25 matches
-
în piesă bulevardieră intitulată simplu „Stația România” - una dintre multele drame, de fapt, ale unui popor, căruia i se tot amputează pe zi ce trece demnitatea și certitudinile - , niște bolnavi deloc închipuiți însă cu lecția foarte bine învățată la școala molierescă a Harpagon-ului carpato-danubiano-pontic de tip securisto-penal. Societatea românească, dacă a ajuns la stadiul dezastrului moral și economic în care se găsește în momentul de față, nu este doar ea singura vinovată pentru amploarea acestui fenomen fără precedent al siluirii
PREŞEDINTE CU REPETIŢIE?! de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 557 din 10 iulie 2012 by http://confluente.ro/Magdalena_albu_presedinte_cu_repetit_magdalena_albu_1341924486.html [Corola-blog/BlogPost/351426_a_352755]
-
opera unor Cervantes, Sterne sau Dickens. Dar și acolo ele apar în mod recurent, alternând cu comicul, dar fără să-l pătrundă. Ca substanță, coniacul lui Cervantes e însă, cum spuneam, un comic absolut, deci de aceeași esență cu cel molieresc. Nu același lucru se poate spune despre comicul shakespearian, deși are loc într-o operă de teatru, deci într-un cadru propice. Cu toate că Shakespeare a creat un tip de comedie de o importanță aproape egală cu marile lui drame, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
abstras) substanța artei era o societate ajunsă la un stadiu încheiat și staționar, în care echilibrul și rigoarea potențau pasiunile în cadre rigide și cristalizate. Era o lume a rațiunii cartesiene; nu mai puțin și una a rigorismului pascalian. Spiritul molieresc presupune acest echilibru și această ordine, de aceea el se manifestă rezumativ și univoc, ca o sentință... Cum spune într-un loc Pascal: beauté d’omission, de jugement. Din realitatea empirică arta lui Molière extrage realul, adică esența ontologică a
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
beauté d’omission, de jugement. Din realitatea empirică arta lui Molière extrage realul, adică esența ontologică a acelei realități. Realismul lui are, pe lângă accepția curentă, și pe cea de universalia in re. De aceea, dacă Harpagon, Tartuffe și celelalte creații molierești au parcă mai puțină carne și mai puțin sânge decât Falstaff, au, adică, o încărcătură umană mai sumară, poartă în schimb acel semn al eternității pe care îl au: Antigona, Electra, Oreste, Macbeth, Hamlet sau Lear. DOSTOIEVSKI ȘI NATURALISMUL Cineva
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
literatura noastră și a impus la noi câțiva autori străini. Articolele lui de critică se vor citi totdeauna cu interes și plăcere. Un raționalist nu le-ar fi putut scrie. Criticul „raționalist” are câteodată ceva de personaj dintr-o comedie molierescă. Istoria literaturilor cunoaște destule specimene ale acestui tip. Ralea nu era un „spirit geometric”, ci un „esprit de finesse” în cel mai înalt grad. Prin aceasta el face parte dintr-o familie de spirite în care afinitățile coexistând, ca în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
polifonie, esențială în teatru, justifică o mai atentă tratare a monologului ce dezvăluie, cel mai adesea, identitatea multiplă sau cu potențe de multiplicitate, proprie unui personaj. Un exemplu binecunoscut: pe drumul de întoarcere spre palatul stăpânului său, Sosie (din Amphitryon-ul molieresc) își imaginează cum își va juca rolul de mesager în fața reginei. El este, rând pe rând, mesager în calitate de brav luptător, regină și alter ego admirativ. Don Rodrigue este, în primul său monolog din Cidul, o ființă scindată: fiul, apărător al
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și C. Negruzzi este îndreptățită. Există totuși la Negruzzi un umor cu desăvârșire clasic. Motivul din Au mai pățit-o și alții (soțul înșelat de femeia în care crede orbește) aparține vechii nuvele italiene. Umoristul moldovean îl tratează cu zâmbete molierești. [...] Numele lui C. Negruzzi este legat de obicei de nuvela istorică Alexandru Lăpușneanul, care ar fi devenit o scriere celebră ca și Hamlet dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
Dur", pe care vă invit să o căutați singuri pe Internet, pentru că nu vreau să-mi creez probleme cu drepturile de autor și nici reputația de incitator la violență textuală. Privind cu atenție la versiunea agreată de Prețioasele (ridicole, spunea molierescul Jean-Baptiste Poquelin, avant-gardist-feministe, crede Anne-Marie Houdebine 124) din secolul cu numărul 17, vom vedea că deplasarea spre zonele acvatice era riscantă: Indiferența te aștepta în apele lacului purtându-i numele, pericolele fără număr de te-ndreptai spre mare (Mer Dangereuse
