88 matches
-
réputation de Rabelais, 1930), lucrări de semantică și etimologie comparată (La Création métaphorique en français et en roman (I-II, 1905-1907), Les Sources indigènes de l’étimologie française, I-III, 1925-1930, Autour des sources indigènes, 1935). Format în spiritul școlii neogramaticilor, dar mai cu seamă ca discipol al lui B. P. Hasdeu, Ș. a dat o accepție largă noțiunii de filologie. Limba, obiectul de studiu al disciplinei, era înțeleasă ca o „cheie” a vieții culturale a unui popor, cuvintele - considerate „oglinzi
SAINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289434_a_290763]
-
stilul rău dau unei acțiuni salutare, cel puțin ca intenție, aerul unei răfuieli. Preocupat, ca profesor și ca publicist, de limba și de literatura română, N. încearcă diverse căi de abordare a domeniului. Cu informația la zi, cunoscător al școlii neogramatice, desigur și prin intermediul lucrărilor lui A. Lambrior, pe care le analizează și le prelungește în încercările proprii, el are opinii în câteva chestiuni de gramatică istorică, dialectologie, limbă literară. Istoria limbei și literaturei române (1886), manual pentru cursul liceal superior
NADEJDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288346_a_289675]
-
s-a remarcat ca filolog îndată după publicarea studiului Limba română vechie și nouă. Tălmăcirea românească a scrierilor lui Oxenstiern (1873), unul dintre textele reprezentative ale orientării junimiste în probleme de limbă. Plecând de la principiile unui pozitivism lingvistic de esență neogramatică, s-a arătat preocupat de aflarea unor legi fonetice, morfologice și sintactice ale limbii noastre. De mare ajutor i-au fost cunoașterea istoriei limbii române și a dialectelor ei, precum și încadrarea acesteia nu în contextul limbilor balcanice, așa cum se procedase
LAMBRIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287740_a_289069]
-
era insensibilă la marile probleme ale limbajului, cu excepția ches-tiunii evoluției), iar pe de altă parte s-a dovedit prin fondarea semiologiei "un cercetător interdisciplinar în sensul modern al cuvîntului avant la lettre" (G. Mounin, 1968: 10). În reacția contra pozitivismului neogramaticilor și influențat de sociologia lui Emile Durkheim ("limba ca fapt social" existînd în virtutea unui "contract între membrii comunității" CLG: 39), Saussure întemeiază știința limbii ca știință socială sistematică, altfel spus "degajată de particularismul și idiosincratismul gramaticii istorice" (J.P. Bronckart, 1977
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
planului sincroniei. Baza comună a teoriilor dezvoltate de Philippide și de Coșeriu se află însă în gîndirea lui Hermann Paul, ceea ce determină la acești doi lingviști români o accentuată corespondență de idei, în legătură cu această problemă. De altfel, de la concepția aceluiași neogramatic german a pornit și danezul Louis H j e l m s l e v, a cărui teorie se plasează cronologic între cea a lui Philippide și cea a lui Coșeriu. În 1934, Hjelmslev considera limba o realitate abstractă în raport cu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
este același lucru cu expresia și reducînd astfel limba la exprimarea ei, la actele de vorbire 113. În lucrarea sa pricipală din 1912114, dar și în alte lucrări, Croce se declară adversar al pozitivismului, în care se cuprindea și curentul neogramatic, și își propune să întemeieze lingvistica generală, care era, după el, o disciplină cu însemnate afinități filozofice 115. Dar, opunîndu-se, în mod just, opiniei excesiv obiectiviste care concepea limba ca o realitate autonomă, ca un organism independent de indivizii vorbitori
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
s s l e r116 consideră ca unic obiect al lingvisticii vorbirea, în mod special vorbirea poetică, și propune o identificare a științei limbii (lingvisticii) cu stilistica, eliminînd din sfera lingvisticii orice investigație nonestetică. După Vossler, lingvistica este, ca la neogramatici, o disciplină istorică, dar ea nu tre-buie să cerceteze faptele de limbă, ci legăturile de cauzalita-te dintre fenomene. În concepția sa, limba este o expresie a sufletului omenesc și, de aceea, istoria limbii înseamnă istoria faptelor de expresie, adică, în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
expresie, adică, în ultimă instanță, istoria artistică în sens larg. În acest mod, gramatica aparține istoriei stilului și literaturii, care, la rîndul ei, reprezintă o ramură a istoriei culturale. Așa cum proceda și Croce, Vossler repudiază metoda de lucru și concluziile neogramaticilor pe care îi identifică cu pozitiviștii. Astfel, arată el, se susține că dispariția flexiunii nominale latinești este o urmare a căderii consoanelor finale și, de aceea, vechea franceză și vechea provensală, care au păstrat pe -s final pînă în secolul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
