12,372 matches
-
Rodica Zafiu A apărut recent o carte, necesară și așteptată, a Mihaelei Mancaș: Tablou și acțiune. Descrierea în proza narativă românească (Editura Universității din București, 2005); subiectul e unul esențial pentru teoria literară, teoria textului și stilistică, iar autoarea era cea mai în măsură să-l trateze, într-o perspectivă istorică, îmbinînd teoria cu ample analize ale prozei românești. De
Tablouri în mișcare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11234_a_12559]
-
urmăresc utilizarea descriptivă a figurilor de stil: metafora, comparația, oximoronul, metonimia, sinestezia (surprinzător de frecventă în secolul XX), cumulul figurativ, descrierea simbolică, suprasemnificarea. Extrem de interesantă este analiza strategiilor, a convențiilor și a inovațiilor prin care descrierea, în esență o pauză narativă, tinde să devină mai puțin artificială, să își justifice prezența în text sau pur și simplu să treacă neobservată; între aceste "trucaje de introducere", sînt amintite "pătrunderea în scenă a unui personaj (eventual chiar naratorul, în textele memorialistice), care intră
Tablouri în mișcare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11234_a_12559]
-
de sfială, va rata comunicarea ce va aluneca în banal și derizoriu. Ce ghinion! Pe T.M. îl venera, citise pe nerăsuflate Casa Buddenbrook și Muntele vrăjit, fusese uluit de culmile atinse în înțelegerea tipologiilor, în inventivitatea fabulației, în miza discursului narativ. Față în față cu marele om, tatonând sfera de sus a creației, s-a simțit invadat de același simțământ de crispare, nu putea decât să se bâlbâie, să mormăie ceva nedeslușit. Încercase să lege o discuție cât de cât cu
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
au optat pentru un personaj episodic din opera lui. Aceasta era tema anchetei. Daniel Kehlmann alege o figură periferică din Iosif și frații săi, ciclu pe care îl încheiase scriitorul în preajma întrevederii cu A.K. Ce semnificație are în țesătura narativă batrânul Mont-Kaw, un administrator la curtea lui Potiphar? întreabă comentatorul. Fiindcă suferă de insomnie, bătrânul îl imploră pe Iosif să-l ajute să adoarmă. Tânărul pripășit la curte și-a făurit o reputație de vraci, se servește de hipnoză și
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
are un puseu de melancolie și agonizează. E o căutare a luminii în tunel, o tânjire după destindere și grație. Acest episod e așadar un pisc al literaturii germane. Opinia că TM e doar exterior strălucit, un virtuoz al declamației narative nu e valabilă pentru că se bizuie pe insinuarea că scriitorul nu tresare la suferință și că simulează doar atașamentul. Aproape de moarte Se putea adăuga la episodul din Iosif și frații săi și alte file unde e descrisă anxietatea în fața amenințării
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
e triunghiular. Odată stabilit astfel, fiecare personaj aduce o poveste corolară care se desfășoară în paralel: Scrap (Morgan Freeman) aduce narațiunea lui Danger, protejatul lui, Maggie (Hilary Swank) pe cea a familiei ei grobiene, iar Frankie (Eastwood) contribuie cu firul narativ de bază, împănat cu vechile lui traume și cu hărțuirea repetată a unui preot, istorie care contribuie cu o doză de umor la tragedia generală. La care m-a deranjat puțin pragmatismul care asigură coeziunea ideologică a triunghiului de personaje
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
imita glasul tuturor animalelor, inclusiv al omului", lucru care însă nu-l ajută prea mult în lupta pentru supraviețuire. Personajul, creat cu o doză serioasă de umor absurd, e inubliabil, iar povestea, deși compusă din cîteva detalii și un fir narativ expediat rapid, e circulară, explicită și tradițională. Dar nu mai puțin frumoasă. La final, Orestone e înfățișat ca cititorul cărților anonime, acelea anonime pe care naratorul (instanța naratoare din toate povestirile erijată în ,martor" ocular) nu are timp să le
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
re)citești, la nesfîrșit, aceeași carte, Dan Stanca este un romancier pe deplin original, fericit descoperitor al unui drum propriu, pe care pășește cu siguranță, fără maeștri (discuția se referă la nivelul prozei, nu al ideilor) și fără discipoli. Formula narativă cultivată cu obstinență de prozator este un soi de hiperrealism împănat cu elemente fantastice și/sau onirice. Până aici, modelul cel mai la îndemînă este proza sud-americană și, poate, mai mult decît aceasta, cinematografia iugoslavă din anii '80-'90 (filmele
Marea debusolare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11249_a_12574]
-
la nivelul poveștii, al întîmplărilor, intrigilor de palat, amorurilor, faptelor de vitejie și spaimelor generate de iminenta intrare în mileniul al II-lea (eveniment perceput la vremea respectivă ca un posbibil termen pentru sfîrșitul lumii) și cealaltă, la nivelul tehnicilor narative, al ,traducerii" în limba actuală a formulelor narative din epoca respectivă, fără a se pierde nimic din farmecul misterios al scrierilor din Evul Mediu. Scribul este un narator postmodern, care relatează întîmplările petrecute la anul 1000 cu detașarea vechilor cronicari
