136 matches
-
arate "lucrurile ceale cu scârbă ale acestei vieți", însă schivnicul Varlaam va pătrunde în curtea lui și-i va vorbi despre deșertăciunea acestei lumi și despre învățătura creștină. În primul rînd remarcăm, desigur, o anume redundanță creată prin dilatarea textului monocord care dezvoltă de la un capăt la altul aceeași temă a învățăturii creștine și care implică deseori retorica tonului moralizator patetic. Epicul, de altfel, are mai mult rolul de pretext-cadru. Povestea simplă și care se încheie cam brusc, încadrează o lungă
Legendă și adevăr by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15444_a_16769]
-
de interpretare a lui Eminescu prin prisma teoriilor din fizica nucleară sau din matematicile superioare (protocronismul, bată-l vina!) și așa se întîmplă cu Bacovia care nu are deocamdată "fizicienii" lui, dar despre care toată lumea știe că este "simbolist", "decadent", "monocord", poetul toamnei, al tîrgului de provincie și al plumbului. Intrată în sfera de interese a noii critici, opera lui Bacovia își recuperează încet dar sigur propria sa esență, devine "a noastră", depășind pragul atît de greu de trecut al clișeelor
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
sexuală. Silviu Lupașcu însă nu e un povestitor, romanul lui nu e captivant (deși întâlnim tot felul de personaje: comuniști, mafioți, vânători de lei, yoghini, jurnaliști, tot felul de învățători orientali ș.a.) Stârnește interesul, dar nu-l menține. Povestea diluată monocord, uneori de un lirism îndoielnic, se pierde în pânza unor parabole și metafore obscure preluate din tradiția arabă. încercarea e neîndoios meritorie, păcat că autorul e victima propriei savanterii și nu are simțul dozajului. Dacă la Iolanda Malamen tonul e
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
seama de dificultatea pe care aceiași comentatori o întîmpină de a aplica eticheta cu pricina pe întreaga operă a unui scriitor. Primul caz nu mai trebuie ilustrat. Referindu-mă la al doilea, iată, chiar dacă nu este proteic ca Arghezi, ci monocord, Bacovia a fost văzut uneori ca simbolist, alteori ca antisimbolist, la început ca eminescian, iar după moarte ca postmodern. La fel, Eminescu: citit fie prin prisma antumelor, "disciplinate" de influența lui Maiorescu, fie prin prisma postumelor, mai dense liric, dar
Conul și piramida by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14129_a_15454]
-
care Mircea Zaciu este un veritabil fenomenolog al originilor, dar și al propriului eu proiectat cosmic, un visător bachelardian al arhetipului copilăriei, dar și un peisagist blagian și senzor al lumii concrete, calde, tandre, sevoase, dezmințind imaginea aparent aseptică și monocordă a istoricului literar abstras din contingent, devreme ce stilul său capătă valențe policrome, forfotitoare, luxuriante, chiar dacă marcat de acea neasfințită mâhnire a finitudinii: "Nicăieri nu e zădărnicie, numai în mine se risipesc spicele-zilele. Un rost suprem întoarce țărânii datoria". Virgil
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
geam, spre Neva, se pot încă vedea câteva slove scrijelite de ultima țarină, în timp ce privea gânditoare la Nicolae al II-lea, soțul ei, căruia i se prezenta garda. Dacă zidurile ar putea să vorbească, ne-ar povesti ele, nu vocea monocordă de pe casetele tip ghid, despre mărirea și decăderea dinastiei Romanovilor. Este și motivul pentru care regizorul Aleksandr Sokurov a ales să creeze, pentru sărbătorirea celor 300 de ani de existență a orașului Sankt-Petersburg, al cărui simbol este, fără îndoială, și
Arca sufletului rus by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12193_a_13518]
-
