16 matches
-
polisemică a cuvintelor. S-a observat de asemenea că polisemia depinde și de frecvența cuvintelor: cu cât un cuvânt este mai frecvent, cu atât are mai multe sensuri. Noțiunea de polisemie se opune altor două noțiuni. Una dintre acestea este monosemia, adică unicitatea sensului, cealaltă fiind omonimia. Chestiunea dacă în cazul a două cuvinte cu corp fonetic identic este vorba de polisemie sau de omonimie nu este totdeauna clară. Pe de altă parte, nu este totdeauna ușor de stabilit dacă un
Polisemie () [Corola-website/Science/331285_a_332614]
-
și desemnarea ei nu este arbitrară, ci se datorează consensului între specialiști. Orice unitate lexicală constituie un termen în măsura în care noțiunea denumită se poate defini în cuprinsul unui anumit domeniu de specialitate. (...) Această caracteristică fundamentală a termenului este la originea postulatului monosemiei lui"14. Un termen trebuie să aibă, așadar, într-un anumit domeniu de specialitate, un singur referent, nu mai mulți. Deși există numeroși termeni polisemantici, ei sunt utilizați cu sensuri diferite în domenii distincte ale cunoașterii. Polisemia unui termen se
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
Profesoara ține astăzi o lecție de sinteză este monologic deoarece rezultă dintr-o modalitate asertivă a spunerii care pune în relație verbul a ține cu actanții lui. V. dialogic, monologal. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOSEMANTISM v. MONOSEMIE. MONOSEMIE. Realizat după modelul lui polisemie, termenul monosemie, nu întrunește în textele de semiotică frecvența antonimului. Prin monosemie se denumește trăsătura unui cuvînt de a avea o singură semnificație (sau un singur sens), situație în care se folosește și termenul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ține astăzi o lecție de sinteză este monologic deoarece rezultă dintr-o modalitate asertivă a spunerii care pune în relație verbul a ține cu actanții lui. V. dialogic, monologal. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOSEMANTISM v. MONOSEMIE. MONOSEMIE. Realizat după modelul lui polisemie, termenul monosemie, nu întrunește în textele de semiotică frecvența antonimului. Prin monosemie se denumește trăsătura unui cuvînt de a avea o singură semnificație (sau un singur sens), situație în care se folosește și termenul monosemantism
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
monologic deoarece rezultă dintr-o modalitate asertivă a spunerii care pune în relație verbul a ține cu actanții lui. V. dialogic, monologal. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOSEMANTISM v. MONOSEMIE. MONOSEMIE. Realizat după modelul lui polisemie, termenul monosemie, nu întrunește în textele de semiotică frecvența antonimului. Prin monosemie se denumește trăsătura unui cuvînt de a avea o singură semnificație (sau un singur sens), situație în care se folosește și termenul monosemantism. Pe de altă parte, în semantica structurală
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pune în relație verbul a ține cu actanții lui. V. dialogic, monologal. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MONOSEMANTISM v. MONOSEMIE. MONOSEMIE. Realizat după modelul lui polisemie, termenul monosemie, nu întrunește în textele de semiotică frecvența antonimului. Prin monosemie se denumește trăsătura unui cuvînt de a avea o singură semnificație (sau un singur sens), situație în care se folosește și termenul monosemantism. Pe de altă parte, în semantica structurală a fost propus termenul monosememie pentru a denumi caracteristica lexemelor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a fost propus termenul monosememie pentru a denumi caracteristica lexemelor care au un singur semem și a discursurilor în care predomină astfel de lexeme, fără a face, prin urmare, distincția între limbă și discurs, caracteristică specifică, de altfel, și cuvîntului monosemie, a cărui sferă o acoperă în mare parte. În cazul referirii la situațiile din discurs, se ignoră fenomenul actualizării, al trecerii din limbă în vorbire, însă trebuie observat și faptul că, în limbile naturale, actualizările discursive presupun în mod inevitabil
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
la situațiile din discurs, se ignoră fenomenul actualizării, al trecerii din limbă în vorbire, însă trebuie observat și faptul că, în limbile naturale, actualizările discursive presupun în mod inevitabil variații de sens. Există, de aceea, numeroase argumente pentru a considera monosemia ca avînd o manifestare restrînsă la metalimbajele artificiale și la tendințele din limbajele de specialitate, care urmăresc instituirea unor terminologii alcătuite din elemente monosemantice. V. cîmp semantic, polisemie, reglare a sensului, terminologie. GREIMAS - COURTES 1993; CONSTANTINESCU-DOBRIDOR 1998; DETRIE - SIBLOT - VERINE
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
