17 matches
-
verbului (diateză, mod, timp, persoană, număr). Aspectul verbal; posibilități de echivalare în limba română. Verbe de mișcare unidirecționale și pluridirecționale, prefixate și neprefixate. Infinitivul, participiul și gerunziul ca forme verbale. Adverbul - prezentare generală. Clasificarea adverbului. Cuvintele auxiliare. Structura propoziției: propoziții monomembre și bimembre. Exprimarea relațiilor temporale, spațiale, instrumentale, condiționale, concesive, cauzale, finale, consecutive, atributive. Structura frazei. Tipuri de fraze. Joncțiunea în frază. Coordonarea și subordonarea în frază. B. LITERATURA RUSĂ Curente și orientări în literatura rusă din prima jumătate a sec
EUR-Lex () [Corola-website/Law/235361_a_236690]
-
timpuri, moduri, diateze, persoane. Aspectul verbal și modalitățile acțiunii. Posibilități de a le echivala în limba română. Verbe de mișcare unidirecționale și pluridirecționale, prefixate și neprefixate. Participiu și gerunziu ca forme verbale. Clasificarea adverbului. Clasele de cuvinte auxiliare. Structura propoziției: monomembre și bimembre. Exprimarea relațiilor temporale, spațiale, instrumentale, condiționale, concesive, cauzale, finale, constitutive, atributive etc. Structura frazei. Joncțiunea în frază. Principii de clasificare a frazei. Coordonare și subordonare în frază. Fraze indivizibile și vizibile. Bibliografie Chirilă F., Ivanov A., Olteanu T.
EUR-Lex () [Corola-website/Law/193551_a_194880]
-
verbului (diateză, mod, timp, persoană, număr). Aspectul verbal; posibilități de echivalare în limba română. Verbe de mișcare unidirecționale și pluridirecționale, prefixate și neprefixate. Infinitivul, participiul și gerunziul ca forme verbale. Adverbul - prezentare generală. Clasificarea adverbului. Cuvintele auxiliare. Structura propoziției: propoziții monomembre și bimembre. Exprimarea relațiilor temporale, spațiale, instrumentale, condiționale, concesive, cauzale, finale, consecutive, atributive. Structura frazei. Tipuri de fraze. Joncțiunea în frază. Coordonarea și subordonarea în frază. B. LITERATURA RUSĂ Curente și orientări în literatura rusă din prima jumătate a sec
EUR-Lex () [Corola-website/Law/228456_a_229785]
-
imediat!"), la infinitiv prezent ("A se scutura înainte de întrebuințare"), la supin ("De evitat apropierea de o sursă de căldură"). Propoziția pozitivă nu are nevoie să se distingă prin vreo marcă specifică, dar există asemenea mărci, mai ales în propoziții neanalizabile, monomembre sau fragmentare (vezi mai jos secțiunea După structură), frecvente în dialoguri. Astfel sunt cuvintele și locuțiunile "da, ba da, exact, firește, întocmai, negreșit, de bună seamă, fără îndoială, categoric, absolut, corect" etc. Propoziția negativă se distinge prin negarea predicatului, în
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
de propoziție, adică subiect și predicat, sau numai predicat, sau numai subiect: "Vine vacanța", "Plouă", "Toamnă". Propoziția dezvoltată are și cel puțin o parte secundară de propoziție (atribut, complement etc.). După numărul părților principale de propoziție există propoziții bimembre și monomembre. Propoziția bimembră are predicat și subiect (exprimat prin cuvânt aparte sau inclus în predicat prin desinență): "Vine trenul", "Circulă zilnic?" Propoziția monomembră are o singură parte principală: predicat ("Plouă", "Plouă zilnic") sau subiect ("Toamnă", "Toamnă târzie"). După cum conțin sau nu
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
o parte secundară de propoziție (atribut, complement etc.). După numărul părților principale de propoziție există propoziții bimembre și monomembre. Propoziția bimembră are predicat și subiect (exprimat prin cuvânt aparte sau inclus în predicat prin desinență): "Vine trenul", "Circulă zilnic?" Propoziția monomembră are o singură parte principală: predicat ("Plouă", "Plouă zilnic") sau subiect ("Toamnă", "Toamnă târzie"). După cum conțin sau nu toate componentele unei construcții gramaticale explicite, există propoziții complete și imcomplete. O propoziție completă are toate părțile de propoziție necesare pentru organizarea
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
de către infinitivul lung cu valoare substantivală, când apărea în contexte identice și îndeplinea funcții sintactice specifice numelui, fie prin înlocuirea cu infinitivul scurt, pe măsura dezvoltării ponderii verbale. Natura verbală a infinitivului constă în mai multe aspecte: În propozițiile principale monomembre, ("Deșteptarea!", "Răbdare!", "Oprire!"), infinitivul lung este interpretabil ca predicativ, în special pe baza echivalenței cu imperativul Infinitivul scurt se găsește într-o situație similară ("A se agita!"). Altă posibilitate este aceea de a considera construcția infinitivală ca fiind eliptică de
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
lexico-semantică onimizantă rezultă din intersectarea conversiunii și a combinării cu particularizatorii lexicogramaticali. Exemple de toponime apărute prin condensarea lexico semantică onimizantă: Larga, Scurta, Adînca, Strîmba, Roșia, Săratu, Borborosu, Vechea, Mănosu, Leordoasa, Romîneasca. Structura în care funcționează aceste toponime este simplă, monomembră, dar în subsidiar este presupusă ori chiar a funcționat o perioadă ca formație compusă din care făcea parte și termenul aflat acum în funcție toponimică. Acesta îndeplinea în formația respectivă rolul de particularizator, preluînd ulterior funcția denotativă îndeplinită de fostul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și efectul individualizării prin particularizatorul rămas ca termen unic. În multe cazuri, pot fi identificați sau reconstituiți cu aproximație denotatorii inițiali pe care a fost „altoită“ individualizarea, părăsind apoi formația, poate și din necesitatea de a intra în seria numelor monomembre din complexul toponimic integrator. Derivarea toponimică desemnează procedeul prin care, de la un toponim existent se formează, prin adăugarea unui sufix, un toponim nou, care individualizează de regulă un topic aflat în relație de apropiere, subordonare, apartenență etc. cu topicul desemnat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
