30 matches
-
Toate Articolele Autorului Moșnenii Statornici prin senin și vremi haine, Când bântuiau temutele campanii, Porneau de zor la munte în bejanii, Purtând povară marilor destine. Cetatea Orația...Trec românii... Și curg mereu oștirile străine... Vibrează și Posadsa și Rovine... Se mulcomesc, se-nvolburează anii. Calări, cu iatagane...vin otele - Neînfricați și dârzi au stat moșnenii: Ei au sfințit frumoasele muscele. Câți au râvnit - flamanzii și viclenii - Au dispărut că pulberea de stele, Dar munții au rămas...și RUCĂRENII ! Adrian Simionescu Referință
MOŞNENII de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 362 din 28 decembrie 2011 by http://confluente.ro/Mosnenii.html [Corola-blog/BlogPost/351074_a_352403]
-
de-a lungul vremurilor, neamul pe cale să se ivească. -Și unde sunt darurile? -La adăpost! Lăsate moștenire, perindate din tată-n fiu... Cândva le va duce mai departe rostul tăticu-tău... apoi chiar tu și, mai încolo, ai tăi... zise Bunu mulcomind rostirea vorbelor. -Când le vom primi? cuteză cumva mâhnit copilul. -Nu acum. Încă n-a sosit clipa, îl mângâie de tristețe Buna. Și așa jocul vorbelor stârnitoare se-ncheiase. Retrecuse totul în împărăția tăcerii, doar că acum cei doi bătrâni
PREMIUL II LA CONCURSUL MEMORIA SLOVELOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1686 din 13 august 2015 by http://confluente.ro/ion_nalbitoru_1439466072.html [Corola-blog/BlogPost/373283_a_374612]
-
de-a lungul vremurilor, neamul pe cale să se ivească. -Și unde sunt darurile? -La adăpost! Lăsate moștenire, perindate din tată-n fiu... Cândva le va duce mai departe rostul tăticu-tău... apoi chiar tu și, mai încolo, ai tăi... zise Bunu mulcomind rostirea vorbelor. -Când le vom primi? cuteză cumva mâhnit copilul. -Nu acum. Încă n-a sosit clipa, îl mângâie de tristețe Buna. Și așa jocul vorbelor stârnitoare se-ncheiase. Retrecuse totul în împărăția tăcerii, doar că acum cei doi bătrâni
LINGURA, CANA ŞI SĂCĂTEUL de ANGELA DINA în ediţia nr. 1927 din 10 aprilie 2016 by http://confluente.ro/angela_dina_1460271140.html [Corola-blog/BlogPost/381967_a_383296]
-
o soluțiune conformă cu promisiunile făcute vin la minister în ajunul vacanțelor Parlamentului pentru ca, în timpul sezonului mort, s-o decidă pe cale diplomatică fără a consulta Parlamentul. Acesta, adunat la toamnă, se va trezi în fața unui fait accompli și se va mulcomi prin izvoare bugetare. Aceasta e calea pe care s-a introdus Stroussberg; tot pe aceasta va veni precupețirea Dunării. [11 iunie 1881] ["NOUL MINISTER A CITIT IERI... "] Noul minister a citit ieri în Corpurile legiuitoare programa sa, de I. C. Brătianu
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
cât de costisitoare chiar, ar fi de recomandat, ca să vedem limpede ce rezultate ar aduce. [26 octombrie 1881] ["DE CÎTE ORI POZIȚIA... De câte ori poziția cancelarului Germaniei era îngreuiată prin mecanismul parlamentar el amenința cu demisia și Parlamentul, vrând - nevrând, se mulcomea. În adevăr partidele germane voiau să aibă influență asupra politicei principelui cancelar, însă în genere erau prea patriotice pentru a nu desista de la cererile lor de câte ori creatorul unității Germaniei ar fi amenințat cu aruncarea sarcinei sale. Prea nouă sunt întocmirile
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