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Nu e fără semnificație faptul că talentul său s-a exprimat plenar în clasicele prin compoziție pasteluri, că proza sa procură delicii de felul celor oferite de literatura clasică memorialistică, iar teatrul său comic include personaje și situații de tip molieresc, în timp ce Fântâna Blanduziei construiește o viziune vrednică de dramaturgia clasică. O natură prin excelență clasică este C. Negruzzi. El debutează în proză cu două nuvele romantice, însă nuvela care impune această specie în literatura română, Alexandru Lăpușneanul, romantică prin sursa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
fără voie, reducând la esență situația piesei, jucată de noi În doar douăzeci de minute În loc de două ore. Actorii trupei lui Brustein, angajați trup și suflet Într-o comedie fizică, rosteau cuvinte inventate sau turcisme și absurdități preluate din comediile-balet molierești, ca și Bashtahondo-ul din Orghast. Deși exista riscul ca nimeni să nu Înțeleagă, În realitate experimentul a declanșat de fiecare dată o tornadă de râsete În sală, demonstrând forța universal misterioasă a farsei. Ce produce râsul? Care e situația umană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Bucuria, dar și teama ce-mi amintea de turneul cu Trilogia la Atena sau de Regele cerb, pe care ajunsesem să-l jucăm nu demult la Veneția, În cadrul Bienalei, chiar În orașul lui Gozzi, cu aceeași companie! Spectacolul cu farsele molierești fusese deja rodat și actorii, deși aveau trac, jucau cu precizie. Niște actori care joacă mult timp Împreună, cum a fost cazul acestei trupe bostoniene, ajung să se cunoască atât de bine, Încât funcționează ca o echipă de baschet perfect
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
care, de la Marivaux sau Beaumarchais a mers subțiindu se, până la un Alfred Capus, astăzi uitat, și apoi la, de pildă, Denys Amiel, Alfred Savoir, Jean Sarment, Sacha Guitry, ca să nu pomenim mai mulți, filiație în care comicul franc al comediei molierești a cedat din ce în ce „spiritului”, râsului moderat și zâmbetului cu subînțeles. De fapt, Ionescu reînvia o tradiție milenară, cea a farsei populare, fundamental legată de tradiția Carnavalului și de manifestările (manus-fendo = a lovi cu mâna) ei specifice : bufoneria
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
destinală, aceea pe care ficțiunea romantică o proiecta. Clasicismul lui Caragiale merită reevaluat, au încercat să o facă cerchiștii Radu Stanca și Ion Negoițescu pentru a-l smulge pe Caragiale provinciei eterne și pentru a-i trata deformările cu tincturi molierești. Cei doi încearcă să îndrepte imaginea pe care oglinda contemporaneității o reflectă în scurta perioadă dintre 1944 și 1947 ca ultim suflu al unei libertăți gâtuite. În contratimp cu epoca, Radu Stanca și Ion Negoițescu îl înnobilează pe Caragiale care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ce se definesc prin profilul caricatural al caracterelor și efortul prozodic orientat spre tiradă, piese aparținând unor boieri precum Costache Conachi, Iordache Golescu, Nicolae Dimachi. Până spre 1840 se constată înmulțirea prelucrărilor și a localizărilor de piese comice după model molieresc și cu observație autohtonă, prefigurându-se cerința profesionalizării repertoriului. Prin Gheorghe Asachi, cel care adaptează mai întâi piese pastorale și idilice și se dedică apoi dramei istorice, al cărei fondator poate fi considerat (îndeosebi prin Petru Rareș, 1837), se depășește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
lucidității, iar luciditatea implică, atunci cînd e cazul, defensiva și ofensiva în armura polemicii. Paradoxal, obiectivitatea poate favoriza atitudini neconcesive, tranșante. Să punem acum punctul pe i: G. Dimisianu e, nu o dată, un polemist ce se ignoră, aidoma faimosului erou molieresc ce făcea proză fără să știe. Spicuim doar două exemple din interviul din care am extras pînă acum cvasitotalitatea citatelor. D. Țepeneag, care a blamat autodemiterea, discreditarea întregii critici românești de pînă în 1989, afirmînd că s-ar cădea a
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
existențială ce nu se mai poate închide. Și nu e vorba neapărat de o anecdotică psihanalizabilă, ci de-o biografie a sensibilității intrinseci. Aceasta dă impresia a se fi desfășurat în direcția unei melancolii irezolvabile, a unei mizantropii (în sens molieresc!) abia îmbunate prin jovialoitate, așa cum ai amesteca o băutură foarte tare cu puțină apă. Totul turnat într-o foarte supravegheată, delicioasă scriitură, într-o caligrafie ce nu anulează tensiunile ci le asimilează, le convertește în propriile sale semne. Astfel cum
Un observator solitar Un observator solitar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9680_a_11005]
-
ca și cum ar mai fi ceea ce a fost cîndva, obține rezultatul opus celui scontat. (elle este la risée de tous, am auzit într-o situație de genul ăsta comentariul unui spirit caustic în liberala Franță). La fel, stilul pretențios (caragialian sau molieresc), ca să mă refer la un exemplu din alt domeniu, este kitsch în măsura în care face uz de tot felul de expresii fals-culturale, neadecvate ansamblului, din care transpare impostura. Nu cultura sau incultura sînt relevante în această privință, ci pretenția de a părea
