1,022 matches
-
În poezia La optsprezece ani - publicată în revista Anii de ucenicie a Școlii de literatură și critică „Mihai Eminescu” la sfârșitul anului trecut - urmărind colaborarea unui crez artistic, tânărul poet Florin Mugur, student al școlii, a mărturisit idealul spre care năzuiește, nu din unghi temperamental, ci ca expresie limpede a unei poziții de militant: Vreau să știu cânta în cântec Ca Beniuc, ca toboșarul Vremurilor ce-or să-mplânte Tot mai sus, stindard ca jarul. Versurile tânărului poet nu clocotesc de
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
nouă. Poetul simte a-i lipsi jugul pe grumaz. Vitalismul lui era blestemător la lupta de doborâre, acum misiunea lui e de a cânta construcția pașnică și de a sta de veghe prin cântec împotriva vrăjmașilor ei. Este ceva ce năzuiește M. Beniuc să facă de câtăva vreme, desfășurându-și în noile condiții vocația de poet militant. Poezie a vieții, fără pretenția sterilă a artei pure, lirica lui M. Beniuc era o specie a artei așa cum se și cuvenea, și încă
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
acceptul feminității, al muzicii, dansului și plăcerii parfumului și nuriturii. Adeseori mâinile sunt vopsite cu henna, de fapt este o pregătire a tinerilor pentru importanta viață sexuală. „[...] care te-am purtat brățară la mâna casnică-a gândirii. Cu care-am năzuit alături să leagăn pruncul omenirii”, T. Arghezi, Psalmul de taină - liniile palmare descoperă destinul din vise Pentru o tânără persoană, mâna personală, visată poate, semnifică suspiciune, ori a privi și a citi mâna altuia semnifică o prietenie cu bărbatul dorit
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
nu observăm degetele pe harpă, la pian sau pe corzile și arcușul viorii: mâna vorbește și cântă, mâna meditează, ca în Gânditorul lui A. Rodin (1846-1917), mâna binecuvântează: mâna divină în contrast cu mâna diavolului, sau în numeroasele imagini ale sportivilor ce năzuiesc la victorie și glorie, folosind mâna. Importantă apare imaginea secretului, asemeni unei catedrale, alcătuită din o mână de fată și de băiat, împreunate. De aceea, închei fulgerele posibile despre mâini cu o poezie de Nichita Danilov (născut 1952): Arunc zarurile
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
posibilului (1971; cu o versiune franceză mult amplificată în 1987) este pasiunea lucidă a tâlcuitorului, arcuindu-se într-un discurs îndrăgostit. Enigma nefericitului prinț al Danemarcei, înfășurat într-o incitantă ambiguitate, îl fascinează pe hermeneut, care, între incertitudini și revelații, năzuiește a se apropia de „inima misterului”. Pendulând „între gândul neînfăptuit și fapta negândită”, șovăitorul (pseudo) danez își amână împlinirea proiectului „din deznădejde în fața posibilului”. Comentariul, deopotrivă elevat și seducător, atingând o întreagă claviatură (în gamă simbolică, filosofică, psihanalitică, politică), șerpuiește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
insensibil la aceste argumente. Într-adevăr, În I Olimpice, el avea să respingă mitul lui Pelopsxe "Pelops", tăiat În bucăți de tatăl său Tantalxe "Tantal" pentru a-l aduce ca ospăț, În semn de ospitalitate, zeilor. Este o Încercare ce năzuiește să revalorizeze idealul aristocratic, Întemeiat pe mit, Însă ale cărui diferite note false induc În eroare (ibidem, 28-29); este o tentativă care, la sfârșit, nu cruță nici măcar epopeea homerică, clădită pe Înaripate și Înșelătoare minciuni, așa cum afirma tot Pindar În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În cetate și celebrarea cultelor lor contribuia la cimentarea structurii sociale, distanța ireductibilă care Îi despărțea pe nemuritori de muritori se accentua, erodând, În mod paradoxal, concetățenia dintre oameni și zei pe care Însăși polisul părea să o realizeze. Cetatea năzuiește mai mult să exorcizeze decât să invoce intervenția divină, reclamată numai În legătură cu cel care Îi este potrivnic ei sau În situații critice deosebite. Efortul constant de a menține condiția de puritate, natural pentru orice om grec, dar și pentru fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Platon (Republica, X, 600 A) Îl pusese explicit ca alternativă la „un mod de viață homeric” care dominase viața privată a grecilor până În epoca lui. Dacă prin acest stil se opunea regimului polisului, al cărui sacrificiu