și cu Reno, de altfel, pentru că Veber știe să-și fidelizeze interpreții și echipa). Numai că de data asta actorului i se schimbă amploaul: în La Chčvre și în Les Fugitifs, Depardieu era pe postul mai puțin interesant și mai monocord al durului. Acum, în chip de tembel binevoitor, este pur și simplu seducător. Iar în final, ai satisfacția că personajul lui este învingătorul: cuplul se află într-o situație mai imposibilă ca oricînd, dar el și-a cîștigat un prieten
Să râdem cu Francis Veber by Cristina Corciovescu () [Corola-journal/Journalistic/12632_a_13957]
-
sprinteneală și indiferență; fumează în neștire, începînd cu ora nouă dimineața, și se poartă ca și cînd a rămas ceea ce a fost mereu: un nonconfomist, un artist liber, un om care, cu vocea lui slabă, cu tonul lui ușor cîntat, monocord, cu frazele lui lăsate în suspensie, spune ce-i trece prin cap, oricît de incomod sau de provocator ar suna "muzica lui"... De pildă, în momentul în care, la Cannes, de Ziua Europei, 25 de miniștri ai Culturii din țările
PROVOCATORUL J.L.G. by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12781_a_14106]
-
traseu istovitor prin repetițiile angoasante. Mereu de la capăt. Ca Sisif. Interviul este o formă de agresiune, de rememorare forțată, indusă, care se produce pe alte drumuri decît pe cele care circulă propriile amintiri. Interviul aici este o dislocare din sine. Monocordă, astfel este și interpretarea lui Marian Râlea din acest plan, albă. Toată relația asta este un fel de hărțuială rece, pragmatică, care naște, în pusee, întoarcerea lui Primo Levi către Infernul său. De acolo vine și valsul. Valsul morții. Valsul
După Auschwitz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11657_a_12982]
-
contemplă rodul pieritor (deci nu increatul), descompunerea, degradarea etc., vegheat de trupul bănuielnic. Metamorfozele trup/ suflet În variantele Doinei, moartea (ritualizata) că „rod perfect”, prezența ei (familiară, senzuala) par a Întreține - accentua N. Manolescu - un manierism fundamental, nutrind „o poezie monocorda”, condamnată: „suferințele mari se făcură,/ De cum am ieșit din tine,/ că un ochi din orbită/ Toată căldură soarelui/ Menită fu să mă usuce”. Cultul iubirii, erotismul ce impregnează țesuturile acestei poezii cheamă În memorie poeții noștri timpurii, veșnic Înamorați. Cezar
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
Fiorii obosiți se frîng,/ Iar pe mormîntul lor feeric/ Oglinzile albastre plîng/ Cu lacrîmi mari de întuneric...". Citindu-l pe-acest Philippide de început, te gîndești că-i totuși nedrept ca Bacovia să nu-și împartă cu el eticheta de "monocord". O melodie ca verdele de Rin, amestecînd ceva natural și ceva metalic, ceva apropiat-liniștitor și altceva maiestuos-distant, plăcerea contradictorie a unei monotonii ce se înfățișează ca spectacol. Cîntecele "în violet minor", mărci ale unui simbolism ca la carte, însoțesc o
Prin anticariate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10083_a_11408]
-
însă efortul de a estompa redundanțele inutile ale textului (pe care nu-l cunosc și, de aceea, nu-mi dau seama cît s-a străduit și regizorul să-l "perie"), aproape monocromia lui care, inevitabil, atrage pe scenă un ton monocord, linear. Jocul "de-a șoarecele cu pisica" pe care-l joacă cu Gelu Colceag în rolul sufleurului, departe de a-i fi agreabil, îl acceptă ca pe o ultimă și unică soluție: izbînda cu Richard al III-lea. Dacă sufleurul
Povara destinului? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17357_a_18682]
-
de Arte din cadrul Universității Babeș-Bolyai, clasa Marius Bodochi a Dorin Andone, a prezentat un colaj de texte sub titlul " Un actor în plus", dînd dovadă de forță, de prestanta scenica, de inteligență de a intra în dialog cu publicul, desi monocord și lipsit de nuanțe pe alocuri. Beatrice Cerasela Constantin este revelația Galei. Numai dacă ea ar fi ieșit din cărți, si Gală și-ar fi împlinit sensul. Absolventa 1999 la clasa lui Virgil Ogășanu de la Facultatea de Arte a Universității