insistă atât de mult asupra sămilor visteriei, asupra documentelor cum se zice, încît fiori petrec vertebrele roșie din creștet în tălpi de câte ori e vorba ca el să-și arunce ochii în socotelele încurcate ale tagmei. Precum mumele la Roma își mulcomeau copiii cu zisa: Hannibal ante portas și româncele cu vorba "vine Caua", tot astfel d. Rosetti, când își amenință partidul, [î]l amenință cu d. Lascar Catargiu. Deocamdată cată să așteptăm ce efect va face asupra tagmei roșie amenințarea aceasta
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
știind că bugetul e izvorul tămăduirilor și doftoria întăritoare a partidului, l-a votat în ruptul capului, de zburau capitolele și paragrafii ca stâlpii de telegraf când călătorești cu drumul de fier. De atunci, mulțumită închiderii sesiunii, situația s-a mulcomit, fără a se limpezi. Marele partid tot n-a ajuns de-a vedea compunîndu-se un ministeriu pur roșu; d-nii Campiniu, Fleva și Giani sânt încă tot fără portofolii. Daca ne permitem a aminti cititorului unele scene din Parlament, din timpul
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
Havriș, să dea pentru Muzeu ce credeți că posedă 518, o fac bucuros, deși, de la o vreme, se complace Întro tăcere, pe care nu mi-o pot explica. Biata doamnă Stino sunt sigur, că va da, după ce se va mai mulcomi suferința, căci, dacă va pleca, așa cum intenționează, la Iași, nu va lua cu dânsa decât unele amintiri. În ceea ce privește adresele scriitorilor prieteni cu Lucreția Andriu, adresați-vă Doamnei Bădilă șefa biroului „Evidența Membrilor” Uniunii Scriitorilor din R.S.R., șos. Kiseleff No. 10
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
bietul de el, într-o minune dumnezeiască... dar ea n-a venit. Din nou un val de revoltă îmi năvăli în suflet, împotriva unui Dumnezeu nemilos. Dar, vorbele lui Bistriceanu: „Numai unu’ de-am fi venit, și tot...”, îmi mai mulcomi sufletul. Întâlnirea noastră scurtă, mult prea scurtă, dar încărcată de emoția amintirii acelor locuri și oamenilor, scumpi nouă, care au fost demult... mi a tulburat adânc sufletul. Tăcere... Între noi se așternu o tăcere și așteptare în tremur de inimă
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
d. Havriș, să dea pentru Muzeu ce credeți că posedă , o fac bucuros, deși, de la o vreme, se complace Întro tăcere, pe care nu mi-o pot explica. Biata doamnă Stino sunt sigur, că va da, după ce se va mai mulcomi suferința, căci, dacă va pleca, așa cum intenționează, la Iași, nu va lua cu dânsa decât unele amintiri. În ceea ce privește adresele scriitorilor prieteni cu Lucreția Andriu, adresați-vă Doamnei Bădilă șefa biroului „Evidența Membrilor” Uniunii Scriitorilor din R.S.R., Șos. Kiseleff No. 10
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
ști ce este iubirea și, așa, cei mai mulți dintre noi de-abia la vârsta de cinzeci de ani începem să înțelegem iubirea, atunci, deci, când e prea târziu... Pe mine viața m-a frământat, m-a umilit; mie viața mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns să nu mai spun că ele nu merită să fie iubite, ci strig pretutindeni: știu să iubesc fiindcă am învățat a plânge, a suspina și a mă resemna! Astăzi aș vrea și eu să nu iubesc
Vezi una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste din literatura românească by Căloiu Oana () [Corola-journal/Journalistic/64466_a_65791]
-
fereastra. Vântul adia în falduri perdeaua. Iarna de afară îl întâmpină rece, argintie, strălucitoare... Un vânt subțire, ascuțit, îi tăie iute fața și scutură țurțurii cenușii de pe copacii din fața casei. Văzduhul era curat și limpede ca lacrima; zăpada albă îi mulcomi sufletul. Liniștea dimprejur îl scăldă ca într-o baie caldă, binefăcătoare. Clopotele de la Biserică băteau rar, cu dangăt adânc, vestind slujba de a doua zi, Duminică. Iorgu se scutură ca de un vis... I se părea că vremea trece peste
