87 matches
-
Cuvântul", an V, nr. 1366, 9 februarie 1929, p. 1, reprodus în Nae Ionescu, Teologia. Integrala publicisticii religioase, p. 165. 17 Ibidem. 18 Sinodul tâlhăresc de la Efes (449) a fost convocat pentru a discuta tulburările produse în Biserică de erezia monofizită a lui Eutihie. Sinodul a aprobat monofizismul. Hotărârile acestui sinod au fost anulate de Sinodul Ecumenic de la Calcedon (451). 19 Nae Ionescu, Duminica, în "Cuvântul", an V, nr. 1368, 11 februarie 1929, p. 1, reprodus în Nae Ionescu, Teologia. Integrala
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
3, 15 martie 1937, p. 9, text reprodus în Predania și un Îndreptar ortodox cu, de și despre Nae Ionescu, pp. 49-50: "Noi știm că atunci când Vasilisc anulează hotărârea soborului de la Calcedon și proclamă monofizitismul drept dreaptă credință, enciclica lui monofizită are consimțământul a vreo 500 de episcopi. Iar când Leon I pune să întrebe, în anul 458, pe toți episcopii despre ortodoxia soborului de la Calcedon, peste 1600 de episcopi se pronunță pentru". 3 Sfântul Ciprian, Epistola ad Jubinianum, cap. XXI
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Biserica din Roma; un grup (98; 100-101; 104-106) are caracter disciplinar și sunt expresia opoziției papei la conținutul canonului 28 al conciliului din Calcedon despre care am vorbit mai sus. Începând cu 448, papa e interesat mai ales de erezia monofizită și trimite frecvent scrisori lui Flavian, patriarhul de Constantinopol, și lui Anatolie, succesorul acestuia. Printre cele mai importante este aceea (nr. 28) din 13 iunie 449, trimisă lui Flavian, care e intitulată Epistola dogmatica sau Tomus ad Flavianum, pentru că, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ca să se dedice în liniște anahorezei. Însă, ajuns la Siracuza, el a aflat de la episcopul Eulalie că monahii din Egipt erau eretici și schismatici (probabil că această informație atât de imprecisă va fi însemnat că în Egipt era răspândită erezia monofizită), de aceea Fulgențiu a renunțat la proiectul său și în anul 500 se duce la Roma și ajunge acolo o dată cu armatele lui Theodoric. Revenit la puțin timp în Africa, în 507, s-a dedicat din nou vieții monastice la care
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
un viu interes la Cartagina. De aceea, confrații l-au convins să se ducă personal la Constantinopol pentru a se informa în privința termenilor preciși ai problemei. La sfârșitul lui 543 și începutul lui 544, împăratul Iustinian, pentru a domoli opoziția monofizită, prezentase o expunere a dreptei credințe, la sfârșitul căreia era aruncată anatema asupra persoanei și scrierilor lui Theodor din Mopsuestia, asupra persoanei lui Theodoret din Cyr și a scrierilor sale contra lui Chiril din Alexandria și a Crezului de la Efes
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ajunge la unele clarificări în privința punctelor controversate ale problemei. Ulterior, el îl însoțise pe episcopul Reparatus din Cartagina la Constantinopol și la Alexandria și grație acelei călătorii putuse să adune, el, un occidental, chiar din locul unde se născuse controversa monofizită și nestoriană, documentele care i-au fost de folos pentru cartea sa. Întors în patrie, el a scris un Compendiu al procesului nestorienilor și al eutihienilor (Breviarum causae Nestorianorum et Eutychianorum). Opera, așa cum am spus, a fost scrisă în urma schismei
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
autori monofiziți ca Timotei Eluros și Sever din Antiohia (despre care cf. aici, pp. ???-??? și ???-???), însă, în țările unde se vorbea greaca, succesul lui Chiril ca și realizarea și răspândirea traducerilor textelor sale au fost adesea stimulate de răspândirea tendințelor monofizite. Astfel, traducerile în siriană au început chiar din timpul vieții lui Chiril, cu colaborarea lui Rabbula din Edessa; și din aceeași epocă, sau dintr-o epocă puțin mai târzie, datează versiunile armene, legate de trecerea Bisericii armene la concepția monofizită
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
monofizite. Astfel, traducerile în siriană au început chiar din timpul vieții lui Chiril, cu colaborarea lui Rabbula din Edessa; și din aceeași epocă, sau dintr-o epocă puțin mai târzie, datează versiunile armene, legate de trecerea Bisericii armene la concepția monofizită. Succesul lui Chiril în cadrul creștinismului etiopian, tot de tendință monofizită, este dovedit de culegerea care îi poartă numele, Qêrellos, o compilație alcătuită din texte scrise de el și de alți autori. În latină, multă vreme, au circulat doar texte referitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
