16 matches
-
în tiparul semit clasic (de ex., Yahve a avut în mintea evreilor timp de sute de ani și el o consoartă, numită Așera (celebra Astarte biblică), până când într-un final a fost desăvârșită trecerea de la politeism la monoteism, trecând prin monolatrie, așa cum ne atestă arheologia; aceeași situație cu Baal, zeul canaaneean.), al unor zeități masculine asociate unora feminine. În lucrările sale de istoria religiei, Mircea Eliade, ca și alți istorici ai religiei, explică cum faptul că unele erau socotite zeități ale
Allah () [Corola-website/Science/306620_a_307949]
-
Biblie care va individualiza îngerii prin nume. Până în perioada care conform cronologiei biblice ar corespunde iudaismului după Ieșire, Dumnezeu (Iahve) era perceput de către evrei a fi un dumnezeu suprem, aflat însă în fruntea unei ierarhii de alți dumnezei mai mici (monolatrie), mulți dintre ei fiind adorați de populațiile vecine israeliților; reformele iahviste din secolul al VII-lea î.e.n. (sub Iosia) au suprimat pe cât posibil tendințele henoteiste, cel puțin din religia oficială (căci arheologii constată că religia populară a păstrat tradițiile cu
Înger () [Corola-website/Science/299691_a_301020]
-
Preoții au compus în onoarea lui celebrul "Poem al creației" (Enûma Eliš). "Marduk" era și stăpânul regilor, servindu-le acestora ca model în conducerea statului și în războaie. În unele tradiții, "Marduk" era socotit drept "zeu unic", reprezentare timpurie a "monolatriei", respectiv a "henoteismului". În relație cu "Marduk" erau și următoarele zeități: La asirieni zeul principal era "Assur", al cărui nume însemna "binevoitor". Tot printre zeii principali locali se număra și "Ninib", zeul capitalei sumeriene, Ninive. Mai amintim, dintre numeroasele zeități
Religia în vechiul Babilon () [Corola-website/Science/315537_a_316866]
-
supranumit pe YHWH felurit, în funcție de perioada istorică. În Mesopotamia, locul lor de origine potrivit Bibliei, patriarhii au adorat zeități locale. Ajunși în Canaan, evreii au luat cunoștință de zeitatea supremă locală, "El", și au adoptat-o. Astfel începe perioada de monolatrie a religiei evreiești. "El" a devenit un zeu personal și tribal. Varianta "Elohim" este pluralul de politețe al lui "El" sau "Eloah" ("Eloah" apărând în Biblie în special în "cartea lui Iov"), el intrând în diverse sintagme de adorație, cum
YHWH () [Corola-website/Science/298893_a_300222]
-
au mai folosit numele Iahve, înlocuindu-l în sinagogă cu „Domnul” ("Adonai") Așa cum arată textul biblic citat la început, religia poporului Israel trebuia să fie una în care nu se permite adorarea altui zeu în afara de Iahve. Asta se numește monolatrie sau henoteism. În decursul timpului însă, evreii au preluat zeii popoarelor vecine lor, exemplul cel mai notabil fiind al regelui Solomon, care la început a urmat exemplul tatălui său David, pentru ca ulterior să cadă în idolatrie, fiind influențat negativ de
YHWH () [Corola-website/Science/298893_a_300222]
-
transpare o viziune monolatră, acceptându-se si existența altor divinități. Existența sincretismelor dintre cultul lui YHVH și al idolilor/zeilor amintiți revelează practici neconcordante cu poruncile biblice. Nu se poate vorbi însă despre un monoteism în sens propriu, ci despre monolatrie, pentru că în Biblie rareori se neagă existența altor zeități în afară de Iahve, în timp ce adesea aceste zeități sunt recunoscute. Astfel, doar începând cu secolul al 6-lea î.e.n. monoteismul iudaic s-a dezvoltat sub influența filozofiei grecesti pentru a deveni monoteist în
YHWH () [Corola-website/Science/298893_a_300222]
-
-lea î.e.n. și a durat mai multe sute de ani, perioadă în care a cunoscut progrese și eșecuri succesive. În secolul al VII-lea î.e.n., după reforma lui Iosia, populația încă nu era sub influența monoteismului și nici a henoteismului (monolatriei), întrucât în casele evreilor se găseau încă statuete ale adoratei soții a lui YHWH, Așera. La sfârșitul secolului V î.e.n. evreii încă ezitau să adopte monoteismul absolut, după cum atestă papirusurile evreilor de pe insula Yeb (Elephantine), refugiați în Egipt din fața invaziilor
YHWH () [Corola-website/Science/298893_a_300222]
-
mediu politeist, orice practică și credință legată de cultul morților și într-o viață după moarte, presupunea acceptarea existenței șeol-ului (iadul iudaismului timpuriu), care în credințele canaaneene era sub dominația unui zeu de resort, ori preoții iahviști voiau să stârpească monolatria (henoteismul) populară. Concepțiile orientale în legătura cu cultul morților erau deci viguros atacate de către secțiunea monoteistă a clerului evreiesc (iahviștii), pentru că acestea știrbeau din unicitatea și puterea lui Iahve. În fața persistenței cultului morților și a necromanției conexe, partida monoteistă a
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
