252 matches
-
aceștia își pun probleme despre viață cu iluzia reformatoare a acesteia, a literaturii și a societății. Textele acestea sunt adevărate confesiuni ale naratorilor care construiesc conflicte de idei, însă ele consumă într-o autoflexibilitate ce refuză să iasă din haloul narcisiac. Închei aceste rânduri parafrazându-l pe Emil Cioran, spunând: Când valorile pentru care luptă acești tineri talentați se cristalizează într-o adevărată lucrare de artă, atunci acei tineri s-au integrat în devenirea culturală. Al.Florin ȚENE Membru corespondent la
CRESTOMAŢIA CA OGLINDĂ A TALENTULUI ADOLESCENTIN de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 347 din 13 decembrie 2011 by http://confluente.ro/Crestomatia_ca_oglinda_a_talentului_adolescentin.html [Corola-blog/BlogPost/369444_a_370773]
-
deveni și mai puternici...chiar cu riscul de a nu obține transcenderea i-mediată. Niciodată a autocompasiunii! Poetul îi disprețuiește și-i compătimește, uimit - cu înțelegere, dar și cu maliție fină, pe cei ce-l cred asemeni lor, un bocitor narcisiac: „aveți atâta nevoie /să credeți/ că mor trist.../ însă eu /vă dezamăgesc și ridic/cu infinită bucurie/piatra ce mă lovește” - cf. Drumul întoarcerii - în loc de prefață - p. 5. Uneori, Poetul se dezlănțuie (cam pe la marginea Retoricii Jurnalistice și, deci, parțial
„EXILAT ÎN STRIGĂT”, DE VIOREL SAVIN de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 81 din 22 martie 2011 by http://confluente.ro/Cartea_noului_iov_exilat_in_strigat_de_viorel_savin.html [Corola-blog/BlogPost/349140_a_350469]
-
eului exprimat prin metafore surprinzătoare. Poeta este sedusă de poezia clasică, de alchimia ei, fiind o cunoscătoare excelentă a acesteia( și a literaturii în general), preferând experiența predecesorilor , vizibilă nu atât în suvbstanța viziunii, cât în prozodia incantatorie, cizelată, aproape narcisiacă. O voluptate irepresibilă a rostirii și o dicție impecabilă împing poezia Ligyei Diaconescu către discursul muzical în care par a se fi strâns cele mai incitante ritmuri: “Când aveam aripi de lumină/ șI flori de bucuioc în păr// Eram o
POEZIA CA REZONANŢĂ A METAFOREI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 825 din 04 aprilie 2013 by http://confluente.ro/Poezia_ca_rezonanta_a_metafo_al_florin_tene_1365102987.html [Corola-blog/BlogPost/346048_a_347377]
-
pentru credință, formulând vestitul său “pariu “, potrivit căruia, “dacă dumnezeu nu există, nu pierdem nimic, iar dacă există, câștigăm totul. “ Năzuia să făptuiască o grandioasă “pictură a omului “, cum remarcă nepotul său Etienne Perier(Felix Gazier, tom 13, 1914 ).Etalarea narcisiacă a eului de către Montaigne nu-i stârnește admirație lui Pascal. A păstrat totodată efuziunea renascentistă față de om, sobrietatea lui Descartes și introspecția lui Montaigne, combinându-le într-o originală sinteză umanistă. Pascal este gânditorul care, într-o analiză raționalistă, propunea
HYPNOS ŞI MORFEU ÎN LUPTĂ CU PASCAL de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 338 din 04 decembrie 2011 by http://confluente.ro/Hypnos_si_morfeu_in_lupta_cu_pascal.html [Corola-blog/BlogPost/351471_a_352800]
-
aceștia își pun probleme despre viață cu iluzia reformatoare a acesteia, a literaturii și a societății. Textele acestea sunt adevărate confesiuni ale naratorilor care construiesc conflicte de idei, însă ele consumă într-o autoflexibilitate ce refuză să iasă din haloul narcisiac. Închei aceste rânduri parafrazându-l pe Emil Cioran, spunând: Când valorile pentru care luptă acești tineri talentați se cristalizează într-o adevărată lucrare de artă, atunci acei tineri s-au integrat în devenirea culturală. Al.Florin ȚENE Membru corespondent la
CRESTOMAŢIA CA OGLINDĂ A TALENTULUI ADOLESCENTIN de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 273 din 30 septembrie 2011 by http://confluente.ro/Crestoma_ia_ca_oglinda_a_talentului_adolescentin.html [Corola-blog/BlogPost/346494_a_347823]
-