la prezent indicativ, -ă sau -e, în funcție de tipul de flexiune al verbului, la imperativ afirmativ: (tu) cânți/cântă!; străbați/străbate! La nivelul sintactic, indicativul caracterizează verbe-predicat în enunțuri asertive, cu nuclee predicaționale bimembre (cu excepția verbelor impersonale), imperativul instituie nuclee predicaționale monomembre: Eu cânt/Tu cânți etc. - indicativ Cântă! (tu) - imperativ Indicativul nu se diferențiază în funcție de opoziția afirmativ/negativ: Eu (nu) cânt. Tu (nu) cânți. Voi (nu) cântați. Imperativul prezintă aceleași structuri la plural: Nu) cântați! dar structuri diferite la singular: Cânt-ă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În desfășurarea predicației, verbele (expresiile) impersonale absolute (a ploua, a însera, a-i fi dor etc.) își actualizează propriul conținut lexical, absolutizându-l în planul semantic al predicatului pe care îl realizează. Prin aceasta, verbele impersonale absolute generează nuclee predicaționale monomembre: „Afară târgul stă pustiu / Și ninge ca-ntr-un cimitir.” (G. Bacovia) Mi-e dor de cel ce-am fost cândva. Verbele (expresiile, locuțiunile) impersonale relative intră în relație cu un subiect, care nu reprezintă, însă, originea/cauza planului lor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obligativitate câmpul semantic prin dezvoltarea funcției sintactice în care subiectul este direct interesat:complement indirect: „Tata s-a îngrijit de voi, / V-a lăsat vite, hambare.” (T. Arghezi) Verbele intranzitive întrebuințate la diateza impersonală devin auto-suficiente semantico-sintactic; realizează nuclee predicaționale monomembre: Se respiră. Aceste verbe dezvoltă cel mai adesea un câmp semantico-sintactic secundar prin realizarea funcției de circumstanțial: de mod, timp, loc: Se pleacă mâine. Se înaintează pe sub munte. Se trăiește greu. Dintre verbele tranzitive, cele cu tranzitivitate directă își restrâng
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
putea lua în considerare și implicarea adițională a actualizării explicite, deoarece Pleacă! se poate aprecia ca avînd actualizată explicit categoria numărului sau chiar a timpului (Pleacă! - Plecați!). Alteori, situația lingvistică este cea care actualizează cuvintele, încît acestea pot realiza enunțuri monomembre, în răspunsuri precum: Da, Nu, Desigur etc., care devin posibile prin relația cu un context lingvistic anterior, creat de interlocutor. Deoarece în abordarea praxematică a discursului realizarea sensului este concepută numai dinamic, în vorbire actualizarea devine un concept fundamental și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Neamț, Olt, Vaslui; în aceeași situație Viișoara - Argeș, Bihor, Botoșani, Cluj, Dâmbovița, Mureș, Neamț, Satu Mare, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea. Referitor la structura numelor de locuri din Valea Trotușului, pot fi deosebite, ca în întreaga toponimie românească, două categorii : 1) simple (monomembre) și 2) compuse (în cele mai multe cazuri un apelativ urmat de un determinant - adjectiv sau substantiv în cazurile genitiv sau acuzativ cu prepoziție). În toponimia actuală, în funcție de situația socială și economică a zonei, mai numeroase sunt numele de locuri compuse, cele mai multe
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
scoate din uz pe cele care l-au precedat și, de aceea, în același stadiu al limbii, dar cu frecvență diferită, se întîlnesc mai multe posibilități de redare a aceluiași conținut, încît propoziția bimembră nu a eliminat-o pe cea monomembră, hipotaxa nu a produs dispariția parataxei etc., iar apariția de noi raporturi și funcții sintactice a condus la rafinări (stilisti-ce), iar nu la substituții propriu-zise. În cercetarea istorică a limbii, care are în vedere schimbările care se produc în timp
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sus, este acela că subiectul și predicatul sunt considerate, amândouă, părți principale de propoziție, cu argumentul că ele reprezintă „minimul necesar pentru existența unei propoziții”. Aceasta înseamnă că nu se ține seama de propozițiile (e drept, nu prea numeroase) numite „monomembre verbale”, de tipul: Plouă, Ninge, A fulgerat, O să tune, Se înserează, S-a înnoptat etc., „alcătuite numai din predicat, exprimat printr-un verb a cărui acțiune nu poate fi pusă în legătură cu un autor exprimat prin subiect” (nu este vorba, deci
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
și sunt corecte în limba română, dar nu sunt și des folosite, așa că ar fi trebuit să fie avute în vedere. „Propoziții care să fie exprimate numai prin subiect nu există, în schimb, în limba română”, pentru că „așa-numitele propoziții „monomembre nominale”, de tipul: Toamnă!”, sunt, de fapt, „propoziții cu predicație (unde se poate spune că predicatul este exprimat numai prin intonație, un mijloc de expresie suprasegmental, redat în general în scris, în aceste situații, prin semnul exclamării)”. În consecință, „minimul
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]