6 matches
-
școlii primare, mă spovedisem în fața lui, deși încă nu începuseră păcatele, dar pentru iertarea cărora se rugă punându-mi patrafirul pe spate, încât îngenuncheat cum stăteam inima îmi bătea de încântare. De unde venea rațiunea rugăciunii lui pentru iertarea păcatelor încă neivite, și încântarea mea, nu știu. Dar acum el nu mai era, biserica mi se păru goală... În numele Tatălui și-al Fiului... Crucificarea era singurul lucru concret în marea icoană din față, pentru că absența bunicului în ochii căruia mă privisem altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
proiectează. Victimă, în primul rînd, a unui accident dubios, dar și martira traseului parcurs pînă la el. Iar suferința înnobilează, cîtă suferință, atîta eroism! - ar putea exclama ea, prefigurînd moda retorică, și nu numai retorică, a unui timp istoric încă neivit la data scrierii și apariției romanului. Pe scurt, rece și într-un limbaj mai tehnic, ea nu este un personaj creditabil. Ioana aparține, și aparține integral, galeriei de personaje perturbate din care se compune lumea acestui roman extraordinar și profund
Romanul unei lumi deraiate by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Imaginative/11727_a_13052]
-
zi... Lasă, nu te frământe! Și totuși Și totuși m-am întâlnit Și-am urlat, la izvoare, Doamne, din Zăcătoare, Doamne, din Continit! Eu sunt cel izbăvit, Cât mai știu ce mă doare, Doamne, cel ce nu moare, Doamne, cel neivit! Drumuri de neocolit, Timpuri fără zăvoare, Doamne, dintre Răzoare, Doamne, din Infinit! Rune Gânduri-coloane, menhire, Urme de timp și uitare Semne, păgână menire Dintre gropi și altare! Pietrele lor, pomenire, Pulberi de vânt, depărtare, Fire legate de fire Printre gropi
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/9049_a_10374]
-
l-am iubit" (Un trup). Ea preferă a se confundă cu labirintul memoriei, cu fantezia ingenuu-crud-aurorală, care să se substituie identității sale somatice, ca-ntr-o jertfă tăcută: "Drumuri încolăcite/ în memorie/ imaginare trasee/ cu argintul crud încă/ pe ele/ neivite așteptate în zori// le recompun în tăcere/ vii le fac/ le adaug posibile/ netrăite întîmplări/ sînge din sîngele meu// pînă mă absorb în pată lor/ orbitoare/ pînă mă stîng" (Drumuri în alb). Respingînd concretețea culorii, în favoarea unei nădejdi incorporale, respinge
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
vîrsta școlii primare, mă spovedisem În fața lui, deși Încă nu Începuseră păcatele, dar pentru iertarea cărora se rugă punîndu-mi patrafirul pe spate, Încît Îngenuncheat cum stăteam inima Îmi bătea de Încîntare. De unde venea rațiunea rugăciunii lui pentru iertarea păcatelor Încă neivite, și Încîntarea mea, nu știu. Dar acum el nu mai era, biserica mi se păru goală... În numele Tatălui și-al Fiului... Crucificarea era singurul lucru concret În marea icoană din față, pentru că absența bunicului În ochii căruia mă privisem altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
autentic al ființei, poetul află că a fi este sinonim cu a înțelege: "cheia înțelesurilor e legată de gleznele lui Dumnezeu/ undeva unde nimeni nu privește maleficul în ochi/ printre îngerii cam șleampeți/ Adam o cată pe Eva'ntre orele neivite din palma Lui/ cerul are culoare de amintiri urcate în dintâia clipă/ Edenul e încărcat cu Frunze care cad întruna/ acoperind toți șerpii/ o talpă de femeie uitată printre fructele fără înțeles pentru nimeni/ așteaptă bărbatul care să o privească
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]