16 matches
-
străveziu cețos și grețos al condiției noastre biologice și acțiunii vremelnice a omului, presupus de perisabilitatea speciei... Zicerea Ecleziastului „deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune!” dezarmează și anulează orice optimism dar, în același timp, cred că mobilizează creația într-o perpetuă nădăjduire spre a transcede la nesfârșit, a rămâne o „câtime de/din ceva” pentru a conferi suflu și sens evoluției, chiar dacă amenițată cu extincția... Știu că sunt nonsensuri, aberații, cele „aruncate” mai sus, dar esența noastră refuză să-și accepte damnarea
de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 208 din 27 iulie 2011 by http://confluente.ro/Jurnalul_unui_om_neinsemnat_iv_fragmente_.html [Corola-blog/BlogPost/367388_a_368717]
-
oamenilor. Satul purta pecetea blagoslovirii dumnezeiești, de parcă raiul întreg ar fi știut de nașterea mea și că ea ar fi trebuit să fie un dar divin făcut bieților consăteni care până la urmă, neavând încotro, trebuiau să mă primească cu oarece nădăjduire printre ei... În ziua aceea de 30 august, de Sf. Alexandru, Dumnezeu i-a încredințat mamei mele Alexandrina, ca dar pentru continua și sacra pomenire a omenirii din familia noastră, o infimă fărâmă materială, într-un interval de timp pe
AMINTIRI DE ION DOREL ENACHE -ANTREIAŞI de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 218 din 06 august 2011 by http://confluente.ro/Amintiri_de_ion_dorel_enache_antreiasi.html [Corola-blog/BlogPost/357022_a_358351]
-
Acuma, tăcut. Acolo, în vârf, neclintite, stăteau crucile. Toate trei. Mereu - trei. Nu de mult tăcuse Dismas, din mărturisire. Hestas amorțise, resemnat în beznă și-n tulbure. Iar Crist cel din mijlocul lumii tocmai îi dăduse lui Dismas răspunsul - cu nădăjduire de auzire spre Hestas, din bezne. Cerurile fierbeau deasupra crucii din mijloc. Copacul Lumii fremăta din frunze adânca și necruțătoarea furtună. Pământul și cerul, uimite și ostenite de lipsa de moarte, se pregăteau de noua și indicibila nuntire. Sub beznele
EXISTENŢĂ ŞI NONEXISTENŢĂ de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 1486 din 25 ianuarie 2015 by http://confluente.ro/adrian_botez_1422201854.html [Corola-blog/BlogPost/377011_a_378340]
-
fețe-ale filei - ci doar Slova cea nimicitoare-n necruțarea luminii. Unica Slovă. Însă Adevărul nu ucide crima. Toate crimele lenei și oboselilor noastre viclene - acum de-abia se-nfiripă și-urmează. ...Doar mi-a dat mie (El, Centrul) sprijin de nădăjduire a vieții adevărate. Și miez al uitării de-uitare. Cât chin, cât nepotolit (de nimic și de nimeni!) chin este în Tine, Dumnezeul uimirilor mele, care, precum călăii cei mai răi, mă sfâșie, mă împart către neuimirile semenilor mei - uitați
EXISTENŢĂ ŞI NONEXISTENŢĂ de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 1486 din 25 ianuarie 2015 by http://confluente.ro/adrian_botez_1422201854.html [Corola-blog/BlogPost/377011_a_378340]
-
frumos cu o tipăritură îngrijită și sunt editate sub egida * Asociației Unuversul Prieteniei *. Fereastra de la Răsăritul cuvâmtului, este o carte simplă la prima vedere, însă atât de profundă pentru minte și suflet. Răsăritul, este smerenia sufletului nostru ! Răsăritul, este statornica nădăjduire în bunul Dumnezeu . Compusă cu toate gândurile pline de sensibilitate, autoarea reușește fără nici un mare efort să ofere sufletului și ochiului celui care citește, imaginea unui muzeu cu sălile atât de mari în care pereții sunt panotați cu tablouri : Tablou
ÎNTRE POEZIE ŞI PROZĂ de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 368 din 03 ianuarie 2012 by http://confluente.ro/Intre_poezie_si_proza.html [Corola-blog/BlogPost/361752_a_363081]
