28 matches
-
de orbită. Oricît de controversabil în unele din numeroasele-i texte întinse pe aproape o jumătate de veac, Nicolae Manolescu nu ni se pare în nici un caz că ar putea fi taxat drept "un post-călinescian întîrziat ce uzitează fastidios un neoimpresionism critic debusolat, pasabil numai cînd se aplică asupra fondului metafizic al textului literar", care "devine prolix și este nevoit să capoteze în fața mecanismelor textuale ce comandă noile forme de conținut și noile forme de expresie". La fel de nedrept ni se înfățișează
Un muschetar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10514_a_11839]
-
eu i-aș adăuga și pe Adrian Marino și Alexandru Piru), proaspăt ieșiți din pușcării sau de sub interdicție - a urmat o cale metodologică proprie, aflată la egală distanță de structuralismul care, prin generația ’60, ocupa terenul criticii universitare, și de neoimpresionismul noii critici de întâmpinare, reprezentate de Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Matei Călinescu, Lucian Raicu sau Gabriel Dimisianu. Delimitarea operată de George Ardeleanu este importantă pentru recuperarea diversității unui peisaj critic mai variat decât pare la prima vedere, și care nu
Dinu Pillat, istoric literar by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2984_a_4309]
-
culturală legată de studiul clasicității. Se dezvoltă peisagismul englez. În 1874 are loc prima expoziție impresionistă. În paralel se prefigurează realismul. Arta japoneză, în mare vogă, influențează pictura europeană. În 1889 - Expoziția Universală de la Paris. Spre sfârșitul secolului apar postimpresionismul, neoimpresionismul, simbolismul. Pictori ai vremii sunt Goya, Constable, Turner, Delacroix, Courbet, Daumier, Gericault, Ingres, Manet, Monet, Renoir, Pissaro, Degas, Cezanne, Toulouse-Lautrec, Boudin, Van Gogh, Gogain. În sculptură se remarcă Rodin. În arhitectură : Centrul Londrei este restructurat (inclusiv Palatul Parlamentului). Are loc
PROGRES ? REGRES ? STAGNARE ? – O SCURTĂ INCURSIUNE ÎN ISTORIA CULTURALĂ A ULTIMELOR SECOLE de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 1859 din 02 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342586_a_343915]
-
arhitectura, artele plastice și decorative (arta lui: Theodore Gericault, Eugene Delacroix, William Turner, John Constable etc.) Realismul: contextul istorico-cultural, caracteristicile curentului, arhitectura, artele plastice și decorative (arta lui: Camille Corrot, Jean Francois Millet, Honore Daumier, Gustave Courbet, etc.) Impresionism, postimpresionism, neoimpresionism în arta europeană: contextul istoricocultural, caracteristicile curentelor, artele plastice și decorative (arta lui: Claude Monet, Edgar Degas, Pierre-August Renoir, Camille Pissaro, Auguste Rodin, Georges Seurat, Paul Cezanne, Vincent van Gogh, Paul Gaugain, Paul Signac etc.) Arta secolului XX: condiții istorico-culturale
ANEXE din 16 noiembrie 2023 () [Corola-llms4eu/Law/277425]
-
de doctorat la Iași, cu teza, tipărită în acest scop, Idealismul și realismul în artele plastice. La concursul pentru postul de conferențiar de estetică la Universitatea ieșeană, susținut în 1913, mai prezenta lucrările Phidias și Parthenonul (1911) și Impresionismul și neoimpresionismul (1912), precum și colecția revistei „Sânzeana”, scoasă tot atunci și scrisă în mare parte împreună cu fratele său, Teodor Naum. După obținerea postului, marcată prin tipărirea cursului introductiv (Însemnătatea culturii artistice, 1912), își continuă colaborarea, cu versuri, dar și cu note, comentarii
NAUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288376_a_289705]
-
sunt deocamdată exerciții de școlar silitor, însă mai târziu experiența își spune cuvântul, încât tălmăcirea integrală a epopeii provensale a lui Mistral este meritorie. SCRIERI: Phidias și Parthenonul, Iași, 1911; Idealismul și realismul în artele plastice, Iași, 1912; Impresionismul și neoimpresionismul, Iași, 1912; Însemnătatea culturii artistice, Iași, 1912; Poezii, Iași, 1915; Ritmuri și rime, Iași, 1915; Rugăciune în codru, București, 1915; Schiță despre pictura istorică militară, Iași, 1916; Istoria artei de la începutul creștinismului până în secolul al XIX-lea, I-II, Iași
NAUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288376_a_289705]
-
artiștilor străini la expozițiile internaționale pe care le organizează, expoziții animate de conferințe și recitaluri de muzică și poezie, recitaluri susținute în sălile de expoziție. Acest efect polifonic al corespondențelor și dialogului dintre arte precizează discret o notă simbolistă. Impresionismul, neoimpresionismul, realismul, pointilismul, expresionismul, Art Nouveau-ul, simbolismul, se întâlnesc în locul geometric al dezbaterilor găzduite în această agora artistică. Mișcarea se dizolvă după un deceniu (1883-1893), pentru a se reînființa sub un alt nume în 1894, Libre Esthétique. Acest grup face posibilă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Eustațiu Stoenescu cu cosmopolitismul "tinerilor", recognoscibil chiar și în interpretarea tradiției, un rusticism simbolist cu note mistice în cazul lui Verona, "secesionismul münchenez" cu note prerafaelite al Ceciliei Cuțescu-Storck, cu valențele unei picturi influențate de simbolismul exotist al lui Gauguin, "neoimpresionismul lui George Mărculescu și Arthur Segal", feeriile simboliste mediteraneizate ale lui Kimon Loghi, sau "primitivismul" avangardist al lui Constantin Brâncuși etc.. Acest eclectism conduce însă și la situații conflictuale rezolvate temporar și nefericit prin excluderea pictoriței Cecilia Cuțescu-Storck. Mișcarea aduce
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ARTEI UNIVERSALE ȘI ROMÂNEȘTI Arta în Grecia antică. Arta imperială romană. Arta Evului Mediu: Occident, Bizanț și Țările Române Renașterea Manierismul Barocul Clasicismul. Arta secolului al XVII-lea în Franța. Neoclasicismul și Revoluția franceză; stilul Empire; Romantism; Realism, impresionism, postimpresionism, neoimpresionism în arta europeană; Începuturile artei moderne de tip occidental în România (1800-1881); Orientări culturale și artistice în arta românească a secolului al XIX-lea - neoclasicismul, romantismul. Arta secolului XX: curente, școli: Art Nouveau, Cubism, Fovism, Expresionism, Arta abstract, Suprarealism, Arta
ORDIN nr. 5.620 din 11 noiembrie 2010 privind aprobarea programelor pentru concursul privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţăm��ntul preuniversitar. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/228456_a_229785]
-
ARTEI UNIVERSALE ȘI ROMÂNEȘTI Arta în Grecia antică. Arta imperială romană. Arta Evului Mediu: Occident, Bizanț și Țările Române Renașterea Manierismul Barocul Clasicismul. Arta secolului al XVII-lea în Franța. Neoclasicismul și Revoluția franceză; stilul Empire; Romantism; Realism, impresionism, postimpresionism, neoimpresionism în arta europeană; Începuturile artei moderne de tip occidental în România (1800-1881); Orientări culturale și artistice în arta românească a secolului al XIX-lea - neoclasicismul, romantismul. Arta secolului XX: curente, școli: Art Nouveau, Cubism, Fovism, Expresionism, Arta abstract, Suprarealism, Arta
ANEXE din 11 noiembrie 2010 privind programele pentru concursul privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/235361_a_236690]
-
lăsând privirii de la distanțâ recompunerea tonurilor dorite de artist. Signac se interesează de lucrarea lui Charles Henry, ""Introducere în estetica științifică"", și elaborează el însuși bazele teoretice ale divizionismului în lucrarea ""D'Eugène Delacroix au neo-impressionnisme"" ("De la Eugène Delacroix la neoimpresionism"), care va apărea în 1899. Termenul de neoimpresionism fusese creat de criticul de artă Félix Fénéon: ""Adevărul este că metoda "neoimpresionistă" impune o delicatețe excepțională a ochiului"" ("L'Art moderne", Bruxelles, 19 septembrie 1886). ""Tehnica divizării - scrie Signac - nu asigură
Paul Signac () [Corola-website/Science/299608_a_300937]
-
