289 matches
-
cămilele cu mersul lor domol și sincopat, care de fapt ascunde o incredibilă capacitate de înghițire a spațiului, repeziciune și eficiență și pe care încercă să și le însușească, deghizîndu-și făptura din născare, timpul său interior, iuțeala sa, în mișcări molatice, blînde și îndelungi. Repeziciunea înveșmîntată în lentoare, ăsta era scopul lui. Știind că ăsta era cel mai bun mijloc de a se proteja, întotdeauna a ascuns pînă unde îi pîlpîia lumînarea și a trecut sub tăcere ceea ce vedea dinainte în spatele
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
a fi. E o confesiune amară pînă la o duritate formal dar și moral extremă. Tandrețea se răstoarnă pe reversul său care-i definește fața în negativ, însă n-o suprimă, ci o încarcă de-o sumbră energie. Energia aparent molatică, pătrunsă de lehamite, însă în esență teribilă, a dezamăgirii cinice: "singura dată cînd am fost îndrăgostit m-am îndrăgostit pe viață/ cu ce ușurință spun azi pe viață de parcă aș fi de tot sprinten/ la limbă / parcă viața așa cum își
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
și ne-a dat nouă trupurile, pentru ca sfintele oseminte ale mucenicilor să ne fie veșnică aducere-aminte de virtute. Vederea armelor pline de sânge ale unui războinic, a scutului, a lăncii și a platoșei, atâta îi înflăcărează pe ostași, oricât de molatici ar fi, îi pornește la război; vederea armelor îi îndeamnă să facă și ei aceleași fapte de vitejie. Noi, însă, cum să nu ne umplem de râvnă, oricât de fricoși am fi, când vedem nu armele însângerate ale unui războinic
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
toate. Superficie înseamnă și spuma zilelor. Spuma mării. Spuma tuturor mărilor din lume, strînsă aici, pentru tine. Îmi și închipui acțiunea aia înceată. Depilarea. În toate modurile în care se practică. Îmi închipui durerea. Sfîșierea. Despărțirea părului de rigoarea fină, molatică, a cărnii. Prăbușit. Prăbușit sînt în mine, acum, cînd scriu. În adînc. Prăbușit. Ajuns la fundul sacului. La fundul ochilor. De după care stă memoria. Materia vîscoasă, cenușie. Creierul. Un bebeluș rebel. Scuip viața. Viața sare din mine sub formă de
Poezie by Mihai Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6591_a_7916]
-
bezmeticeau și mai tare și-i tăiau răsuflarea cu ghimpii lor neîndurători... Dar, uite așa, pe vrute, pe nevrute, a venit și toiul primăverii. Răbufnirea de floare a viilor făcea ravagii pe dealuri și pe terasele lor. Vântul alb împrăștia molatic dinspre ele peste sat o revărsare de mireasmă cum nu mai exista alta de îmbătătoare. Nici parfumul florilor de migdal și de cireș , nici al celor de iasomie, n-o întreceau; poate doar mirozna ciorchinilor de floare de salcâm sau
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
În Scrisoarea I este vorba despre lampă, și vom arăta de ce. Mai Întâi, Însă, să ne aducem aminte de atmosfera din poezia Noaptea (1871, cu 10 ani Înainte). Edițiile curente, de astăzi, au: Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin, termenul lumânare fiind pus prima dată În text de Titu Maiorescu În ediția a șasea (1894) și păstrat apoi În lanț de toți editorii (mai puțin G.Bogdan-Duică, pentru că respectă textul Convorbirilor literare). Tot G.Bulgăr a restituit termenul
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
dar mărește pragul apostrofului, ca pentru forme disjuncte, și pune virgulă În loc de trei puncte, adică așa (sunt redundant pentru că-mi este teamă de tipografi și de computerul care și-a „implementat” ortografia actuală): Luminarea-i stinsă 'n casă, somnu-i cald, molatic, lin. Celelalte ediții păstrează, În serie, apostroful larg maiorescian dar revin la punctele de suspensie din revistă. Se vede clar: Titu Maiorescu face o descriere, enumără ce este „În casă”, adică luminarea/lumânarea, somnul cald, molatic și lin sunt Înșiruite