ei lăcomia pervertește dorința, ispitește erosul, venerează desfrâul, supralicitează avariția din care țâșnesc tristețea și invidia, culminând cu mânia, ura de sine, ori distrugerea celorlalți. Tiza lăcomiei este mândria în care se întronizează slava deșartă, ce asistă fascinată la parada narcisiacă a seducțiilor. Chipul mândriei este mânia întru asemănare cu ura. Marama tristeții picură gustul cenușiu al delăsării, prelingându-se într-o bolboroseală abisală a uitării. Astfel, ne răstignim curiozitatea, uimirea, fiorul, mirarea, dorul, recunoștința și bucuria. Inima se împietrește și
CALEA CĂTRE DUMNEZEU SAU DRUMUL ÎNSPRE SINE? (2) CHRISTOS de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 519 din 02 iunie 2012 by http://confluente.ro/Gheorghe_constantin_nistoroiu_calea_c_gheorghe_constantin_nistoroiu_1338700017.html [Corola-blog/BlogPost/362003_a_363332]
-
cf. Sunete) - ...și unde, o, Doamne, mai este/rămâne LUNA, cu apanajul ei de ...degete oarbe?! CĂTĂLIN MOLDOVEANU ajunge la delir gongorizant de cuvinte, nu din infatuare, ci din curiozitate și exces de încântare/ auto-fermecare (cum am zis, mai sus: narcisiacă!), față de potențele infinite ale Logos-ului descoperit, în etapele trudei sale. Dar aceasta înseamnă să nu ții cont că, Poet fiind, ești, implicit, un COMUNICATOR! Ești NU persoană privată - ci CĂLĂUZĂ A UMANITĂȚII. Sau, cel puțin, așa s-ar cuveni
UN DEBUT PE DEPLIN ONEST: MEANDRE, DE CĂTĂLIN NICOLAE MOLDOVEANU by http://uzp.org.ro/un-debut-pe-deplin-onest-meandre-de-catalin-nicolae-moldoveanu/ [Corola-blog/BlogPost/93305_a_94597]
-
eului exprimat prin metafore surprinzătoare. Poeta este sedusă de poezia clasică, de alchimia ei, fiind o cunoscătoare excelentă a acesteia (și a literaturii în general), preferând experiența predecesorilor, vizibilă nu atât în suvbstanța viziunii, cât în prozodia incantatorie, cizelată, aproape narcisiacă. O voluptate irepresibilă a rostirii și o dicție impecabilă împing poezia Ligyei Diaconescu către discursul muzical în care par a se fi strâns cele mai incitante ritmuri: „Când aveam aripi de lumină/ și flori de busuioc în păr/ Eram o
POEZIA CA REZONANŢĂ A METAFOREI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 828 din 07 aprilie 2013 by http://confluente.ro/Al_florin_tene_poezia_ca_re_al_florin_tene_1365331046.html [Corola-blog/BlogPost/345754_a_347083]
-
tâmpenii (au fost oameni care și-au înscris tot felul de scrisorele de dragoste, pe care nu le-aș fi citit nici în liceu, fără să adorm, sau alții care au avut acces la supersubiecte, dar s-au trezit scriind narcisiac zeci de mii de semne despre ei înșiși), dar și cel puțin vreo 6-7 texte pe care mi-a fost greu să le ierarhizez, pentru că erau toate foarte bune. Unele au fost atât de puternice încât m-au făcut să
Mărturia unui jurat la Superscrieri by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20220_a_21545]
-
Lelia Zuaf, Ion Jalea, Ion Vlad etc. au ilustrat, prin atitudine, iconografie și filosofie implicită, reperele, aspirațiile și utopiile unui sistem care avea o enormă nevoie de artiști pentru a se promova doctrinar și a se acredita simbolic. Descriptiv și narcisiac, mutînd accentele în mod ferm de pe limbaj și de pe valorile imponderabile din construcția imaginii pe gesticulația exterioară și pe valoarea intrinsecă a modelului, orizontul realismului socialist nu poate fi expediat cu ușurință, și cu atît mai puțin ignorat. Chiar dacă exponenții
Realismul socialist, între vocație și deturnare by Pavel Șușară [Corola-website/Journalistic/14633_a_15958]
-
cosmopolit, dar care, ca să mă întorc la întrebarea dumneavoastră de la început, totuși nu prea se gândea la viitor. Eram foarte angajați în acel prezent, care ni se părea cumva etern. Eram foarte angajați în ceea ce făceam, eram probabil toți destul de narcisiaci, în același timp, însă, dotați cu ceea ce, categoric, Narcis nu poseda, odată ce s-a îndrăgostit de sine însuși: eram extrem de critici unul față de celălalt. În felul acesta am învățat ce înseamnă adevăratul climat al vieții literare și, probabil, că în
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
