48 matches
-
moartea/ așa te gîndeai/ cîștigă doar cel care se joacă" (ibidem). Sub același unghi moral, lirismul lui Valeriu Mircea Popa își dezvăluie însă și o latură demoniacă. Semnalele ingenuității alternează cu cele ale unui cinism ce se complace în sine, mizantropic, printr-o extensie a dezamăgirii ființei, printr-o extrapolare a subiectului asupra celorlalți. Jocul devine indolent, golit de umanitatea sensibilă, mecanizat în libertatea sa care nu consfințește decît eșecul: "ar trebui să înlocuiesc numele acestui oraș/ cu un simplu număr
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
uneori că poate să fie patologic... dar asta să fie oare o scuză? Poate cel mult o explicație". Să fie o premoniție a rolului echivoc pe care l-a jucat filosoful în etapa Păltinișului? în orice caz, următoarele rînduri cu mizantropică alură, așternute în anii nebuloși ai războiului, au un caracter profetic: "în fond, fiecare cu structura lui. Dacă îi place omului să fie redus la rangul de sclav fanatizat și util, n-are decît". Sorana Gurian, prinsă în malaxorul măsurilor
Jurnale feminine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10471_a_11796]
-
Mi-ar plăcea să scriu despre ceva nespectaculos, obișnuit, firesc, dar care să fie totodată excepțional. Or, până acum, normalitatea n-a fost, în articolele mele, decât palida excepție. Și nu din sete de senzațional ieftin sau din vreo dominantă mizantropică prost gestionată a caracterului meu. Pur și simplu, pentru că din poziția în care mă aflu așa se percep lucrurile. Nefiind un autor de ficțiuni și neposedând o imaginație debordantă, transcriu ceea ce văd și aud. "Tu chiar nu ești capabil să
Marie-Rose by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12617_a_13942]
-
ia hanurile drept castele și morile de vînt drept uriași, fiindcă nu se înșeală nici în privința bărbaților care îi trec prin suflet și trup, nici a lumii din jur. Evaluările ei sînt mai curînd rezervate, de nu și un pic mizantropice. Dezechilibrul ei are altă sursă decît Ťbovarismulť și se manifestă diferit. După datele din roman, Ioana Olaru este mai curînd o ființă dedublată, poate chiar una maladiv dedublată. O ființă scindată, ambivalentă, care trăiește, concomitent și paradoxal, în două sau
Romanul unei lumi deraiate by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Imaginative/11727_a_13052]
-
era prea lungă/ așa că foarfeca mai poate reteza cîteva trepte// pe o sfoară/ zbătîndu-se în vînt/ ciorapii încearcă să ajungă din urmă/ picioarele stăpînului" (trei baghete de lemn). În fine, e pus în scenă senzaționalul. Cultura acestuia are un caracter mizantropic, funcția lui fiind aceea de-a biciui existența în genere, tratînd-o drept grotescă, hilară, absurdă. Senzaționalul e în sine compromițător pentru normalitate, ca un soi de miracol decăzut. Grație acestuia, simțim corupția normei, decăderea scandaloasă a firescului: "în restaurantul Olla
Sociabilitate și solitudine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16980_a_18305]
-
a mot a ‚Călătoriilor lui Gulliver’”, scrie edinburghspotlight. com. Aceeași publicație scrie că, de fapt, spectacolul este o colecție de tablouri care „au de-a face mai mult cu teatrul corporal decât cu arta dramatică tradițională”. „Starea este, mai degrabă mizantropică. Nebunia existenței umane este, în acest spectacol, la paradă, fie că este vorba de bătrânețe, cu suflul ei bolnăvicios, sau de ultimul lot de copii nou născuți, ce va perpetua o specie nedemnă” , scrie edinburghspotlight.com. Potrivit acestei publicații, viziunea
Teatrul din Sibiu lăudat în Marea Britanie [Corola-blog/BlogPost/97391_a_98683]
-
