87 matches
-
au autointitulat Necalcedoniene (pentru că nu acceptau Sinodul de la Calcedon) sau Vechi-Orientale sau Copte (egiptene) pentru că sediul acestei erezii monofizite s-a aflat în Egipt, la Alexandria. Provinciile din Orientul Mijlociu au rămas sub controlul Imperiului Roman, dar au păstrat credința lor monofizită, rămânând izolate de celelalte 2 zone și de sinoadele lor. În secolul VII e.n. apare o nouă religie monoteistă, în Peninsula Arabică, religie numită Islam, ce ia în stăpânire populația arabă, zona a treia destrămându-se, convertind populația ei la
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
Imperiul Roman de Răsărit a suferit un proces de grecizare, și, astfel, Biserica Răsăriteană grecizându-se și mai mult. Încă din secolul al V-lea, Biserica Răsăriteană era în conflict cu Bisericile Copte din sudul imperiului, care propovăduiau răspândirea ereziei monofizite. Deoarece Patriarhiile Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului deveniseră copte sau monofizite, au fost puși în aceste orașe și câte un patriarh grec ce era în comuniune cu Biserica Bizantină. În secolul al VII-lea a apărut Islamul, o nouă religie înființată
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
și, astfel, Biserica Răsăriteană grecizându-se și mai mult. Încă din secolul al V-lea, Biserica Răsăriteană era în conflict cu Bisericile Copte din sudul imperiului, care propovăduiau răspândirea ereziei monofizite. Deoarece Patriarhiile Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului deveniseră copte sau monofizite, au fost puși în aceste orașe și câte un patriarh grec ce era în comuniune cu Biserica Bizantină. În secolul al VII-lea a apărut Islamul, o nouă religie înființată de Profetul Mahomed, religie ce a unificat triburile arabe într-
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
loc, în 787 s-a stabilit reintroducerea cultului icoanelor în creștinism. În anul 381 la Constantinopol s-a adoptat crezul complet atât de către catolici, cât și de ortodocși. Tot acolo, în 553 s-au anatemizat noile teze ariene, nestoriene și monofizite și în același mare oraș, între 660-681, s-a condamnat monotelismul, susținîndu-se că Hristos are atât voință umană, cât și dumnezeiască. La Efes, în 431, s-a condamnat nestorianismul și i-a conferit Mariei din Nazaret atributul "născătoare de Dumnezeu
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Din acel moment, comunitățile creștine rar au mai găsit prilejurile necesare reconcilierii, strădaniile lor fiind îndreptate către păstrarea credinței într-o lume islamică în expansiune. Astfel, s-a ajuns la o divizare locală a Bisericii în comunități maronite, melkite, armene, monofizite și nestoriene. Dintre acestea, unele au supraviețuit până astăzi, altele au dispărut ori și-au modificat numele. Maroniții consideră că își datorează începuturile unui monah pe nume Maron, care ar fi renunțat la pustnicie pentru a deveni preotul unei comunități
Maroniți () [Corola-website/Science/331970_a_333299]
-
și Nestorie, ereticul era Chiril. El se lăsase Înșelat de pseudoepigrafiști (pe care erudiții Îi numesc falsificatorii Antichității) și se bazase pe trei scrieri ale lui Apolinarie din Laodiceea, păstrate sub nume false 49. De la Apolinarie „el a adoptat formula monofizită pentru a contracara poziția diofizită” a lui Nestorie 50. Principalul obiectiv al școlii din Antiohia, al lui Nestorie Îndeosebi, fusese lupta Împotriva teologiei lui Apolinarie. Prin urmare, Nestorie nu putea să accepte formula lui Chiril, potrivit căreia unirea dintre Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Roma; un grup de scrisori (98; 100-101; 104-106) au caracter disciplinar și sînt expresia opoziției papei la conținutul canonului 28 al conciliului de la Calcedon, despre care am vorbit mai sus. începînd cu 448, papa e interesat mai ales de erezia monofizită și îi trimite frecvent scrisori lui Flavian, patriarhul de Constantinopol, și lui Anatolie, succesorul acestuia. Printre cele mai importante se numără aceea din 13 iunie 449 (nr. 28), trimisă lui Flavian și intitulată Epistola dogmatica sau Tomus ad Flavianum, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să plece în Egipt ca să se dedice în liniște anahorezei. însă, ajuns la Siracuza, aflînd de la episcopul Eulalie că monahii din Egipt erau eretici și schismatici (probabil că această informație atît de imprecisă însemna că în Egipt era răspîndită erezia monofizită), Fulgențiu a renunțat la proiectul său și, în anul 500, s-a dus la Roma, ajungînd acolo o dată cu armatele lui Theodoric. întors după puțin timp în Africa, în 507, s-a dedicat din nou vieții monastice, la care a trebuit