avut niciodată o diferențiere între cazul subiect și cazul oblic. Ca atare, spune Vossler, este fals să se creadă că există vreo legătură între prezența lui -s și distincția funcțională. La fel de falsă ar fi, după el, afirmația pozitiviștilor (adică a neogramaticilor) că dispariția declinării cu două cazuri a determinat ordinea subiect predicat obiect din franceza modernă, în locul topicii libere de mai înainte. Ordinea cuvintelor își are originea în "spiritul limbii" (Geistsprache), adică în sufletul indivizilor vorbitori, încît dragostea francezului pentru logică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
seamă reprezentanți ai acestui climat. Neohegelian este însă și Eugen C o ș e r i u122, deși concepția sa a beneficiat și de realizările altor curente științifice și filozofice, inclusiv de realizările pozitivismului, reprezentat pe terenul lingvisticii de Școala neogramatică, deși, asemeni lui Croce, acest lingvist își exprimă explicit nonaderența la temeiul științific pozitivist 123. Nici hegelianismul nu este însă receptat întotdeauna în forma lui originară, acest lingvist urmînd uneori calea deschisă de neohegelienii italienei. Pornind de la sugestiile oferite de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
pentru Aristotel și cu toate exegezele aristotelice, mai mult de un mileniu, gîndirea europeană despre limbă a rămas sub dominația platonismului. Abia în pragul secolului al XIX-lea și, mai ales, spre mijlocul acestui secol, cînd învinge spiritul științific prin neogramatici, se poate spune că aristotelismul devine precumpănitor în știința limbii. Pînă la apariția geografiei lingvistice însă, limba populară începe a fi privită ea însăși ca avînd o formă "ideală", unică și unitară, fără a se insista pe faptul că ea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cercetare pornea de la principiul axiomatic că limbile se schimbă mereu, iar uneori atît de mult încît își pied identita-tea și devin alte limbi. Istorismul (în cadrul căruia se remar-că în mod deosebit schimbarea) a fost și principiul de bază al școlii neogramatice, care a dominat gîndirea lingvistică în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și mare parte din veacul următor. De altfel, chiar pentru Ferdinand de S a u s s u r e, care a orientat cercetarea limbii spre aspectele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
conduce la schimbarea sistemului (precum trecerea de la sintetic la analitic). Ca chestiune de principiu apare în acest context aspectul uzului avut în vedere, dacă acesta este unul comunitar (sau majoritar) sau unul individual (sau minoritar) și aici este diferența dintre neogramatici (împreună cu Saussure), după care inovația este un fenomen al uzului comunitar, și neohegelieni (împreună cu Coșeriu), potrivit cărora adevăra-ta inovație nu poate fi decît un fenomen al uzului individual. Schimbarea se produce în mod diferit în fiecare caz în care
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Coșeriu potrivit căreia la baza oricărei lingvistici se află filozofia limbii (limbajului), fiindcă nu există știință fără o filozofie, chiar dacă aceasta este de cele mai multe ori numai implicită și cu posibilități reduse de a fi intuită și determinată 174. Curentul lingvistic neogramatic, care a avut mulți aderenți începînd cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se înscria, prin fundamentul filozofic și prin metodologie, în ambianța creată de pozitivismul ce urmărea apropierea de realitatea cercetată și adecvarea la ea prin găsirea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de concepte operante în cercetarea lingvistică au primit utilitate științifică extinsă, devenind uzuale pentru întreaga gamă a științelor umane, încît lingvistica a ajuns în măsură să instituie categorii supradisciplinare. În efortul de a găsi o explicație pentru schimbarea din limbă, neogramaticii au admis existența unor cauze, unele de natură articulatorie, iar altele de natură psihologică (spirituală). Dintre acestea, baza de articulație a fost considerată elementul principal de schimbare lingvistică la nivel popular, îndeosebi în momentele de adoptare a unei limbi străine
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
corecte, căci, ceea ce produce în mod real slăbiciunea tradiției sau preferința pentru unul din tipurile lingvistice, sînt aspecte care particularizează fiecare epocă-salt. Situîndu-se pe altă platformă filozofică, Coșeriu nu aduce în discuție factorii articulatorii pe care îi aveau în vedere neogramaticii, deși în analiza sa vizează în primul rînd limba populară și uneori admite că există "deprinderi articulatorii" ce caracterizează comunitățile lingvistice. Cei care consideră însă baza de articulație ca o cauză a schimbării limbii și a schimbării în limba populară
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Baza de articulație și baza psihologică (sau spirituală), cărora unii lingviști le-au atribuit rolul principal în schimbarea limbii populare, trebuie privite, în același timp, și ca principii ale existenței limbii și ale stabilității ei relative. Ele sînt privite de neogramatici ca manifestări ale substratului în modificarea unei limbi însușite dar transformate pînă la a deveni altă limbă și, prin urmare, ca să devină cauze ale schimbării, ele trebuie să fie mai întîi trăsături definitorii pentru un grup uman din perspectiva științei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