că, deși l-a studiat pe Marx, prin prisma unei normale curiozități culturale, filosoful nostru n-a devenit, la ieșirea pe poarta închisorii, un promotor al marxismului. Ceva mai decepționantă ar putea fi socotită o prudență exagerată, evitarea, de nuanță mizantropică, a întîlnirilor cu camarazii de odinioară: "Cînd se întîlnea totuși cu ei, era evaziv și distant. Mircea Nicolau l-a vizitat odată pe Noica în apartamentul lui din str. Ornamentului nr. 4, rugîndu-l să-i spună părerea despre un eseu
Noica între extreme (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8513_a_9838]
-
femeile din uliță s-au repezit la băiat: "E Sfîntul! E Sfîntul! Cum să taie Sfîntul păsări, măi copile?"), și totuși un colț de natură, ambianța unui arhondaric sau vremea de afară îi sunt autorului mai la îndemînă: fire ușor mizantropică, așa cum sunt în genere naturile contemplative, Dan Ciachir zugrăvește o atmosferă verosimilă și pe alocuri molipsitoare. În plus, autorul e un liric a cărui fibră contemplativă s-a pătruns de sensibilitate religioasă. De aceea, ceea ce surprinde la el nu e
Bilanțul amintirilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8024_a_9349]
-
ești o nulitate, un ratat sau un cabotin, e destul să fii cinic spre a te bucura de oarecare, chiar de multă, considerație". Ceea ce la Cioran era avînt sumbru al "disperării", edificare luciferică a "amărăciunii", la Pericle Martinescu devine retractilitate mizantropică, turnată uneori în tipar aforistic: "Marele său defect e că are prea multe calități". Sau: "Revoltați împotriva morții nu sînt cei care mor, ci aceia care rămîn în urma lor. Ar zdrobi-o, dacă le-ar sta în putință!". Sau: "Bătrînețea
Mărturia unui longeviv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9815_a_11140]
-
și simplu, „om de teatru”. Din păcate, modestia m-a Împiedicat să fac vâlvă În jurul creațiilor mele. Când e vorba de oportunisme, mă retrag. Din punctul acesta de vedere, risc să devin un asocial. Am o fire ciudată și, probabil, mizantropică. Tocmai din cauza acestei firi răzvrătite am plecat din București. Îmi era greu să rezist acolo, trebuia să fac tot felul de compromisuri. - De ceva vreme, v-ați manifestat preponderent pe linie pedagogică. Ați predat la Universitatea Ecologică București, apoi la
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
aici. Urmează o iarnă geroasă și întâmplarea face să-i degere degetele de la mâna dreaptă. Neglijându-se, mâna i se cangrenează și trebuie să i se amputeze partea bolnavă. Nu cedează. Învață să scrie cu stânga, se izolează de lume, mizantropic, convins că scrie lucruri geniale. Ca să și câștige sora de partea lui, îi ține o adevărată prelegere despre literatură și bibliotecă. Termină cartea, o publică, ieșind, astfel, biruitor. Tenta metaliterară și ironia sunt salvatoare. Tipică pentru țesătura narativă a lui
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
geroasă și întâmplarea face să-i degere degetele de la mâna Istorisiri nesănătoase fericirii 7 dreaptă. Neglijându-se, mâna i se cangrenează și trebuie să i se amputeze partea bolnavă. Nu cedează. Învață să scrie cu stânga, se izolează de lume, mizantropic, convins că scrie lucruri geniale. Ca să și câștige sora de partea lui, îi ține o adevărată prelegere despre literatură și bibliotecă. Termină cartea, o publică, ieșind, astfel, biruitor. Tenta metaliterară și ironia sunt salvatoare. Tipică pentru țesătura narativă a lui
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
să formulez destul de repede următoarea diferență elementară între bine și rău ca normă fundamentală pentru o moralitate umană autonomă: binele nu este doar ceea ce are valoare oricând și oriunde, cum susțin tradiționaliștii și integraliștii: buna tradiție antică adesea se dovidește mizantropică. Binele totuși nu este uneori nici măcar noul, cum susțin revoluționarii și extremiștii: noua mare revoluție se dovedește și ea puțin filantropică. În schimb, spus în cuvinte simple, pentru om binele este ceea ce îl ajută să fie om în mod autentic