de care cercetătoarea se ocupă nu sînt dintre cele ,bătute". Sînt păreri șocante pentru vremea lor, ieșite mai degrabă din niște intuiții cu stofă de epifanii decît din însăilări de argumente. Oamenii sînt, în teoria Simonei Weil, creația unui Dumnezeu narcisiac. Nenorociți, adică deplin goliți de ei înșiși, ajung, de-abia atunci, vasele de sticlă subțire ,prin care trece Iubirea divină a lui Dumnezeu pentru el însuși". Între cele două foițe ale aceluiași Tată stă necesitatea, cea care le mișcă necontenit
De sec, de frupt, de poftă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11517_a_12842]
-
memoriei istorice și subminarea identității naționale românești, pledează pentru gîndirea eliberată de clișee și își exprimă opțiunea fermă pentru valorile democrației europene. Discursul său este echilibrat, serios și perfect adaptat realității culturale a momentului, nu ezită să taxeze "fatalismul nostru narcisiac", atitudinea "național-fetișizantă", complexele și prejudecățile de orice fel, idealurile utopice, lipsite de orice aplicabilitate practică. În ansamblu, atitudinea scriitorului este una eticistă, și prin permanenta raportare la contextul european, integratoare. Multe dintre cronicile sale sînt consacrate unor scriitori de peste Prut
(Con)texte by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15387_a_16712]
-
fie el MAPN sau MI, și cu un cult primitiv al eroilor, al eroilor consacrați și ca sfinți sau al acelora suspectați că ar putea deveni cîndva ori una, ori alta. Ieșiți aproape cu totul din contemporaneitate, anesteziați de contemplația narcisiacă a unui trecut permanent recondiționat în cheie exemplară, nu facem altceva decît să recuperăm, derizoriu și mimetic, ce n-am reușit să facem la vremea potrivită. Tot felul de organizații, zise civice, în numele cărora semnează nenumărați colonei și generali care
Radiografii la minut by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13535_a_14860]
-
de istorie (problema comunismului de ieri și de azi, a Securității etc.), în măsura în care aceasta se raportează la sine - este un jurnal din care ceilalți lipsesc cu desăvârșire -, iar scopul său nu este atât înțelegerea, comunicarea, oglindirea în afară, cât oglindirea, narcisiacă, în sine însuși. Bujor Nedelcovici are talentul de a individualiza, literar vorbind, o temă morală frecventă. El nu construiește, propriu-zis, o tipologie memorabilă, sugerează doar [...] o maladie morală a timpului și consecințele ei [...], împinge lucrurile spre parabolă, dar trebuie spus
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
minuțioasei cărți, i-aș sugera domnului Theodor Codreanu câteva gânduri de completare: astfel, descompunerea (putrefacția) este un simbol alchimist, o poartă (sau o condiție) necesară înălțării la cer. De asemenea, oglinda nu admite doar un aspect reflexiv și un spirit narcisiac, ci și un element religios. Ambivalența simbolisticii oglinzii (laic și profan) pretinde similitudinea dintre creația naturală care e o imagine în oglindă a naturii divine. Oglinda spune adevărul "Cuique suum reddit" și "Întoarce fiecăruia ce-i dă". Complexul bacovian, așa cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să emită puncte de vedere proprii, diferite de "încadrările" anterioare: "Pentru mine unul, însă, lucrurile nu sunt deloc clare. Sunt nedumerit în legătură cu unele amănunte, care, pentru alții, pot să nu reprezinte nicio însemnătate (...) Dacă ar fi vorba de o conștiință narcisiacă propriu-zisă, poate că Bacovia ar fi trebuit să găsească altceva" (op. cit., p. 103) afirmație ce continuă strălucit ideea conform căreia ar exista două tipuri de narcisism: patogen și creator. În ce măsură narcisismul bacovian este unul evident creator sau dimpotrivă, cititorul avizat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lor de tristă amintire, inspiră respect. Dincolo de argumentarea strânsă, transdisciplinară, fără nici un fel de fisuri sofistice sau stridențe demagogice, în demersul său se impune un crez nestrămutat, o convingere. Rostul scrisului, crede cu neclintire Theodor Codreanu, nu ține de orgoliul narcisiac, nici de interesul de grup, meschin și părtinitor, și nici de vreo ideologie agresivă planetară. Un spor de adevăr" iată miza majoră a angajării