-
FAMILIA NEAMULUI ROMÂNESC-CETATE DE NESPART ȘI DE NEBĂTUT, Familie a unui Neam care, deocamdată, isi prelungește, nefiresc și nesănătos, o expectativa periculosă, depărtata, temporar, de VATRA CREDINȚEI NEABĂTUTE ÎN ÎNVIEREA NEAMULUI!!!), GOGA, cel cu Sufletul Aprins - intru solidarizarea hristică, pentru nădăjduirea Mântuirii celei din veac, a Neamului Românesc cel DREPT-CREDINCIOS/ORTODOX. Pentru că, da, cum dumnezeiește spunea tribunul Octavian GOGA - numai AICI, în Grădina Maicii Domnului, este Raiul Cel Adevărat (dar pe care tocmai noi, CEI ALEȘI DE EL, CA GRĂDINARI ȘI
PREOTUL RADU BOTIŞ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 560 din 13 iulie 2012 by http://confluente.ro/Preotul_radu_botis_al_florin_tene_1342202123.html [Corola-blog/BlogPost/347896_a_349225]
-
greu egalabilă suferință! Sărut mâinile dv. albite de varul tristeții în care ați zidit suferința și răbdarea înțeleptului, așteptând să ne vedeți cum creștem, cât de ignoranți și orbi putem fi la învățăturile în care vă depuseseți cu încredere și nădăjduire toți anii tinereții ! (din vol. "Confesiuni în pleaznă, cu năduf și sictir !"de George Nicolae Podișor, în curs de apariție la Casa de editură "Amurg sentimental") Referință Bibliografică: Iertare, doamnă învățătoare Aretia Răuță !... / George Nicolae Podișor : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
IERTARE, DOAMNĂ ÎNVĂŢĂTOARE ARETIA RĂUŢĂ !... de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 234 din 22 august 2011 by http://confluente.ro/Iertare_doamna_invatatoare_aretia_rauta_.html [Corola-blog/BlogPost/371201_a_372530]
-
fi dureroasă, dar, indiferent cum ar fi, rămâne esențialmente încrezătoare, fiindcă nu se mai teme de nimic...” [31] Poezia, în această situație, este tocmai ființarea Ființei, care a depășit, aspațial și atemporal, și bucuria, dar și tristețea; este Nirvana - dramatică nădăjduire a ființei individuale spre Ființa ca atare, tripartită, sub spectrul celor trei guna[32]. În religiile buddhiste, aceasta este tocmai Samsara, spațiul spiritual în care suferința ajunge conștientă de propria-i cauză și încearcă să i se sustragă. Astfel, într-
PREFAŢĂ LA VOLUMUL „ETERN, ÎNTR-O ETERNĂ NOAPTE-ZI” de IULIAN CHIVU în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 by http://confluente.ro/iulian_chivu_1473250740.html [Corola-blog/BlogPost/360926_a_362255]
-
întoarce semenilor săi care-și deschid de bunăvoie inima să-l primească, pentru a-și duce mai demn pe mai departe viața în spiritul dreptății, al iubirii ce covârșește și poate birui totul, al credincioșiei față de cele nepieritoare și al nădăjduirii ce nu poate da greș, un asemenea poet rămâne-va „suflet din sufletul neamului său”. O astfel de întruchipare excepțională este acest poet, acest om cât o lacrimă în rostogol pe obrazul planetei. Iar Grigore Vieru nu este singur, stejarii
Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_239]
-
acea călătorie deține mari șanse să fie săvârșită integral. Preconizarea unui astfel de bun sfârșit alimentează sentimentul speranței. Privind la ordonarea abordării călătoriei, martorul însoțitor speră intens în finalizarea pozitivă a acesteia și își exprimă celuilalt călător o astfel de nădăjduire. La rândul său, acesta este stimulat de constatarea camaradului său și se lasă pătruns de intensitatea speranței. Desigur, atunci când ambii călători însoțitori vor fi la fel de evoluați în ordonarea temporală a călătoriei, posibilitatea deplinei împliniri a acesteia se amplifică substanțial. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Textul Apocalipsei nu ispitește, ea doar expune variante posibile ale existenței tale la sfârșitul lumii. Nu a vedea cum ești ales și mântuit se poate dovedi o ispită cu mult mai fatală decât celelate tentații demonice, ci efectul investirii și nădăjduirii totale a conștiinței în această imagine. Atunci când permanent te vizualizezi deja înveșmântat în lumină și ferit de ascuțișurile damnării, atunci când insistent te privești anticipativ ajuns în împărățiile Divinității ești poate cel mai aproape de neglijarea atenționării cristice Vegheați! și nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
