18 matches
-
o istorie a Imperiului Otoman. Este autorul celei dintâi gramatici românești tipărite (1787), care, pe lângă diversele categorii gramaticale, cuprinde și un capitol de prozodie, ilustrat cu exemple originale. Poezia sa, redusă ca dimensiuni și predominant erotică, e scrisă în maniera neoanacreontică a epocii, dar folosește și evidente sugestii folclorice. a construit un conac la Băneasa, din care se mai păstrează azi doar Biserica „Sf. Nicolae”. Clasificarea operei: Ienăchiță Văcărescu a adunat la un loc versuri ocazionale (în cinstea domnitorului, la inaugurarea
Ienăchiță Văcărescu () [Corola-website/Science/299723_a_301052]
-
catifea roșie, mandoline și balalaice și tuburi complicat împletite de tromboane și tube...”. În secvența a treia - care face, în mod vădit, pereche cu prima - revin ecourile parodice, amintind de astă dată de cântecul de lume, de lamentațiile din lirica neoanacreontică a lui Ienăchiță Văcărescu și de cântecele țigănești ale lui Miron Radu Paraschivescu (căci una dintre trăsăturile distictive ale literaturii postmoderne constă în tendința de reciclare a kitsch-ului). Mai apoi, este introdus în scenă „decorul” specific universului adolescenților din
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
exaltat sau tânguitor dau paginilor sale de poezie amprenta epocii de apus a fanariotismului. Dar lipsa de inventivitate (V. mărturisește că pe alocuri a transcris versurile fratelui său, Alecu), platitudinea și abstracția expresiei mențin versurile la nivelul comun al liricii neoanacreontice din epocă, însă cu două excepții: o meditație spusă într-o curgere muzicală, cvasieminesciană [Un pic dă nădejde d-aș ști c-o să-mi vie] și Durda, de inspirație folclorică. Surprinde, în prima, substanța gravă și discreția tonului: „Un pic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290401_a_291730]
-
nespusă” și plăcerea chinului, transmițând mesaje, jurăminte de statornicie și de ,,robie” veșnică. Motivele se trag de la poezia universală a iubirii (Anacreon, Sappho, Petrarca, Ronsard, din ,,mica poezie” franceză a secolului al XVIII-lea, din barocul italian sau din lirica neoanacreontică greacă) și se contopesc, prin intermediul cântecului de lume, cu influențe populare. Petrarchiste, dar receptate prin poezia neoclasică grecească și prin Erotocrit, sunt „cumplitele” contraste ale iubirii ce înflăcărează și îngheață sau dorința îndrăgostitului de a se substitui unuia din obiectele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
odată cu simțirile intime deșteptate de iubire supunerea la „legea” trăirii general-omenești, a acceptat, intuind în simplitatea ei prezența principiului etern, poezia populară ca mare model. Alegere de preț, întrucât lirica epocii era dominată de sentimentalismul galant și de pastoralismul artificial neoanacreontic. Totuși, el nu este un folclorizant sau un imitator, ci un autor care selectează după un criteriu adânc personal elemente ce se înscriu într-o convenție, într-un scenariu; sentimentul este intermediat de fabulă. Motivul poeziei Amărâtă turturea poate fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290399_a_291728]
-
română”, „Litere și arte”, „Curierul român”, „Viața românească” ș.a. Abia în 1916 își adună versurile într-un volum: Câte au fost, o plachetă elegantă, ilustrată de J.Al. Steriadi și Al. Satmari. C. scrie o poezie intimistă, cu vădite accente neoanacreontice. Afectând naivitatea, alegând o tonalitate jucăușă, câteodată ușor ironică, autoarea reface senzual, cu insistențe indiscrete, scenariul unui aprins joc de-a dragostea. Prin acordurile ei de romanță, această poezie cu articulații fragile se înrudește frapant cu versurile lui Gheorghe din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286425_a_287754]
-
și „scene din lume”), în care viziunea alegorică și cu o tentă pamfletară e în fond pesimistă, trădând un spirit mai degrabă sceptic. De altfel, a tradus și maxime ale lui La Rochefoucauld (1855). Stihurile erotice, legate încă de gesticulația neoanacreontică (lacrimi și suspine, „delirul de amor”, durerea despărțirii), au accente meditative care par să vină din elegiile lui Lamartine. A debutat în proză cu un eseu intitulat Moarte („Albina românească”, 1841), poate o traducere, în care dispoziția cogitativă e străbătută
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
cu elemente de pastel, idilă, madrigal, meditație, satiră, altele epice, se plasează tipologic în configurația poeziei românești de dinainte de Mihai Eminescu. Tânărul compars al lui Al. Macedonski își cadențează spunerile când în alexandrini, când în versuri scurte, unele cu ecouri neoanacreontice. Spre deosebire de preeminescieni, Z. își cizelează stihurile mai totdeauna impecabil. Dar cele lirice vădesc tocmai lipsa lirismului, mult mai bogate resurse poetice alimentând compunerile cu caracter narativ-descriptiv. Acestea introduc, cu incontestabile efecte literare, exoticul, un exotic atenuat (grecesc în Levante și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
fără profunzime, dar agreabile, se concentrează în versuri gnomice, ușor detașabile, ca niște refrene. Dar G. a ilustrat, până la manierism, îndeosebi ipostaza poetului galant care, stilizând modelul popular, articula noi „cântece de lume”. Este un fel de pornire mai degrabă neoanacreontică, și pentru că rareori se întrezărește aici un joc rafinat de-a naivitatea. Așadar, suferința e dulce, fericirea amară, iubirea e înlocuită de amorul care stârnește tânguirea celui ce se usucă, se îmbolnăvește, moare de dorul nurilor femeii iubite. Epoca l-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287230_a_288559]