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un viu interes la Cartagina. De aceea, confrații l-au convins să se ducă personal la Constantinopol pentru a se informa în privința termenilor preciși ai problemei. La sfîrșitul lui 543 și începutul lui 544, împăratul Iustinian, pentru a domoli opoziția monofizită, prezentase o expunere a dreptei credințe, la sfîrșitul căreia era aruncată anatema asupra persoanei și scrierilor lui Teodor de Mopsuestia, asupra persoanei lui Teodoret al Cyrului și a scrierilor sale contra lui Chiril al Alexandriei și a Crezului de la Efes
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la unele clarificări în privința punctelor controversate ale problemei. Ulterior, el l-a însoțit pe episcopul Reparatus din Cartagina la Constantinopol și la Alexandria, și grație acelei călătorii a putut să adune, el, un occidental, chiar în locul unde se născuse controversa monofizită și nestoriană, documentele care i-au fost de folos pentru cartea sa. întors în patrie, el a scris un Compendiu al procesului nestorienilor și al eutihienilor (Breviarum causae Nestorianorum et Eutychianorum). Opera, așa cum am spus, a fost scrisă în urma schismei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
monofiziți ca Timotei Eluros și Sever de Antiohia (despre care cf. pp. 000-000 și 000-000), însă, în țările unde se vorbea greaca, succesul lui Chiril, ca și realizarea și răspîndirea traducerilor textelor sale au fost adesea stimulate de răspîndirea tendințelor monofizite. Astfel, traducerile în siriacă au început chiar din timpul vieții lui Chiril, cu colaborarea lui Rabbula din Edesa; din aceeași epocă, sau dintr-o epocă puțin mai tîrzie, datează versiunile armene, legate de trecerea Bisericii armene la concepția monofizită. Succesul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tendințelor monofizite. Astfel, traducerile în siriacă au început chiar din timpul vieții lui Chiril, cu colaborarea lui Rabbula din Edesa; din aceeași epocă, sau dintr-o epocă puțin mai tîrzie, datează versiunile armene, legate de trecerea Bisericii armene la concepția monofizită. Succesul lui Chiril în cadrul creștinismului etiopian, tot de tendință monofizită, este dovedit de culegerea care îi poartă numele, Qêrellos, o compilație alcătuită din texte scrise de el și de alți autori. în latină, multă vreme au circulat doar texte referitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
timpul vieții lui Chiril, cu colaborarea lui Rabbula din Edesa; din aceeași epocă, sau dintr-o epocă puțin mai tîrzie, datează versiunile armene, legate de trecerea Bisericii armene la concepția monofizită. Succesul lui Chiril în cadrul creștinismului etiopian, tot de tendință monofizită, este dovedit de culegerea care îi poartă numele, Qêrellos, o compilație alcătuită din texte scrise de el și de alți autori. în latină, multă vreme au circulat doar texte referitoare la controversa nestoriană și la conciliul de la Efes, traduse chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
patriarhului de Constantinopol prin canonul 28 al conciliului). în 476, Zenon Isaurianul a putut să revină pe tron. Succesorul lui Timotei, mort în 477, a devenit Petru al III-lea Mongo (477-490; cf. p. 000), care organizase împreună cu el rezistența monofizită la Alexandria după Calcedon. Episcopul calcedonian Ioan Talaia, hirotonit în 482, n-a putut să-și păstreze funcția și a trebuit să fugă; monofizismul a rămas confesiunea națională a Egiptului, mai ales la nivel popular, inclusiv din cauza evidentelor implicații naționaliste
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sănătatea, s-a întors la viața de cenobit, a întemeiat o mănăstire lîngă Maiuma, în Gaza, și a fost hirotonit preot. Episcopul care îl hirotonise era monofizit, mănăstirea în care intrase, mediul în care Sever își desăvîrșise formația creștină erau monofizite, și aceasta a fost orientarea pe care el a respectat-o și a apărat-o mereu. în 509, s-a dus cu doi discipoli la Constantinopol pentru a protesta împotriva lui Nefalie, un agent al patriarhului de Ierusalim care le
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de scrisori din perioada patriarhatului. A șasea carte din această selecție, conținînd 123 de scrisori, a fost tradusă în siriacă în 669, de către preotul Atanasie din Nisibi, și s-a păstrat pînă azi. Pe baza altor manuscrise siriece de proveniență monofizită s-au putut publica încă 118 scrisori sau fragmente de corespondență, iar alte cîteva au fost găsite și editate recent. Firește, trebuie adăugate cele deja menționate, adresate lui Sergiu și lui Iulian din Halicarnassus. Unele scrisori s-au păstrat, tot
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
gruparea acefalilor, în care Efrem aborda, între altele, problema Trisaghion-ului (prin 470, patriarhul monofizit de Antiohia, Petru Fulon, adăugase formulei „Sfînt, sfînt, sfînt” din liturghie completarea „care a fost răstignit pentru noi”, ce orienta adjectivul Sanctus către Fiu, cu intenție monofizită), afirmînd că nu era o dovadă în sine de erezie; tot aici apăra Tomul către Flavian al lui Leon cel Mare, respingînd criticile aduse textului de către monofiziți. Printre celelalte scrisori existau două adresate lui Iustinian și două lui Antim din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