le vizează. Legea lingvistică Legea este un raport relativ stabil între laturile sau între stadiile unei realități, aflarea legilor, adică a normelor după care se produc fenomenele, fiind obiectivul oricărei științe. Conceptul de "lege" a fost introdus în lingvistică de neogramatici, aceștia denumind legi modificările cu caracter regulat ale unor sunete sau ale unor grupuri de sunete, vizînd corespondențele între fazele din istoria unei limbi sau între mai multe limbi din aceeași familie. Era vorba, așadar, de legi fonetice, care reflectau
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ale unor sunete sau ale unor grupuri de sunete, vizînd corespondențele între fazele din istoria unei limbi sau între mai multe limbi din aceeași familie. Era vorba, așadar, de legi fonetice, care reflectau regularitatea schimbării sunete-lor, și pe care lingviștii neogramatici le considerau ca fiind fără excepții și fără finalitate; acestea demonstrau, în concepția lor, originea comunitară, iar nu individuală, a modificărilor fonetice. Constatarea regularității schimbărilor fonetice este însă rezultatul firesc al metodei comparativ-istorice, ele caracterizează aspectele de tranziție fonetică din
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
are loc numai în cuvintele păstrate și nu privește totalitatea cuvintelor dintr-o limbă originară (cum ar fi latina în raport cu limbile romanice). Lingvistica secolului al XX-lea a preluat conceptul de "lege", pe care nu l-a mai apropiat, ca neogramaticii, de legea naturală, atribuindu-i un conținut adecvat domeniului lingvisticii. De obicei, se au însă și acum în vedere tot legile fonetice, rareori aplicîndu-se denumirea lege altor tipuri de regularități lingvistice decît cele fonetice. Dar, chiar în domeniul foneticii, s-
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de cercetare lingvistică din secolul al XIX-lea pornește de la această metodă, începând cu lucrările primei generații a lingviștilor comparatiști și continuând cu lucrările care s-au încadrat în curentul naturalismului lingvistic, al psihologismului lingvistic precum și cu cele aparținând Școlii neogramaticilor. Orientarea psihologică a problemelor de limbă, inițiată în a doua jumătate a secolului ai XIX le, a continuat, în forme și cu metode diferite, până în epoca 58 Idem, op.citată, p.7. 59 Ibidem, op.citată, p.9. 60 Ibidem
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
forme și cu metode diferite, până în epoca 58 Idem, op.citată, p.7. 59 Ibidem, op.citată, p.9. 60 Ibidem, op.citată. p.10. 40 noastră. În ultimul sfert al secolului trecut, în cadrul curentului psihologist a luat ființă Școala neogramaticilor. Cei oare au pus însă bazele lingvisticii moderne au fost I.A. Baudoin de Courtenay și Ferdinand de Saussure. În esența, concepția lingvistică a lui B. de Courtenay pleacă de la ideea că natura limbii este psihică, cauzele schimbărilor lingvistice fiind
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
al XIX-lea în S.U.A. erau dominante concepțiile școlii neogramaticale, introduse de lingviști originari din Europa sau care își făcuseră acolo studiile. 0 poziție aparte ocupa printre lingviștii epocii W.D.Whitney, mai apropiat de concepțiile lui Saussure decât de neogramatici. În al doilea sfert al secolului al XX-lea, lingvistica americană se orientează pe o cale proprie, determinată, de materialul de studiu limbile amerindiene limbi fără atestări istorice și în majoritate fără scriere, cu o structură total diferită de cea
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
de cercetare lingvistică din secolul al XIX-lea pornește de la această metodă, începând cu lucrările primei generații a lingviștilor comparatiști și continuând cu lucrările care s-au încadrat în curentul naturalismului lingvistic, al psihologismului lingvistic precum și cu cele aparținând Școlii neogramaticilor. Orientarea psihologică a problemelor de limbă, inițiată în a doua jumătate a secolului ai XIX le, a continuat, în forme și cu metode diferite, până în epoca 58 Idem, op.citată, p.7. 59 Ibidem, op.citată, p.9. 60 Ibidem
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
forme și cu metode diferite, până în epoca 58 Idem, op.citată, p.7. 59 Ibidem, op.citată, p.9. 60 Ibidem, op.citată. p.10. 40 noastră. În ultimul sfert al secolului trecut, în cadrul curentului psihologist a luat ființă Școala neogramaticilor. Cei oare au pus însă bazele lingvisticii moderne au fost I.A. Baudoin de Courtenay și Ferdinand de Saussure. În esența, concepția lingvistică a lui B. de Courtenay pleacă de la ideea că natura limbii este psihică, cauzele schimbărilor lingvistice fiind
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]