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
n casă, somnu-i cald, molatic, lin. Celelalte ediții păstrează, În serie, apostroful larg maiorescian dar revin la punctele de suspensie din revistă. Se vede clar: Titu Maiorescu face o descriere, enumără ce este „În casă”, adică luminarea/lumânarea, somnul cald, molatic și lin sunt Înșiruite strict În aceeași serie gramaticală. Și ce Înșiruire strâmbă: ceva concret, un obiect, alături de abstracțiuni sensibile... Vreau să spun că chestiunile acestea nu țin de gramatică ori de lingvistică, nu se supun regulilor sau normelor care
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
minuscul. dintr-o dată am văzut tot cerul și pămîntul prin ochii lui). urma din urmă degete de alge aduse la mal. în tot acest du-te-vino valurile abia dacă mai au timp să îmbrace hainele de întoarcere. din pămînt răsar păsări molatice. toate se puteau vedea prin orbita aceea imensă, adusă de apă, adusă de pămînt. toate se puteau citi în zborul păsării de nisip. (o părere, s-ar putea spune, dar apele și-au retras amintirile de pămînt. pămîntul, amintirile de
poeme de uitare și descompunere scîndura neagră de cer by Ioan F. Pop () [Corola-journal/Imaginative/11492_a_12817]
-
se răspîndea pe cer o înserare viorie. Se făcea frig" - Dumitriu, p. 43, r. 14: " Se răspîndea pe cer o înserare viorie. Se făcea mai răcoare" ș.a. Diferențe flagrante există, însă, la un moment dat, în construcția dialogului. Replici discursive, molatice, arhaizate, din varianta Vinea (pp. 248-249) devin, în varianta Dumitriu (p. 40), scurte, repezi, cu nerv. În fine, localizarea precisă din textul atribuit lui Vinea ("... lumina soarelui acelei zile de toamnă cu cer senin și vînt rece a anului 1779
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
sfânt și mut... eu sunt doar mâna slabă - copiind partituri din simfonii stelare - din dans apoteotic pe care zâne-l sfarmă de țărmuri fără guri... în ierburi - apoi - sufăr de fulgerul despotic și mă ascund sub glie - ca un pârâu molatic... și Mumele - și vâlve - deasupră-mi țes lumina de-ajung prins în gogoașă - fluture ușuratic: sunt surd și mut și sincer: ochii-mi holbează vina... ...da - aștept Învierea - aștept furtuni de raze Fulgerul Mărturiei - orânduit în fraze... sus - pe cresta muntelui
SCHIŢE DIN MUNŢII BUCOVINEI (VERSURI) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 2073 din 03 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380570_a_381899]
-
însemn, cu geana scrijelind în trup de lemn, privea fără de țintă-n viața mea citind, în șoaptă, dincolo de ea. Purta în păru-i albe flori marine, adâncuri de oceane pe retine, cald susur de izvor în răsuflare și-n pas molatic...dulce cadențare. Stăteam închisă-n putredul meu trunchi ca sufletul să-mi cadă în genunchi când ea, din stele scurse pe pământ, un cosmic vânt împrăștia-n cuvânt. Într-un acord de liniște deplină și îmbrăcată-n straie de lumină
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380673_a_382002]
-
așa, ca un însemn,cu geana scrijelind în trup de lemn,privea fără de țintă-n viața meacitind, în șoaptă, dincolo de ea.Purta în păru-i albe flori marine,adâncuri de oceane pe retine,cald susur de izvor în răsuflareși-n pas molatic...dulce cadențare.Stăteam închisă-n putredul meu trunchica sufletul să-mi cadă în genunchicând ea, din stele scurse pe pământ,un cosmic vânt împrăștia-n cuvânt.Într-un acord de liniște deplinăși îmbrăcată-n straie de lumină,eu o țineam