sângeros Îl refuza, pitagorismul năzuia totuși să „reeduce” cetatea, participând câteodată activ chiar la guvernare. Dimpotrivă, orficii rămâneau marginali și pribegi, rupți de viața politică, de la care se sustrăseseră deliberat. Dacă orficii și pitagoreicii au În comun noțiunea de nemurire a sufletului, refuzul modelelor tradiționale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se recurge și la poliritmie (dactilicul alternează cu trohaicul), la imagistica de o abundență extraordinară, șocând deseori prin noutate sau prin îndrăzneala autohtonizării. Mult mai substanțial este efortul de a fuziona tradiționalismul și modernismul în Pregătiri pentru călătoria din urmă. Năzuind să fie un îndreptar de edificare creștină, cartea e structurată - sugestia unei arhitecturi precise venea, poate, și de la Charles Baudelaire, considerat de S. „răscruce a veacului modern” - pe o schemă ascensională, cu patru trepte: „pregătirile și îndoielile”, „ispitele și păcătuirile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
nume propriu și nici un citat nu există în ele), o carte inventată din gândurile, pasiunile și lecturile uitate ale autorului; și uneori chiar din mizeria vieților noastre și a istoriei petrecute în această parte a lumii. Acest discurs despre limită năzuiește de asemenea să fie o construcție și, în acest sens, el este o carte de filozofie aproape în înțelesul tradițional al cuvântului. De aceea capitolele despre frică, nehotărâre, destin, lene, ratare, prostie, putere sau iubire nu sunt pagini grupate arbitrar
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
insatisfacției resimțite în fața limitelor proprii. Căci nu orice insatisfacție față de aceste limite este justificată. Spre deosebire de ratat, căruia i ar fi stat în putință să depășească ceea ce are de depășit pentru a atinge limita ce pare că i se cuvine, bovaricul năzuiește să depășească limita ce i se cuvine pentru a atinge o limită care îi e inaccesibilă. Bovarismul este o boală de resurse provocată de o limită de atins care joacă rol de fantasmă. Bovaricul nu are resurse spre a se
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
că nu încearcă depășirea; bovaricul, că o încearcă. El face fără nici o justificare ceea ce, cu depline justificări, ar fi trebuit să facă ratatul. În afara insatisfacției sale, bovaricul nu posedă temeiul obiectiv pentru a ieși din hotarele eului său și a năzui spre „altceva“. El nu a întreprins și nu poate întreprinde nimic pentru a obține acest temei și nu și-a câștigat dreptul să facă din limita lui o limită de depășit. Spațiul care se întinde între limita de depășit și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
arzătoare” îi întețește înnebunitor „vibrațiunile” inimii, împingându-l spre păcatul pe care nu ajunge să-l săvârșească. Puterea de neînvins a instinctului îi dă o surescitare învecinată cu sminteala. Luptându-se din greu cu propria senzualitate, idealistul Andronic, cel ce năzuise să fie un „popă reformator”, zbătându-se între căință și dorință, se prăvălește în marasmul unor trăiri haotice și impure. După sinuciderea, nemotivată, a Rahilei, degringolada lui se precipită spre un jalnic sfârșit. Dacă postura sentențios-cogitativă nu o prinde deloc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
și credința în Dumnezeu, prin aceste valori a trăit neamul românesc și a biruit toate cumpenele. Credința în Dumnezeu oprește pe om de a cădea în mocirla păcatului. Dumnezeu este modelul unic, perfecțiunea, lumina eternă spre care omul trebuie să năzuiască. Denigratorii și potrivnicii, comunismul, consideră credința o sclavie. Ei sunt împotriva ordinii naturale și a firescului uman, Dragostea, care înseamnă pace pe pământ și între oameni bunăvoire. Credința în Dumnezeu a fost barajul care a oprit multe dezastre. Scopul celor
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
decorativă, plană a Jugendstil-ului la expresionism. Cu toate acestea, indiferent de ce stiluri a adoptat simbolismul, ele nu s-au instituit ca literă a canonului său. În schimb, aceste stiluri au manipulat expresia sa, căutând să exprime transcendența după care năzuiau"27. Opinia lui Hans H. Hofstätter constituie un loc comun, Nicole Tuffelli, spre exemplu, consideră simbolismul nu un stil, ci "mai degrabă o mișcare amorfă"28, iar termenul de "mișcare" este uneori preferat celui de curent artistic. Avem un simbolism
