329 matches
-
e inubliabil, iar povestea, deși compusă din cîteva detalii și un fir narativ expediat rapid, e circulară, explicită și tradițională. Dar nu mai puțin frumoasă. La final, Orestone e înfățișat ca cititorul cărților anonime, acelea anonime pe care naratorul (instanța naratoare din toate povestirile erijată în ,martor" ocular) nu are timp să le citească, dar care pot ascunde surprize (,Pentru el - Orestone, n.n. - toți scriitorii sînt celebri și demni de admirație cu condiția să fie tipăriți!"). Și domnul Baldassarre ,lîncezește", dar
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
filmului, am avut senzația că asist la nașterea copilului ilegitim ai cărui părinți greu compatibili erau documentarul gen Discovery și "Memorialul durerii". Din ultimul, sunt luate cadrele apropiate, în mers, pe lângă pereții închisorilor. Din primul, genul de testimonial și vocea naratoare. Din nefericire, nu este luată de acolo și "democrația" în tratarea personajelor, unele fiind mai iluminate decât altele, în timp ce unul este neglijat aproape complet. Slavă domnului, la sfârșit a existat o întorsătură de frază cinematografică: toți emițătorii de mărturii adunați
Șase personaje în căutarea unui jaf by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11287_a_12612]
-
roman). Relația ambiguă dintre două fete colege de cameră de cămin, amîndouă studente. O prietenie care se transformă într-un soi de legătură de sînge (erau ca niște surori) și care se transformă din cînd în cînd în legătură erotică. Naratoarea este cea care face și desface relația. Ea își hipnotizează prietena, o seduce, o părăsește, este elementul activ. Are relații paralele cu băieți (toți în mod obligatoriu artiști: pictori, scriitori...), este însă geloasă pe Alex (prietena ei) care încearcă, la
Tinerii între ei by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14793_a_16118]
-
Sînt, ca de altfel toate textele din volum, proze despre dragoste (unele așa se și numesc) care, deși unite prin unele personaje sau situații, prin anumite aluzii, rămîn zone autonome de trăire și reprezentare; persoana narativă, tensiunea frazei și atitudinea naratoarei diferă semnificativ de la una la alta. De la dramatizat-exaltate derulări de acțiuni dorite sau imaginate (XXVIII. Dragoste), se trece la ironia caldă a portretizării unei tinere extrem de preocupate să se autoinventeze fără pauze de respirație (II. Variante) sau la înțelegerea amară
Femei (nu încă) între ele by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15467_a_16792]
-
grele de balet își găsesc corespondentul pictural în Degas (un tablou a lui Degas se intitulează chiar Balerina verde), nebunia de la bistro are dinamismul din scenele lui Toulouse-Lautrec, iar mama bătrână și cicălitoare nu poate fi decât mama lui... Whistler. Naratoarea spune la un moment dat: "M-am înstrăinat de realitate. N-o mai percep decât printr-o transparență mișcătoare; este imaginea unei boli amânate [...] mi-am cam terminat cuvintele"(p.77). Sunt câteva momente în roman de o încremenire melancolică
Colocvii despre roman by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14592_a_15917]
-
Caragiale în minte, ne-am adunat cu toții, polemiști și pacifiști, tăcuți și vorbăreți, condeie iuți la mînie sau de un echilibru imperturbabil, pamfletari, cronicari, gazetari, muzicieni, masteranzi și invitați permanenți, la Clubul Prometheus, care seamănă puțin cu Pivnița lui Auerbach. Naratoare de ocazie, sosită de la curs, am notat, pe dosul unei pagini xeroxate (care conținea o fabulă din Levantul lui Mircea Cărtărescu), cu un pix primit cadou pe care scrie "Deutsche Welle", o lungă, deși incompletă, listă de nume: Al. Călinescu
Etica disputelor literare by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14191_a_15516]
-
continua stare conflictuală din lumea literară, cu exemple din belșug. Patologizarea gîndirii literare este un pericol real în România de astăzi. Întîlnirile României literare dovedesc, totuși, a încheiat dl Nicolae Manolescu, că se poate dialoga civilizat, chiar pe teme aprinse. Naratoarea a întors pe dos hîrtia pe care a scris de-a lungul discuției și a dat peste un vers din morala fabulei lui Cărtărescu: "Vedem ades aceasta, dar să crîcnim nu-i chip". Era în 1989. Acum, cel puțin, cînd
Etica disputelor literare by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14191_a_15516]
-
istorisirea, care e miza și finalitatea ei. Aici e și partea șubredă care face ca acest roman să se clatine la fiecare pagină. Cartea începe abrupt cu călătoria la Paris și imediat este găsit și pretextul narativ: odată ajunsă aici, naratoarea descoperă că ar putea căuta o fostă prietenă devenită cocotă celebră, sub numele de Licorna. Prilej de considerații eseistice pe marginea semnificațiilor erotice ale celebrei tapiserii. Mai mult de jumătate din roman sunt, de fapt, note de călătorie prelucrate stilistic
În cheia sexualității by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13467_a_14792]
