5 matches
-
vedere fonetic, mult mai multe în comun cu greaca modernă decât cu cea veche. Cele mai semnificative trei schimbări din timpul acestei perioade au fost pierderea distincției lungimii vocalelor, înlocuirea sistemului accentual tonic (muzical) cu accentul dinamic (de intensitate) și monoftongarea majorității diftongilor. Evoluția fonetică este descrisă în cele ce urmează: "Greaca Koine biblică" se referă la varietățile de Koine folosite în Biblia creștină și în texte înrudite. Principalele ei surse sunt: A existat o dispută între erudiți, deoarece nu se
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
fiicelor lor. Probabil că era o poreclă. Acești frați, Runcan, erau orfani și au venit din Bilbor. Vaidaș Vasile, pe care l-am amintit mai sus, locuia În casa imediat următoare. Numele lui se pronunța Vöidaș (primul a era rezultatul monoftongării diftongului oa, iar e devine ö). Maghiarizarea lui era astfel rezolvată. Tatăl lui venise aici de pe la Izvorul Mureșului. Acest Vaidaș a fost În anii glorioși primar și nu trăia sentimente de dragoste prea pătimașe pentru gospodarii mai Înstăriți ai satului
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
în sân, în spațiul vulnerabil al plexului solar. Într-un basm cules de la prețiosul Gheorghe Zlotar, descoperit de Ovidiu Bârlea în Fundu Moldovei, Suceava, Cenușotcă este de fapt Cenușăreasa, prigonită de mama vitregă, la fel cum Florea denumește, prin fenomenul monoftongării (specific zonei Mara, Maramureș), pe fata care se transformă în floare pentru a deveni inițiată. Numele cu ocurență „unisex” semnalează funcția de tip, și nu individualitatea personajelor. Atât feciorul, cât și fata care se joacă în cenușa depozitată după ușă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
vechi care a acționat în evoluția limbii române. Se știe de altfel foarte bine că în rostirea românească se tinde spre evitarea hiatului; diferențele de interpretare apar mai ales în evaluarea soluțiilor recunoscute (diftongarea șver-siu-neț, epenteza unei semivocale șver-si-iu-neț, sau monoftongarea, reducerea totală a uneia dintre vocale șalcolț). După părerea mai mult sau mai puțin explicit exprimată a mai multor lingviști români, singura onorabilă ar părea să fie epenteza. O spune, în Limba română actuală (1947: 34), Iorgu Iordan, care observă
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
crede cu adevărat despre începuturile literaturii române. Nu fără tandrețe stilistică sunt luate, astfel, peste picior încercările boierilor stihuitori de secol XIX: „Dramatismul spovedaniei e sabotat de senzația de miorlăială de primăvară pe care o induce fonetismul textului caracterizat prin monoftongări și frecvente închideri de vocale. Chiar dacă pare dăruită ochilor, literatura este, orice s-ar spune, o artă făcută spre a fi auzită și nu putem ignora cu totul aspectul sonor spre a ne putea concentra cu seriozitate asupra tânguirilor nefericitului
Un critic în vacanță by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4505_a_5830]