161 matches
-
textele cu citate din "Căpitanul" coexistă grafic cu chipul răpitor al unei tinere parcă descinsă de la Hollywood. Ceea ce ne dovedește, o dată în plus, că Garda se... machiază dar nu se predă! Dacă afișele ar fi conținut o imagine de brutalitatea (modernistă!) a celei aflate pe coperta "Omului recent" al lui H.-R. Patapievici, probabil că simțul estetic al paznicilor democrației ar fi fost oripilat și ar fi trecut la fapte. Mă înspăimântă și pe mine succesul pe care diverși călugări, popi
Servește: Vadim. La preluare: Csurka by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15385_a_16710]
-
avangardele s-au manifestat sub forma unei "voințe de edificare" și nu a unui elan negativ, și nici dispusă nu era să "importe" criza occidentală. Altfel spus, considerînd criza modernistă una de identitate și negînd existența unei crize, se subînțelege, moderniste, cercetătoarei clujene i se pare evident că pînă la instaurarea comunismului literatura română nu a avut parte de o criză de identitate, a fost, dimpotrivă, animată de un anti-crizism care a impregnat toate zonele literare ale epocii. Că literatura română
Arheologii literar-critice by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14193_a_15518]
-
înverșunare și-n jurul tău se va înalța o patrie/ peste care floarea cireșului va picura între timp/ ca o rană uitată de durere". " Mortul perfect" este în același timp imaginea inutilității și declasării poeziei astăzi (în special a celei moderniste), devenită "senzaționala istorie a sentimentului fără sentimente", și a lipsei oricăror compromisuri pentru că "nu mai știi nimic despre durerea pe care nu o mai simți". Acolo unde poezia nu alunecă în patetism sau verbozitate (acolo unde autorul nu se vrea
Poezia și asfaltul by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15128_a_16453]
-
de un neatent jucător/ spre rădăcinile de ceapă/ roșiile terciuite/ pînă jos, foarte jos/ în mirarea și teamea coapsei de doisprezece ani..."). După cum se vede Ioana Nicolaie nu se ferește nici de metaforele cele mai ornante, de stilistica cîteodată abscons modernistă, dar nici de simplitatea cea mai neutră. Nu se poate spune că scrie într-un anume fel, deși are o limbă proprie care pe de-o parte refolosește asociațiile nătînge ale copilăriei, pe de altă parte realizează aceste asociații cu
Istorie literară și istorie personală by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15215_a_16540]
-
desfășurări în evanatai de “corelative obiective”, poemele ating totuși o unitate de stare sufletească, o coerență de adâncime, căci mișcarea aleatorie a suprafețelor textuale tinde mereu spre una centripetă, care nu e a cristalizărilor ultime - să le zicem “barbiene”, înalt moderniste - (“cum m-aș mai putea întoarce în acel echer cu laturi tăioase / în care locuia un creier frumos...”), ci al unei mișcări zigzagate și mereu răsfrânte în oglinzile deformatoare ale realului (“bilele curg prin galerii labirintice / capul meu în oglinzi
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
și economică. De aceea, "națiunile și fenomenele asociate lor trebuie deci analizate în termenii condițiilor și cerințelor politice, tehnice, administrative sau economice". Teoria lui Gellner se înscrie într-o teorie mai amplă, pe care Anthony D. Smith 7 o numește modernista, care susține că naționalismul este ideologia ce exprimă însăși modernitatea. Smith identifica patru orientări în conceperea naționalismului, dezvoltate îndeosebi în ultimele trei decenii ale secolului XX: versiunea socioculturala a lui Ernest Gellner (care leagă națiunile și naționalismul de necesitatea de
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
prin intermediul unei secvențe terminologice, fiecare termen cauzând o focalizare tot mai accentuată pe particularitatea fenomenului indicat: (a) muzică lui este definibilă ca aparținând ultimei modernități - o primă etapă a modernismului secolului XX (perioada antebelică), deci deținând calitatea de a fi modernistă, (b) ea fiind încadrabilă, în interiorul acestui din urmă termen, în curentul expresionist, întrucât e vizibilă orientarea termenului înspre semnificația estetică-stilistică, (c) iar în interiorul expresionismului creația lui se va subdivide, la rândul ei, în termeni cu funcție de corelativi tehnici, câte unul
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
se prezintă de la bun început drept program de acțiune. footnote>. Într-un al doilea sens, nici aceasta din urmă lista nu oferă un algoritm, o cheie de lectură care ne-ar permite o identificare și diferențiere a fenomenelor de substanță modernista de cele postmoderniste. Altfel spus, nu ne ajută cu criteriile prin care am putea opera o selecție, pentru că prin extrapolare să putem asambla o imagine clară a perioadei postmoderne în specificitatea diferențiată a acesteia. În concluzie, nici a doua lista