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
-l ostoiască și-l legăna ușor. În cele din urmă Bologa, fiindcă micuțul răcnea din ce în ce mai speriat, acoperind cuvântarea de binevenire, îl trecu enervat în seama doamnei Bologa, care se împurpurase de rușine și de emoție. În brațele ei Apostol se mulcomi, privind însă mereu înfricoșat spre domnul cu barba castanie. De altfel, în aceeași seară Bologa avu o convorbire solemnă cu nevastă-sa în privința educației copilului. Îi dezvoltă în fraze pompoase niște principii, pomeni numele câtorva educatori celebri, sfătuind-o chiar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și simțea că, dacă ar deschide gura, l-ar năpădi plânsul și pe el. In văgăuna întunecoasă suspinele lui Apostol îngroșau aerul, iar lumina sfârâitoare de pe masă tremura pe pereți niște umbre neliniștite... Într-un târziu, după ce sughițurile locotenentului se mulcomiră, Klapka zise: ― Ei, te-ai mai răcorit?... Atunci putem vorbi ca doi bărbați, ba chiar ca doi soldați!... Adevărul este că în război nu trebuie să cugeți, ci să lupți... cel puțin așa perora un general, deunăzi, la cartier. Dar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fost fără temei. Noroc că soarta l-a ocrotit... Datoria lui e să trăiască și să triumfe. Nu viața, ci moartea înseamnă lașitate pentru omul care are un ideal în lume. De a doua zi gândurile au început să se mulcomească, punîndu-se toate în slujba liniștii lui, ca niște servitori credincioși. Împreună cu liniștea însă i s-a luminat în suflet mai vie și ura împotriva tuturor străinilor dimprejurul lui. Ura pe medicii care-l îngrijeau, pe surorile de caritate, pe ofițerii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în pământ. De altfel, nici Apostol nu-i căuta privirea și s-ar fi înfuriat dacă Boteanu ar fi îndrăznit să-l oprească sau măcar să-l întrerupă. Vorbea pentru a-și alina sufletul prea încărcat, întocmai cum plângi ca să-ți mulcomești o durere prea mare. Numai după ce se răcori, se adresă direct preotului, dar cu vocea schimbată și cu o lucire nouă în ochi: ― Acuma s-a umplut paharul, părinte! Acuma nu mai pot! O ură istovitoare îmi roade inima. Urăsc
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca un bondar roșu, bâzâia de ici-colo, când mai tare, când în șoaptă și mereu sub forme noi, obsesia că, în noaptea aceasta, trebuie să se sfârșească, negreșit. Îi era somn, râvnea să doarmă, dar cu cât încerca să-și mulcomească zvârcolirile sufletului, cu atât gândurile izvorau mai furtunoase. Apoi, obosit de sforțări, le lăsă în voia lor, și atunci i se păru că toate aleargă într-o întrecere vertiginoasă, spre o țintă luminoasă, strălucitoare, ca spre un liman de odihnă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în curând auzi scârțâitul ușii și un foșnet domol. Atunci se gîndi: "Te pomenești că sunt bolnav și..." Gândul i se curmă, neisprăvit, și pe frunte simți o mână ușoară, puțin rece și aspră. Sub atingerea aceasta, clocotul minții se mulcomi repede, ca sub puterea unui farmec, și somnul coborî ca o alinare dulce... Când se trezi, auzi un glas străin lângă dânsul. Simțământul de grea osteneală îi zăcea și acum în oase, încît nici nu ridică pleoapele, căznindu-se doar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o mulțumire caldă... În mintea lui încercă să mai ridice capul un gând, să-i reamintească cuiul ruginit de ură, dar flacăra misterioasă nu-i dădu răgaz să se nască... Apoi i se păru că răpăiala picurilor de ploaie se mulcomește, treptat, prefăcîndu-se într-un zgomot dulce, fâșâitor, ca zborul porumbeilor, din ce în ce mai dulce, strecurîndu-i în inimă o vrajă dureros de alinătoare. Apoi deodată începu să se clatine și să se înalțe, purtat parcă pe aripi de cântece. Ochii lui priveau fără