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380673_a_382002]
-
aparte; și-o casă ici, un câine mai departe, și spaima-ncet cu-ncrederea se-mparte: o, plânset fără sens, o, vis, fior de moarte, abis fără temei. Și să te joci: inel și cerc și mingi, în parcul ce molatic se-ofilește, și pe cei mari în treacăt să-i atingi, de-a prinselea când joci fugind orbește, seara, tăcut, spre casă să te-mpingi cu mâna apucată părintește: o, înțelegere, ușor te stingi, o, frică, greul crește. Și-ngenuncheat la
POEME - de RAINER MARIA RILKE by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/10030_a_11355]
-
Vorbește-mi, dar încet... încet și mult...// Și vorba ta să semene tăcerii..." Vagi atingeri cu o Gedankenlyrik, în preferința pentru majuscule, la Ritm, Bufon, Ecou, Vis, devenite personaje ale unei farse fără subiect, din care doar finalul se agață, molatic, cu energia în descrescendo a unei nevralgii vechi, de vreun colț de cortină: "Fiorii obosiți se frîng,/ Iar pe mormîntul lor feeric/ Oglinzile albastre plîng/ Cu lacrîmi mari de întuneric...". Citindu-l pe-acest Philippide de început, te gîndești că
Prin anticariate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10083_a_11408]
-
minuțios, din curiozitate, sau marșînd pur inerțial la cîte o propunere întîmplătoare, Mona este o mostră a "dezordinii amoroase" care parazitează și răvășește lumea de astăzi. O lume care - așa cum vedem în "jurnalul de călătorie" - nu mai e fascinată de molaticul Balcic, ci de viermuitorul și gălăgiosul bazar din Istanbul. Femeile care o populează, pricepute vorbitoare ale unei limbi pe care am numi-o turco-română, sînt prea crude sau mult prea coapte, uzate în aproape egală măsură, toate industrioase, veșnic ofertante
Romanul unei fete de tranziție by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/17353_a_18678]
-
românească s-a mers și mai departe, artificiul prozodic permițînd, în cazuri extreme, ca limită de vers să apară chiar în interiorul unui cuvînt. Un exemplu e de găsit la Blaga, în scurta poezie Brîndusile: Tristețea renunțării Dum-/ nezeu o încerca molatic./ și lumea toată o făcu,/ sieși străin, c-un gest tomnatic." Aspectul grafic al textului subliniază scindarea - cu atît mai puternică în plan simbolic cu cît afectează chiar numele divinității. Sînt însă și factori care acționează în sens contrar, atenuînd
Ingambament extrem by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17987_a_19312]
-
sufletu-mi plânge Când simt că-n privirea-i prea blândă mă strânge Și nu mă întreabă nimic...nu se miră. Cu pletele-i albe și-o față senină, Îmi pare-o prezență de vis...dar nu este, Căci glasu-i molatic începe-o poveste Ce-mi poartă,-n adâncuri de suflet, lumină: Odată-am pornit, ca și tine, pe munte, Să-mi aflu menirea, să-mi aflu misterul Și-n mine-am găsit că există tot Cerul, Natura, Pământul...mi-s
ÎNȚELEPTUL de SILVIA RÎȘNOVEANU în ediţia nr. 2153 din 22 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380304_a_381633]
-
de mei... (Dumnezeul copilăresc) Voiculescu explorează ca și Blaga, Pillat sau Maniu virtuțile artei naive: apostolii îi aduc lui Isus mielul cumpărat pentru Cina cea de taină, apoi într-un tablou giot-esc cade umbra tragică a Calvarului: „Era un miel molatic cu lațele plăvițe, Mirositor a lapte-și-l toropise somnul, Cu fruntea cucuiată de două mici cornițe, Și presimțind scăparea, a behăit spre Domnul Atunci duios și pașnic, cu un păstor din munte, Isus îl luă în brațe cu-adâncă
