34 matches
-
trebuie să pronunțăm despre muzică, de prea multe ori începutul de poveste, „a fost odată” cu eliminarea ontologiei stricto-sensu, de vreme ce atâtea stele ale muzicii ușoare românești, nu au dispărut fizic, numai că tinerimea de azi, nefăcând deosebire între răcnet, ori mormăit, și sunet, alege prima variantă a audibilului muzicii în formă de bătăi de ciocan pe timpane. Dar, pentru cine iubește muzica adevărată și pe cântăreții care vor rămâne în istoria muzicii ușoare, lăsând o entitate a repertoriului în urma lor, nu
MARINA FLOREA. CHIAR ŞI NUMAI UN CÂNTEC AL EI POATE VINDECA MUZICA UŞOARĂ ROMÂNEASCĂ de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1103 din 07 ianuarie 2014 by http://confluente.ro/Marina_florea_chiar_si_numai_aurel_v_zgheran_1389097981.html [Corola-blog/BlogPost/363822_a_365151]
-
la sănătoasa. În acel moment, de sub bănci s-a auzit altă pâlnie, cu mormăituri: Mor, moor, mooor, moooor! Iar râsete în clasă. De data asta, coana preoteasă a tresărit și s-a uitat speriată în direcția din care venea mormăitul. Mormăit care nu mai contenea. Și cu cât mormăiala se întețea, cu atât mai mult se agita. Dică, pe post de moș fricos: - Văleu, aoleu, mă mănâncă ursul!....Mă sfârtecă!...Mă sfâșie!...Aaau! Mă face bucățele! Tot o ținea într-una
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 by http://confluente.ro/nastase_marin_1456338583.html [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
Restul masculilor trăiesc singuratici. Din acest fapt deducem că masculii adulți se luptă pentru rang în cadrul grupului. ii își petrec mare parte a zilei căutând hrană în pădure. În timpul căutărilor, mandrilii comunică unii cu alții prin țipete și diferite sunete mormăite. În caz de pericol aceste sunete au rol de avertizare (de exemplu în cazul apropierii unui leopard). În timpul zilei, la anumite intervale, grupul se odihnește. În acest timp adulții se ocupă de îngrijirea reciprocă a blănii, iar puii se joacă
Mandril () [Corola-website/Science/320207_a_321536]
-
în flinte, ca niște ostași obosiți - minerul deschide lămpașul lăsând raza să urce, stea de veghe, pe boltă, luminându-i drumul spre casă. Desferecă binișor ușa: „Ai venit?”, se aude în toate casele o voce de femeie adormită; „Da”, vine mormăit răspunsul. Își sărută copiii cufundați în apele somnului - și se culcă și el, obosit aidoma arborilor acelora întâlniți în cale. Își trage cerul de stele peste cap - și adoarme visând diamante negre.