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
suficient de unitară, este impactul ființei cu istoria. Departe de-a fi resimțită drept un factor constructiv, un îndreptar al conștiințelor, un drum spre progres, aceasta apare aici ca un „vis lung; visul greu și confuz al umanității", cum observa mizantropicul Schopenhauer, ori „cea mai mare dezamăgire a oamenilor cumsecade", cum se rostea scepticul cu acest prilej Blaga. O înșiruire de evenimente cu înclinație catastrofică, din care ar fi cu neputință să alegi un fir director, o legitate, un sens care
Impactul cu istoria by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6756_a_8081]
-
ca o contrapondere a insuficienței celei dintîi, fie că e abordată pe latura statutului intrinsec al creatorului, fie pe latura pur și simplu a "erorii" unei întrupări, rămîne în scrierea de care ne ocupăm un motiv favorit, mărturisitor. Concluzia, fatalmente mizantropică, subliniază extremele: "Vieți mici din care izvorăsc opere mari". Aidoma oricărui idealist contrariat, Gabriel Chifu își confruntă iluzoria fragilitate a idealului cu iluzoria soliditate a realului. Asistăm la un joc de iluzii a cărui diagramă o constituie o alternanță de
Dincolo de aparențe by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7105_a_8430]
-
a locuitorilor metropolei contemporane, cu o populație atomizată de solitudine. E o dureroasă reacție postromantică la formulele masificării, ale tehnicizării excesive, ale automatizării ce riscă a șterge particularitățile individuale, a pune în paranteză sufletul. Un postromantism care, sub aspectul său mizantropic, ascunde comizerația: „Eu nu aduc laudă omului. // Omul e împărat uzurpator / al propriului tron. Firimituri pe masa sa / în anotimpul cel mai bogat. / Nu aduc laudă omului. // Plîng cîntăreții pe cel mort / și nici o laudă nu îi aduc. Doar îl
Poemul ca remediu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6468_a_7793]
-
întîlnirea cu cărțile. În plus, umorul lui - și Eco este un autor de un umor abundent, pestriț și incoercibil - pleacă din neputința de a se pasiona de oameni în aceeași măsură cu care s-a împătimit de cuvinte. E sarcasmul mizantropic al celui ce-și privește cu cinism congenerii, așa cum stă de altminteri bine oricărei inteligențe care a încetat să mai nutrească iluzii în privința speciei umane. De la arbore spre labirint este o antologie de studii inspirate de patima filologică a autorului
Gorgona semiotică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6402_a_7727]
-
G.Ibrăileanu, G.Călinescu, T.Vianu, ș. Cioculescu purcede figura unui satiric, ins al zeflemelei incontinente, creator al unei lumi de fantoșe rizibile, al unui guignol autohton. Atitudinea lui Gelu Negrea e tranșantă: o aproape sistematică respingere a înțelegerii moral-depreciative, mizantropice, clădite pe cinism a personajului caragialian, punîndu-se în chestiune „criticismul excesiv al comentatorilor lui Caragiale", ce „împing personajul într-o zonă a ridicolului și penibilității deloc meritate". E o perspectivă înrudită cu cea a carității absolutorii pe care o propunea
Un dicționar atipic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6407_a_7732]
-
disciplinează declinanta umoare: „Laptele dimineții scaldă picioarele tale”, „Un depozit de chibrituri se aprinde sub pernă”. Caută un refugiu în finitul modelării, în chietudinea artizanală experimentînd „blîndețea unui calm șlefuitor de pietre și femei”. Se simte, în temeiul unui impuls mizantropic, „perfect în viciul (...) de a însufleți obiecte”. Solitudinea îi ascute simțurile. În perspectiva cosmică, adoptată ca un semnal al lejerității spiritului neconstrîns de convenții, se disting elemente familiare, mărunțișuri anodine megieșe cu simbolurile: „își face rîndunica norocosul cuib: sîrme, crucifixuri