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în pofida "distorsiunilor" de interpretare pe care le induc o sumă de imagini privind caracterul emergent, dublul discurs al implicării deconstructive, fragmentarea că incoerenta asumată și refuzul legitimării în termeni de identitate stilistica sau participare la consensul valoric-estetic în accepțiunea lui modernista. Oricât de diferită de modelele istorice anterioare ar fi ideologia și estetică postmodernă, această diferență nu poate, în principiu, să reprezinte o disfuncționalitate funciară a discursului, precum și a imaginarului artistic postmodern. Nu ar putea semnifică imposibilitatea sau inutilitatea unei abordări
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
3. Căpătam explicitarea și "dezamorsarea" confuziei care domină interpretarea relației între modernitate și postmodernitate fie în termeni de continuitate (fragmentele răcite aparțin într-un mod cert modernității), fie în termeni de antagonism (fragmentele răcite și dispersate nu mai dețin calitatea modernista care le definea integritatea în cadrul vechiului context, pe când în noua lor stare ele adopta o aparentă identitara diferită ca parte a unui nou mod de legitimare că fenomene ale postmodernității). Postmodernitatea reprezintă în egală măsură ambele ipostaze și se legitimează
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în favoarea unui vagabondaj neimplicat prin depozitele supraîncărcate ale istoriei muzicale, însă într-un mod ludic și ironic deopotrivă. (2) O a doua idee prin care intenționăm îndepărtarea ambiguității și confuziei ar fi încercarea unei delimitări ceva mai clare între tipologiile modernista și postmodernă a concepțiilor componistice, văzute atât genealogic - că descendentă, și "termic" - prin gradele arderii conceptuale, cât și prin claritatea coagulanta în formularea propriului stil. Drept exemplu invocam aici șapte personalități de compozitori, care într-un număr de scrieri sunt
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Drept relevant se impune faptul că hegemonia programului ideologic și estetic a serialismului integral este contracarata, surprinzător, printr-o strategie similară - prin formularea unor programe (sau manifeste) ideologice-estetice alternative care au ca scop afișarea dezacordului radical față de orientarea dominantă. La fel de modernista este și atitudinea afișării unei titulaturi stilistice - stocastism, minimalism, aleatorism/intuitivism, evident, în intenția de a se prezenta într-un mod concurențial solid, însă tot prin similitudine și nu pur și simplu printr-o indiferență deconstructivă, doar aceasta putând să
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
artefact muzical definibil cu claritate în termenii unei apartenente stilistice poate fi atribuit postmodernității? Că și canonul, că lista a referenților valorici, în istoria muzicii occidentale stilul se prezintă că o structură metanarativă - totalizatoare, determinanta și coercitiva, deci prin definitie modernista și implicată în postmodernitate doar în calitate de referent și în limitele procedurii de pastișare. Ca si Reich, Cage ori Xenakis, Schnittke nu ezită să-și formuleze concepția componistica în diverse scrieri și interviuri, aici își spun cuvântul atât formația să de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și niciodată cu pretenția cuceririi, precum și înstăpânirii definitive în teritoriile avangardismului orientat pe traiectoria descendentă a dispersiei. Putem prezuma astfel, ca ambiguitatea rezultă din conflictul dintre cele două atitudini sau strategii de manifestare și legitimare pe care le dețin gândirea modernista - cu pretenția unei privilegieri și hegemonii necondiționate, si, de cealaltă parte, gândirea postmodernista caracterizată prin refuzul asumării oricărei atitudini totalizante și coercitive deopotrivă. Într-o altă ordine de idei, este în egală măsură incitant și sugestiv jocul pe care il
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
imagine în negativ a stării totalizate pe care lucrurile o dețineau în modernitate. Mai mult, acest termen se prezintă ca făcând parte mai degrabă dintr-un dicționar avangardist și semnifică imperfecțiunea, precum și insuficientă câmpului de fenomene postmoderne văzut din optică modernista a controlului și hiperdeterminării. Dezacordul de a împărtăși o idee unificatoare, totalizatoare și, în egală măsură, cu pretenția universalității unui stil internațional, așa cum se prezenta pan-serialismul, a fost exprimat cu toata claritatea de către Luciano Berio în 1983 într-un
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Victoria Luță Pe cît de angajat-dinamice îi sînt interviurile lui Dorin Popa, pe atît de caligrafica și de grațioasa îi este poezia. Versurile de factură modernista din ultimul său volum, bilingvul Ce ți-e scris/ Your Destiny, departe de a ajunge viciate de vreun tezism otrăvitor, își găsesc un nucleu ideatic - după cum o mărturisește și titlul - în senzația fatalității și a inexorabilului. Eșecul ori deposedarea (de
Caligrafii poetice by Victoria Luță () [Corola-journal/Journalistic/17728_a_19053]
-
de credință - masivul volum se constituie, la rîndul lui într-un fel de operă totală sau totalizatoare: ceea ce e în afara mentalității postmoderne, dar cine poate fi pînă la capăt postmodern - și în funcție de care criterii? Deși Mircea Cărtărescu are decentă (clasică, modernista?) de a nu vorbi că autor al operei proprii, de a nu o invocă drept exemplu, de a nu se trece pe șine pe listele pe care pînă la urmă e nevoit să le compună, o relație de intimitate se