HOP! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17609_a_18934]
-
dintre textele convingătoare și pentru Radu Vancu, care vorbește în rândurile de prezentare a cărții despre „polifonia” acestei lirici ce „acoperă câteva octave bune”. În postfața sa, profesorul Anatol Moraru observă și el că Virgil Botnaru „nu e un poet monocord, registrele se schimbă într-o coerență cu temperatura și tonalitatea stărilor transpuse”, după ce notase, pertinent, că „autorul e adeptul unei poezii de structură gnomică, încercând să condenseze stări, trăiri, în comprimate, în care metafora apare rar”. O structură, așadar, de
Debutul unui poet: Virgil Botnaru by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/2383_a_3708]
-
brutalitate pe care n-o are. Dar "stupefiantul imaginar" de care vorbea Aragon își arată efectul nu atît într-un registru violent, cît într-unul blînd halucinatoriu. Aspectul corespondențelor programatic bruscate pare produs prin diluarea lor în apa cotidianului stătut, monocord: Aici oamenii fac dragoste se plimbă bîrfesc pe cei de alături tăcerea mea e insuportabilă geamantanul meu a născut azi dimineață o bibliotecă veverițele de aici și-au pierdut libertatea gesturile lor fac parte din civilizație tariful biletului nostru roz
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
care fiecare personaj o are, potențial, în desenul lui Kovacevic. Lipsa dinamismului articulării scenelor, situațiilor, tensiunilor, a invadării neprevăzutului în variate ipostaze, lucruri pe care piesa le are din plin, generos, afectează și jocul actorilor care, în ciuda agitației, este static, monocord, repetitiv în mijloace. Piesa în sine este și un pretext, provocare plină de ludic și umor pentru imaginația unui regizor. Din păcate, de data asta n-a fost să fie. Oricum, "the show must go on", spune subtitlul și mesajul
Cînd ai o piesă și nu știi ce să faci cu ea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16177_a_17502]
-
la sfîrșit, cu emoție, candoare, cu ironie și auto-ironie, cu un fior hîtru, tragi-comic. Raluca Zamfirescu (Edith) urcă mult în partea a doua a spectacolului, găsind resurse pentru asta în sine, dincolo de oferta personajului său, o fată bătrînă, monotonă și monocordă. Ioan Coman în Alex - un răzvrătit contemporan cu fior nietzschean, un spectator-comentator al lumii, un tumultos în gîndire și reacții nu reușește pînă în final să-și depășească chipul dostoievskian, bizar și teatral. Nu reușește să sufere, să fie cutremurat
Eros și Thanatos by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16579_a_17904]
-
a scrie despre Nichita Stănescu: "Numai Ťnecuvinteleť pot să transporte sentimentele nude, neconsumate, nemediate de structura normată a discursului. Aici Nichita se revendică de la Bacovia, cel care face organ poetic dintr-o unică stare de sentiment. De la starea de sentiment monocordă se trece însă la explorarea sentimentelor ca formă de expresie a umanului. Forma de existență absolută a umanului este sentimentul, iar nu limbajul". Ce să mai înțelegem? Cu adevărat, "ce se înțelege acum prin autenticitate, iată o întrebare extrem de grea
Dificultățile unei "panorame" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8445_a_9770]
-
Dacă aș opta pentru una din ipostaze ar însemna că le eludez în bloc pe celelalte. Nu e falsă supoziția că bătrânul e puțin din toate, conține mereu elemente din diversele reprezentări. Căci romanul uimește în sens pozitiv prin refuzul monocordului. Un detaliu semnificativ pentru N. Breban este faptul ca lui îi displace secțiunea din Crimă și pedeapsă care e consacrată revanșei morale. Totul e uluitor de exact, susține el, se preconizează o ieșire magnifică din circuitul fixat de tradiție. Ce