Kitsch-ul în viața de toate zilele by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/11738_a_13063]
-
un ins care trebuie "să poarte un costum galben, pantofi galbeni, șosete galbene, cămașă galbenă și cravată galbenă" și să aibă fața și părul vopsite în aceeași culoare primară - dă celorlalte individualități din scenă, porniri emoționale de necontrolat. Burghezi tipici, molierești în felul lor, B|TRÂNUL, CEL|LALT B|TRÂN, FEMEIA TÂN|R|, DOAMNA, ADO-LESCENTUL și SO}UL își văd, în promenada lor anostă printr-un parc anodin, de micile meschinării cotidiene. Preocupați ba de aforismele cine-știe-cui privitoare la trecerea anilor
Antologia provințialului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8112_a_9437]
-
de bază a lui G. Călinescu, ne vom întîlni în Cartea nunții cu o încercare de a o ilustra. În Enigma Otiliei, demonstrația vizează balzacianismul. Atât romanul educației sentimentale, cât și cel social, al rapacității burgheze, cât, în fine, acela molieresc al avariției sunt posibil balzaciene, cu elemente însă din frații Goncourt și Zola (observarea morbidității, a biologiei degradate, ca în Cartea nunții, în episodul cu mătuși ori în Scrinul negru în descrierea aristocrației ce decade și a bolii Catiei). În
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acea cetate unde este domnul tînăr!"; "...Zice moldoveanul: Nu sunt în toate zilele Paștile"; "nasc și în Moldova oameni". Nicolae Costin († 1712), fiul lui Miron, suferă de pedanterie, și predoslovia la a sa Carte pentru descălecatul dentîi începe în stilul molierescului Diafoirus: "Nime mai bine și mai pe scurt toată desfătarea istoriei n-au cuprins, iubite cetitorule, decât acela domnul voroavei râmlenești, Cicero, carele o au numit ocârmuitoarea vieții" etc. Așadar Nicolae e un erudit. Însă talentul nu-i lipsește și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Satira spiritului meu e o mică comedie de badinaj aproape mussetian, O profesiune de credință, un monolog al unui personagiu onctuos și inconștient vodevilesc, care se retrage de pe scenă cu comice reverențe. În fabule ( Toporul și pădurea, de pildă), dizertația molierescă ce taie răsuflarea formează substanța. Alecsandrescu era în fond un monologist. A. HRISOVERGHI A. Hrisoverghi (1811-1837) e romantic mai mult în imaginea pecare și-au făcut-o contemporanii despre el. "Educația sa fu nenorocirea - scrie C. Negruzzi. În cea mai
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
tineri", apoi spre 1848 sunt porecliți bonjuriști, creîndu-se astfel mentalitatea antibonjuristă, care, ascunsă în felurite formule, se va regăsi până azi în literatura română. C. Faca e un astfel de antibonjurist. Comodia vremii, scrisă în aprilie 1833, este o piesă molierescă, imitată în chip izbitor după Les précieuses ridicules. Tehnica e a teatrului francez. De o parte bătrânul boier Ianache și confidentul său Pavel, înfățișînd bunul-simț, pe de alta fetele sale, Elenca, Luxandra și amorezii lor Dimitrache, Panaiotache, exponenți ai bonjurismului
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
venit aici ca să scap de tină și de pulberea Iașilor, și o să șed vro lună..." Totuși există la Negruzzi un umor curat clasic. Motivul din Au mai pățit-o și alții aparține vechii nuvele italiene și e tratat cu zâmbete molierești. Postelnicul Zimbolici e un Arnolphe și Agapița o Agnés. Puțini umoriști români au o mai cristalină "joyeuseté" decât Negruzzi, care în "fiziologiile" lui reia portretul labruyerian, caricîndu-l cu mari pete de coloare în maniera Hogarth: " Provincialul umblă încotoșmănat într-o
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
suferi din cauza femeii iubite. Am văzut/am citit mult în materie, dar chinul a doi celebri îndrăgostiți, Benjamin Constant și August Strindberg, este, cred, inegalabil. Ilustrul francez își curta iubita nu alta decît Madame Récamier în cel mai prevenitor stil molieresc. Făcea, cîteodată și o oră, anticameră, pînă ce nobila cochetă își elibera partenerul de ocazie și-l putea, în sfîrșit, primi pe manierat-suferindul Benjamin doar pentru cîteva minute de... conversație. La suedezul Strindberg, suferința se înfășura în vălurile unei psihoze
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
completă întrucât comicul tinde să se limiteze, prin însăși vocația sa, la o singură situație, personaj sau chiar cuvânt ridicol sau se particularizează, adoptând stilul unui singur scriitor. Compartimentele sale se numesc, în acest caz: comic de tip Aristofan, comic molieresc, comic beaumarchaisian, comic ubuesc etc. Așa cum va reieși din următoarele capitole ale prezentei lucrări, "inefabilul" caragialian va amprenta decisiv toate manifestările literare ale comicului românesc. 2.4. Simțul comicului ca instinct fundamental Incursiunea rapidă pe un traseu diacronic pe care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]