33 matches
-
intens. Nu voia nimeni să sară În ajutor? Deci chiar și acum - acum, În continuare! - credeai În lucruri precum ajutorul. Unde erau oameni, de acolo putea veni și o mână de ajutor. Era un instinct și un reflex. (O speranță neepuizată?) Deci, cercetând fugar chipurile, trecând de la o față la alta și apoi la alta În mulțimea de oameni Înșirați de-a lungul trotuarului - roșii, palide, smede, Întinse sau moi, Întunecate sau visătoare, cu ochi de un albastru Îndrăzneț, căprui-aprins sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
CĂ TRELLIS MAJOR ȘI TRELLIS MINOR ERAU DOI METEORI CARE SE ÎNVÎRTEAU UNUL ÎN JURUL CELUILALT PE UNDEVA PE LÎNGĂ PLANETA MARTE. ERAU EXPLOATATE ASIDUU DE ACEIAȘI SOCIETATE, IAR CELE DOUĂ CLĂDIRI MASIVE NU CONSTITUIAU DECÎT PRODUSELE SECUNDARE ALE COMORII ÎNCĂ NEEPUIZATE CE CURGEA ÎNTR-UN ȘUVOI CONTINUU DIN ACEA ÎNDEPĂRTATĂ ZONĂ A SPAȚIULUI SOLAR. HEDROCK ÎȘI CONDUSE AUTOAVIONUL SPRE O PLATFORMĂ DE ATERIZARE DE PE CLĂDIREA MICĂ ȘI APOI ÎMPREUNĂ CU NEELAN LUĂ LIFTUL ȘI COBORÎ LA ETAJUL 18. AVU NEVOIE DOAR DE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
să-ți transcenzi tristețea, s-o escamotezi în cele mai năstrușnice întruchipări". Potrivit aserțiunii îngerești, naratoarea nu mai știe să se joace, dar zămislitoarea acesteia dovedește, prin practica ei scriptică, exact contrariul. Ea își recuperează propensiunea ludică, inerentă copilăriei încă neepuizate, cu efecte literare demne de admirație. Nu își retrăiește copilăria, cu inocență, dar reface climatul acesteia, îmbogățit prin cunoaștere livrescă și printr-o luciditate ce demitizează subtil, fără a sfărâma "corola de minuni" a poveștilor, transferând-o doar în irealitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și - ei, bine: da - la felul de a face nod cravatei, să fie toate acestea, cum crede (În același spirit conservator) Maiorescu, simple preluări, imitații de suprafață, „vițiu radical”, „neadevăr”, „lustru”, „superficialitate fatală”, „iluzii juvenile”, rod al vanității? Subiect fierbinte, neepuizat nici azi, după atâția ani de la cunoscuta formulare maioresciană. Care Își găsește, de altfel, numeroși precursori, unii provenind chiar din rândul celor ce au adus moda Occidentului de la Paris, Viena sau Berlin În București ori Iași. Ei sunt primii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Roma, iudaism și creștinism la modernitate. Cariera modernității în Lumea Nouă este într-adevăr ciudată: Revoluția Americană, înaintea celei Franceze, a instituit modernitatea politică (Bloom acceptă asta); dar Revoluția Franceză a avut consecințe mult mai importante, pe termen mai lung, neepuizate până azi. Cele două revoluții îi inspiră lui Bloom o analiză contrastivă a Statelor Unite și Europei: pe când clasa mijlocie americană este considerată de toți un factor de progres, burghezia europeană este văzută invariabil negativ - Stânga și Dreapta îl urăsc deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
violent; își va stabiliza în timp direcțiile noi în raport cu principiile creștine fundamentale și va căuta căi de conciliere cu valorile umaniste, iar guvernarea spirituală cvasi-totală asupra întregului spațiu public și privat va deveni un fapt mai degrabă istoric, dar încă neepuizat. Imaginarul popular își recuperează și își afirmă liber depozitele de credință pre-creștină, protejate întotdeauna în fața presiunilor bisericii; ele constituie o sursă permanentă pentru creația rurală și urbană, în formele ei populare sau culte. Elocventă și interesantă se dovedește istoria imaginarului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
atitudine mimetică, prin care se menține omologia dintre universul operei literare și realitate, în timp ce la Urmuz codul estetic dezvăluie o atitudine paramimetică, responsabilă pentru anamorfoza, distorsionarea relației dintre ficțiune și realitate. Aceasta explică de ce tema "actualității" lui Caragiale este încă neepuizată, lumea-lume oglindind nu doar porțiunea de viață românească de la sfârșitul veacului al XIX-lea, ci și pe cea de astăzi, spre deosebire de ineditul și surprinzătorul univers urmuzian, lipsit de corespondent recognoscibil în istoria umanității. În legătură cu acest aspect, nu putem susține până la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a lui Nicolae Balotă, intitulată Lupta cu absurdul (1971) sau ambițiosul demers de configurare a unei poetici a teatrului absurd din lucrarea lui Romul Munteanu, Farsa tragică (1970), ca să nu mai vorbim de sutele de articole pe tema absurdului încă neepuizată până astăzi. 8 Așa cum, pornind probabil de la considerațiile lui Camus din eseul consacrat Creației absurde, au subliniat majoritatea cercetătorilor, între care Adrian Marino în Dicționarul de idei literare, analizând termenul de antiliteratură, sau Justin Ceuca, în Evoluția formelor dramatice, Dacia
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]