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
numai cu gândurile lui, ca un stol de păsărele scăpate dintr-o colivie. " Ce înseamnă romantismele astea caraghioase de licean amorezat? își zise cu o revoltă pe care o simțea el însuși falsă și care totuși credea că o să-i mulcomească părerea de rău ce i se grămădea în inimă. Atâtea mofturi, atâta zbuciumare pentru..." În vremea aceasta însă, în altă parte a creierului îi fierbea întrebarea tot mai ațîțătoare: " Unde s-a dus Ilona?" Își alunecă mâinile prin părul castaniu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mișcă fără zgomot și nici ușa nu scârțâie, deschizîndu-se puțin, de-abia atâta cât îi trebuie ei ca să se strecoare... Iar îi fulgeră prin gând lui Apostol să sară din pat și iar rămâne țintuit pe loc, încercînd să-și mulcomească inima și înfricoșat să n-o sperie... "De ce nu închide ușa?" își zice apucat de o nouă disperare. Dar chiar atunci aude zăvorul și sufletul i se aprinde într-o scânteiere de bucurie. Ilona încremeni două minute lângă ușă... În
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
adineaori pe față, se sculă și-și goli buzunarele. Un soldat îi luă mărunțișurile din mâini și le puse pe masă. Varga se uita pe sub sprâncene. Liniștea prizonierului îl supăra. Vru să ordone soldatului să controleze dacă... Pe urmă își mulcomi mânia printr-o înjurătură strivită în dinți, se așeză și cercetă pe rând toate lucrușoarele. Când dădu peste harta cu pozițiile, nu se mai putu stăpâni. Sări în picioare și, arătînd-o lui Bologa, strigă: ― Dar asta? În ochi îi fulgera
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
își dădu seama ce speranțe se împletesc în gândul acesta, îl părăsi mormăind: "Prostii... Uite ce prostii mă apucă..." Își aruncă pe pat casca și râse scurt, sec, fals, frecîndu-și coșul pieptului cu palmele, ca și când ar fi încercat să-și mulcomească bătăile inimii. Simți în buzunarul tunicii fâșâit de hârtie și se opri voios: ― Acuma să vedem scrisoarea mamei, s-o înțelegem... Doamna Bologa îi scria numai mărunțișuri de prin Parva, despre cunoscuți și necunoscuți. Că Pălăgieșu se laudă că Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pădurea de fag și gorun. Mierlele gulerate cântau cuprinse de frenezie. De două zile și două nopți, după moartea bătrânului Toma, Anton cu nervii întinși să plesnească, n-a mai dat pe acasă, colinda în neștire pădurea, să și-i mulcomească. Un măcăleandru sus, pe o creangă de gorun, își înălța trilurile ascuțite făcând să răsune cu ecouri înmulțite pădurea, dar și penajul frumos colorat îl făcu pe Anton să tresară în fața minunii din fața lui. Viața omului cu răutățile ei, păreau
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
doborât de gânduri otrăvite. Acelea‟s ca fumu‟ măi, șî râdi dracu‟ di cini șî li faci... Iar Dumnezău se‟ntristează, că omu‟ nu-și găsăști distulî tărie, într-însul.. Viața asta‟i bunî, flăcău‟ moșului! .. continuă bătrânul să-l mulcomească. Crede-mă pe mini, cari‟s chinuit de-atâta leaotă de ani... Da, îi bunî, măi Lisandri. Numa‟ dacî nu ti lași doborât di rău‟ ei! Ioti, măi Lisandri... chiar șî cânili turbat se îmblânzăști, dacă îi vorghești cu blândețe
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]