artist. Signac se interesează de lucrarea lui Charles Henry, ""Introducere în estetica științifică"", și elaborează el însuși bazele teoretice ale divizionismului în lucrarea ""D'Eugène Delacroix au neo-impressionnisme"" ("De la Eugène Delacroix la neoimpresionism"), care va apărea în 1899. Termenul de neoimpresionism fusese creat de criticul de artă Félix Fénéon: ""Adevărul este că metoda "neoimpresionistă" impune o delicatețe excepțională a ochiului"" ("L'Art moderne", Bruxelles, 19 septembrie 1886). ""Tehnica divizării - scrie Signac - nu asigură prin amestecul optic al elementelor pure numai un
Paul Signac () [Corola-website/Science/299608_a_300937]
-
ul este o mișcare artistică în Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea promovată în special de pictorii Georges Seurat și Paul Signac, având ca scop fundamentarea științifică a achizițiilor făcute de impresionism în domeniul culorii și luminii. Termenul ""neoimpresionism"" a fost folosit pentru prima dată , în 1886, de către criticul de artă Felix Fénéon în revista "L'Art Moderne", ce apărea la Bruxelles. Seria de articole despre "fenomenul percepției", semnate de David Sutter (1880), observațiile fiziologilor și psihologilor privind efectele
Neoimpresionism () [Corola-website/Science/299355_a_300684]
-
și culorii, descoperirile fizicianului Hermann von Helmholtz, ce completează teoriile lui Eugène Chevreul privind legile contrastului simultan al culorilor, au fost tot atâtea contribuții la cristalizarea esteticii neoimpresioniste. În principala lucrare-program "" D'Eugène Delacroix au neo-impresionisme"" ("De la Eugène Delacroix la neoimpresionism", 1899), Paul Signac apreciază dezvoltarea neoimpresionismului ca o continuare firească a artei lui Delacroix și a impresionismului, scopul fiind unul comun: "A da culorii cât mai multă strălucire posibilă". Pictorii neoimpresioniști folosesc, pentru a asigura efectul fuziunii culorilor pe retină
Neoimpresionism () [Corola-website/Science/299355_a_300684]
-
Helmholtz, ce completează teoriile lui Eugène Chevreul privind legile contrastului simultan al culorilor, au fost tot atâtea contribuții la cristalizarea esteticii neoimpresioniste. În principala lucrare-program "" D'Eugène Delacroix au neo-impresionisme"" ("De la Eugène Delacroix la neoimpresionism", 1899), Paul Signac apreciază dezvoltarea neoimpresionismului ca o continuare firească a artei lui Delacroix și a impresionismului, scopul fiind unul comun: "A da culorii cât mai multă strălucire posibilă". Pictorii neoimpresioniști folosesc, pentru a asigura efectul fuziunii culorilor pe retină, tonuri pure, juxtapuse, în suprafețe din ce în ce mai
Neoimpresionism () [Corola-website/Science/299355_a_300684]
-
de pointillism (în limba franceză: "point" = punct). Din rețeaua de tușe divizate sau mozaicul de puncte, se încheagă formele obiectului sau ființelor reprezentate. Un principiu ordonator se află îndărătul ecranului luminos al pânzei, încercând să refacă arhitectura lumii vizibile. Apariția neoimpresionismului este datată cu anul 1884. Fiind refuzați la "Salonul Oficial", câțiva artiști cu preocupări înrudite - Georges Seurat, Paul Signac, Henri-Edmond Cross, Charles Angrand, Albert Dubois-Pillet - formează, sub președinția lui Odilon Redon, "Societatea Artiștilor Independenți". Seurat lansează, succesiv, lucrări în care
Neoimpresionism () [Corola-website/Science/299355_a_300684]
-
de Velde și Théo van Rysselberghe, italianul Giovanni Segantini, ș.a.m.d.. Este o tehnică pe care, în mod pasager, o vor adopta și artiști care n-au făcut parte din mișcare: Van Gogh, Toulouse-Lautrec, Gauguin. Dorind să refacă formele, neoimpresionismul a ajuns, în chip paradoxal, la o mai adâncă fărâmițare a imaginii realului, la o fragmentare excesivă, ce va produce o serie de reacții, între care extensia suprafețelor colorate din arta "fauviștilor", sau perspectiva bazată pe impresiile de de cald
Neoimpresionism () [Corola-website/Science/299355_a_300684]
-
În picturile din acea vreme, Șirato este preocupat de probleme de compoziție și caută să obțină, prin intensitatea pastei și prin alăturări contrastante de culori, o anumită lumină capabilă să imprime mișcare unei scene. Experimentează și diviziunea de tonuri caracteristică neoimpresionismului, dar este nemulțumit cu reducerea picturii la efectele optice. În căutarea mijloacelor celor mai potrivite pentru exprimarea conținutului pe care vrea să-l redea în artă, Șirato găsește unele impulse în pictura lui Cézanne, cu arhitectura ei echilibrată, precum și în
