328 matches
-
eufuism, prețiozitate, cultivă expresia șocantă, paradoxul, artificiul, excesul verbal și imagistic, figurile caracteristice fiind oximoronul, hiperbatul, catahreza, șarada, calamburul; în proză și teatru, satisface gustul pentru extraordinar, pentru aventură, pentru peripeții, pentru criptic, pentru mister, și în acest scop complică narația, ramifică acțiunea prin episoade adiționale, mai mult sau mai puțin aderente la trunchiul epic, introduce situații neașteptate, surprinzătoare, provoacă întorsături ilariante de situații, deznodăminte imprevizibile, îmbină tragicul și comicul, dramaticul și grotescul, recurge la încifrări, la travestituri, întrebuințează „măști”, inclusiv
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
L-etre et le Neant, pag.423. În aceste circumstanțe dacă considerăm poema Luceafărul o povestire eroică În care elementul narativ princiar ar fi modelarea personalității unui erou miticl-am numit pe Luceafărun Bildungsroman, o narațiune de formare a caracterului eroic, civilizator, narație ce poate fi circumscrisă modelelor inițiatice, Întîlnim sub această premiză unul din complexele majore ale imaginarului și anume complexul anamorfotic al privirii. O serie repetitivă de sintagme ce denominează ochiul - privirea ocupă În economia poemului situri importante : privea În zare
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
Parry era găsirea-întâlnirea "cavalerului ales", recunoscut în persoana lui Jack. Din momentul întâlnirii celor doi, asistăm la o poveste pe cât de zgomotoasă filmic gesturi, dialoguri, exces de culoare în elementele de decor pe atât de profundă și de emoționantă, cu narație în dublu registru. La un prim nivel de lectură, asistăm la povestea entuziastului Parry care l-a întâlnit pe cinicul Jack, într-un New York în care reperele morale, credința, bunul-simț, tot ce ține de demnitate, respect, morală, par să fi
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
general al Asociației Criticii Dramatice și Muzicale, iar în 1934 participă alături de Maria Filotti și I. M. Sadoveanu la Congresul internațional de teatru de la Moscova. Însemnările de călătorie din URSS, ca și cele din Spania, Portugalia și Cehoslovacia conțin vioaie narații de tip reportericesc, uneori cu o abilă tehnică a reorganizării elementului senzațional. SCRIERI: Balcicul în artă, București, 1931; Jean-Louis Forain, București, 1931; Plastica anului. 1930-1932, I-III, București, 1933; Giovanni Schiavoni, București, 1939; Gh. Asachi, București, 1957; Pallady, București, 1958
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285761_a_287090]
-
rezistenței comune împotriva Porții ori a tendințelor, abia disimulate, de expansiune ale statelor vecine. Altminteri, dincolo de motivarea ei pragmatică, „voroava” pusă în pagină cu sârg de fratele mezin se va dezvălui lecturii „inocente”, privirii cititorului modern, și ca o veritabilă narație „de epocă”, atrăgătoare prin discursul inteligent, replica vie ori naiv duplicitară, tonul prevenitor, volutele limbajului arhaic. Solicitat de Mitrofan, episcop al Buzăului, C. mai alcătuia, către 1700, un prim, la noi, și amplu lexicon latin-român, echivalând peste 37 000 de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286409_a_287738]
-
epic e o localitate din Valea Prahovei, Schela Veche, reședință, timp de milenii, a urșilor și a mistreților, invadată subit de o omenire rapace, atrasă de știrea că subsolul localității ascunde petrol. Preludată de o proiecție anticipativă asemănătoare unui videoclip, narația propriu-zisă începe cu venirea ultimului „invadator”. Dând curs, ca în romanele precedente, înclinației spre insolit, spectaculos, senzațional, T. narează și aici întâmplări bizare, expune situații șocante, menite să impresioneze, să incite cât mai intens curiozitatea cititorului. Gustul pentru straniu, pitoresc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
puritate: Copila, fiica unui bătrân zănatic, Pădurețu, o „driadă”, potrivit calificării lui Perpessicius, omoloaga „naiadei” Nadia din Un port la Răsărit. Spre deosebire de romanele anterioare, în care pictura de medii și ambianțe deține ponderea, Întoarcerea fiului risipitor este aproape exclusiv erotic. Narația e focalizată de personajul feminin, Eva. Dăruindu-și fecioria logodnicului surorii sale, Eva își face din acesta un zeu. „Fiul risipitor”, care vine parcă din altă lume, pentru scurt timp și numai pentru asemenea aventuri, spre a se lăsa apoi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
Sfârșit de mileniu. „Cronică personală”, potrivit unei specificări auctoriale, istorie a secolului al XX-lea reconstruită „pe calea ficțiunii”, textul se înfățișează ca un fluviu memorialistic, incluzând o autobiografie, dar, în pofida afișării autenticismului, principiul structurant e tocmai literaturizarea, chiar extremă. Narația urmează, în ansamblu, cursul istoriei, însă în desfășurarea ei sunt aduse atâtea surprize, încât pare să preia, integrându-le unei suprarealități, o seamă de componente ale unui real plin de insolit, bizar, absurd, imprevizibil. Viziunea realistă fuzionează cu spectacularul, senzaționalul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
