184 matches
-
mulțumesc, dragoș, mă pui în companie onoranta! acuma dacă tot e să “merg pe mîna ta”, iti confisc tot brațul și linkuiesc aici un art. anterior, tot pt. b24, care chiar așa se numește: “subversiv din pix” (mda, e o modalizare cam... subversiva, dar pixul chiar apare la propriu în povestire): http://textier.blogspot.com/search?q=din+pix eu sînt un retor, un “textier”, un publicitar care vinde tigăi gospodinelor. folosesc subversiunea că un topos al argumentării. nu sînt mai
Textier subversiv by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83016_a_84341]
-
literară Stilurile limbajului scris ● Stilul beletristic Raportul text-mesaj Raportul cu sistemul limbii Raportul cu limba literară - normă generală Raportul stil colectiv - stil individual Stilistica semnelor lingvistice în comunicarea literară VI. Discursul ● Tipuri de enunț ● Structura informațională a enunțului ● Anafora ● Deixisul ● Modalizarea ● Negația Discursul raportat ● Conectori pragmatici Sugestii metodologice Sugestiile metodologice au în vedere modul de organizare a activității didactice în vederea formării la elevi a competențelor formulate în prezenta programă. Potrivit specificului disciplinei opționale, conținuturile învățării cuprind o parte teoretică și o
EUR-Lex () [Corola-website/Law/265621_a_266950]
-
iterative / 158 Lecturi recomandate / 161 Exerciții / 162 Capitolul 4. Polifonia / 167 4.1. Subiectul vorbitor și locutorul / 169 4.2. Personajul ca "locutor" / 172 4.3. "Locutorul L" și "locutorul λ" / 175 4.4. Ironie și polifonie / 179 4.5. Modalizarea autonimică / 185 4.6. Ghilimelele / 189 4.7. Caracterele italice / 192 4.8. Captare și subversiune / 196 Lecturi recomandate / 198 Exerciții / 199 Capitolul 5. Discursul raportat / 203 5.1. Discursul direct și indirect / 204 5.2. Discursul direct / 205 5
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ghilimele, italice, puncte de suspensie, semnul exclamării) în scris, o formulare exagerată, adverbe și expresii (de tipul firește, desigur, după cum se știe) sunt indici facultativi ai prezenței ironiei. Sensul implicit este evident, adevăratul sens. Dan Sperber și Deidre Wilson analizând modalizarea autonimică (decalajul enunțiativ ce se produce atunci când enunțarea presupune și un comentariu asupra enunțului) au ajuns la concluzia că ironia funcționează asemeni unui ecou (Echoïc mention), mai mult sau mai puțin îndepărtat, al unor gânduri sau vorbe reale, sau imaginare
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pe două paradigme: perfectul simplu și imperfectul. Rezultă următorul tabel : Discurs Povestire Perfect compus /Imperfect Prezent Viitor simplu / Viitor perifrastic Perfect simplu /Imperfect (Prospectiv) Oral și scris Mai ales scris Folosire non specificată Folosire narativă Ambreiori (sau deictici) Absența ambreiorilor Modalizare Modalizare "zero" (aserțiune) Imperfectul este comun ambelor sisteme care, prin urmare, se intersectează. Relația dintre perfectul compus și imperfect este comparabilă cu cea care există între perfectul simplu și imperfect, având în vedere că sunt forme complementare din punct de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
două paradigme: perfectul simplu și imperfectul. Rezultă următorul tabel : Discurs Povestire Perfect compus /Imperfect Prezent Viitor simplu / Viitor perifrastic Perfect simplu /Imperfect (Prospectiv) Oral și scris Mai ales scris Folosire non specificată Folosire narativă Ambreiori (sau deictici) Absența ambreiorilor Modalizare Modalizare "zero" (aserțiune) Imperfectul este comun ambelor sisteme care, prin urmare, se intersectează. Relația dintre perfectul compus și imperfect este comparabilă cu cea care există între perfectul simplu și imperfect, având în vedere că sunt forme complementare din punct de vedere
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
anticipeze continuarea evenimentelor: avea sau urma urmate de un infinitiv. Când găsim un enunț de tipul regele urma / avea să moară nu peste mult timp, nu avem de-a face cu un adevărat viitor, care, pornind de la prezent, proiectează o modalizare subiectivă, ci cu anticiparea unui fel de fatalitate, a unui viitor deja cunoscut de narator. Referitor la acest subiect, Benveniste vorbește despre un "pseudo-viitor", pe care îl numește prospectiv. El poate fi marcat și prin viitorul simplu, așa cum apare în
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
descoperi prezența elementelor ce țin de "discurs". Lăsând la o parte intervenția naratorului dintre paranteze, descoperim citate din Mathilde în discursul direct în primul și ultimul paragraf. Într-al treilea, fraza care începe cu "trebuie..." presupune un subiect sursă a modalizării. La urma urmei, putem pune sub semnul întrebării identitatea acestui subiect: este el naratorul? Julien? Ambii în același timp ? Verbul "a recunoaște" pare că implică o complicitate între narator și personajul său, care face tangibilă urmarea "cu siguranță... păpușă pariziană
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