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
viziune eminesciană din „Luceafărul” a inferiorității și infedilității femeii. Ștefan Gheorghidiu se căsătorise cu Ela din dragoste, el era student la Filozofie, ea studentă la Litere; dragostea aduce În viața lui modestă de student, unica bogăție spirituală spre care o năzuia, analizată filosofic și considerată, iubirea absolută. Moștenirea neașteptată, lăsată lui Ștefan Gheorghidiu, de unchiul său Tache Gheorghidiu, a produs schimbarea condiției sociale și Ela e atrasă de lumea marii burghezii, ea se adaptează la morala acesteia, spre deosebire de Ștefan Gheorguidiu care
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
metropolă”, dar cel ce răcnește de durere este în „periferie” (cum bine sesiza Schreiber). Eșecul statului metropolitan (central) în „războiul periferiei” aduce declinul. Este cazul Spaniei (1500 și 1600) și al Franței, care au suferit de „sindromul Marii Puteri” (Randall), năzuind să domine Europa. Războaiele lor continue le-au ruinat și au creat acel vid, acel „vacuum în care au fost capabile să se miște Olanda și Anglia după 1600. Astfel, aceste țări semiperiferice din nordul Europei au fost capabile să
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
slavonă, "bună pentru momentele solemne ale rugăciunilor cântate în abur de tămâie" (Panaitescu, 1965, p. 7), dar anacronică în contextul noilor necesități practice ale relațiilor comerciale. Probe istorice irefutabile sprijină afirmația că naționalismul politic românesc, cel care prin aspirațiile sale năzuia la unificarea tuturor etnicilor români în cadrele aceluiași stat național suveran, este precipitatul naționalismului cultural. Simplificând la maximum, nu ni se pare deloc hazardat enunțul potrivit căruia cultura textuală a făcut națiunea politică. Bibliile tipărite în românește în loc de slavonă, activitatea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
parte a secolului al XIX-lea privea cu un ochi spre trecut, în același timp în care arunca ochituri spre viitor. Spre deosebire de occident, unde iluminismul s-a constituit ca o filosofie iconoclastă la adresa tradiției moștenite din trecut, romantismul răsăritean a năzuit la un viitor național în același timp în care se lăsa torturat de nostalgia originilor pure. Obsesia românească a purității este la fel de veche pe cât este și identitatea națională, izvorând cu forță în conștiința istorică a scrierilor Școlii Ardelene. Însă expresia
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
tocmai după 70 de ani, la 1918", își încheie triumfal manualul de istorie N.A. Constantinescu, care trăia și scria istoria utopiei românești devenită între timp realitate. Profeția națională s-a împlinit întocmai, cu o singură excepție însă: în locul fundației latiniste, năzuită de Russo, România Mare s-a întemeiat mai curând pe elementul autohton, teluric, dacic, și pe cel spiritual răsăritean. În total acord cu soteriologia românismului și profetismul național, aripa naționalistă a interbelicului a elaborat o miracologie a neamului. Citind "istoria
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
stăpânul Torceștilor între 1752 și 1767, va muri tot în pribegie, ca și bunicul său, Vasile Costache, fiind ultimul dintre Costăchești care-și sacrifică tihna și viața, implicându-se fățiș în lupta politică a țării și timpului în care se năzuia spre restaurarea dreptului de a pune pe tronul Moldovei un domn pământean, în locul fanarioților, crez politic exprimat pregnant de către predecesori și fără nici un fel de ambiguitate de către cel mai ilustru reprezentant în acest sens al familiei, marele vornic al Țării
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
Este acum știut că locuitorii satelor, ei care formau baza social-economică a țării, nutreau speranța unor schimbări în mai bine prin producerea anumitor transformări de structură în viața politică a statului, a țării, chiar dacă nu se gândeau și nu puteau năzui încă la o participare și implicare directă în sfera politicului rezervată exclusiv celor cu avere. Includerea și participarea țărănimii clăcașe, prin reprezentanți proprii, în Adunările Ad-hoc din 1857, a însemnat o încurajare a luptei și aspirației lor spre zări mai
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]