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
neîntreruptă. După anumite "curiozități", "experiențe", "anticipări", identificate cum grano salis în perioadele mai vechi și înainte de a invocă " postmodernismul subteran" din perioada postbelică, el încearcă să recupereze în ordine postmodernă însăși "contestarea modernismului" care a avut loc în plină epoca modernista. Situarea lui Arghezi într-un limb în care "modernitatea nu se mai confundă cu modernismul" mi se pare iluminata, ca și o interpretare dată Întîmplărilor din irealitatea imediată de Blecher. Aducerea în discuție a lui Sadoveanu însuși cu Creangă de
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
definiția postmodernismului că un curent literar sau artistic, nici nu înțelege prin el doar o perioadă, ci și-l reprezintă că pe o schimbare radicală "de civilizație, nu numai de cultură", pe deasupra a ceea ce el consideră a fi fost "deraierea" modernista: e vorba de tradiția unei arte cu caracter utilitar, o artă "slabă", ambientală, sincretica. Întrebare: putem considera în bloc epocile de dinainte de modernism ca fiind cultivatoare ale unei arte cu caracter utilitar, sincretic, cînd știm prea bine că, din Renaștere
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
a progresului continuu, a noului mereu superior vechiului fac din modernism (isme) o continuare, e drept paradoxala, torsionata, hiperconstientă de sine și în care logicul se transformă în paralogic, a proiectului iluminist din veacul al optsprezecelea". "Utopia transparenței" în literatura modernista? Transparență nu are cum să fie nici macar utopia literaturii moderne cîtă vreme programul ei era unul radical diferit. Poezia modernista mimează pe sugestie, pe opacitate, nu pe transparență, pe refracție nu pe reflexie. Convingerea literatorilor moderniști era că lumea nu
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
deziderate ale pozitivismului în critică, cîtuși de puțin ale criticii moderniste. Toți criticii moderniști importanți - inclusiv cei români -, au polemizat îndelung cu susținătorii unor asemenea exigente scientiste neadecvate, în cîmpul literar și artistic. O mică paranteză referitoare tot la critică modernista: nu începe, oare, "fictionalizarea" ei și a istoriei literare chiar în modernism și nu în postmodernism, cum crede Mircea Cărtărescu? Ce altceva este "sinteză epica" a lui G. Călinescu? Cîteva precizări mi se par necesare înainte de a purcede în continuare
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
epura din viziunea bizantina și postbizantină. Pînă la un punct, George Tzipoia preia mesajul purist și gîndirea de tip constructivist ale lui Alexandru Tipoia din ultima să perioadă, dar este solidar în mod direct și cu experiențele bidimensionalului de factură modernista, în general, cu tendințele de opacizare a imaginii și cu dematerializarea acesteia ca alternativă la retorica nenumăratelor naturalisme. Însă George Tzipoia nu ajunge la aceste reprezentări prin retrospecție culturală, prin citat sau prin colaj de motive, ci printr-o decantare
George Tzipoia sau nostalgia spiritului clasic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17848_a_19173]
-
educație estetică sunt postmoderniști? Multe dintre meritele atribuite de Mircea Cărtărescu generației sale sunt inventate. Exegetul consideră, de exemplu, că inițiativa unor critici că Ion Negoitescu sau Nicolae Manolescu de a scrie istorii ale literaturii ține de o prejudecată specific modernista, conform căreia ar exista o realitate a literaturii ca obiect de studiu pentru istoricul literar și întreabă ironic: "care realitate?". Cu alte cuvinte, simplificând, s-ar putea spune ca superioritatea unui istoric literar constă în a nu scrie o istorie
Mircea Cărtărescu, critic literar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17906_a_19231]
-
pentru pictua ade genă a celor mai felurite medii și ambiante sociale, tot astfel, în cazul de față, oricât de insolite ar fi peripețiile protagonistului, nu atât ele și nu atât el ocupă primul plan al românului, ci fascinantă Barcelona modernista, căreia Eduardo Mendoza îi adresează pe această cale o declarație de dragoste. Poate că n-aș fi în măsură să fac o asemenea constatare dacă n-aș cunoaște eu insumi ăorasul minuniloră și nu m-aș fi legat de el
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
probleme de filosofia limbajului sau de teoria literaturii cunosc răspunsuri poetice. Tocmai aceste mize non-poetice ai modelează discursul. Poemul "Klein" ăncepe cu o frază ruptă din vreun manual de pragmatică ansa pasajul se termină cu un ermetism ămprumutat din poezia modernista:"intrând an detalii, trebuie precizat că/ soarele intrând an nori, umbrele s-au estompat/ și genunchiul s-a ăncrâncenat/ să despice aerul" etc. Amator de "teoreticale", Mihai Ignat ași construiește parodiile introducând un dicteu automat ce pare a fi parte
Klein c'est moi by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17465_a_18790]