VASILE VOICULESCU-POETUL ORTODOXISMULUI ROMÂNESC de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1547 din 27 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377179_a_378508]
-
Acasa > Versuri > Spiritual > DIMPREJUR... Autor: Mihaela Mircea Publicat în: Ediția nr. 2007 din 29 iunie 2016 Toate Articolele Autorului DIMPREJUR... Lumina lunii cade blajină împânzindu-se tăcută în odaie într-un auriu molatic Prăbușindu-se mai apoi peste noi Peste mine și foaia de plânset ca o târzie binecuvântare Cu sfiiciune afișez un zâmbet înlăcrimat de-o amintire Mângâiere, strecurată tiptil până în creștetul peniței, venită din adâncuri ca o candelă nestinsă Din ce în ce mai luminoasă
DIMPREJUR... de MIHAELA MIRCEA în ediţia nr. 2007 din 29 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382204_a_383533]
-
orientală față de cele lumești. O mică proză poetică din tinerețe, intitulată O primăvară ca toate, ni-l arătase pe autor animat de suflu panteist: "Firea se desfășura, închipuind întîia zidire.(...) Lumină voioasă și junețe se revărsa preste tot. Păsările flutura molatic, despufînd. Ierbile toate cuprindea cîte o fioroasă sclipind lacrămă. Din copaci ploua nectarul zorilor ca o picurare de perle scumpe. O fire, izvor nesăcat de milă! Pîn^ și tăcerea ta vorbește cucernicelor mele simțiri. Prea slab ca să te pot cuprinde
îndrăgostitul de Stambul: Dimitrie Ralet by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8095_a_9420]
-
inspira, ba de câte-o țigară obținută, în trecere, fără vreun ban, aceste fantoșe atât de obișnuite explodează la fiecare ieșire din prim-plan a PERSONAJULUI GALBEN. Evadate din cușca rațională pe care acesta pare s-o instituie netulburat, creaturile molatice ale lui Teodorovici devin, ca în proiecțiile religioase apocrife, stăpâniți de o - momentan - irepresibilă iubire a aproapelui. Invidiile se domolesc, răutățile se estompează, săruturile nu mai contenesc. Bizareria e convertită în haz imediat ce gestionarul acestor mărunte libertăți revine, autoritar, din
Antologia provințialului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8112_a_9437]
-
mătura în ușă, mătura era de mălai (sorg), dar era roasă de vremuri așa că atunci când nu era nimeni acasă se știa după încuietoare (mătură). Aron a fost căsătorit cu Tunzoaia, dar nu a avut copii. El era o fire mai molatică, iar ea își dorea un bărbat mai ager și din această cauză s-au despărțit. A murit Tunzoaia de bătrână și bărbat iute nu a avut niciodată, văduvă a fost toată viața. Nimeni nu și-a încurcat zilele cu ea
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
ageră la minte. Era harnică de felul ei și se pricepea la vorbă ca nimeni alta, dar carte nu a învățat. S-a măritat cu Constantin, zis Chioru lui Oacheș, că era ciacâr de un ochi. Era o fire mai molatică și din cauză că era chior nu l-a luat nici la război și a rămas acasă, așa cum spune și cântecul: c au rămas șchiopii și orbii să scoată la fete ochi. Constantin nu a trăit prea mult, a murit de tânăr
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
părul de pe picioare și, oricât încerca să găsească o explicație plauzibilă a acestei întâlniri, nu făcea decât să se împleticească și mai mult în ițele înnodate ale raționalului. Și să nădușească vizibil. Periculos de liniștită în mișcări și cu glas molatic, Anna trona peste grădina contelui și, cel puțin așa i se părea lui Lev Nicolaevici, i se adresa cam de sus. Dar rămânea de văzut de ce anume venise. — Conte dragă, Nicolaevici Tolstoi, v-am zărit încă de sus, în timp ce coboram
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]