328 matches
-
atunci. Calitatea esențială, care îi fusese recunoscută de critică, era buna cunoaștere a tehnicii romanești (construcția și dozarea efectelor). Aici el renunță la meșteșugul știut, ambiționând să-și transcrie amintirile fără să țină cont de cronologie, de epic, de legile narației. Totul pare pus pe hârtie la voia întâmplării, în fraze fără legătură unele cu altele; pe scurt, unsprezece oameni, într-o celulă de închisoare, fiecare cu ticurile, gândurile lui, transmise cititorului doar fragmentar, sincopat. „Povestirea” nu are flux continuu, nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286675_a_288004]
-
A II-A / 21 Introducere / 23 Remarci și surse / 33 1 Textul: cuvintele / 35 1 Remarci preliminare / 35 2 Naratorul / 37 3 Comentarii non-narative / 49 4 Descrierea / 53 Delimitări / 53 Motivația / 54 O retorică a descrierii / 58 5 Niveluri ale narației / 60 Forme intermediare: Vorbirea indirectă și Vorbirea indirectă liberă / 63 Relații între textele primare și textele-în-ramă / 67 Texte narative în ramă / 67 Relații între fabula primară și textul în ramă / 68 Relații între fabula primară și fabula-în-ramă / 68 Fabula-în-ramă explică
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
nu relatează în mod continuu. De fiecare dată cînd vorbirea directă intervine în text, este ca și cum naratorul își transferă temporar funcția unuia dintre actori. Cînd descriem stratul textului este important să lămurim cine narează. Un text nu constă numai în narația în sensul ei propriu. În fiecare text narativ putem avea pasaje care se referă și la altceva decît la evenimente: o opinie despre ceva, spre exemplu, sau o destăinuire din partea naratorului care nu este direct legată de evenimente, descrierea unui
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
le impun, formează caracterul specific al unui text. Acest subiect se află în strînsă legătură cu noțiunea de focalizare, cu care a fost chiar identificat, în mod tradițional. Narator și focalizare, laolaltă, determină ceea ce a fost denumit prin termenul de "narație", incorect folosit, deoarece numai naratorul narează, adică produce limbajul care poate fi denumit "narațiune" din moment ce reprezintă o povestire. Focalizorul, după cum se va vedea în Capitolul 2, Secțiunea 7, este un aspect al povestirii pe care acest narator o relatează. Este
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
în Capitolul 2, Secțiunea 7, este un aspect al povestirii pe care acest narator o relatează. Este "coloratura" fabulei, realizată de un agent specific al percepției, cel care deține "punctul de vedere". Dacă ne referim la focalizare ca parte a narației, nu vom reuși să facem distincția între agenții lingvistici, adică textuali, pe de o parte, și scopul, obiectul activității lor, pe de altă parte, și astfel am putea privi toate subiectele despre care se vorbește în Capitolul 2 ca făcînd
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
astfel am putea privi toate subiectele despre care se vorbește în Capitolul 2 ca făcînd parte din tehnica narativă. Tehnica narativă are, în acest sens, un înțeles mai larg, desemnînd "toate tehnicile folosite pentru a spune o povestire". Faptul că "narația" a presupus dintotdeauna focalizare este în legătură cu ideea că limbajul este cel care creează viziunea despre lume, și nu invers. Atîta timp cît presupune că limbajul poate fi numai în mod artificial izolat de obiectul său, pe durata analizei acea idee
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
socializează cu aceștia profitînd de avantajul pe care i-l oferă războiul și scăderea în număr a evreilor. Dar, ca să reușească, trebuie să cunoască în persoană unul dintre evrei, Stern. Naratorul filmic trebuie să redea în aceasta rezidă forma de narație esențială pentru un film ce efect are această întîlnire asupra lui Schindler. De vreme ce nu știam povestea filmului cînd am mers să-l vizionez, nu aveam de unde să știu că acest om îngrozitor avea să se schimbe într-un om bun
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
fratelui geamăn al lui Schindler, crudul Amon Goeth. Goeth supravegheză lagărul de la balconul vilei sale, ceea ce îi trezește pofta să împuște deținuți la întîmplare. Acestea sînt două extreme opuse ale privirii de sus în jos. Este necesar un agent al narației pentru a "prezenta" aceste două reacții opuse la un eveniment vizual similar. În timpul acestei scene a convertirii, Schindler își dă seama de oroarea la care a participat pînă în momentul de față, cînd vede o fetiță a cărei haină roșie
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
