261 matches
-
nu mai este dulce („amărîtul trai”). N-are darul de improvizație al fratelui său și nici rafinamentul părintelui. Este un spirit mai realist și mai auster: duce o viață retrasă, urăște luxul și petrecerile și, din această pricină, este adesea mustrător față de fratele și nepotul său, Iancu. Acestuia din urmă Îi scrie la 6 iulie 1812: „nu sînt mulțumit dă dumneata, p-acii, pentru că dormi mult, pentru că pînă a te găti, faci multe ceasuri, că nu vei a scoate pricinile, Înaintea dumitale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de revelație, sentimentul imposibilității de a comunica totul, el care exprimă, de regulă, toate lucrurile și ceva pe deasupra? Oprim seria Întrebărilor aici. „Poruncitorul deget” din poem ne face atenți să nu greșim. În imaginarul heliadesc există totdeauna un asemenea deget mustrător, În mijlocul vîrtejului se ridică, amenințător, degetul pedagogului care nu vrea ca discursul său să bată prea mult cîmpii, ca fantasmele să Înăbușe rațiunea. Bunul-simț clasic Învinge pe omul romantic din Heliade. Oricum am judeca lucrurile, Visul moralizator și alegorizant, lipsii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
reprezentările iubirii, Alexandrescu trece, fără dificultate, de la suspinul văcărescian la extazul mistic al romanticilor. Filozofia lui este rezumată de versul: „femeia este un Înger, viața-i un suspin”, În marginea ei, stilul confesiunii variază: cînd solemn mitologic, cînd cordial, blînd mustrător. Limbajul cel mai elocvent pare a fi, și la Alexandrescu, tăcerea. Ochii Îndrăgostitului „Înoată În tăcere”, durerea În amor, „e mută cu deznădăjduirea”. De aici vine uzul limbajului ca expresie a emoției puternice. „Adio! N-am cuvinte” este supremul elogiu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
alegoric (moral prin intermediul unei fabule). Grigore Alexandrescu renunță la acea anticameră a poemului prin care treceau obiectele: noțiunile sînt introduse acum direct În poem și scopul nu mai este mărirea, Înălțarea lor. Virtutea se dispensează de decorurile grandioase. Ea stă, mustrătoare, palidă, ireductibilă, În umbra poemului și se hrănește cu pîinea ascezei. Din cînd În cînd, descinde În saloanele epocii și atunci obrazul (și limbajul) ei se mai colorează. VIII Dimitrie Bolintineanu. «Simțualismulă și teroarea retoricii. „Iar poetul ei cel tînăr
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dreptul grobian”. Mai sînt și alții care privesc cu un ochi Întunecat Înșelăciunile amorului. Romanticii minori cultivă decepția În iubire, femeia Începe să ia Înfățișarea demonului. G. Cretzianu numește femeia fără suflet „vierme bun de strivit”. Gh. Tăutu se uită mustrător la femeia care se hlizește „sucind din șele și din obraz”. Nici aceștia nu sînt niște detractori consecvenți. Indignarea trece repede În adorație, demonul regăsește ușor atributele Îngerului În poezia românească. Poetul român este, de regulă, ginofil, momentele de „mistificație
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să-l spui „cu vorbă-ncurcată”. La masă să nu iei Îmbucătura prea mare că e urît, ci una mică, potrivită, „să-ncapă În gură / ca s-o rumegi subțire...”. În poezia erotică propriu-zisă, tonul nu mai este atît de mustrător. În 1831, Anton Pann publică Poezii deosebite, cîntece de lume (ediția a II-a, 1837), parte culese de la alții, parte scrise de el. Cincisprezece poezii sînt de Alecu Văcărescu, două de Ienăchiță și opt de Iancu Văcărescu. Paternitatea altora e
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o lăcomie a acumulării pe care nu le găsim și la alți autori din epocă”: „Modelul mare al poetului e Dumnezeu Însuși Creatorul”, „Heliade este mai cu seamă un poet al grandiosului ordonat”. „În imaginarul heliadesc există totdeauna un (...) deget mustrător, În mijlocul vîrtejului se ridică, amenințător, degetul pedagogului care nu vrea ca discursul său să bată prea mult cîmpii, ca fantasmele să Înăbușe rațiunea”. Imaginația sa este „În esență aeriană și ascensională”. „El se simte bine peste tot, căminul său este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe cei care manifestă nepăsare față de slujba privegherilor să reflecteze la lipsa de temei a argumentărilor lor și să se încadreze în rugăciunea de obște, participând cu toții la viața spirituală a comunității. Celor leneși și somnoroși le adrezează cuvinte mustrătoare (Proverbe 6, 6, 9-11). Celor bătrâni le dă sfatul să îndemne pe cei tineri și sănătoși să participe la privegheri, iar celor infirmi le spune să nu-i invidieze pe cei ce pot să privegheze, ci să-i felicite și
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
insulte și calificative grave pe niște frați care veneau din Răsărit. Ioan Maxențiu precizează că, la Roma, monahii dobrogeni amintiți nu au comis nici o necuviință, iar acuzațiile din epistola papală sunt simple minciuni și înșelăciuni, pe care „scitul” le înfierează mustrător: „Nu este permis ca un episcop roman să mintă așa fățiș”. Cuvintele grele rostite au fost provocate, cu siguranță, de alte cuvinte grele de unde n-ar fi trebuit să vină. Evenimentele se puteau desfășura și într-un spirit irenic
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
indubitabil dreapta ierarhie a valorilor (departe însă de justiția politică și de justiția de drept, așa cum erau ele definite și exercitate în practica multor state europene). Pe fundalul exemplelor din Geneză sau din Apocalipsă, anti-modelele regalității sunt comentate cu tonul mustrător și expresiv paremiologic din Gesta romanorum și Albinușa, din textele parenetice (Mazilu, Recitind literatura română veche II 228-331) și din Istoria ieroglifică. Pentru această lume medievală aflată în căutarea (naturală a) dreptei-măsuri, scrierile de genul celei a egumenului Eftimie sau
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
lor, dotate când cu roți mici cu pneuri de cauciuc, când cu simpli rulmenți cu bile, abordau oamenii la ieșire, cerându-le bani sau tutun. Unii dădeau, alții grăbeau pasul, iar alții slobozeau câte o înjurătură, adăugând cu un ton mustrător: „Doar vă hrănește statul... E o rușine!” „Samovarele” erau aprope toți tineri, unii evident beți. Toți aveau privirea pătrunzătoare, puțin smintită... Trei sau patru lăzi s-au năpustit spre Charlotte. Soldații își înfigeau bățul în pământul bătătorit din piață, se
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]