-
poezia) română; s-ar putea afirma chiar, vorbind sumar, că o monopolizează. C. prezent la Văcărești, Costache Conachi, sau la B. P. Mumuleanu se află însă destul de departe de cel canonic, avându-și cele mai apropiate surse în poezia greacă neoanacreontică, în special în cea a lui Atanasie Hristopulos, și resimțindu-se de pe urma contactului cu cântecele lăutărești. Cât privește lungimea perioadei, aceasta contrastează cu modicitatea producției literare tipărite în durata ei. Cultivată mai mult ca divertisment, scrisă mai cu seamă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
dintre ei n-a receptat influențe divergente și n-a îmbinat tendințe artistice opuse? Heliade și Negruzzi își fac ucenicia literară cu tălmăciri din neogreacă, Cârlova - cu compuneri originale în aceeași limbă. Primele acorduri ale lirei lui Bolintineanu aparțin poeziei neoanacreontice. Nu există autor al epocii care să nu asocieze clasicismul și romantismul, fie prin alternanță, fie prin suprapunere. Cele două orientări se interferează sau coexistă la Asachi și Heliade, la Cârlova și Alexandrescu, la Negruzzi și Alecsandri. Cântărețul umbrelor solemne
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
stil anacreonic, ca și Îndreptătorul bețivilor (1832). Cu o compoziție eteroclită, culegerea Spitalul Amorului sau Cântătorul dorului (I-II, 1850) pune la dispoziția cititorului texte diverse, fără vreo grijă specială cu privire la paternitatea și valoarea acestora: poezii populare, versiuni ale liricii neoanacreontice românești (C. Conachi, poeții Văcărești, B.P. Mumuleanu), versuri ale lui I. Heliade- Rădulescu, V. Cârlova, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu ș.a., cuplete din Baba Hârca de Matei Millo, versuri scrise de P. însuși, însoțite de melodii. Le apropie zugrăvirea, aproximativ identică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
Leandru) - s-au pierdut. Creația lui C., romantică, patriotică, a fost cunoscută și prețuită în epocă. Sub îndrumarea lui Heliade, tânărul, înzestrat cu un real talent, venise în contact cu poezia apuseană, detașându-se, datorită înrâuririi lui Lamartine, de tiparele neoanacreontice. Lirismul său prefigurează, prin reflexivitate romantică, înainte de Heliade și Gr. Alexandrescu, o nouă orientare a sensibilității artistice. Păstorul întristat (scrisă la 18 ani) vine încă în prelungirea liniei convenționale a secolului al XVIII-lea, cu ecouri din pastoralele lui Florian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439]
-
galante, imaginea simplificată a omului și a naturii, figurația mitologică). Există aici semne ale unui remarcabil simț al expresiei, vizibile și în versul de grațioasă fluență, potrivit cerințelor genului și candorii iubirii tinerești. Ruinurile Târgoviștii rupe vădit cu clișeele poeziei neoanacreontice, opunându-le o ipostază romantică a eului, într-o amplă desfășurare meditativă pe tema ruinelor (care pătrunde astfel în literatura română, sub influența lui Volney). Sentimentul timpului devastator („Cum toate se răpune ca urma îndărăt, / Pe aripele vremii de nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439]
-
simțirii, „fandasiei”) față de compunerea rațională. M. intuiește și înrudirea dintre poezie și muzică. Chiar dacă nu sunt originale, asemenea idei sunt singulare în epocă. Erotica din primul său volum, Rost de poezii adecă stihuri (1820), îl apropie pe M., prin accentele neoanacreontice și sentimentalismul lăutăresc, de Conachi și de poeții Văcărești. Poeziile exaltă un hedonism împrumutat din At. Christopoulos, lipsindu-le însă nota de senzualitate grațioasă caracteristică liricii acestuia, chiar dacă unele versuri sunt de-a dreptul traduceri. Stihurile bachicești preiau tonul cântecului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
o lume care evolua rapid, omul nu și-a mai găsit locul, supraviețuind propriei legende de fondator cultural. Poezia lui V. poartă, adânc încrustată, pecetea unui gust de epocă. Vizibile mai mult decât oriunde în erotică, înfluențele vin dinspre lirica neoanacreontică, dinspre clasicismul epigonic italian și „mica poezie” franceză de sfârșit de secol XVIII. Astfel, Anacreon, Athanasios Hristopoulos, Metastasio (din care traduce canțoneta La partenza), Giambattista Marino (ale cărui Canzone dei baci le imită în Baciurile sale), Gabriello Chiabrera, Claude-Joseph Dorat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
o pasiune care-l constituie, Întemeiază printr-o mistuire perpetuă) și, În al doilea rînd, iluzia că această pasiune creează În modul cel mai direct poezia. Sursele acestei subordonări au fost determinate. Surse, În esență, livrești: poezia trubadurilor, Petrarea, poezia neoanacreontică, mica poezie franceză din secolul al XVIII-lea etc. Mă interesează, aici, mai puțin modelele, cît modul În care, printr-o retorică Împrumutată, adesea elementară, se formează un limbaj poetic și se Întemeiază poezia română. Retorica poeziei se confundă, la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
firii”. A defini amorul este, dealtfel, o temă importantă pentru el. Un poem se cheamă Cine-i Amoriul, un altul, foarte cunoscut, studiază relația dintre amor și prieteșug. Cea dintîi și cea mai stăruitoare imagine este aceea venită din poezia neoanacreontică: Amor este zeul Înaripat, copil ademenitor, insinuant, zeu voiajor, războinic (un soldat al grației), săgețile lui rănesc și tămăduiesc În același timp. Ființa lui este făcută din contraste, În ea se Întîlnește binele și răul, plăcerea și amărăciunea. În Cine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]