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
amorurilor, faptelor de vitejie și spaimelor generate de iminenta intrare în mileniul al II-lea (eveniment perceput la vremea respectivă ca un posbibil termen pentru sfîrșitul lumii) și cealaltă, la nivelul tehnicilor narative, al ,traducerii" în limba actuală a formulelor narative din epoca respectivă, fără a se pierde nimic din farmecul misterios al scrierilor din Evul Mediu. Scribul este un narator postmodern, care relatează întîmplările petrecute la anul 1000 cu detașarea vechilor cronicari, fără a uita însă, atunci cînd este cazul
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
o sută reprezintă, într-un fel, o replică românească la Regii Blestemați. Ce se poate spune despre cel de-al șaselea roman al ciclului, în condițiile în care regula jocului este deja cunoscută din precedentele volume? Că, dincolo de tehnica sa narativă (post)modernă, romanul Axa lumii oferă multe surpize plăcute în planul cunoașterii. Într-o formă cuceritoare, el își introduce cititorii în zorii civilizației creștine, oferă o idee despre mentalitățile, genurile și speciile literare cultivate în epocă, vorbește despre formele de
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
apreciat faptul că autoarea a vizat un palier de semnificații intime, mai complex și, implicit, mai greu de realizat. Fiind vorba de o confesiune, povestea se încheagă lent și din fărîme conturînd cu multe zone obscure iubirea lui Kiki, vocea narativă, pentru Alex. (De remarcat ambiguitatea de gen a numelor.) Cele două fete s-au cunoscut în liceu și, ulterior, au devenit colege de facultate. O perioadă au și locuit împreună, apoi un student la Teologie cam dubios și un artist
Erotism de atmosferă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11271_a_12596]
-
Ne referim la cei pomeniți la începutul acestor rânduri sau la Nacho Duato, ultimul coregraf de mare clasă care ne-a vizitat cu trupa sa, anul trecut. Scenariile lor, care pot spune totul prin expresia mișcării, sunt epurate de detalii narative. Dar publicul rus, ca și o parte a celui American, de la New York City Center, unde compania Teatrului de Balet Boris Eifman are rezidență anuală, precum și publicul românesc așa cum s-a dovedit la spectacolele bucureștene, vor în continuare povești, dacă sunt
Teatrul de balet Eifman by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/11330_a_12655]
-
zilnică de utopie? Cartea Teodorei Prelipcean seamănă, că structura, cu o abordare clasică din lumea franceză - Que-sais-je? -, în care un cititor mediu poate ajunge, cu un efort rezonabil, la o cunoaștere decentă a unui întreg domeniu intelectual, pe următoarea schemă narativa: definirea sistematică a temei, tratarea substanței ei în maniera diacronica, apoi selectarea unor zone de analiză transversala, pentru a încheia cu un sumar bibliografic cuprinzător și relevant. Astfel, pentru oricine vrea să știe ce înseamnă utopia, cum a evoluat genul
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
a unui apatrid? Apoi obsesivele femei, prințesa Cerneț-Ianoși, cea desfrânată, și Mathilde cea bisexuală, soție necredincioasă, amândouă confundate într-o fantomă comună, imagini ale morții. Slab ar putea fi și ca roman politic, cu insuficientele sale date istorice, cu fire narative obscure, cu episoadele antievreiești destul de puțin convingătoare, dar, repet, lucrurile acestea se încheagă în epic destul de bine, impresia finală este de închegare, și biografia personajului este credibilă. Ca roman erotic, se comportă bine, există câteva femei remarcabile chiar, bine individualizate
Despre evrei și orașe minunate by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14671_a_15996]
-
cîțiva nebuni care-au visat să zboare pînă să putem toți zbura)? Un singur lucru e regretabil în ediția de la Humanitas, e vorba despre obstinația lui Ion Pop, de altfel un excelent traducător, de a reda perfectul simplu franțuzesc, timpul narativ prin excelență al acestei limbi, prin perfectul simplu românesc, deși româna literară nu prea tolerează această formă la alte persoane decît a treia singular și plural, și uneori nici atunci, preferînd perfectul compus. E destul de ciudat să-l citești pe
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
scriu ceva despre asta, și am scris, câțiva ani mai târziu. Imaginează-ți că ea răspunde da, am citit-o. El începe să ceară "amănunte", inventând cu un surâs disprețuitor. Ea nu se pierde, dimpotrivă, îi răspunde, inventând, cu forță narativă mai mare ca a lui, detalii și personaje. Pas cu pas, el este umilit pe terenul pe care se credea cel mai tare, al născocirii. Când tace, învins, ea, în loc să-și savureze victoria, povestește însuflețită mai departe acțiunea cărții inexistente