1804-1900) este alcătuită din Mărturiile sfinților, care, la rîndul lor, se compun din: (a) o expunere doctrinară; (b) un florilegiu patristic pentru apărarea doctrinei celor două naturi, urmat de critica unor falși apolinariști; (c) răspunsurile la o serie de obiecții monofizite privind valabilitatea conciliului de la Calcedon. Genul literar al acestei secțiuni este cel al „întrebărilor și răspunsurilor”. încheierea scrierii (coll. 1900A rînd 9 - 1901A rînd 2) este o interpolare ulterioară. Totodată, începutul Aporiilor dovedește că problemele propuse monofiziților sînt urmarea rezolvării
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a formulării de la Calcedon (care susținea existența în Cristos a unui ipostas cu două naturi), evitîndu-se atît soluția nestoriană (două ipostasuri sau prosôpa, a Logosului, respectiv a lui Cristos, într-o relație reciprocă unică definită ca henôsis), cît și cea monofizită (un singur ipostas, însă și o singură physis, riscul fiind acela de a strivi realitatea umană a lui Cristos). Ca atare, Leonțiu afirmă că Logosul și-a asumat o natură (umană) individuală (physin idikên tina), și nu pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cu excepția schimbului de scrisori privitoare la origenism - problematica teologică propriu-zisă, fapt ce dovedește neîncrederea călugărilor în speculație, legată evident de acutizarea controversei origeniste, ca și de hotărîrea lor de a evita tensiunile într-un mediu și așa agitat de controversele monofizite. Speculația cristologică și raportarea la Calcedon lipsesc, însă spiritualitatea centrată pe figura lui Cristos și pe imitarea lui își trage seva (așa cum a subliniat L. Perrone) dintr-o adîncă reflecție teologică bazată pe meditația asupra Scripturii. Cuvintele Părinților din deșert
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la samavolnicia care a avut loc la Calcedon”. în Cartea lui Heraclid din Damasc, Nestorie pomenise revelațiile și visele aduse ca probe de către adversarii săi după Efes; după Calcedon, fenomene asemănătoare s-au înregistrat pe scară largă și în tabăra monofizită (însă există și exemple filocalcedoniene), iar Ioan le-a adunat în 89 de capitole. Opera e interesantă pentru că ne ajută să înțelegem cum au evaluat monofiziții conciliul de la Calcedon în epoca în care s-au bucurat de cel mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Simion i-a trimis o scrisoare similară împăratului Leon. în unele florilegii siriace ne-au parvenit două scrisori ale lui Simion, dintre care una adresată împăratului Leon, unde conciliul de la Calcedon este condamnat în mod explicit: e vorba de falsuri monofizite realizate în perioada cînd monofiziții își însușeau cultul lui Simion (ceea ce, probabil, i-a făcut ulterior pe calcedonieni să dezvolte cultul lui Simion Stîlpnicul cel Tînăr). Bibliografie. Toate textele (cele siriace traduse în germană de H. Hilgenfeld) în H. Lietzmann
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu fusese capabil să-i îndrepte pe cititorii săi către adevărata credință. Evagrie este foarte interesat de chestiunile dogmatice, pe care le înțelege foarte bine, și lui îi datorăm cunoașterea, din perspectiva sa istorică, a controversei nestoriene și a celei monofizite, pe care ne-o prezintă chiar pînă la ramificațiile sale tîrzii. Evagrie se preocupă și de problemele istoriei profane, nu numai de chestiuni de istorie bisericească: în cartea a șasea vorbește aproape exclusiv despre războaiele dintre bizantini și persani, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ne face să ne gîndim că el n-ar fi aparținut populației grecești din Antiohia, ci celei siriace. Din unele indicații cu caracter autobiografic rezultă că Ioan a trăit la jumătatea secolului al VI-lea; convingerile lui au fost probabil monofizite. Opera sa, care a cunoscut o foarte mare răspîndire în Evul Mediu bizantin, e o Cronografie compusă din șaptesprezece cărți, care începea cu istoria mitică a Egiptului și ajungea pînă în anul 563 d.C. Această cronografie este însă incompletă în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Tricca, un oraș din Tesalia. Alții susțin însă că originar din Tricca ar fi fost autorul rezumatului, și nu Ecumenius. Din opera lui Ecumenius pot fi extrase alte cîteva elemente privitoare la concepțiile sale dogmatice: orientarea sa a fost monofizită; a susținut, în afară de unitatea Persoanei și a ipostasului lui Cristos, și unitatea energiei; Ecumenius se sprijină mai ales pe Chiril al Alexandriei atunci cînd susține că Isus Cristos „provine din două naturi” și nu că „există în două naturi”, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]