458 matches
-
figurare. Ceea ce numim "ficțiune istorică" se naște dintr-o propensitate literară și imaginară a cercetătorului de a interpreta aspecte din trecut, de a le "potrivi" prin gândirea și imaginația lui. Istoria nici nu s-ar putea întemeia ca formă de narativitate sau de discurs fără ficțiune drept modalitatea scriptică de exprimare. Istoria scrisă are un dublu regim de figurare. Pe de-o parte, deține (în sens figurat) evidența realului prin intermediul arhivelor și al diverselor documente. Pe de altă parte, figurează și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
crede că se deține puterea, doar pentru că se ocupă vreo funcție de la mijlocul ierarhiei social-politice "în sus". Istoria este relație de putere, relație între forțe, având un sens doar în măsura prezenței sale într-un discurs coerent și textual, într-o narativitate ușor de citit. Istoria e în primul rând relație de putere, relație între forțe, iar diversele atacuri între istorici și istorii, diversele raporturi de forțe și polemici vorbesc de la sine despre acest raport reciproc între forțe. Istoricii și ceilalți (filosofii
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cineva". Bineînțeles că Foucault nu a rămas în istoria gândirii europene pentru aceste imagini publice din mințile cunoscuților săi (Deleuze, Rabinow, Veyne, Ricoeur, White etc.). Pentru Foucault și White există aceeași suspiciune față de tradiționala formă istoriografică de exprimare a istoriei narativitatea pe care cei doi colegi de generație și de valoare profesională o găsesc "intoxicată" cu factori ideologico-politici; cu platforme-program politice, altoite pe cercetări și pe discursuri istorice, cum, de altfel, se întâmplă în spațiul intelectual românesc. Istoria și politica au
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ne va ajuta prea mult pentru înțelegerea funcționalității politice a cunoașterii moderne. Analitica devine toxică, mai ales dacă este însoțită de nihilism, și nu o putem pluraliza în cunoașteri "mai bune", conform mentalității renascentist-occidentale. În concepția lui White despre formele narativității istorice, factorul politic este omniprezent, precum la Foucault. Forma conținutului cunoașterii istorice denotă anumite atitudini și afinități social-politice. Cum preciza Foucault, ideologia nu exclude factorul științific, ci, dimpotrivă, îl implică drept o reduplicare fondatoare. Oricum intelectualii de mâine și formele
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
lui White al producțiilor științifice dominate. Știința, ideologia și istoria scrisă servesc drept surse de inspirație pentru anumite idei și practici politice. Știința și ideologia nu sunt decât figuri discursive ale unor utilizări politice pentru istoricul de mâine. Argumentul că narativitatea este inextricabil legată de o anume poziție ideologică a unui autor al unor postmoderni (Barthes, S. Cohen, J. Kristeva, J. Fr. Lyotard) nu se poate susține pentru fiecare autor în parte. De multe ori, se face confuzie între o atitudine
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și White sunt esențiale pentru înțelegerea formării cunoașterilor moderne. Pe scurt, emplotment-ul lui Hayden White este format din anumite expresii cu funcții epistemice: "joined forces", "ideological position" "explanatory strategies", "linguistic protocols", "narrative strategies", deoarece Hayden consideră problema ideologiei dintr-o narativitate istorică a fi una centrală pentru istoria intelectuală 248. Istoria și politica rămân conectate la nivel social și prin practicile moderne ale guvernării. Guvernarea nu este de sus în jos, ci una circulară și imprevizibilă pe relația civic-politic. Civilii sunt
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
se demonstrează că, între posibilele moduri de organizare discursivă a textului, narativul dezvoltă strategii specifice care contribuie la efectul poetic al textelor epice. Contradicția dintre narativ și liric, categorii distincte, este abordată prin intermediul paradigmelor cercetării moderne spre a defini rolul narativității în poezia modernă. Cadrul teoretic alătură domenii diverse: teorie literară, estetică, poetică, retorică, stilistică, psiholingvistică. Ele se dovedesc apte să releve punerea în mișcare a mecanismelor „care pot fi descrise adecvat doar de sintaxă în relația ei cu semantica și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290684_a_292013]
-
privilegiind, de asemenea, ca surse de inspirație și folclorul național, basmele, legendele celtice, poveștile despre magie și vrăjitorie, fapt similar aceleiași tendințe în cultura germană în a doua jumătate a secolului XIX. Pictura prerafaelită denotă o puternică relație cu literatura, narativitatea ei fiind una dintre trăsăturile esențiale în opinia Ilenei Marin. Acest fapt este vizibil în special la Dante Gabriel Rossetti, care scrie și poezie. Există totodată un aspect vizionar în prelucrarea unor teme mitologice precum în cazul tabloului Căsătoria sfântului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]