privește numai cuvintele pline, ci privește orice morfem lexical autonom, cum se poate observa din modalitățile actualizării. Deoarece polisemia apare ca o consecință normală, observabilă la marea majoritate a unităților lexicale, ea reprezintă regula de existență a acestor unități, în vreme ce monosemia are o manifestare redusă, limitată la unele cazuri speciale. De aceea, M. Bréal a considerat-o ca aflîndu-se în centrul cercetărilor semantice. O problemă specială apare în legătură cu distincția dintre polisemie și omonimie, ținînd cont că, în ambele cazuri, există aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dar nu suficient de mare încît să excludă întrutotul metafora. Etimologia sancționează însă în mod clar situația și exclude polisemia. De aici, rezultă că teoria polisemiei implică numeroase aspecte, care nu sînt întotdeauna observabile pentru vorbitorul obișnuit. V. capitalizare, lexem, monosemie, nominație, omonimie, praxem, reglare. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001, VARO - LINARES 2004. IO POLITEȚE. Politețea reprezintă o constantă a comunicării umane, care înlesnește procesele comunicative prin procedee diferite de la o comunitate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
diglosie, discografie, dizarmonie, ecografie, ecospecie, edentație, emisie, empatie, enterologie, etruscologie, extensie, etnie, filmografie, francofonie, frecție, frezie, hidroizolație, hiperinflație, iconoclastie, imagologie, implantologie, intelighenție, intubație, izometrie, kinetoterapie, levitație, lustrație, malnutriție, mamografie, meloterapie, metaloplastie, microantologie, microbacterie, microchirurgie, microproducție, microsomie, migrație, misandrie, muzicografie, maximafilie, monosemie, naratologie, ocluzie, oscilografie, oscilometrie, paleoarheologie, paranghelie, parapsihologie, parotidectomie, pedofilie, pizzerie, pneumologie, podologie, postgaranție, preselecție, prezentație, pudibonderie, primoinfecție, procesomanie, prospecție, radioemisie, reconversie, reinserție, retinopatie, românofilie, rusofilie, schizoidie, scientologie, scintigrafie, secretomanie, serigrafie, servodirecție, sociogonie, sosie, stagflație, subredacție, telechinezie, termoizolație, tracologie, ufologie, zoofilie
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
romanelor, personajele pieselor de teatru ale lui P. După cum s-a observat, entitățile dramatice camilpetresciene „nu sunt caractere, adică previzibilități de comportament în funcție de o premisă dată pentru totdeauna, ci cazuri de conștiință” (Marian Popa), progresii geometrice în absolut, a căror monosemie structurală realizează trecerea, în viziunea autorului lor, de la convenția naturalist-mimetică, exterioară și superficială, la furtuna turbionară a „răsfrângerii în sine însuși” ( D-ra Ventura și Bernard Shaw), înlocuind tabloul clasic al conflictului social și moral cu afirmarea apodictică, nondialectică, a purității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
exact, trecutul acestuia. Rezultă de aici faptul că în psihopatologie, „semnele clinice” sunt polisemice deși ariile lor semantice, așa cum s-a văzut mai sus, nu sunt disjuncte, iar înlănțuirea lor în contextul „discursului narativ” al bolnavului tinde să construiască o „monosemie” din care, în final, va rezulta diagnosticul clinic. Reducția polisemiei semnelor clinice reprezintă momentul final al gândirii clinice, respectiv „diagnosticul”. Diagnosticul psihiatric va concentra în „enunțul” său o suită de ansambluri semiotice, reprezentate prin semne, sindroame etc. Semiologia diacronică pune
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a limbajului orientat spre context, spre extradiscursiv, și reprezintă o extindere a desemnării pe care o întâlnim la nivelul semnelor. La polul opus, funcția autoreferențială sau poetică exprimă tendința discursului de a trimite la sine și nu la ceva exterior. Monosemia, prin maniera în care funcționează, pare a se corela cu referențialitatea discursului, în vreme ce polisemia, ambiguitatea semnificației globale și pluralitatea sensurilor se corelează cu autoreferențialitatea discursului 76. Prin raportare la cele două planuri, al sensului și al referențialității, putem caracteriza și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în vreme ce polisemia, ambiguitatea semnificației globale și pluralitatea sensurilor se corelează cu autoreferențialitatea discursului 76. Prin raportare la cele două planuri, al sensului și al referențialității, putem caracteriza și clasifica manifestările discursive culturale. Astfel, limbajul științific se definește prin referențialitate și monosemie, în vreme ce limbajul poetic, aflat la polul opus, se distinge prin cultivarea autoreferențialității și a polisemiei. Limbajul filosofic are un statut aparte: el nu se caracterizează prin monosemia riguroasă a limbajului științific, dar nici nu atinge polisemia discursului artistic; nu înregistrează
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și clasifica manifestările discursive culturale. Astfel, limbajul științific se definește prin referențialitate și monosemie, în vreme ce limbajul poetic, aflat la polul opus, se distinge prin cultivarea autoreferențialității și a polisemiei. Limbajul filosofic are un statut aparte: el nu se caracterizează prin monosemia riguroasă a limbajului științific, dar nici nu atinge polisemia discursului artistic; nu înregistrează gradul de referențialitate a limbajului științific, dar este superior celui definit de limbajul poetic, chiar dacă această referențialitate vizează lumea în întregul ei. Autonomizarea unui limbaj politic cu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]