dincolo, destinate oamenilor celebri, după decesul lor. Relatarea lui Platon și a lui Cicero au cucerit cititorii încă din antichitate și Vergilius a valorificat aceste idei filosofice în Eneida, c. VI-a, unde pater Anchise dezvăluie viitorul Romei. Cicero, prin narația lui Scipio, rezumă doctrine filosofice din vremea sa despre destinul și nemurirea sufletului omenesc. Întâlnim idei stoice (divinitatea e sufletul lumii din care emană sufletele individuale) și idei epicureice (filosofia astrală) dar și idei neoplatonice (nemurirea sufletului și cultivarea virtuții
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
dramatică. Prin compararea narațiunii (care poate fi intermediată) cu drama (care nu poate fi intermediată), punctul central al discuției despre acest aspect a devenit întrebarea dacă absența unui narator personal(izat) mai cu seamă acestuia i-a fost recunoscută intermedierea narației tulbură iluzia cititorului. Cerinței unui Friedrich Spielhagen și a susținătorilor săi legate de obiectivitatea, mai precis de nemedierea reprezentării inclusiv în roman, i s-a opus Käte Friedemann încă din 1910, prin observația că intermedierea narațiunii nu este în niciun
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
actul narativ, un act care pare să fie subminat deopotrivă de asocierea liberă a conștiinței naratorului și de bunăstarea sau disconfortul fizic ale acestuia 14. Romanul Ulise al lui James Joyce aparține, la rîndul său, acestei tradiții a defamiliarizării actului narației. Acest lucru este subliniat mai cu seamă în interpretarea structuralistă pe care Robert Scholes o face romanului lui Joyce: "Citindu-l, aflăm cum trebuie să-l citim"; cu alte cuvinte, pe măsură ce încercăm să înțelegem forma neobișnuită pe care intermedierea a
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acuitate a percepției, care observă", așa cum modurile în care este definit naratorul personalizat sînt, în ansamblu, doar niște "pseudodescrieri metaforice uneori mai adecvate, alteori mai puțin adecvate"43. Hamburger îl înlocuiește pe naratorul personalizat prin conceptul de "funcție narativă": "Actul narației [...] este o funcție prin care persoanele, lucrurile, întîmplările etc. narate sînt create, funcția narativă [...]. Poetul narativ nu este un subiect enunțiativ, el nu narează despre persoane și lucruri, ci, mai degrabă, narează aceste persoane și lucruri [...]. Între cel care narează
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este faptul că acestea nu narează 78. În terminologia mea, aceasta înseamnă că ele relatează o poveste fără intermediere, adică în mod direct. Părerile lui Hamburger, Pascal și Weinrich se întîlnesc într-un punct fundamental: nu există nici un fel de narație într-o pagină de cuprins, ci mai degrabă ceva este stabilit în mod factual sau general se face referire la conținut sau la subiect sau, așa cum formulează Weinrich, acestea "sînt discutate" (besprochen). Prin urmare, un rezumat poate trece cu vederea
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care trăiesc Tom Jones, Sophia Western, Partridge și Lady Bellastone. Identitatea și non-identitatea dimensiunilor naratorului și personajelor sînt condiții fundamentale ale procesului narativ și ale motivațiilor acestuia. În timp ce modul orientează atenția cititorului în primul rînd asupra relației sale cu procesul narației sau al prezentării, cel de-al treilea element constitutiv, perspectiva, conduce atenția cititorului asupra modului în care acesta percepe realitatea ficțională. Maniera acestei percepții depinde în mod fundamental de localizarea punctului de vedere în funcție de care este orientată narațiunea fie în
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
spațială a lucrurilor într-o narațiune, necesită un efort suplimentar, de care nu este nevoie în narațiunea acțiunilor succesive, pentru a depăși înclinația inerentă către temporalitate a narațiunii 271. În timp ce ordonarea temporală a întîmplărilor este o condiție necesară a actului narației, perspectivizarea unui spațiu ficțional nu are loc după legile proprii aceasta necesită un efort suplimentar. Reprezentarea narativă a spațiului are într-adevăr tendință "naturală", altfel spus condiționată generic, către aperspectivism, la fel cum reprezentarea cinematografică a spațiului prezintă o tendință
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mise en abîme, care orientează atât povestea, cât și lectura cititorului, ca într-un joc de oglinzi, având ca rezultat îmbogățirea semnificațiilor și relevarea unei conștiințe retorice marcate. Cu un caracter accentuat de gramatică narativă, finalul lucrării stabilește relația dintre narație, istorie și ficțiune. Cu acest volum S. deschide o serie de studii asupra operei unor scriitori reprezentativi ai literaturii române, între care Ștefan Bănulescu, Nicolae Breban, Marin Sorescu ș.a., prezenți în Melancolia descendenței (1989), Bănulescu fiind preluat și într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
însă și forme hibride, de pildă în Antichitatea latină, unde își face apariția un construct epic specific, funcționând ca "mediator" între genurile liric și epic, și anume satira menippee. Conglomerat artistic esențialmente parodic, amestecând versurile, discursul retoric, monologul, dialogul și narația la persoana întâi, aceasta se înfățișează drept un bun specific al perioadei respective, vizând, în unele cazuri, parodierea romanului idilic elen. În cadrul operelor ce aparțin generic satirei menippee, precum Apokolokintosis a lui Seneca, iau naștere idei fundamentale în evoluția ulterioară