este de asemenea legată de distincția dintre dimensiunea referențială și dimensiunea modală a enunțării: pe de o parte, enunțul permite accesul co-enunțătorului la unele entități (referința), pe de altă parte, el indică ce relație întreține cu el subiectul enunțării sale (modalizarea). În enunțul Eu sunt trist, ambreiorul eu se referă la un individ ("locutorul-λ") care se întâmplă să coincidă cu subiectul enunțării; însă, din punct de vedere modal, există un fel de ruptură între subiectul enunțării ("locutorul L") și enunțul său
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
să te înscrii în mod fals, mimetic, împotriva actului de vorbire anterior sau virtual, în orice caz exterior, al altcuiva. Înseamnă să te înscrii în mod fals împotriva propriei enunțări, chiar în momentul în care o realizezi"162. 4.5. Modalizarea autonimică În limbă există și alte strategii prin care locutorul folosește o expresie arătând că ea nu este pertinentă. Ele reies din ceea ce este cunoscut sub numele de conotație autonimică, conotație care schimbă funcționarea obișnuită a opoziției dintre întrebuințare și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nu este pertinentă. Ele reies din ceea ce este cunoscut sub numele de conotație autonimică, conotație care schimbă funcționarea obișnuită a opoziției dintre întrebuințare și mențiune (a se vedea supra). Unii autori, urmându-l pe J. Authier-Revuz163, preferă să vorbească despre modalizare autonimică pentru a insista pe faptul că este vorba despre urmele unei activități prin care subiectul care enunță își marchează distanțarea față de propriul său enunț: enunțătorul își dedublează, ca să spunem așa, discursul, pentru a comenta cuvântul tocmai enunțat, el produce
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
prin care subiectul care enunță își marchează distanțarea față de propriul său enunț: enunțătorul își dedublează, ca să spunem așa, discursul, pentru a comenta cuvântul tocmai enunțat, el produce un fel de buclă 164 în enunțarea sa. Noi înșine am operat o modalizare autonimică scriind mai sus că "enunțătorul își dedublează, ca să spunem așa, discursul"; fără să întrerupă fraza, formula "ca să spunem așa" face ca verbul dedublează să fie aici parțial incorect. Dincolo de semnele tipografice (italice, ghili-mele, puncte de suspensie, paranteze sau liniuțe
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
autonimică scriind mai sus că "enunțătorul își dedublează, ca să spunem așa, discursul"; fără să întrerupă fraza, formula "ca să spunem așa" face ca verbul dedublează să fie aici parțial incorect. Dincolo de semnele tipografice (italice, ghili-mele, puncte de suspensie, paranteze sau liniuțe), modalizarea autonimică mobilizează o mare varietate de sintagme: "într-un fel", "mă scuzați de expresie", "dacă pot să spun așa", "sau mai degrabă", "adică", "vorba lui cutare", "ar trebui să spun", "în toate sensurile cuvântului" etc. J Authier-Revuz a propus clasificarea
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cutare", "ar trebui să spun", "în toate sensurile cuvântului" etc. J Authier-Revuz a propus clasificarea acestor comentarii ale enunțătorului referitor la propria lui enunțare (numite de ea "non-coincidențele a ceea ce este spus") într-o tipologie variată: non-coincidența în interlocuțiune, când modalizările autonimice indică o distanță între partenerii enunțării. Ea este marcată de formule cum ar fi mă scuzați de expresie, dacă se poate spune așa, dacă vreți, înțelegeți ce vreau să spun, după cum bine spuneți...; non-coincidența discursului cu el însuși: enunțătorul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Romanul constă în monologul neîntrerupt și haotic al unui enunțător nedeterminat, bănuit de a fi ucis un copil. În acest fragment, el povestește o conversație pe care a avut-o cu farmacistul din sat. Vom nota aici prezența marcată a modalizării autonimice: atunci când vor fi reprezentate cuvintele altcuiva (mi s-a spus, cum se spune), când se va solicita cooperarea co-enunțătorului (înțelegeți ce vreau să spun) sau când enunțătorul se va îndoi de cât de potrivite sunt propriile cuvinte (știu și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în sintaxă, având în vedere că lipsesc două complemente directe ("își închipuie că dvs (ø)", "ea și-o fi închipuit (ø)"), adică nimic nu poate satura întrebarea deschisă de pronumele interogativ ("să înțeleagă ce")166. 4.6. Ghilimelele În scris, modalizarea autonimică prin ghilimele este cea mai discretă și cea mai frecventă. În timp ce majoritatea modalizatorilor ("într-un fel", "mă scuzați de expresie"...) se inserează în firul discursiv, plasându-se pe un plan diferit de cel al frazei, fără să indice clar
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
între ghilimele sau în italice (a se vedea infra) sunt atât înscrise în firul enunțării, cât și distanțate de el, iar cititorul trebuie să le interpreteze sprijinindu-se pe diverse indicii din cotext și din situația de comunicare. Ghilimelele de modalizare autonimică nu sunt obligatorii. Enunțătorul îi indică cititorului că discursul său nu coincide cu el însuși, însă fără a da un motiv. Punându-și cuvintele între ghilimele, el se mulțumește să atragă atenția co-enunțătorului asupra faptului că folosește exact acele