unul din cadavrele dintr-o căruță are aceeași culoare roșie; și, din nou, privirea lui Schindler o urmărește. Astfel, naratorul "unește" itinerarul spiritual al lui Schindler de la rău spre bun cu itinererul fetiței de la viață la moarte. Doar analizînd această narație putem înțelege că filmul, cel puțin în aceste momente, nu îl glorifică pe fostul profitor ci marchează faptul fatal conform căruia convertirea lui are loc prea tîrziu și este, ca atare, însoțită de sacrificiu. Limbajul vizual al naratorului evidențiază această
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
fi citit "(Eu narez:) Vocea puternică de bas a lui Steyn răsună în vestibul". Acest lucru nu schimbă nimic în analiza de mai sus. În principiu, dacă naratorul se referă sau nu se referă la el însuși nu afectează statutul narației. Atîta timp cît există un limbaj, există și un vorbitor care rostește sunete; atîta timp cît rostirea lingvistică se constituie într-un text narativ, există și un narator, un subiect care narează. Din punct de vedere gramatical, "persoana întîi" există
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
în care limbajul "despică" subiectul, o idee generală a poststructuralismului care capătă un dramatism special în cazul relației acestui subiect cu un limbaj moștenit, pierdut și (parțial) recîștigat. Totuși, un alt exemplu de narator-copil arată că revendicarea autobiografică implicată în narația NP poate avea implicații foarte diferite: Scap mîncarea și se face fărîme ... mi-a confiscat fața ... nu-i nimeni care să mă vrea ... să-mi spună numele ... Îi văd fața care este a mea... Trebuie să-mi recapăt fața ... o
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
o urmez ... sîntem în diamantele care sînt cerceii ei ... acum fața îmi revine ... Trebuie să o recapăt ... caut contopirea acum sînt fața ei propria-mi față m-a abandonat ... vreau să fiu noi două ... vreau contopirea. Toni Morrison, Beloved Această narație a unei experiențe este atît de ciudată, la prima vedere, încît pentru acest singur motiv nu îi suspectăm veridicitatea. Reminiscență a altui principiu al aceleiași teorii psihanalitice (lacaniene), combinația între contopirea cu mama și fragmentarea eului pe care o trăiesc
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
astfel: (Eu narez: Eu atest:)): Elisabeta s-a simțit oarecum obosită în acea zi. Pe de altă parte, cîteodată retorica indică prezența imaginației. Indicațiile că naratorul spune o poveste fictivă și vrea ca cititorii să o știe sînt, de exemplu, narații ale unor situații imposibile sau insondabile, sau indicații generice ca "A fost odată ca niciodată..." ce apare adesea la începutul poveștilor, și subtitluri ca Roman, Poveste de iarnă. Aceste indicații arată că este vorba despre o ficțiune. Fabula este fictivă
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
așa a fost. Atunci focalizarea este localizată în NP care se referă la sine și este prin urmare perceptibil în text. În acest caz, formula este: NP (p) [FP ("eu")-Steyn(p)]. Acum Ottilie a dispărut ca agent, iar atît narația cît și focalizarea rămîn la NP (p), martorul anonim care este încă "eu". În aceste exemple am văzut patru situații narative diferite. În d) și f) naratorul a rămas în afara fabulei, iar în e) și g) nu a făcut-o
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
vede, nepotrivită nu numai din motive de terminologie. Discrepanța între d) și f) ar rămîne neobservată pentru că infiltrarea "eu"-ului în povestire este neglijată. În unele narațiuni, situațiile narative analizate aici adică diferitele relații dintre "eu"-l narativ și obiectul narației sînt constante în fiecare text narativ, ceea ce înseamnă că se poate vedea imediat, încă de la prima pagină, care este situația narativă. Dar situația narativă se poate și ea schimba. Înlocuirile au loc în special între d) și f). Un narator
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
fiecare dată focalizarea să rămînă cu același agent. Din punct de vedere tehnic, ar fi aproape imposibil să menționăm o astfel de continuitate. Un exemplu spectaculos de roman în care focalizarea rămîne de la început pînă la sfîrșit în FP, iar narația în NE (np), este La jalousie de Alain Robbe-Grillet. Este curios că exact consistența cu care se menține tehnica a făcut ca aproape toți criticii să fi numit acel agent anonim un personaj specific: anume, un soț gelos (desigur, aici
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
și-a fundamentat romanul pe o concepție eronată a noțiunii de deixis. * * * 3: Comentarii non-narative Nu fiecare propoziție dintr-un text narativ poate fi numită "narativă" în conformitate cu definițiile prezentate în această carte. În unele cazuri merită să analizăm alternanța între narație și comentariile non-narative. Adesea, în astfel de comentarii se fac afirmații ideologice. Nu putem spune că restul narațiunii este lipsit de ideologie, ba dimpotrivă. Motivul pentru examinarea acestor variații este de a evalua cantitativ diferența între ideologia deschisă a textului
