1,618 matches
-
deci fluviul care în viziunea homerică înconjura pământul și care, ca element al umedului, este o arche a neamului zeiesc (și astfel a întregului univers)<ref id=”1”>Ibid., p. 43.</ref>, apare ca limita ultimă, despărțitoare a ființei de neființă. Aceeași imagine, suportând modificări doar la nivelul unor detalii de imaginație, este prezentă și la Hesiod<ref id=”2”>Theog. 738 și 809.</ref> „Sursele și extremitățile tuturor elementelor“ (panton pegai kai peirata) - deci ale pământului, Tartarului, mării și cerului
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Theog. 738 și 809.</ref> „Sursele și extremitățile tuturor elementelor“ (panton pegai kai peirata) - deci ale pământului, Tartarului, mării și cerului - converg într-un unic punct, dincolo de care se deschide „prăpastia imensă“ (chasma mega), imaginea poetică a vidului sau a neființei, care nu poate fi străbătută nicicum, de vreme ce nu cunoaște limite. Despre o „limită a pământului“ (peiras gaies), „cea de sus“ (tode ano), este vorba și la Xenophan<ref id=”4”>DK 27 B 28.</ref>, și ea rezultă din întâlnirea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fizic. Ca limită a corpurilor în general, limita este un concept de identitate și nu e de mirare că, în analiza pe care o face lui peras, Heidegger arată cum abia prin prezența limitei se poate face pasul decisiv de la neființă la ființare. Un lucru începe să fie, „intră în prezență“, din clipa în care se împlinește înăuntrul propriilor sale limite. Atingerea limitei proprii este mișcarea suverană pe terenul finitului, este dobândirea acelui statut ontologic în virtutea căruia lucrurile sunt identice cu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
că ei nu ar fi avut capacitatea de a concepe posibilitatea infinitului, cât la atitudinea care rezultă dintr-o excelentă întâlnire cu limita. Dacă existența limitei reprezintă suprema garanție a ființei, atunci înseamnă că absența ei, nelimitatul deci, este expresia neființei înseși, a nimicului pur. Este ceea ce se afirmă în mod explicit într-un text atribuit lui Aristotel (inclus atât de Bekker în ediția aristotelică, cât și de Diels în fragmentele presocraticilor), care, deși considerat de majoritatea comentatorilor ca apocrif, provine
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Aristotel (inclus atât de Bekker în ediția aristotelică, cât și de Diels în fragmentele presocraticilor), care, deși considerat de majoritatea comentatorilor ca apocrif, provine totuși din atmosfera gândirii eline și o caracterizează. „Într-adevăr - se spune aici - fără de limite e neființa: ea nu are nici mijloc, nici început, nici sfârșit, nici vreo altă parte, și tocmai așa este nelimitarea; dar ființa nu se poate să fie ca neființa.“ <ref id=”1”>Aristotel, De Melisso Xenophane Gorgia, în Diels-Kranz, Vors., Xenophan, A
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
gândirii eline și o caracterizează. „Într-adevăr - se spune aici - fără de limite e neființa: ea nu are nici mijloc, nici început, nici sfârșit, nici vreo altă parte, și tocmai așa este nelimitarea; dar ființa nu se poate să fie ca neființa.“ <ref id=”1”>Aristotel, De Melisso Xenophane Gorgia, în Diels-Kranz, Vors., Xenophan, A 28, ed. Bekker 977b 3-6.</ref> Ființa poate fi deci determinată ca „Unu“ și ca „Tot“, și totuși să fie limitată. Pentru că, se argumentează ingenios în același
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
din urmă este însuși cazul sfericei ființe parmenidiene, iar pledoaria pentru limita care nu este obligatoriu să se mărginească cu ceva este o pledoarie pentru ființa însăși și ea reprezintă totodată o condamnare ontologică a nelimitatului ca trimițând direct la neființă. Din aceleași motive, un alt text aristotelic<ref id=”2”>Fizica III, 6, 207a 15- 17.</ref> (de astă dată autentic) tranșează disputa dintre Parmenide și Melissos în favoarea primului, spunând: „Iată de ce trebuie să credem că Parmenide a gândit mai
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Plotin pleacă de la observația că răul nu se află „nici în ființe, nici în realitatea care este dincolo de ființe“. Atunci, conchide Plotin, „el există în ceea ce nu este, el are într-un fel forma ne-ființei“. Iar această „formă a neființei“ pe care o îmbracă răul și care-l desparte de bine întocmai precum neființa este despărțită de ființă poate fi sugerată printr-o suită de determinări care țin de însăși substanța răului. „Putem concepe răul considerând că el este față de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
realitatea care este dincolo de ființe“. Atunci, conchide Plotin, „el există în ceea ce nu este, el are într-un fel forma ne-ființei“. Iar această „formă a neființei“ pe care o îmbracă răul și care-l desparte de bine întocmai precum neființa este despărțită de ființă poate fi sugerată printr-o suită de determinări care țin de însăși substanța răului. „Putem concepe răul considerând că el este față de bine precum lipsa de măsură față de măsură, ca nelimitatul față de limitat, ca informul față de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care-și este suficientă sieși.“ <ref id=”1”>Enn. I, 8, 3. </ref> În acest sistem de opoziții, se disting clar cele două linii: pe de o parte, [ființa]-binele măsura-limita-forma-ceea ce este împlinit în sine; pe de altă parte, [neființa]-răul-lipsa de măsură-nelimitatul-informul-neîmplinitul (ceea ce este carent). Măsura, limita, forma și împlinirea aparțin deci ființei, iar în plan etic, binelui; opusele lor aparțin neființei, iar în plan etic, răului. Iar ceea ce nu cunoaște limită și măsură și, ca atare, nu are