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
patrimoniului propriu. Chiar dacă toate aceste informații, mai mult sau mai puțin explicite, se regăsesc în textul și în subtextul expoziției Zestrea, ele nu sînt singura miză a acestei expoziții și nici pe departe cea mai importantă. Pentru că în afara nivelului ei narativ, expoziția se sprijină pe un bogat inventar de obiecte, de forme și de imagini. De la textul foii de zestre, element descriptiv și grafic în același timp, și pînă la documentul fotografic, obiectul tridimensional sau piesa de costum, documentul vizual capătă
Zestrea, între document și mitologie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14703_a_16028]
-
o viziune nouă, inedită, ci rămâne la stadiul de pastișă. Imnurile către Dulcinea.... este o carte de două ori barocă. O dată, prin tradiția literară de la care se revendică, și a doua oară, prin felul însuși în care este alcătuită. Linia narativă simplă, inițiatică, se complică prin dedublare, marcând grafic disjuncția din titlu; ceea ce desăvârșește, însă, senzația de supralicitare barocă sunt ilustrațiile, inspirat integrate grafic, tipărite pe foiță de calc. Preluate din cele mai diverse surse și grele de conotații erudite, ele
Cervantes resuscitat by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14716_a_16041]
-
Marius Chivu Ideea cărții Ciprianei Petre - teza ei de licență - apare formulată clar încă din Preambul : "Dezolarea neconștientizată a unei voci auctoriale eminamente narative, care, deși încearcă prin toate mijloacele să-și facă simțită prezența dramatică, rămâne condamnată la un statut marginal, parantetic, căci i se impun limitele unui gen prea puțin epic pentru gustul ei, în locul largilor desfășurări narative de care ar avea
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
unei voci auctoriale eminamente narative, care, deși încearcă prin toate mijloacele să-și facă simțită prezența dramatică, rămâne condamnată la un statut marginal, parantetic, căci i se impun limitele unui gen prea puțin epic pentru gustul ei, în locul largilor desfășurări narative de care ar avea nevoie." (p. 17) Exegeza literară a constatat cantitatea mare de didascalii în teatrul lui Camil, dar nu s-a oprit analitic asupra indicațiilor scenice, ci s-a arătat preocupată îndeosebi (excesiv, am putea spune) de tematică
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
fie să ne surprindă complet. Ce este în neregulă cu didascaliile? O serie de caracteristici perfect vizibile într-una dintre cele mai nereușite piese ale autorului, și anume Mioara, se regăsesc una câte una în tot teatrul lui Camil: excesul narativ, lungimea adeseori exagerată, lipsa funcționalității dramatice, comicul și absurdul involuntar, stereotipia portretului, precizia maniacală și discursul poetic paralel cu replica. Spune Cipriana Petre: ""totalitatea didascaliilor se conturează în-tr-un text coerent, nu subordonat, ci paralel cu textul replicilor, pe care, astfel
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
arată cum numărul total al didascaliilor - 52 % din textul dramatic - depășește numărul total al replicilor, iar personajelor feminine le revin mai multe didascalii deși mai puțin voluminoase decât cele destinate personajelor masculine. Statistica tipologică ne arată dominația clară a didascaliilor narative, în primul rând psihologice, care, diferențiindu-se în funcție de genul personajului, "reflectă nu o necesitate a textului dramatic, ci doar o prejudecată a autorului. Limbajul psihologic al didascaliilor este un reflex al psihologiei autorului." (p. 103) Analiza tehnicilor de racord conturează
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
a teoreticianului și dramaturgului." (pp. 168-169) Cu alte cuvinte, didascalia subminează serios textul dramatic atâta timp cât autorul nu stabilește un singur sistem de referință la care să (se) raporteze didascalia, confundând receptorul - interpret și receptorul - cititor și neadecvând stilul sau procedeele narative la cerințele și exigențele textului dramatic. Expresie a neîncrederii scriitorului în teatru ("avem de-a face cel mult cu romancieri ratați, dar nu cu dramaturgi") și mai ales în practicienii de teatru, didascaliile nu pot să nu vicieze impactul dramatic
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
în special celor trei ese-uri strânse sub titlul Masculin/ Feminin. Arhetipul războinicei e explorat detaliat în manifestările sale mitologico - literare, fără a lipsi o tentă de critică psihanalitica. Singurele obiecții privind acest grupaj de eseuri ar fi că autoarea "derapează narativ" uneori și schițează analogii fără a le preciza rolul în derularea demersului critic. O obstinație - tot de factură pedagogica - de a recontextualiza evenimente ale istoriei culturii, marchează primul eseu (Istoria unei întâlniri: C.G. Jung - K. Kerényi), iar efortul de a
Eseul cu ochelarii by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/14764_a_16089]