-
serios efectul și chiar obosesc la lectură. Până la urmă toată savoarea primei părți este inventarul excentricelor cabarete pariziene (nu știu dacă reale) prin care este căutată Licorna, cunoscută de toți dar - previzibil - de negăsit. În partea a doua a cărții, naratoarea se preface o Alisă modernă în țara minunilor new yorkeze de tot felul, trecute toate, cum altfel, prin filtrul sexualului. Orice e susceptibil de a fi un simbol sexual. Imaginația lucrează febril și exclusiv în această direcție, totul intră forțat
În cheia sexualității by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13467_a_14792]
-
cu transcrierea brută a inscripțiilor și mesajelor sexuale din toalete. Cobra, bărbatul șters care o însoțește în primele două călătorii, este doar o proptea narativă și nici măcar atât, căci nu lui îi dă Alisa replicile. Pentru a mai învia atmosfera, naratoarea dialoghează fantezist cu motanul Alleng (spiritul lui Ginsberg) și cu Ezra (Pound), apoi cu De la Vega, în timp ce toți cei care mai apar în carte sunt botezați pe loc: Socrate, Cercelatul, Pișat Rece, Girlie, Tarzan cel Gureș etc. Sunt surprinse, ca
În cheia sexualității by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13467_a_14792]
-
care poate fi și mir sfânt, forma corpului nostru. Abjecție, pentru că suntem viermi, tuburi cu dublă simetrie, nutriția în centru, relația și reproducerea la extremități. Un maț plin de fecale între un creier și un sex” (p.62) și scrie naratoarea Cuferelor...: „Dacă mai sufeream pentru trupul meu, chiar și după ce-i senzualitatea, aceasta pentru că nu izbutisem să-i descuamez puținele piei scârboase pe care le mai avea. Nu reușisem să-i extirp pestilențele. Trupul meu era, oricât aș fi vrut
În cheia sexualității by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13467_a_14792]
-
lipsește acel feeling inefabil care face pagina să vibreze. E mult artificial care sufocă senzualul. În câteva cuvinte, trei cărți distincte alipite forțat - având ca alibi imperfect principiul fragmentarismului postmodern -, cu o coerență doar stilistică, căci povestea liant lipsește nemotivat. Naratoarea părții finale pur și simplu nu poate fi aceeași cu cea din primele două, iar o posibilă metamorfoză nu-și găsește determinantul psihologic. Diferența de ton, de atitudine, de viziune creează o ruptură clară. Ochiul femeii călătoare din primele două
În cheia sexualității by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13467_a_14792]
-
Sîc, sîc, biscuit!, Kenya mon amour, Doamnele îndrăgostite vin din viitor, A doua zi după erecție, Crețușca și Raport despre lumea In.) O mențiune aparte merită Sîc, sîc biscuit!, unde, întocmai ca în Însemnările motanului Murr, narator (sau mai precis naratoare!) este o pisică (Myu, alias Bast), ușor mitomană, dar evident cu un simț al umorului foarte bine dezvoltat. Și în povestiri mecanismele textuale sînt de obicei destul de sofisticate, dar cu toate acestea discursul rămîne dezinhibat, alert și accesibil oricărui tip
Cronica unui roman îndelung așteptat… by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/13543_a_14868]
-
s-ar fi căznit de pe atunci să fie DOI, într-unul singur, mai mult și decât însăși natura putea să-și permită, căutând în alianța, prefăcută, cu celălalt, propria sa afirmare, egoistă... Ea, sora mai mare, care poate fi chiar Naratoarea, vorbind acum despre cei doi ca despre două posibilități, două caractere, unul din est, celălalt din vest, diferiți, deși ieșiți din aceeași plămadă, din asprimea Evdochiei, și din firea ușuratecă a lui Geluț, tatăl, mai mult cântăreț și musafir pe la
Roman ratat - variantă - by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13902_a_15227]
-
i-a pozat pentru cea mai frumosă și mai renumită dintre pînzele ce s-au pictat la Delft. Fata e slujnică în casa lui Vermeer. Și în această carte, orice personaj e un model posibil. Există o scenă în care naratoarea recunoaște o femeie fiindcă i-a privit întîi, în altă zi, portretul. Iar pînă la un punct, de fapt, pînă în etapa finisajului, este posibil ca modelele să fie interșanjabile. Odată mizanscena stabilită și poziția modelului definitiv fixată în tabloul
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
mai înainte la structura complexă a romanului Țarcul. Avem de-a face, într-adevăr, cu o astfel de structură, prin aceasta înțelegând construcție pe paliere multiple, intervertiri cronologice, dirijarea fluxului epic pe mai multe canale de înaintare. Două sunt vocile naratoare ale romanului, aparținând unor personaje care pe rând se confesează, coborând fiecare, pe firul trecutului propriu, până la cele mai vechi amintiri. Evocă evenimente, experiențe pe care le-au trăit în planuri separate, în lumi paralele, neconvergente, s-ar fi zis
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