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]
-
versuri de o mare intensitate de atmosferă, nu mai este regizat ca în Întunecatul April, cu tendința deformării tragicului în grotesc, a cultivării caricaturalului ditirambic, pentru a se bagateliza formal gravitatea insuportabilă a lucrurilor"19. Dar prea multă gravitate devine monocordă, obositoare. Nuanțele ironice, ludice sunt, deci, bine venite: Singuraticule, stacojiule, Omega, cântă-mi apoteoza somnului și a morții. de mult dau târcoale și adulmec, vai, tras-am sorții. Sinucisule în bibliotecă, moartea erudită, rarisimă, te-a decavat. agonizai avar peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
autorul, lor adăugîndu-li-se împrejurările prin care i-a fost dat să treacă. Rezultatul este un caleidoscop de însemnări al căror singur numitor comun este că toate se referă la același fenomen: ploaia. Sub acest unghi, cartea seamănă cu o litanie monocordă și monocromatică: o singură inimă vorbește pînă la epuizare de aceeași culoare. E ca o psalmodie care, sub efectul netezitor al repetării unui leit-motiv, devine monodie. Numai că, dacă ar fi doar atît, am închide cartea după primele pagini, căci
Defuncta ploaie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8721_a_10046]
-
ierbii - să ne gîndim cît de proaspăt era, la vremea acestei cărți, debutul lui Arghezi - e primul să-i constate unitatea, și deopotrivă jocul de contrarii. Eminescianismul dizolvat în originalitate tare. Volumașul ăsta cu portrete îl consacră pe Bacovia de monocord, vorbind despre "dezagregarea individualității umane" - într-adevăr, despre ce altceva? Și portretele continuă, trăgînd o fîșie peste toată prima linie - cronologică - a interbelicului românesc. În galantarul cu critici români (aproape) uitați, Pompiliu Constantinescu merită prima șansă.
Tristeți și bucurii de breaslă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9066_a_10391]
-
Berrigan, Andrei Codrescu, Jim Carroll, Anselm Hollo, Ron Padgett, Ishmael Reed, David Shapiro. și, cu siguranță, mulți alții. Nu știu dacă autorul Dragostei... chiar trece, în Statele Unite, drept un mare poet sau dacă e privit mai degrabă ca un autor monocord de versuri directe, scuturate de metastaticele maladii ale metaforei, ca un one-note Johnny înlănțuit de alcool. Nu întâmplător o foarte amuzantă parodie (datorată lui Anselm Hollo) preia toate capetele de rând - cam aceleași adesea - bukowskiene. Presimt, în schimb, câteva atuuri
Treizeci de ani de agonie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9304_a_10629]
-
formarea unei mentalități dominante în virtutea căreia francezii împărtășesc convingerea că în lume există un arhetip al Răului și că el este același pentru toți. Se subînțelege că totul se obține printr-o propagandă mediatică în urma căreia oamenii capătă o optică monocordă, monotonă și monovalentă: gîndesc după același calapod și nu găsesc nimic rău în asta. Și iarăși se subînțelege că scopul propagandei este ca ideile pe care le răpîndește să fie induse într-un mod suficient de subtil ca francezii să
Artizanii decăderii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9156_a_10481]
-
o impresiona, în timp ce Katia desfășoară un întreg arsenal de seducție în fața publicului format dintr-un singur spectator, însă unul cu totul refractar soap-urilor larmoaiante. Poate că în seriale, atît cît putem vedea din fragmentele expuse, actrița întruchipează un sentimentalism plîngăcios, monocord, foarte pe gustul publicului, însă în realitate, femeia din fața lui Peter are o inteligență pătrunzătoare, un spirit polemic dezvoltat, o ironie de cea mai bună calitate și o mare mobilitate a registrelor afective care o situează mai degrabă în categoria
Duel verbal by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9216_a_10541]