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
textual în care obiectelor le sînt atribuite trăsături. Acest aspect al atribuirii reprezintă funcția descriptivă. Considerăm că un fragment este descriptiv cînd acestă funcție este dominantă. Astfel, exemplul a) este predominant descriptiv, în timp ce b) este un amestec între descriere și narație. În cadrul tradiției realiste, descrierea a fost întotdeauna considerată a fi problematică. În Republica, Platon a încercat să rescrie fragmente din Homer în așa fel încît ele să fie "cu adevărat" narative. Primele elemente care au fost lăsate deoparte au fost
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
elementul comparat. Metafora este "ajustată" repetat, creînd impresia că elementul comparat este alunecos și indescifrabil. Această categorizare retorică a descrierii pe baza tropilor săi a fost utilizată pentru a caracteriza narațiunea sau stilurile în diferite perioade istorice. 5: Niveluri ale narației În fragmentele de la d) la g) din Of Old People de Couperus, una din expresii a rămas neschimbată pe tot parcursul analizei: "Of! Acea voce a lui Steyn!" Această exclamație arată cîteva dintre caracteristicile utilizării limbajului emotiv adică, utilizarea limbajului
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
cît se poate de evident în așa-numitele narațiuni-în-ramă: texte narative în care la al doilea sau al treilea nivel se spune o povestire întreagă. Exemplul clasic este ciclul de povestiri din O mie și una de nopți. Aici găsim narație la diferite nivele. Narațiunea primară prezintă povestea Șeherezadei, amenințată cu moartea de soțul ei, regele. Doar dacă ea va reuși să îl fascineze cu povestirile sale va supraviețui noapte de noapte. În fiecare noapte spune o poveste; în acea poveste
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
interpretare e sprijinită de motivul amenințării: infidelitatea unei foste soții a regelui. Atît pentru rege cît și pentru Șeherezada narațiunea înseamnă viață, dar în două sensuri diferite. Și în Beloved de Morrison, o narațiune cu mult mai complexă, principiul că narația produce viață este, de asemenea, dramatizat. Într-o expresie meta-narativă, mult citată, naratorul primar spune că "cei doi au făcut tot posibilul să creeze ce s-a întîmplat cu adevărat" și, într-adevăr, existența lui Beloved ca subiect trebuie "creată
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
de asemenea, dramatizat. Într-o expresie meta-narativă, mult citată, naratorul primar spune că "cei doi au făcut tot posibilul să creeze ce s-a întîmplat cu adevărat" și, într-adevăr, existența lui Beloved ca subiect trebuie "creată" prin istorisire. Această narație trebuie realizată de naratorul primar pentru că însăși Beloved e lipsită de subiectivitatea cerută pentru actul istorisirii. Relații între fabula primară și fabula-în-ramă O altă posibilă relație între cele două texte se realizează atunci cînd cele două fabule sînt legate una
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
a celui înrămat pe care am făcut-o pentru a deduce asemănarea va avea o semnificație mai generală. Acest sens mai general un om întotdeauna pierde în fața birocrației sau, și mai abstract, "nimeni nu-și poate învinge soarta" ridică întreaga narație la un alt nivel. În romanele lui Kafka se întîmplă acest lucru. Textul-oglindă servește ca instrucțiune de folosire: povestirea-în-povestire conține o sugestie despre cum ar trebui să fie citit textul. Chiar și în acest caz, textul în ramă funcționează ca
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
nu toți cititorii îl știu; eu una nu-l știam. Cu siguranță că nu-i un cuvînt pe care să îl întîlnești într-o rubrică de ziar. În consecință, cuvîntul intimidează. Insuflă insecuritate la cititor. Fiind el singura "creație" a narației primare, este o imagine în oglindă a ceea ce va constitui ideea povestirii. Spre deosebire de următoarea pacientă, care aude din întîmplare dialogul și care poate reacționa identificîndu-se cu prima pacientă dacă ea urmează la rînd sau păstrînd trufaș distanța și privind-o
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
interpretarea semnelor depinde de subiecții care le folosesc. Naratorul fragmentului poate expune povestirea de asemenea manieră pentru că, din diferite motive, este solidar cu femeia intimidată. Reticența naratarului, care transformă narațiunea într-un text dramatic, ține de acea solidaritate: naratorul predă narația vorbitorilor-în-ramă, după cît se pare, pentru a crea un avantaj pentru femeie. Adresantul textului naratarul este de presupus că investește solidaritate pentru aceeași figură, dar o rezidentă care citește povestirea înainte de a începe prima ei practică și-ar putea foarte
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]