59 matches
-
Universală. Oficierea actelor sacerdotale este spornică prin pietate, în câmpul celei mai intense acuități Evenimențiale. “Intelectualii vestici“ sunt binari , ca și preoțimea nesanctificată, cea căzută în uscăciune, din lipsă de har. Ce restaurează în sufletele laice, preoții saprofiți, printr-o monumentalizare egocentrică ? Dezrobirea de păcat, eliberarea din robia luciferică, mântuirea prin asceză, acestea sunt rosturile creștine. De aici, pornesc protestele calviniste și deci ereziile... 9-AB: Care sunt opiniile sincere, deschise, ale domniei voastre, despre șansele viitoare (și cât de...”viitoare”, oare
INTERVIU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 683 din 13 noiembrie 2012 by http://confluente.ro/Interviu_marian_malciu_1352808920.html [Corola-blog/BlogPost/351305_a_352634]
-
ea, ci prin tablourile alegorice pe teme sociale sau de evocare istorică. Deosebit de pregnantă este linia contur care decupează expresiv aceste figuri redate de obicei pe fundaluri neutre. Caracterul convențional și mai degrabă auster al coloritului contribuie, de asemenea, la monumentalizarea și esențializarea imaginii"" Are o activitate bogată, apreciată pentru geometrizarea constructivă a desenului și compoziției și a culorilor dominante de bleu și gri A primit multe premii și distincții, a beneficiat de burse și a expus în multe expoziții peste
Elena Greculesi () [Corola-website/Science/306438_a_307767]
-
Saint-simonismul și știința geniului / 84 2.6. Cum se nasc luceferii: radiografia unei admirații / 88 2.7. Poezia încarnată / 93 2.8. Botezul scriitorilor. Reverii mimologice / 100 2.9. Literatură cu nume la plural / 104 Partea a treia. MONUMENTALIZAREA / 113 3.1. O altfel de bogăție / 113 3.2. Vremea colecționarilor / 116 3.3. Două modele ale monumentalizării / 122 3.4. 1849. Când folclorul românesc se citea la Paris / 127 3.5. Arheologia ca știință a frumosului / 138 3
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Poezia încarnată / 93 2.8. Botezul scriitorilor. Reverii mimologice / 100 2.9. Literatură cu nume la plural / 104 Partea a treia. MONUMENTALIZAREA / 113 3.1. O altfel de bogăție / 113 3.2. Vremea colecționarilor / 116 3.3. Două modele ale monumentalizării / 122 3.4. 1849. Când folclorul românesc se citea la Paris / 127 3.5. Arheologia ca știință a frumosului / 138 3.6. Estetica dispariției. Creația operelor din resturile vieții / 143 3.7. Metaforele formei: mozaicul și mărgăritărelele / 153 Partea a
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
context, caracterul neeconomicos al comportamentului față de obiectul estetic e guvernat de alte idei, atenției particulare cu care privim obiectele estetice i se atribuie noi valori și i se pun la dispoziție noi instrumente. Admirarea omului sau a textului, sacralizarea sau monumentalizarea, aprecierea analitică sau extazierea vidă, sunt gesturi istorice, maniere colective prin care societatea legitimează angajarea într-un raport privilegiat de atenție. Close-reading-urile structuraliste presupun un alt stil al atenției față de, să zicem, focalizarea pe detalii din notele lui Ibrăileanu pe
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
în formarea noii societăți burgheze, a determinat o atenție specifică acordată realităților demografice. Acest regim a fost însă concurat și, în parte, marginalizat datorită unor evenimente care au impresionat spiritul public după Revoluția de la 1848. Capitolul al treilea tratează regimul "monumentalizării", legat de descoperirea modurilor de admirație pentru folclor în perioada exilului post-revoluționar. Rezultată în urma prelucrării pe teren românesc a mai multor idei occidentale referitoare la estetica vestigiilor, monumentalizarea a canalizat atenția spre materialitatea fragmentară și dispersată, a mediat o relație
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
impresionat spiritul public după Revoluția de la 1848. Capitolul al treilea tratează regimul "monumentalizării", legat de descoperirea modurilor de admirație pentru folclor în perioada exilului post-revoluționar. Rezultată în urma prelucrării pe teren românesc a mai multor idei occidentale referitoare la estetica vestigiilor, monumentalizarea a canalizat atenția spre materialitatea fragmentară și dispersată, a mediat o relație "geografică" cu realitatea teritoritorială a țării și a angajat o viziune a vieții efemere. În sfârșit, capitolul al patrulea abordează regimul "singularizării", legat de aprecierea personalității creatoare în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
pe linia de separație a vârstelor se manifestă înaintea voinței individuale și a singularității creatoare. Și ne ajută să înțelegem ce supraviețuiește - adesea inconștient, fără a-și marca datoriile - din visul productivității oarbe al unei culturi minore. Partea a treia MONUMENTALIZAREA 3.1. O altfel de bogăție În Șarada, un film american din 1963, Audrey Hepburn joacă rolul unei soții care se vede în posesia unei moșteniri neașteptate. Soțul ei, care tocmai a murit în condiții suspecte, i-a lăsat 250
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