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
linii: pe de o parte, [ființa]-binele măsura-limita-forma-ceea ce este împlinit în sine; pe de altă parte, [neființa]-răul-lipsa de măsură-nelimitatul-informul-neîmplinitul (ceea ce este carent). Măsura, limita, forma și împlinirea aparțin deci ființei, iar în plan etic, binelui; opusele lor aparțin neființei, iar în plan etic, răului. Iar ceea ce nu cunoaște limită și măsură și, ca atare, nu are o formă și este neîmplinit în sine rămâne „mereu nedeterminat“, „cu totul instabil“, „niciodată sătul“ și este de o „precaritate absolută“. Acest mod
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de-a lungul a 30 de ani, ideea rămâne aceeași: limita nu este o realitate negativă; dimpotrivă, ea este pozitivul însuși, de vreme ce nu se poate vorbi de ființă decât în măsura în care există limită, pe când absența limitei, nelimitația, este indeterminarea însăși, echivalentul neființei. Limita nu este deci o limitație, ci deschidere către ființă, condiția prealabilă a participării la „a fi“. Pe scurt, a fi înseamnă a fi limitat, a dobândi o limită, a ieși din vagul neființei. Drumul către ființă stă sub năzuința
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
limitei, nelimitația, este indeterminarea însăși, echivalentul neființei. Limita nu este deci o limitație, ci deschidere către ființă, condiția prealabilă a participării la „a fi“. Pe scurt, a fi înseamnă a fi limitat, a dobândi o limită, a ieși din vagul neființei. Drumul către ființă stă sub năzuința către o limită. Între peras („limită“) și ființă există cea mai intimă legătură. Iar dacă pentru greci ființa este, după cum Heidegger spune în atâtea rânduri, Anwesung, „ajungere-la-prezență“, atunci limita presupune tocmai această „ființă-ajunsă lapropria-ei-prezență
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
version de Jean Poncet est construite sur un manque de logique, tandis que Paul Villard omet de traduire la figure de départ, simplifiant en même temps le sémantisme du poème. El caută apă/din care curcubeul/își bea frumusețea și neființă. " " Să quête c'est l'eau où l'arc-en-ciel vient boire/La froide beauté et l'immortalité. " (Autoportret/Autoportrait) (Romanescu, 1998 : 58). Cette version contient un contresens : le nom " neființă " (" le non-être ") désigne la mort, l'absence d'existence et
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
El caută apă/din care curcubeul/își bea frumusețea și neființă. " " Să quête c'est l'eau où l'arc-en-ciel vient boire/La froide beauté et l'immortalité. " (Autoportret/Autoportrait) (Romanescu, 1998 : 58). Cette version contient un contresens : le nom " neființă " (" le non-être ") désigne la mort, l'absence d'existence et, par extension, le néant ; îl s'oppose donc à " l'immortalité " évoquée par la traductrice. " [...] dobitoace în trecere/își privesc fără de spaimă umbră în albii. " " Sous l'ombre de la peur
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
scântei O mreajă de văpaie...” (M. Eminescu); „Curat murdar...” (I. L Caragiale); „Povestea lui Harap Alb” (I. Creangă); - paradoxexpresie exprimând aparent o idee contrară: „În fiecare sunet tăcerea ta se-aude.” (T. Arghezi) „La-nceput pe când ființă nu era, nici neființă... Când nu s-ascundea nimic, deși tot era ascuns...” (M. Eminescu) „Eminescu n-a existat... (M. Sorescu) - personificare - atribuirea unor obiecte neînsuflețite Însușiri ale făpturilor vii, calități omenești oricărui obiect Însuflețit, ori nu (similitudinea) „Un vânt răzleț Își șterge lacrimile
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
contradictorii stări de spirit. Eșecul lui Arghezi de a ajunge la revelația divină l-a condus pe acesta la o viziune panteistică asupra vieții, atâta vreme cât cerul rămâne mut În tema confruntării omului cu moartea distingem trei atitudini: a.) spaima de neființă, de neant („Duhovnicească”); b.) acceptarea ca pe un dat firesc, În sens mioritic, a morții („De-a v-ați ascuns”); c.) spaima de moarte este atenuată de gândul că omul se impune prin realizările și Împlinirile sale („De ce-aș
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
ce va dura câțiva ani. Pretextând că ar fi descendent al unui Iordache căpitanul, la rândul său urmaș al hânsarului Mihail Mânză din Umbrărești, el pretinde dreptul de a stăpâni un bătrân, pe care, cu prilejul împărțirii din 1817, „în neființa dovezilor noastre - se justifică răzeșii în numeroasele lor jalbe - l-au și tras în a sa stăpânire”. Dar, după ce răzeșii, prin hotărâre judecătorească, „l-au dat rămas” și iau moșia întreagă în stăpânirea lor, „a cărei moșie venitul vânzându-l
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]