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
puțin discutată, pe care unii cercetători o numesc parodia moravurilor unei societăți. Așa de pildă, în romanul Satyricon al lui Petronius, centrul spațial de greutate, locul unde se întâmplă totul nu mai este Roma, ci, la un moment dat al narației, un oraș provincial, Crotona, prefigurând "metropola", spațiu-nucleu al romanului modern, în care sunt vizibile multe din tarele societății ateniene. Asupra acestei idei vom reveni însă la momentul potrivit. Menționăm totuși că formula de parodie neliterară uzitată în asemenea cazuri nu
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
net superior valoric și "deocamdată zugrăvit sub forma întoarcerii la veacul de aur al lui Saturn (pe teren roman, satira menippee era foarte strâns legată de saturnalii și de libertatea râsului specific acestora)"155. Ne-a interesat în mod deosebit narația la persoana întâi, prin intermediul căreia pătrundem, de fapt, în universul compozițional specific romanului latin, atât de diferit de romanul grec, care practica narațiunea cu sertare, povestirea-cadru ale cărei succese se înregistrau prin înlănțuiri de episoade, rămânând, din acest punct de
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pentru ca, mai apoi, tonul inițial serios, gramatical, chiar academic să se piardă o dată cu aglomerarea faptelor "istorisite", unele dintre ele însă tot intertextual, deși sub forma povestirii în povestire, funcționând ca simple preluări ale povestirilor mileziene (fabulae milesiae), altele sub forma narației în devenire care își transformă naratorul (îl numim aici pe Encolpius) în coparticipant la acțiune, deseori chiar în "nefericit" și ironizat protagonist al acesteia. Însăși formula de introducere în scenă a pățaniilor este parodică. Glisând cu ușurință din sfera literaturii
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
protagonistului, pus să-și exhibe temerile în postura de narator. Căci, dacă în epopee lucrurile aveau o finalitate dinainte hotărâtă și resimțită ca atare de cititor, aici orizontul de așteptare este solicitat la maxim. Apoi, schema aventuroasă a tipului de narație amintit este ea însăși modificată, prin inserarea unor episoade care o parodiază sub forma preluării povestirilor mileziene (povestiri populare de dimensiunea unor nuvele, care narau diferite aventuri printre care se numărau, nu de puține ori, și episoade obscene) sau a
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
altă parodie?), întrucât Preaînfricoșata viață a Marelui Gargantua, tatăl lui Pantagruel se vrea a fi nu o continuare, ci o introducere la volumul care îi era, din punct de vedere cronologic, anterior. Se respectă și aici întocmai tiparul biografic al narației: prezentarea în registrul comic a părinților, nașterea o parodie a genezelor miraculoase de altădată, copilăria prilej pentru a satiriza exacerbările didacticiste, adolescența și așa-zisele "fapte de vitejie" etc., iar de acum încolo, cele două opere vor fi tipărite împreună
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
obstinația cu care naratorul face precizările numerice atunci când produce un discurs enumerativ cu privire la vestimentație, alimentație ș.a.m.d. ("șapte sute treisprezece colți de mătase albă, o mie cinci sute nouă piei și jumătate de câine") sau integrarea modului specific folcloric de narație introdus prin formule de genul lui "Era pe când", " Cam în aceeași vreme" și altele. Renascentistul Rabelais cunoștea fără îndoială conținutul acelui bouquin despre care documentele de arhivă atestă că circula cu peste șaizeci de ani înainte de apariția operei 250, deci
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
percepția noastră să fie limitată în raport cu cea a cititorilor contemporani autorului, cât și de gradul de complexitate al universului construit de Rabelais prin continuări succesive în marja unei versiuni populare, ea însăși o istorisire cu pretenția de a fi continuat narația de acolo de unde o lăsaseră romanele cavalerești medievale. Stratificarea tematică de excepție a operei face și ea dificilă referirea exclusiv la sfera parodiei. Nici registrele stilistice nu le ușurează sarcina celor interesați, fiind obligatorie, pentru înțelegerea parodiei stilistice, o exemplificare
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
frământările interioare sunt urmărite cu destulă pricepere în mai toate scrierile, analiza rămâne, totuși, stângace, iar pasajele descriptive, cu tentă prea pronunțat poetică, se află într-o oarecare discrepanță cu fluxul epic. Într-o tehnică adecvată genului scurt, intrarea în narație se face abrupt, faptele se succed cronologic, iar relatarea (adesea confesiune) se încheie odată cu stingerea conflictului urmărit. În schița Pe scară și în nuvela Din pricina dragostei, patima ajunsă la paroxism și teama de demascare constituie cauze ale unor crime. Personajul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285590_a_286919]