Editura Destine Literare by Ion Andreiță () [Corola-journal/Journalistic/95_a_367]
-
mașini blindate, făcând zgomot, înspăimântând. De la o fereastră, o mână salută. La un balcon flutură o batistă. Sunt douăsprezece zile de la lovitura militară, douăsprezece zile de tăcere și moarte, iar acum în Chile se aude pentru prima oară Internaționala, Internaționala mormăită, gemută, scâncită mai mult decât cântată, dar cortegiul se transformă în procesiune, iar procesiunea în manifestație, iar poporul, care merge împotriva fricii, se pornește să cânte pe străzile din Santiago din toți plămânii, cu voce tare, pentru a-l însoți
Memoria Focului: Lovitura de stat din Chile - 11 septembrie 1973 () [Corola-website/Science/295686_a_297015]
-
mașini blindate, făcând zgomot, înspăimântând. De la o fereastră, o mână salută. La un balcon flutură o batistă. Sunt douăsprezece zile de la lovitura militară, douăsprezece zile de tăcere și moarte, iar acum în Chile se aude pentru prima oară Internaționala, Internaționala mormăită, gemută, scâncită mai mult decât cântată, dar cortegiul se transformă în procesiune, iar procesiunea în manifestație, iar poporul, care merge împotriva fricii, se pornește să cânte pe străzile din Santiago din toți plămânii, cu voce tare, pentru a-l însoți
Memoria Focului - lovitura de stat de pe 11 septembrie 1973 () [Corola-website/Science/295629_a_296958]
-
care o găsești În biblioteca orașului. De unde? De vreme ce abia dacă putem să vorbim În familie, cu părinții... De undeva, de unde le știm pe toate, dintr-un străfund al mizeriei noastre comune, de unde aceste lucruri răzbat fără cuvinte, Într-o limbă mormăită, Înjumătățită... cineva scapă o vorbă, altcineva face o glumă, bucățile se lipesc Încet și cu răbdare, poate fără toate detaliile, o informație redusă la esențial, dar suficientă... De ce și-ar dori un tată de familie Întreg la minte să se
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mine pentru totdeauna. Aceasta este cea dintâi zi a noii noastre lumi... nu-i așa? Oh, Hartley. A încercat, greoi, să se înalțe, sprijinindu-și spatele de perete, și continuând să se ascundă sub pătură. Apoi bâigui pe un ton mormăit, bolborosit: — Trebuie să mă duc acasă. — Hartley, nu începe din nou. — Am venit fără poșetă, fără nimic. N-am fardurile la mine și nimic altceva. — Doamne, ca și cum asta ar avea vreo importanță! Mi-am dat seama însă că pentru ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
butelci, boccele și bocceluțe. Bătrînul îi căuta privirea cu insistență și, cînd prinde momentul potrivit, intervine cu remarca: Tot de pe la noi, de la părinți, săracii. Moșul privea bagajele îngăduitor și continuă: Mata de-al cui ești? Cam fără chef, orășeanul răspunde mormăit: Al lui Cătărău. Cel de peste deal? Nu, cel de lîngă Prut. A, a lui Vasile. Tu trebuie să fii Georgică, nu? Da. Eu te-am dus cu căruța cînd mamă-ta a vrut să deșarte sacul. Ai ieșit pe drumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Gârmoci, slab de înger cum era, a început să tremure, îi clănțăneau dinții de frică. Bă, ce frig e aici, a mârâit el față de subaltern, voind să-și ascundă adevăratul motiv al dârdâielii. Imediat a ordonat cu glas răstit și mormăit în același timp: Bă, convoacă-l imediat la mine pe tovarășul Fanache. Să trăiți, am înțeles, a strigat subalternul, era un milițian, a bătut din călcâie și a făcut stânga-mprejur. Alertat, Fanache a apărut și el cât ai zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Novăceanu și ăsta pricepea fără nici un cuvânt. Repertoriul lăutarilor cuprindea exclusiv muzică populară, romanțe, cântece de pahar. Neapărat, totdeauna, trebuiau să fie prezente cele mai cunoscute soliste din zonă. Tov Cameniță cunoștea melodiile și adeseori le intona în felul său mormăit. La sfârșit, urca într-un dormitor anume amenajat, însoțit de cântărețe. Avea o bărbăție de taur comunal. Uneori nu-i ajungeau nici două-trei femei pe seară. Era cât zece, trăia cât zece, mânca, bea, regula cât zece - asta spunea chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