Din stirpea damnaților by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5798_a_7123]
-
sunt în genere firi de interior, cu repulsie față de vulg și cu apetență pentru incinta sobră a mediilor culturale. Însuși actul de terapie hipocratică, de o discreție mergînd pînă la pragul confidențialității, îi preschimbă în naturi retrase, iubitoare de tihnă mizantropică. E ca și cum secretul profesional le dă imboldul unei claustrări în spirit, de unde aerul de însingurați a căror poftă de comunicare și-o satisfac departe de lume. Ei sunt oficinali în accepția nobilă a termenului, preferînd liniștea cabinetului în locul agitației din
Casta medicilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3484_a_4809]
-
manevra, id est estetizat. Precum în cazul lui Caragiale sau al lui Arghezi, n-am putea susține un clivaj definitiv, o netă separație între subiectul care livrează caricaturi și caricatura ca atare, cu care e de facto concrescut. în observațiile mizantropice, meprisante față de natura umană, ale lui Constantin Țoiu putem vedea, precum într-o vitrină, alături de mărfurile expuse, oglindirea mai mult ori mai puțin voalată a propriului său profil: , Am văzut că sărmanelor femei, gonind după cumpărături, le place să se
Constantin Țoiu, memorialist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11161_a_12486]
-
nu stricăm cu nici un preț sacrosanctele ,relații". ,Lanțul slăbiciunilor" e încă foarte activ. N-am avut nimic rău cu optzeciștii Cine cîntă în grup își va băga, atunci cînd i se cere, fratele în închisoare". Ce credeți despre grupurile literare? Mizantropica apoftegmă a lui Michaux, dacă-mi aduc aminte bine, ne duce cu gîndul la fetișul colectivului totalitar. A cînta în cor era sloganul fățarnicei ,arte angajate", deopotrivă comuniste, fasciste sau naziste, în intenția de-a oculta acapararea puterii de către un
Interviurile româniei literare cu Gheorghe Grigurcu by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10725_a_12050]
-
ca gol astigmat). Absența umanului stimulează o producție compensatoare. Golul e umplut metodic printr-o poetică a artificiului, asociațiile preferate țintind un imaginar ce aparent refuză funcția recuperatoare, ratificînd erzatz-ul. Suprarealismul e urmărit în amonte către obîrșiile sale urmuziene, amuzat mizantropice, care mixau regnurile cu voioșia efectuării unor caricaturi dar și cu o dezolare atît de intensă încît înlocuia bonomia liniilor înveselitoare cu fiorul absurdului: ,apele freatice gîlgîie pomelnicul invers pînă la izvoare/ împăciuitoare o șopîrlă în putrefacție ca un preot
Nedreptățitul Abăluță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10784_a_12109]
-
religioasă de nedefinit în mine, dincolo de credință”. Acesta este profilul moral al lui Emil Cioran alcătuit pe baza propriilor sale declarații cât și a unora dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape. Un filozof pesimist, negativist, un moralist cu accente mizantropice, „Un amestec de zbor liric și cinism, exaltat și glacial, difuz și incisiv” cum s-a caracterizat el însuși, un ardelean care a dus cu el pe malurile Senei toată revoltă și tristețea străbunilor săi din veac. Dacă Franța îl
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
a tuturor ființelor raționale de a-și cunoaște viitorul. Și, poate, nu doar a celor raționale. E o chestiune fascinantă, dar și cam riscantă aceasta privitoare la cunoașterea viitorului. Foarte riscantă, uneori, nu Însă lipsită de utilitate. O butadă ușor mizantropică susține că există o singură explicație pentru Împrejurarea că maimuțele din ramura care n-a făcut saltul spre umanoide au rămas la condiția lor: fiindcă au avut premoniția că Într-o zi vor deveni oameni. Vorbind serios, Ceilalți voiau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]