aici frumusețea, bătrânul filatelist care nu are ochi decât pentru niște hârtiuțe imprimate când stă în fața unei femei superbe sau Audrey Hepburn care nu se gândește decât la valoarea financiară a unor piese unice... E o bună introducere în logica monumentalizării. Vestigiile arheologice, resturile de statui, monedele, poeziile populare presupun o bogăție la vedere și în același timp ignorată. Torsul unei sculpturi romane pe care se sprijină cotețul, tablourile prețioase ajunse întâmplător pe tarabe de talcioc, plicurile cu mărci rare păstrate
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
tezaurul", colectabilele în general se asociază automat geniului 14. * * * Nu pot să închei această trecere în revistă a gesturilor și tipologiilor colecționării, fără să evoc și versantul negativ, angoasa care le însoțește obsedant și care se regăsește în toate temele monumentalizării. Reflecția lui Benjamin ne ajută să înțelegem natura profund materialistă a colecționării și în același timp melancoliile piederii pe care ea le implică. Pentru că, văzut prin prisma colecționarului, universul se umple de lucruri: cărțile se transformă în obiecte, mângâierea înlocuiește
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
al riscului, Benjamin spunea despre colecționar că "are relația cea mai profundă pe care cineva o poate întreține cu lucrurile 15. Și altundeva, revenind asupra acestei teme preocupante adaugă: "Colecționarul se pierde, cu certitudine"16. 3.3. Două modele ale monumentalizării Cum a ajuns această soluție de "îmbogățire rapidă" să fie disponibilă pentru micile culturi literare din secolul al XIX-lea? Cam cu o sută de ani înainte de inaugurarea mișcărilor naționale, vechea noțiune a monumentului a început să fie supusă unor
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
antiquité expliquée et représentée en figures și în 1752 a catalogului realizat de Contele de Caylus, Recueil d'antiquités égiptiennes, étrusques, grecques et romaines. Importantă e aici posibilitatea de a asimila fragmentele ca obiect estetic de sine stătător. Sub umbrela monumentalizării, resturile puteau fi apreciate în sine, nu în funcție de întregul din care făceau parte sau de reprezentarea pe care o alcătuiau. În loc să fie privite ca o componentă a operei, fragmentele au devenit o metonimie a ei. Anticarii voiau ca torsul unei
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
pe întregul teritoriu al țării, trebuiau identificate, marcate ca atare, luate în posesie. Specialiștii au subliniat că în aceste condiții știința monumentelor se deplasează treptat spre o știință a inventarului 24, deschizând indefinit clasa obiectelor valoroase. Înainte de a însemna frumusețe, monumentalizarea înseamnă cantitate. Dincolo de consecințele multiple ale unei asemenea schimbări de atitudine față de produsele culturale ale unei națiuni, trebuie subliniat faptul că astfel sursa monumentelor se localizează. În locul siturilor egiptene sau romane, țara întreagă devine un imens teren de investigații și
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
reprezentarea epopeilor naționale și a surselor lor folclorice, plasarea locală părea mai degrabă vagă și fictivă: monumentul era legat de un popor mitic care trimitea la o stare ancestrală și nesituabilă a comunității. Asimilarea practicilor de inventariere instituie în câmpul monumentalizării o legătură strânsă cu terenul și cu explorarea lui și, implicit, cu o anume perspectivă asupra potențialității lui producătoare de valori culturale. Știința inventarului a transferat de fapt prestigiul monumentalității dinspre atitudinile de receptare, înspre disponibilitățile de creație. Exploatarea monumentalului
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
obiectelor care pot fi apreciate în termeni estetici și o implozie a categoriei frumosului, o eliberare a drepturilor de utilizare a calificărilor supreme. Se deschideau astfel orizonturi aproape nelimitate de valorizare. Orice se putea prețui, în funcție de orice fel de calități. Monumentalizarea a justificat o apreciere aproape universalizată a materiei naționale. * * * Față de modelul sacralizării, cel al monumentalizării deplasează sensibil referentul spontaneității creatoare. Din punct de vedere sociologic, figurile sacralizării corespund dispariției sistemului de bresle care organiza lumea artei și sunt angajate într-
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
eliberare a drepturilor de utilizare a calificărilor supreme. Se deschideau astfel orizonturi aproape nelimitate de valorizare. Orice se putea prețui, în funcție de orice fel de calități. Monumentalizarea a justificat o apreciere aproape universalizată a materiei naționale. * * * Față de modelul sacralizării, cel al monumentalizării deplasează sensibil referentul spontaneității creatoare. Din punct de vedere sociologic, figurile sacralizării corespund dispariției sistemului de bresle care organiza lumea artei și sunt angajate într-un proces de proletarizare a societății creatorilor și de modificare a regulilor de acces în
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
