până în pleistocenul inferior în Europa și din miocenul inferior până în prezent în Asia. Prin strămoșii lor se înrudesc cu ursidele și canidele. Două subfamilii erau recunoscute în mod tradițional în clasificările mai
Procionide () [Corola-website/Science/306090_a_307419]
-
fi coati sau kinkaju sunt de asemenea vânate pentru carne sau blana lor. Fosilele procionidelor datează din oligocenul inferior până în prezent în America de Nord, din miocenul superior până în prezent în America de Sud, din eocenul superior până în pleistocenul inferior în Europa și din miocenul inferior până în prezent în Asia. Prin strămoșii lor se înrudesc cu ursidele și canidele. Două subfamilii erau recunoscute în mod tradițional în clasificările mai vechi: "Ailurinae", cu un singur gen existent "Ailurus" (panda mică), găsită în Himalaia și părțile adiacente
Procionide () [Corola-website/Science/306090_a_307419]
-
trăiește în prezent este koala ("Phascolarctos cinereus"). "Phascolarctos" a fost plasat adesea în familia "Phalangeridae", dar acum este considerat că reprezintă o familie distinctă și foarte primitivă cu unele afinități cu familia "Vombatidae". Gama geologică a familiei "Phascolarctidae" este din miocenul mijlociu până în holocen în Australia. Familia "Phascolarctidae" are cinci genuri și 12 specii actuale și fosile:
Fascolarctide () [Corola-website/Science/302354_a_303683]
-
limanului Razelm format ulterior. Complexul lagunar Razim-Sinoe, precum și celelalte limane sunt construcții recente, post-glaciare, formate prin acumularea de nisip și de aluviuni dunărene după stabilizarea, aproximativ acum 7000 de ani, a nivelului Mării Negre. se compune din strate calcaroase orizontale din Miocenul sarmațian, acoperite cu strate groase de loess cuaternar adus de vânturi în decursul perioadelor glaciare din ultimele două milioane de ani, și puternic erodate în fazele interglaciare mai calde ; sub aceste strate, la picioarele capului, se găsesc gresii, marne și calcare
Capul Doloșman () [Corola-website/Science/329776_a_331105]