vieții lui Chiril, cu colaborarea lui Rabbula din Edessa; și din aceeași epocă, sau dintr-o epocă puțin mai târzie, datează versiunile armene, legate de trecerea Bisericii armene la concepția monofizită. Succesul lui Chiril în cadrul creștinismului etiopian, tot de tendință monofizită, este dovedit de culegerea care îi poartă numele, Qêrellos, o compilație alcătuită din texte scrise de el și de alți autori. În latină, multă vreme, au circulat doar texte referitoare la controversa nestoriană și la conciliul de la Efes, traduse chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
garantate patriarhului de Constantinopol prin canonul 28 al conciliului). În 476, Zenon Isaurianul a putut să revină la tron. Succesorul lui Timotei, mort în 477, a devenit Petru al III-lea Mongo (477-490; aici, p. ???), care organizase împreună cu el rezistența monofizită la Alexandria după Calcedon. Episcopul calcedonian Ioan Talaia, hirotonisit în 482, n-a putut să-și păstreze funcția și a trebuit să fugă; monofizismul a rămas confesiunea națională a Egiptului, mai ales la nivel popular și din cauza evidentelor implicații naționaliste
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sănătatea, s-a întors la viața de cenobit, a întemeiat o mănăstire lângă Maiuma în Gaza și a fost hirotonisit preot. Episcopul care îl hirotonise era monofizit, mănăstirea în care intrase, mediul în care Sever își desăvârșise formația creștină erau monofizite, și aceasta a fost orientarea pe care el a respectat-o și a apărat-o mereu. În 509, s-a dus cu doi discipoli la Constantinopol pentru a protesta împotriva lui Nefalie, un agent al patriarhului de Ierusalim care crea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
perioada patriarhatului. A șasea carte din această selecție, conținând un număr de 123 de scrisori, a fost tradusă în siriană în 669 de către presbiterul Atanasie din Nisibi și s-a păstrat până azi. Pe baza altor manuscrise siriene de proveniență monofizită s-au putut publica încă 118 scrisori sau fragmente de corespondență, iar alte câteva au fost găsite și editate recent. Firește, trebuie adăugate cele deja menționate, adresate lui Sergius și lui Iulian din Halicarnassus. Unele scrisori s-au păstrat, tot
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Acefalilor în care Efrem aborda, între altele, problema Trisagion-ului (cam prin 470, patriarhul monofizit de Antiohia Petru Fulon adăugase formulei „Sfânt, sfânt, sfânt” din liturghie clauzùla „care a fost răstignit pentru noi”, care orienta adjectivul Sanctus către Fiu, cu intenție monofizită), afirmând că nu era o dovadă în sine de erezie; tot aici apăra Tomul către Flavian al lui Leon cel Mare respingând criticile aduse textului de către monofiziți. Printre celelalte scrisori, mai existau două adresate lui Justinian și două lui Antim
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1804-1900) este alcătuită din Mărturiile sfinților, care, la rândul lor, sunt compuse din: (a) o expunere doctrinară; (b) un florilegiu patristic pentru apărarea doctrinei celor două naturi, urmat de critica unor falși apolinariști; (c) răspunsurile la o serie de obiecții monofizite privind valabilitatea conciliului de la Calcedon. Genul literar al acestei secțiuni este cel al “întrebărilor și răspunsurilor”. Concluzia scrierii (col. 1900A rând. 9 - 1901A rând. 2) este o interpolare posterioară. Totodată, începutul Aporiilor dovedește că dificultățile logice propuse monofiziților sunt urmarea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
raționale a formulării de la Calcedon (conform căreia Cristos este o ipostază cu două naturi), evitându-se atât soluția nestoriană (două ipostaze sau prosôpa, a Logosului respectiv a lui Cristos, într-o relație reciprocă unică definită ca henôsis), cât și cea monofizită (o singură ipostază, însă și o singură physis, riscul fiind acela de a strivi realitatea umană a lui Cristos). Ca atare, Leontie afirmă, fără îndoială, că Logosul și-a asumat o natură (umană) individuală (physin idikên tina) și nu pur
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de scrisori privitoare la origenism - problematica teologică propriuzisă, lucru ce dovedește neîncrederea călugărilor în speculație, legată evident de acutizarea controversei origeniste ca și de hotărârea lor de a evita provocarea unor tensiuni într-un mediu și așa agitat de controversele monofizite. Speculația cristologică și raportarea la Calcedon lipsesc, însă spiritualitatea centrată pe figura lui Cristos și pe imitarea lui își trage seva (așa cum a subliniat L. Perrone) dintr-o adâncă reflecție teologică bazată pe meditația asupra Scripturii. Cuvintele Părinților din deșert
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la samavolnicia care a avut loc la Calcedon”. În Cartea lui Heraclid din Damasc, Nestorios pomenise revelații și vise aduse ca probe de către adversarii săi după Efes; după Calcedon, fenomene asemănătoare s-au înregistrat pe scară largă și în tabăra monofizită (însă există și exemple filocalcedoniene), iar Ioan le-a adunat în 89 de capitole. Opera e interesantă pentru că ne ajută să înțelegem cum au evaluat monofiziții conciliul de la Calcedon în epoca în care s-au bucurat de cel mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