el, Cameniță, la ele. Drept care șeful regiunii a schimbat tactica: s-a îmblânzit. Da, ajunsese și el la asemenea performanțe, subtilități, rafinamente: uneori punea catifea peste brutalitatea lui fără de margini. Brusc, s-a așezat pe un scaun și cu voce mormăită, dar potolită, l-a invitat și pe deținut să ia loc pe celălalt scaun. Erau față în față, îi despărțea o masă de lemn, cu o veioză care bătea orbitor în ochii lui Vlad. Tovarășul Cameniță a întins mâna cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
oaste, la oaste numa' bozii și buruiană pârloagă-i ogoru... Toader se scarpină în creștet: Apăi... după scărmăneala aiasta, o da Dumnezău și-om apuca câțiva anișori de tihnă și pace... Doamne miluiește! Doamne miluiește! se aude o cântare bisericească mormăită. Curând, apare un călugăr-cerșetor, deșirat, uscat, desculț, încins cu o funie peste rasa de șiac, neagră, ruptă, murdară, cu o cruce din două bețe încrucișate bălăngănindu-se pe piept. Cine-i arătarea aiasta? se crucește Gheorghiță. Cum, nu știi? se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Șăzi ghinișor Gheorghiță, îl încurajează Toader. Iaca, pe mine mă ia cu fierbințeală... Nu ni se trage nouă din atâtica.... Vină să te-ncălzesc... Îl strânge în brațe ca pe un copil. Toader prinde a doini încetișor un cântecel, gâfâit, mormăit. Respiră adânc, cu ochii duși, vorbește încetișor și vocea lui e caldă și blândă: Gheorghiță-tată... Să vii în sat la noi când înfloresc pe dealuri prunii... Hiii, băieții-taichii! Hiii!... Aburește pământu'... Ce bine miroase pământu' răsturnat în brazdă... Tresare. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mine, pe balcon. Hî! Hî! Am rămas surprinsă..." Ce șosete roșii, ce miel!... zice mireasa. Acum cîteva zile iar mi-a ieșit în cale vlăjganul cu aerele lui de mort. E atît de deștept că se face frumos. în contrast cu vocea mormăită, cînd rîde, pare un adolescent. Părul ondulat îi stă tot timpul ca unui copil care abia s-a trezit din somn. Indiferent ce mișcări face, parcă nu-și folosește niciodată vîrfurile degetelor. Ca și cum ar fi paralizate. Ca și cum degetele i-ar
Mireasa cu șosete roșii (fragment) by A () [Corola-journal/Imaginative/12856_a_14181]
-
unuia care cerea ceva. Beligan stătea pe un scaun din profil, Marcel la birou, cu fața către public. Acuma trebuie să știți că Marcel Anghelescu râdea din te miri ce, era o catastrofă. În plină discuție, destul de aprinsă, Beligan spune mormăit, așa cum îi era stilul: ― Să luăm de pizdă, hm, calul dumitale. Marcel cască ochii, trage aer, se sufocă, cască ochii și mai tare, Beligan se uită la el candid, n-a mâncat usturoi, Marcel simte că pământul e foarte mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
întoarce cu piciorul) E ceva deplorabil și ridicul în același timp... Uite, de-aia îmi plac mie liberalii! (oftează și se duce iar la gazetă, o întoarce pe toate fețele, căutînd ceva, mai bea din pahar, se foiește) LEONIDA (citește mormăit): Spiritismul, această știință a viitorului este încă în fașe... Nu-i mai puțin adevărat că viitorul este al lui... Mofturi! (nemulțumit se întrerupe) Am zis că a trecut iar în incarnațiune! (se apropie de Efimița, cu pași rari, se apleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
ta adorantă Mița. 12. Leonida este pus pe o brancardă cu roți, acoperit cu cearceaf și scos din scenă. Efimița iese și ea ca reporteră și reintră singură. Stă pe scaunul ei, ia o gazetă și citește cu voce joasă, mormăită, uneori disprețuitor, alteori chicotind, ca și cum ar citi pe sărite, un ziar, mai ales paginile de publicitate mică și mare și mai ales rubricile vînzări-cupărări o parte din lista din schița "Moșii tablă de materii". Lungimea momentului și textului la latitudinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