pe care ei mental le reconstituie, între experiențele lor omenești, legături purtătoare de sens. Dar să vedem mai de aproape ce e cu aceste personaje din ale căror retrospecții alternante germinează și crește substanța epică a romanului. Una din vocile naratoare este aceea a liceeanului Tin, violonist în formare, venit din provincie la București să-și petreacă vacanța de vară în locuința unchiului Alexandru și a verilor săi, urmând tot atunci să ia lecții de vioară de la o fostă mare muziciană
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
violonist în formare, venit din provincie la București să-și petreacă vacanța de vară în locuința unchiului Alexandru și a verilor săi, urmând tot atunci să ia lecții de vioară de la o fostă mare muziciană acum în retragere. Cealaltă voce naratoare este a unui om din generația matură, juristul Șerban Strava, și el provincial găzduit temporar în aceeași casă a unchiului Alexandru, unchiul lui Tin pentru că lui Strava îi este cumnat. Între mai toate personajele cărții sunt de altfel legături de
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
doua, care comentează fără să altereze, consemnează fără să uite, discerne fără să judece. Fără speranță este și nu este un rechizitoriu al comunismului în general și al epocii staliniste în particular. Judecata este lăsată istoriei, viitorului și lui Dumnezeu, naratoarea doar oferă o cantitate enormă de probe pentru acest proces. Astfel se explică tonul paradoxal de calm, resemnat, în ciuda unor privațiuni greu de conceput. Tonul relatării este mereu calm, decent și reținut. Pomenind de momentul morții soțului, Nadejda Mandelștam scrie
Memoria obligatorie by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13338_a_14663]
-
repeziciune prin fața ochilor narcotizați ai cititorului, care nu mai știe cu precizie unde sfîrșește confesiunea și unde începe literatura. Unele scene sînt atît de dure încît par a fi rodul ficțiunii. Atmosfera cvasi-militarizată din grădinița la care a fost angajată naratoarea duce cu gîndul la școala din filmul The Wall, produs de grupul Pink Floyd: "În prima zi de lucru la grădiniță, directoarea m-a condus la grupa mea. Intrînd în clasă a zis aproape criptic: ŤImnulť. Automat, copiii au format
Întîlnire cu alteritatea by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12043_a_13368]
-
fine, fiecare a fost, la un moment dat, un Chelbasan, și orice maturizare, căutare identitară a trebuit să dezamorseze, la un moment dat, complexele, frustrările produse de posibila (inevitabila?) incompatibilitate dintre imaginar și realitate. Citind poezelele din studenție ale Anei, naratoarea o apostrofează că "n-a putut scoate nimic ca lumea pe o temă mare și generoasă." Ei bine, iat-o!
Copilăria și complexele ei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12670_a_13995]
-
autoarea -, nu solidarizează colocvial ca jocul de cărți, nu dă dependență ca jocurile computerizate. Go-ul este un joc serios unde clarviziunea și imaginația conviețuiesc, pe termen lung. Ce motive ar avea cititorul român să accepte provocarea? În primul rînd, naratoarea din Jucătoarea de go își privește adversarul în ochi: frumoși ochi, obsedanți, îndrăgostiți. Min și Jing se numesc cele două iubiri ale ei, simultane și complementare, cum altfel, la o descendentă a lui Bouddha? În fața lor, ochii aceștia sînt, rînd
Lumini și umbre by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12819_a_14144]
-
deasupra lumii, atingîndu-și destinul care i-a împiedicat să se întîlnească pe pămînt, în același loc: el, invadator japonez, ea, adolescentă chinezoiacă. Iubirea este o stare iminentă la Shan Sa, actuală numai pînă ce pasiunea ajunge la conștiința de sine. Naratoarea realizează că e îndrăgostită de cei doi bărbați prieteni, de fiecare numai în măsura în care există celălalt. Jing o iubește pasional, dar iubirea ei se îndreaptă spre Min, tînăr student comunist care se lasă fascinat de retorica unei colege de partid. Min
Lumini și umbre by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12819_a_14144]
-
mesajul se reduce la un clișeu inept: sexualitatea femeilor ține de spirit, doar bărbații văd în ea un mijloc prin care-și pot exercita controlul asupra corpului feminin. Asta deduci din dialoguri și din acel voice-over pe care-l furnizează naratoarea; dar ceea ce vezi diferă: protagonista se folosește de sex ca de un mijloc pentru a domina și umili bărbatul. Oricum, filmul e o pată neagră în palmaresul cinematografiei feministe, cu care de fapt nu are nimic în comun...
Invazia francofonă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12411_a_13736]
-
și foarte eronată) cum că lungmetrajul e echivalent cu ficțiunea, iar documentarul cu realitatea, cum mi s-a explicat, m-am simțit mult mai în largul meu vizionându-l pe al doilea. Îmi dădea posibilitatea să mă asociez cu vocea naratoare care emitea judecăți de niciunde asupra evenimentelor, mi se oferea o ancoră de care puteam să mă țin bine și să urmăresc ce se întâmpla, plus că îmi furniza o cauzalitate fără verigi lipsă. Nici urmă de o asemenea liniște
Nürnberg revizitat by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11462_a_12787]