a purtat ca utopie, înțeleg că era doar o himeră complexă și perfidă. Astfel, uitându-mă la acele porți de suflet ferecat, mă privesc fulgerător în oglinda nefericirilor mele și îmi zăresc chipul înșelat înțelegând că am fost victima unei nădăjduiri ficționale. Clipa privirii unei astfel de imagini-reflexie a poziționării mele întru amăgire, momentul de vedere a sinelui propriu răpus de autoiluzionare, inaugurează un alt parcurs pentru conștiința mea, cel al răsturnării întregii situaționări ce-mi aparținea pe fondul prăbușirii egoului
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
ar putea fi martorul izbăvirii: "Deschideți larg poarta, cărunților brazi,/ Să vie-mpăratul măririi,/ Să mângâie jalea nestinsului dor,/ Să-mpace durerile firii?" Un nou Mesia este așteptat, ca în Clăcașii, să fie "izbăvitor durerilor străbune" și să întrupeze "biserica nădăjduirii noastre". În poezia lui Goga un frison străbate ca o undă materia: e cutremurarea imprimată tuturor elementelor de un suflet ultragiat, ce contaminează totul până la zbuciumul universal, a cărui propagare o întreține mereu. Tremurul, fiorul, învolburarea, jalea, cutremurul, frenezia, lăcrimarea
Octavian Goga - 125 - Mesianism național by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10663_a_11988]
-
autorul în trisagion: ,,stă acolo în lumină,/ și cântă singur bucuros/ un imn ce nu se mai termină”. Ba chiar: ,,cântă atât de tare că n-auzim nimic”... Primele șase versuri din Imnul iubirii țipă dezolanta, manieră: ,,patria credinței”, ,,tărâmurile nădăjduirii”, ,,facla iubirii”, ,,graiul dragostei”. Arareori, câte un fragment te bucură, în treacăt, precum, în origine, pământul văzut ca o roză răstignită: ,,La început a fost pustia/ Și în pustie era vânt/ Și-n vânt ardea ascuns cuvântul/ Și în cuvânt
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
concluziile pot fi păstrate și ca intimități. Câte intimități n‐au păstrat mamele noastre, protejându‐ne ! ? „Atât „Paradisul” lui Dante, cât și finalul lui „Faust” sunt apologii ale veșnic femininului, femeia - la Dante ‐ întruchipând virtuțile fundamentale, iubirea, credința și nădejdea (nădăjduirea) ca maică și fecioară, răspândită‐n universul lumii „ca o mireasmă‐ntr‐o pădure”, cum spunea Arghezi, învățătoare a umanității, inițiatoare în cele esențiale ale cunoașterii. Nu întâmplător cea dintâi lună a primăverii, din vechime, o sărbătorește; nu întâmplător floarea
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
nebulozități și contorsionări, într-un delir ce mimează ideația febricitantă, B. se avântă în publicistică ținând „sabia”într-o mână și „crucea” în cealaltă. Iluminările și smeririle lui, într-o gestică a trăirilor extreme, exhibă mari tensionări, între exasperare și nădăjduire. După debutul nesemnificativ la „Oltul” (1923), compune proză, în care obscurizarea înțelesurilor, într-o manieră aproape stocastică, este mai mult o chestiune de strategie a unui discurs narcisiac. Tema „drumului”, spre și dinspre necunoscut, halucinația suprarealistă a „visului”, silueta mitică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285576_a_286905]