88 matches
-
expresie, adică, în ultimă instanță, istoria artistică în sens larg. În acest mod, gramatica aparține istoriei stilului și literaturii, care, la rîndul ei, reprezintă o ramură a istoriei culturale. Așa cum proceda și Croce, Vossler repudiază metoda de lucru și concluziile neogramaticilor pe care îi identifică cu pozitiviștii. Astfel, arată el, se susține că dispariția flexiunii nominale latinești este o urmare a căderii consoanelor finale și, de aceea, vechea franceză și vechea provensală, care au păstrat pe -s final pînă în secolul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
avut niciodată o diferențiere între cazul subiect și cazul oblic. Ca atare, spune Vossler, este fals să se creadă că există vreo legătură între prezența lui -s și distincția funcțională. La fel de falsă ar fi, după el, afirmația pozitiviștilor (adică a neogramaticilor) că dispariția declinării cu două cazuri a determinat ordinea subiect predicat obiect din franceza modernă, în locul topicii libere de mai înainte. Ordinea cuvintelor își are originea în "spiritul limbii" (Geistsprache), adică în sufletul indivizilor vorbitori, încît dragostea francezului pentru logică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
seamă reprezentanți ai acestui climat. Neohegelian este însă și Eugen C o ș e r i u122, deși concepția sa a beneficiat și de realizările altor curente științifice și filozofice, inclusiv de realizările pozitivismului, reprezentat pe terenul lingvisticii de Școala neogramatică, deși, asemeni lui Croce, acest lingvist își exprimă explicit nonaderența la temeiul științific pozitivist 123. Nici hegelianismul nu este însă receptat întotdeauna în forma lui originară, acest lingvist urmînd uneori calea deschisă de neohegelienii italienei. Pornind de la sugestiile oferite de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
pentru Aristotel și cu toate exegezele aristotelice, mai mult de un mileniu, gîndirea europeană despre limbă a rămas sub dominația platonismului. Abia în pragul secolului al XIX-lea și, mai ales, spre mijlocul acestui secol, cînd învinge spiritul științific prin neogramatici, se poate spune că aristotelismul devine precumpănitor în știința limbii. Pînă la apariția geografiei lingvistice însă, limba populară începe a fi privită ea însăși ca avînd o formă "ideală", unică și unitară, fără a se insista pe faptul că ea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cercetare pornea de la principiul axiomatic că limbile se schimbă mereu, iar uneori atît de mult încît își pied identita-tea și devin alte limbi. Istorismul (în cadrul căruia se remar-că în mod deosebit schimbarea) a fost și principiul de bază al școlii neogramatice, care a dominat gîndirea lingvistică în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și mare parte din veacul următor. De altfel, chiar pentru Ferdinand de S a u s s u r e, care a orientat cercetarea limbii spre aspectele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
conduce la schimbarea sistemului (precum trecerea de la sintetic la analitic). Ca chestiune de principiu apare în acest context aspectul uzului avut în vedere, dacă acesta este unul comunitar (sau majoritar) sau unul individual (sau minoritar) și aici este diferența dintre neogramatici (împreună cu Saussure), după care inovația este un fenomen al uzului comunitar, și neohegelieni (împreună cu Coșeriu), potrivit cărora adevăra-ta inovație nu poate fi decît un fenomen al uzului individual. Schimbarea se produce în mod diferit în fiecare caz în care
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Coșeriu potrivit căreia la baza oricărei lingvistici se află filozofia limbii (limbajului), fiindcă nu există știință fără o filozofie, chiar dacă aceasta este de cele mai multe ori numai implicită și cu posibilități reduse de a fi intuită și determinată 174. Curentul lingvistic neogramatic, care a avut mulți aderenți începînd cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se înscria, prin fundamentul filozofic și prin metodologie, în ambianța creată de pozitivismul ce urmărea apropierea de realitatea cercetată și adecvarea la ea prin găsirea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de concepte operante în cercetarea lingvistică au primit utilitate științifică extinsă, devenind uzuale pentru întreaga gamă a științelor umane, încît lingvistica a ajuns în măsură să instituie categorii supradisciplinare. În efortul de a găsi o explicație pentru schimbarea din limbă, neogramaticii au admis existența unor cauze, unele de natură articulatorie, iar altele de natură psihologică (spirituală). Dintre acestea, baza de articulație a fost considerată elementul principal de schimbare lingvistică la nivel popular, îndeosebi în momentele de adoptare a unei limbi străine
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
corecte, căci, ceea ce produce în mod real slăbiciunea tradiției sau preferința pentru unul din tipurile lingvistice, sînt aspecte care particularizează fiecare epocă-salt. Situîndu-se pe altă platformă filozofică, Coșeriu nu aduce în discuție factorii articulatorii pe care îi aveau în vedere neogramaticii, deși în analiza sa vizează în primul rînd limba populară și uneori admite că există "deprinderi articulatorii" ce caracterizează comunitățile lingvistice. Cei care consideră însă baza de articulație ca o cauză a schimbării limbii și a schimbării în limba populară
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Baza de articulație și baza psihologică (sau spirituală), cărora unii lingviști le-au atribuit rolul principal în schimbarea limbii populare, trebuie privite, în același timp, și ca principii ale existenței limbii și ale stabilității ei relative. Ele sînt privite de neogramatici ca manifestări ale substratului în modificarea unei limbi însușite dar transformate pînă la a deveni altă limbă și, prin urmare, ca să devină cauze ale schimbării, ele trebuie să fie mai întîi trăsături definitorii pentru un grup uman din perspectiva științei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
le vizează. Legea lingvistică Legea este un raport relativ stabil între laturile sau între stadiile unei realități, aflarea legilor, adică a normelor după care se produc fenomenele, fiind obiectivul oricărei științe. Conceptul de "lege" a fost introdus în lingvistică de neogramatici, aceștia denumind legi modificările cu caracter regulat ale unor sunete sau ale unor grupuri de sunete, vizînd corespondențele între fazele din istoria unei limbi sau între mai multe limbi din aceeași familie. Era vorba, așadar, de legi fonetice, care reflectau
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ale unor sunete sau ale unor grupuri de sunete, vizînd corespondențele între fazele din istoria unei limbi sau între mai multe limbi din aceeași familie. Era vorba, așadar, de legi fonetice, care reflectau regularitatea schimbării sunete-lor, și pe care lingviștii neogramatici le considerau ca fiind fără excepții și fără finalitate; acestea demonstrau, în concepția lor, originea comunitară, iar nu individuală, a modificărilor fonetice. Constatarea regularității schimbărilor fonetice este însă rezultatul firesc al metodei comparativ-istorice, ele caracterizează aspectele de tranziție fonetică din
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
are loc numai în cuvintele păstrate și nu privește totalitatea cuvintelor dintr-o limbă originară (cum ar fi latina în raport cu limbile romanice). Lingvistica secolului al XX-lea a preluat conceptul de "lege", pe care nu l-a mai apropiat, ca neogramaticii, de legea naturală, atribuindu-i un conținut adecvat domeniului lingvisticii. De obicei, se au însă și acum în vedere tot legile fonetice, rareori aplicîndu-se denumirea lege altor tipuri de regularități lingvistice decît cele fonetice. Dar, chiar în domeniul foneticii, s-
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]