sale literare. De la Dialectica stilului (1984) până la Polemici "incorecte" politic (Editura "Ștefan Lupașcu", Iași, 2011), toate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a respins cu desăvârșire. Un loc important în cadrul acestui studiu îl ocupă analiza relației dintre poet și creația lirică văzută ca un joc al oglinzilor. Astfel, în opinia criticului care realizează o adevărată poetică a oglinzii, creația devine un act narcisiac ridicat la scară cosmică, făcând recurs la mitul apei ca oglindă în care se reflectă de această dată gândirea pură. Mai mult decât atât, noutatea adusă de poezia lui Ion Barbu constă în dualitatea privirii care, pe de o parte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
decât atât, noutatea adusă de poezia lui Ion Barbu constă în dualitatea privirii care, pe de o parte, împrăștie și duce la pierzanie, cu referiri la nefericitul gest orfic de a privi îndărăt, iar pe de altă parte, la puterea narcisiacă de a capta totul într-o singură imagine, ceea ce face ca poezia barbiană să fie "un joc al privirilor dintre Narcis și Orfeu" în care se zămislește misterul ermetismului poetului. Dar criticul nu se arată preocupat de creație doar în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
influențat, structurat chiar de cultural prin toate firele sociale ale acestuia, de la educație la media ș.a.m.d. Intelectualul român nu educă decât atunci când imaginea lui are de câștigat de aici. În acest sens nu avem intelectuali, ci carieriști și narcisiaci, și cunoaștem cu toții destui dintre aceștia. Văd un prezent mult mai gri, deși m-aș bucura să aveți dreptate În optimismul pe care Îl expuneți. Generațiile tinere vor reuși să schimbe ceva poate pentru că nu se manifestă În interiorul modelului iluminist
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
vol. II, p. 23. 209 Ibidem, p. 26. 79 polul opus, mai exact al inculturii („mai goluță ca trestia la cap, dar încredințată că-l ajunge pe Solomon la înțelepciune”210), snobismului și prostiei, se situează Cesca (VI, 8), o narcisiacă copleșită de propria importanță și care nu descoperă în ceilalți decât neajunsuri: „n-avea pereche de scârbă ce era, țâfnoasă și nesuferită, de nu puteai să-i intri în voie nici pentru unul Dumnezeu; ba pe deasupra se ținea și-așa
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
să fie cast pentru a putea fi iubit, fecioara reprezenta un ideal, o dorință de a accede la absolut, la puritate.852 Vălul, așa cum precizează Tertulian, este simbolul fecioarei, protejând-o atât de privirea celorlalți, dar și de propria tendință narcisiacă, castitatea nu este decât un voal.853 Această stare de inocență sugera mai curând un deziderat: pentru a iubi pe cineva, trebuie să iubești perfecțiunea, deci virtutea. Fecioria devenea ceva imaterial, aproape abstract, deoarece femeia nu trebuia văzută, auzită, ba
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
potop ni-l înfățișează ca stupid, credul. Neculai este privit cu simpatie de narator, caracterizarea sa cuprinde numeroase aspecte pozitive: tinerețea, educația, inteligența, virilitatea, aderarea la un hedonism al plăcerilor, pe când rivalul său, Avesalon, se dezvăluie un naiv exhibiționist și narcisiac.910 Femeia nu poate fi catalogată ca un simplu obiect pasiv al dorinței, în relația cu Neculai se dovedește la fel de activă, cu spirit de inițiativă, își impune propriile condiții, ea fiind cea care dorește să-și petreacă noapte alături de tânărul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
obraz cum numai pe la baronci mai vezi, toată asudată, unsă și afumată ca un horn”1020, care nu reușește să-și îndeplinească conștiincios îndatoririle). Puternic dezaprobate sunt prostia, mândria, snobismul (Ciesca din VI. 8 este obsedată de propria imagine, o narcisiacă ironică la adresa celor din jur, antipatică prin vanitatea afișată), dar și cruzimea unor femei ce se dovedesc insensibile la afecțiunea afișată sincer a unor adoratori (Elena din VIII. 7 este arogantă, îi place să fie curtată și 1018 Ibidem, p.
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]