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
deschide această fantă în discursul său. Ceea ce este indicat de ghilimele este "un fel de lipsă, de gol ce trebuie completat prin interpretare"167. În context, ghilimelele pot deci primi semnificații foarte variate, care țin de cele patru tipuri de modalizare autonimică evocate mai sus. Dacă ghilimelele sunt una din mărcile privilegiate ale modalizării autonimice, ele sunt de asemenea susceptibile de o întrebuințare în "mențiune", ca aici: Aceste cuvinte îl tulburară pe André, pe care jocurile pisicilor îl amuzau. Învățase cuvintele
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fel de lipsă, de gol ce trebuie completat prin interpretare"167. În context, ghilimelele pot deci primi semnificații foarte variate, care țin de cele patru tipuri de modalizare autonimică evocate mai sus. Dacă ghilimelele sunt una din mărcile privilegiate ale modalizării autonimice, ele sunt de asemenea susceptibile de o întrebuințare în "mențiune", ca aici: Aceste cuvinte îl tulburară pe André, pe care jocurile pisicilor îl amuzau. Învățase cuvintele "a circumscrie" și "a castra", însă nu le cunoștea exact sensul 168. Aici
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
a circumscrie" și "a castra", însă nu le cunoștea exact sensul 168. Aici, cuvintele "a castra" și "a circumscrie" sunt puse între paranteze deoarece ele desemnează semnul lingvistic, cu semnificantul și semnificatul său. Contrastul dintre întrebuințarea autonimică și întrebuințarea în modalizare autonimică apare net în următorul exemplu luat din același roman: Deși nu-i iertase niciodată "doctorului" îngrozitorul cuvânt "sifilis", ea avea multă simpatie pentru el169. "Sifilis" este luat aici ca mențiune pentru a trimite la cuvântul în sine; în schimb
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
apare net în următorul exemplu luat din același roman: Deși nu-i iertase niciodată "doctorului" îngrozitorul cuvânt "sifilis", ea avea multă simpatie pentru el169. "Sifilis" este luat aici ca mențiune pentru a trimite la cuvântul în sine; în schimb, în modalizarea autonimică "doctor", enunțătorul arată că marchează o rezervă, că în același timp folosește cuvântul în ghilimele și îl și arată ca semn. Spre deosebire de ironie, care este inseparabilă de dorința deriziunii (eventual îndreptată chiar împotriva enunțătorului), punerea între ghilimele arată doar
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
să surprindă). În mod reciproc, cititorul trebuie să construiască o anumită reprezentare a universului ideologic și estetic al enunțătorului pentru a face o descifrare corectă. 4.7. Caracterele italice Asemenea ghilimelelor, italicele se folosesc atât pentru autonimie, cât și pentru modalizarea autonimică. Totuși, ghilimelele se adaugă unui enunț, în timp ce italicele sunt încorporate în enunț: tot ce se produce este doar o schimbare de caractere. Nimic nu împiedică deci cumularea ghilimelelor și italicelor. Însă acest cumul este mai degrabă rezervat ziarelor, decât
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
adaugă unui enunț, în timp ce italicele sunt încorporate în enunț: tot ce se produce este doar o schimbare de caractere. Nimic nu împiedică deci cumularea ghilimelelor și italicelor. Însă acest cumul este mai degrabă rezervat ziarelor, decât literaturii. În general, în modalizare autonimică, italicele sunt folosite în special în cazul cuvintelor străine sau pentru a insista pe anumite unități. În ceea ce privește ghilimelele, ele convin mai degrabă când este vorba de a marca rezerva din partea enunțătorului. Să supunem analizei următoarele două exemple extrase din
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
rime, simetrie...), proverbele reprezintă un ocol pernicios al puterilor poeziei. Lecturi recomandate AUTHIER REVUZ J., 1995 Ces mots qui ne vont pas de soi. Boucles réflexives et non-coïncidences du dire, Larousse Paris, (2 volume) (Lucrare care explorează numeroasele forme de modalizare autonimică, punând accentul pe complexitatea subiectivității enunțiative) BERRENDONNER A., 1981 Éléments de pragmatique linguistique, Minuit Paris. (Cap. al V-lea, în cadrul unei teorii a fenomenelor de "mențiune", subliniază caracterul paradoxal al ironiei.) DUCROT O., 1984 Le Dire et le Dit
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
dintre tipurile de secvență nu motivează acest fapt. Mai degrabă el ar corespunde unei unități de proferare, punctul de vedere al naratorului interferând constant cu "povestirea" construită la perfect simplu, prin non-persoană. Dublei distanțe ironice de la Mérimée (distanță enunțiativă în modalizare și distanță ideologică față de religie) îi corespunde, la Léon Bloy, puternica asumare enunțiativă a unei voci care își teatralizează distanța față de o societate blamată și care se situează la limita dintre umanitate și transcendență (cf. aluziei la "Marea Iarnă" și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]