Dumnezeul evreilor, al creștinilor și al musulmanilor. Multă vreme populația regatelor Iuda și Israel l-au venerat pe YHWH, un zeu tribal propriu, în schimbul speratei protecții din partea acestuia, fără a nega însă existența divinităților țărilor vecine. Această practică se numește „monolatrie”, evreii având chiar perioade în care s-au rugat ocazional la aceste zeități. Astfel, Biblia ne spune (1 Cronici 14:7) că regele David a avut un fiu numit „Baaliada” (sau „Beeliada”) , adică „Baal știe” (Baal fiind una dintre principalele
Dumnezeu () [Corola-website/Science/297907_a_299236]
-
număr mai redus de credincioși. Iudaismul, centrat pe existența unui Dumnezeu revelat lui Moise, a jucat un rol esențial în păstrarea identității naționale a poporului evreu și formarea Statului Israel. Înainte și în cursul perioadei monarhice, evreii au cunoscut fenomenul monolatriei. Atât dovezile arheologice cât și textele biblice redau tensiunile dintre grupuri care acceptau adorarea lui Iahveh, sau Dumnezeu, împreună cu zeități locale, ca Așerah și Baal, și cei care țineau la a-l adora numai pe Iahveh. Sursa deuteronomică oferă dovezi
Dumnezeu () [Corola-website/Science/297907_a_299236]
-
de José Faur cu privire la expresia utilizată în ebraică pentru „idolatrie“: „înfierarea biblică a idolatriei își găsește justificare pornind de la două premise diferite: ea [idolatria] încalcă Legământul și este inutilă. Această concepție cu privire la idolatrie își are originea în idealul biblic al monolatriei: Dumnezeu se cere slujit în conformitate cu ritualurile instituite de El. [...] Merită să precizăm în acest punct că abōdăh zarah, formula ebraică echivalentă pentru «idolatrie», înseamnă «cult străin», adică neprescris.“ înțelegerea dimensiunii monoteiste iudaice nu atât prin diferență față de alte tradiții, ci
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
Grand Mystery of Godliness (Londra, 1660). Termeni alternativi au fost propuși ca tot atâtea redefiniri și rafinări conceptuale, în cheie teologică ori filozofică, având ca punct de plecare diferite interpretări și viziuni cu privire la divin și/sau divinitate: „henoteism“ (Versnel, Assmann), „monolatrie“ (Schleiermacher, Müller), „menoteism“ (Cobb), „megateism“ (Chaniotis), „panenteism“ (Van den Bosch), „teomonism“ (Corbin). Prin urmare, întrucât conceptul de monoteism încarnează diferite „conținuturi“ și trăsături, în acord cu diferitele sale utilizări în diverse contexte, ipoteza conform căreia ar fi legitimă teoretizarea mai
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
marcată de polemica religioasă a profeților Amos și, în parte, Osea. Deși e dificil să tragem o concluzie istorică credibilă asupra religiei din această perioadă pornind de la cărțile profetice, pare plauzibilă conflictul dintre mișcarea incipientă ce adora exclusiv pe Yhwh (monolatria Yahwistă) și societatea largă, în cea mai mare parte înclinată spre politeism. După lunga domnie a lui Ieroboam al II-lea dinastia lui Iehu s-a sfârșit brusc cu Zaharia, ucis de uzurpatorul Șalum, apoi și acesta eliminat de Menahem
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
1956, p. 46). Contextul religios reprezentat în această fază a religiei lui Israel este foarte asemănătoare cu cel al multor alte populații învecinate din acel timp, unde fiecare popor își onora propriul zeu suprem fără să nege existența celorlalți zei („monolatrie teritorială”), ba mai mult, recunoșteau dreptul fiecărui popor să aibă o divinitate protectoare proprie. O altă mărturie foarte clară a acestei concepții ne parvine din discursul lui Iefte adresat moabiților redat în Jud 11,23-24: „Acum, întrucât Domnul Dumnezeul lui
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
inventat o serie de alți termeni intermediari care, pentru a spune așa, descriu situații aflate la jumătatea drumului dintre pozițiile citate. Între acestea amintim „henoteismul”, adică postura celor care, deși admit pluralitatea divinităților, recunosc supremația doar a unui dumnezeu, și „monolatria”, care desemnează cultul unei singure divinități, fără a exista o negație teoretică a celorlalte divinități. Toți acești termeni au fost subiectul unor explicații ulterioare, dar, datorită limitelor acestei cărți, mă voi mărgini la această listă concisă. Studiile despre geneza monoteismului
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
C); „Cel-Preaînalt” (BVA); G-R „Cel Prea Înalt”; ho Hýpsistos (LXX); „Altissimus” (Vg); „Très-Haut” (BJ); „Most High” (RSV). Cand nu este sinonim cu numele generice 197, ci are funcție de predicat, semnifică fie superioritatea Dumnezeului biblic asupra zeilor celorlalte popoare (în faza monolatriei, premergătoare monoteismului absolut), ca în Ps 97/96,9: k ’att"h YHWH ‘ElyÄn ‘al kol h"’"reț / na‘alQyÖa ‘al kol ’elohm: „Căci Tu, Doamne, preaînalt ești peste tot pământul, înălțat mai presus decât toți zeii.” (t.n.
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]