trimis o scrisoare similară împăratului Leon. În schimb prin unele florilegii siriene ne-au parvenit două scrisori ale lui Simeon, dintre care una adresată împăratului Leon, în care conciliul de la Calcedon este condamnat în mod explicit: e vorba de falsuri monofizite în perioada în care monofiziții își însușeau cultul lui Simeon (ceea ce, probabil, i-a făcut ulterior pe calcedonieni să dezvolte cultul lui Simeon Stâlpnicul cel Tânăr). Bibliografie. Toate textele (cele siriene traduse în germană de H. Hilgenfeld) în H. Lietzmann
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nu fusese capabil să-i îndrepte pe cititorii săi către adevărata credință. Evagrie e foarte interesat de chestiunile dogmatice pe care le înțelege foarte bine și lui îi datorăm cunoașterea, din perspectiva sa istorică, a controversei nestoriene și a celei monofizite, pe care ne-o prezintă chiar până la ramificațiile sale târzii. Oricum, Evagrie e preocupat și de problemele istoriei profane, nu numai de chestiuni de istorie bisericească: în cartea a șasea, vorbește aproape exclusiv despre războaiele dintre bizantini și persani, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
face să ne gândim că el n-ar fi aparținut populației grecești din Antiohia, ci celei siriene. Din unele indicații cu caracter autobiografic rezultă că Ioan a trăit în prima jumătate a secolului al șaselea; convingerile lui au fost probabil monofizite. Opera sa, care a avut foarte mare răspândire în Evul Mediu bizantin, e o Cronografie compusă din șaptesprezece cărți care începea cu istoria mitică a Egiptului și ajungea până în anul 563 d.C. Această cronografie este însă incompletă în prima parte
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Tricca, oraș din Tesalia. Alții susțin însă că originar din Tricca ar fi fost autorul rezumatului și nu Ecumenius. Din opera lui Ecumenius pot fi extrase alte câteva elemente privitoare la concepțiile sale dogmatice: orientarea sa ar fi fost monofizită; ar fi susținut, în afară de unitatea Persoanei și a ipostazei lui Cristos, și unitatea energiei; Ecumenius s-ar sprijini mai ales pe Chiril din Alexandria atunci când susține că Isus Cristos „provine din două naturi” și nu că „există în două naturi
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sa s-au păstrat doar câteva fragmente, identificate în textul lui Marius Mercator) și că era un participant frecvent la disputele teologice din epocă, ca polemist înzestrat, ce s-a exersat combătând ereziile lui Nestorie și Eutihie. Împotriva acelorași concepții monofizite redactează o epistolă în latinește alt episcop al Tomisului, Teotim al II-lea (aflat în rang în anul 458), răspunzând unei „circulare” prin care împăratul Leon I (457-474) îi consulta pe episcopii din provincii în legătură cu deciziile celui de-al patrulea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
să aibă o imagine statică, monocromă și mai ales simplistă despre infinit de subtila lucrare a Proniei în lume. Tradiționaliștii trăiesc plăcerea irezistibilă de a reduce istoria la o imaginară condiție atemporală, într-o formulă dogmatică de proveniență mai curând monofizită. Foarte mulți știu extrem de puține despre soarta confraților lor risipiți până la marginile pământului, care, chiar dacă într-o altă limbă, slujesc aceluiași Dumnezeu. Motivul? Nimic altceva decât neputința melcului de a-și părăsi cochilia. Câți ortodocși din Finlanda sau Estonia au
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sau romană. Sculptura însă nu dispare, ea se rezumă numai la basoreliefurile de pe sarcofage, la dantelăriile care împodobesc balustradele corului și amvoanelor și apoi la cizelarea metalului și a fildeșului, caracterizînd artele "minore". Tot pentru motive religioase, legate de influența monofizită și nu, așa cum s-a crezut un timp, de neîndemînarea artiștilor -, figura lui Hristos, în mod voit reprezentată ca Dumnezeu și nu ca personaj uman, iar în arta bizantină un aspect impersonal și hieratic, care rupe complet cu tradiția clasică
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
îndepărta pe năvălitori. În provinciile orientale ale Imperiului, unde se suprapunea influența religiilor iudaică și musulmană (amîndouă prescriind reprezentarea personajelor divine), acest cult popular și demonstrativ, amintind de practicile păgînc, șoca profund elitele, cu atît mai mult cu cît erezia monofizită, cu aspirația-i caracteristică spre o spiritualitate pură, era încă activă în această parte de lume. În disputa iconoclastă se înfruntă, de fapt, două concepții asupra religiei și, dincolo de aspectele pur spirituale ale conflictului, două culturi, două arii geografice si
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]