au putut migra și "înarma" culturile emergente. În măsura în care acolo nu era vorba de o disoluție a breselelor, ci de inexistența lor, deschiderea accesului la lumea artei și posibilitatea apariției unui număr mare de artiști își păstrau semnificația emancipatoare. În schimb, monumentalizarea nu se referă la oameni, ci la lucruri. Ea corespunde unor fenomene istorice care au condus la mărirea parcului de antichități și e expresia nevoii de a numi și de a gestiona abundența pieselor interesante. Dacă uzajele sacralizării sunt legate
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
ci la lucruri. Ea corespunde unor fenomene istorice care au condus la mărirea parcului de antichități și e expresia nevoii de a numi și de a gestiona abundența pieselor interesante. Dacă uzajele sacralizării sunt legate de disoluția clasei artizanilor, uzajele monumentalizării sunt reclamate de disoluția clasei obiectelor frumoase, de ieșirea lor din muzee și din nomenclatoarele specializate: frumosul se găsește peste tot și în toate. Pentru întemeietorii culturii literare în Țările Române, descoperirea monumentului a fost o bifurcare între investirea cu
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
a fost o bifurcare între investirea cu puteri creatoare a indivizilor și investirea cu valențe estetice a materiei. A oferit o perspectivă alternativă asupra a ceea ce o cultură emergentă poate să facă prin prisma a ceea ce ea posedă deja. Prin monumentalizare li s-a oferit o șansă, nesperată, de a compensa deficitul nu prin adăugarea de "puteri" sociale, ci prin saturarea patrimoniului de opere: au avut ocazia să umple literatura cu texte, după ce încercaseră să o populeze cu autori. Întrebarea e
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
afectate de timp a condus în acel moment percepțiile estetice, inclusiv pe cele din domeniul literar. Spre deosebire de regimul sacralizării care se sprijinea pe o viață exemplară sau de regimul vocațional care avea să pună în centrul atenției viața singularizată, regimul monumentalizării a mizat pe expresia tranzitorie a vieții, definită de experiența unui prezent și de caracterul său pasager. O viață care în același timp e lipsită și de forță modelatoare, și de profilul individualizant care dă valoare existențelor moderne: de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
menite să prezinte separarea nu ca pe un accident, ci ca pe un act fondator al calității estetice: să facă din pierdere vectorul valorizării și să situeze în inima relației estetice o absență. În analiza pe care o face regimului monumentalizării implicat de cultura fragmentelor, Jacques Rancière a subliniat această particularitate, care presupune delegarea unei "puteri" spre piesele disparate: "Puterea întregului nu mai ține de întâlnirea corpului funcțional cu cel expresiv. E în contururile care se topesc unele în altele. E
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Mihail Dragomirescu, aceste teorii vor pătrunde în societatea românească, vor determina percepția publică asupra operelor și vor asigura suportul dezvoltării culturii literare în România în următorii o sută de ani. De ce toate aceste idei nu s-au revendicat de la universul monumentalizării? De ce diversele lui domenii de aplicație, arheologie, folclor, filologie, nu au infiltrat și influențat discursul estetic? Spus simplu, ne putem întreba de ce gratuitatea fragmentelor nu a servit la legitimarea câmpului autonom al literaturii. Să ne gândim doar, într-o reverie
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
fi precursorii lui Maiorescu, nu niște fire stângi într-o istorie a dandysmului și a conduitelor estetizante. Cred că putem da două răspunsuri - sau două explicații - pentru această "ratare". La prima vedere, a fost vorba de o proastă sincronizare. Regimul monumentalizării a fost descoperit prea târziu în cultura română. Cei douăzeci de ani pierduți până la ocazia creată de episodul postrevoluționar în 1849 au făcut ca universul său de reprezentări să fie asimilat aproape simultan cu un alt regim de producție și
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
ca sens al propriei existențe; acest orizont de reprezentări avea să constituie un "regim al singularizării", asupra căruia mă voi opri în capitolul următor. Practic, Revoluția de la 1848 a creat în același timp mai multe oportunități pentru dezvoltarea literaturii române, "monumentalizarea" și "singularizarea" fiind emanate de o singură conjunctură istorică. Neșansa "monumentalizării" a fost acest raport de concurență: a pierdut în fața unui model care oferea societății românești resurse mai interesante ca să își gândească raportul cu literatura. Și aici cred că putem
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
constituie un "regim al singularizării", asupra căruia mă voi opri în capitolul următor. Practic, Revoluția de la 1848 a creat în același timp mai multe oportunități pentru dezvoltarea literaturii române, "monumentalizarea" și "singularizarea" fiind emanate de o singură conjunctură istorică. Neșansa "monumentalizării" a fost acest raport de concurență: a pierdut în fața unui model care oferea societății românești resurse mai interesante ca să își gândească raportul cu literatura. Și aici cred că putem specula asupra unei a doua explicații. La o analiză mai profundă
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]