cu fetele. Simioane, strigă ea, aruncând ochii spre fundul odăii, tu ce faci acolo? De ce nu te duci să te culci? Omul cu broboadă și mic barbișon, care broda și scruta din când în când pe Felix, scoase un scurt mormăit. Zarurile începură din nou să cadă. G. Călinescu Părăsit de toți, obosit, Felix examina mediul în care căzuse; Otilia îl surprinsese de la început și n-ar fi putut spune ce sentiment nutrea față de dânsa, dar simțea că are încredere în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sloganul. Trecu o jumătate de oră. Telefonul sună din nou. — Bună. Lamar la telefon, spuse pe un ton relaxat. Pauză și clic. Fumă țigară de la țigară, pînă cînd Începu să-l doară gîtul. Telefonul sună din nou. Încercă să răspundă mormăit. — Mdea? — Salut, sînt Seth din Bel Air. Ce-ai zice să-mi aduci și mie niște marfă? — Desigur. — O carafă de absint. Dacă ajungi repede, te-alegi cu un bacșiș frumos. — Ăăă... Mai dă-mi o dată adresa, te rog. — Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
scriitură jurnalistică, dar mai ales pentru cea de direct. 1. Exprimă-te clar - aceasta înseamnă mai multe lucruri, de la faptul că trebuie să păstrezi discursul curat din punct de vedere concret (fără bâlbâieli, ăăă-uri, cuvinte stâlcite, pocite și termeni mormăiți din care telespectatorul nu poate înțelege ce ai vrut să spui), până la evitarea termenilor ambigui, specializați sau tehnici. Explicația este evidentă: intervenția ta durează aproximativ 45 de secunde sau un minut, apoi telespectatorul trece la următorul subiect. Dacă nu a
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
pe parchet scrumul. Se auzi soneria și Nina ieși din bucătărie. Cred că a venit, Nik, ți-am spus eu că vine, anunță ea triumfătoare. Să sperăm că nu-i altcineva. Femeia merse și deschise ușa. Se auzi o voce mormăită, încurcată. Da, da, aici, n-ați greșit, poftiți. Nina îl conduse victorioasă în sufragerie pe multașteptatul musafir. Era un țigănuș tânăr, potrivit de înalt, cu părul creț, buze groase și ochi aprinși ca focul. Să trăiți boierule, bună seara, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fără sfârșit lovea cu zgomot capota mașinii de poliție, În timp ce Watson Își croia drum Înjurând către imobilul respectiv, căutând un loc de parcare. Logan privea pentru a treia oară cum clădirea dispărea din câmpul său vizual, Încercând să ignore Înjurăturile mormăite ale lui Watson. Clădirea de la numărul 17 nu era cu nimic diferită de toate celelalte de pe stradă. Trei etaje de cărămizi banale de granit, pătate din loc În loc de rugina țevilor de scurgere În descompunere. Lumina se infiltra prin ferestrele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
sună din nou. Apoi a treia oară. — Gata! Gata! Ai naibii răbdare! Vocea venea de undeva din adâncul casei mici, urmată fiind de o lumină care Înflori, scurgându-se prin geamuri. O umbră trecu prin hol, aducând cu sine Înjurături mormăite, dar nu suficient de Încet cât să nu se audă. — Cine e? Era o femeie, iar vocea ei Înăsprită de ani buni de băutură și țigări era la fel de primitoare ca un rotweiler turbat. — Poliția. Urmă o pauză. — Ce-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mulțime de oameni, atât din Big Town cât și din Middle City trec prin Alcina dar... nu, nu vom face nici un fel de publicitate. Vrem mai întâi să urmărim în continuare evoluția brațului. Da, vă voi suna. Vocea a doua, mormăită, zise ceva, apoi se auzi o ușă închizându-se. Va trebui să le spună, gândi Craig. Va trebui să le spună acestor doctori, imediat ce se va simți ceva mai puțin amețit, despre prizonieratul său. Anrella trebuia eliberată. Ei știau, Anrella
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]