Francisc Șirato () [Corola-website/Science/299388_a_300717]
-
cea mai importantă a secolului al XIX-lea și că pictorii ce i-au aparținut se numără printre cei mai mari creatori din istoria artelor plastice. ul a fost punctul de plecare pentru Georges Seurat și Paul Signac, maeștri ai neoimpresionismului, pentru Paul Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec, Vincent van Gogh și pentru mulți alți "postimpresioniști" din Franța și alte țări. În Germania, reprezentanți ai impresionismului au fost Lovis Corinth și Max Liebermann, în Italia, Giorgio Boldini, Simone Lega și alții, grupați
Impresionism () [Corola-website/Science/297828_a_299157]
-
(n. 31 decembrie 1869, Le Cateau-Cambrésis - d. 3 noiembrie 1954, Nișă), pictor francez, unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai artei secolului al XX-lea și totodată unul dintre principalii inițiatori ai artei moderne. Moștenitor al impresionismului și neoimpresionismului, Matisse da impuls mișcării fauviste, dar este în același timp un pictor universal, la fel de dezinvolt în cultivarea artei africane, cât și în creația artiștilor renascentiști sau cu operele contemporanilor săi. s-a născut la 31 decembrie 1869 în Le Cateau-Cambrésis
Henri Matisse () [Corola-website/Science/297979_a_299308]
-
- (n. 18 februarie 1883, Giurgiu - d. 14 august 1959, București), pictor român influențat de curentele impresionism și neoimpresionism, acuarelist. În perioada 1902 - 1906 a studiat la Scoala Națională de Arte Frumoase din București, clasa G. D. Mirea. După terminarea studiilor, datorită admirației sale pentru operele lui Nicolae Grigorescu și Ștefan Luchian, pleacă cu o bursă la Paris (1906
Nicolae Dărăscu () [Corola-website/Science/304162_a_305491]
-
peisajelor care îi aminteau de tinerețea să, de exmplu în Delta Dunării sau pe coasta Mării Negre, peisaje pictate în maniera impresionista. În 1910 expune un autoportret la Societatea Artiștilor Francezi din Paris. Citește cartea lui Paul Signac "De la Delacroix la neoimpresionism" și caută să-l cunoască pe autor. Studiază textele lui Chervreul și Helmholz asupra legilor opticii care guverneaza raporturile dintre culori, efectul acestora asupra operelor sale fiind vizibil cu ocazia expoziției din 1913. Cu timpul însă expresivitatea de factură matissiană
Nicolae Dărăscu () [Corola-website/Science/304162_a_305491]
-
imortalizate momente ale amiezii de vară cu aer încins și lumină intensă. O importanță deosebită este acordată tehnicii gravurii, Steriadi fiind foarte pasionat de aceasta. Dărăscu după ce a terminat studiile la Paris se întoarce în țară fiind un adept al neoimpresionismului dar în același timp se apropia, prin culoare, de influență cezanniană, acceptând ecouri ale fovismului din acea perioadă. Dărăscu face parte din grupul pictorilor români cum ar fi Grigorescu, Andreescu și Luchian datorită stilului de pictură folosit. Preferă motivele acvatice
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
cea mai importantă a secolului al XIX-lea și că pictorii ce i-au aparținut se numără printre cei mai mari creatori din istoria artelor plastice. Impresionismul a fost punctul de plecare pentru Georges Seurat și Paul Signac, maeștri ai neoimpresionismului, pentru Paul Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec, Vincent van Gogh și pentru mulți alți "postimpresioniști" din Franța și alte țări. În Germania, reprezentanți ai impresionismului au fost Lovis Corinth și Max Liebermann, în Italia - Giorgio Boldini, Simone Lega și alții, grupați
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
sculptorii Goujon, Girardon, Coysevox, Puget și Houdon. În secolele al XIX-lea-al XX-lea, Franța a jucat un rol major în marile curente și revoluții artistice occidentale: romantismul (Delacroix) și Géricault), realismul (Courbet), impresionismul (Monet, Renoir, Manet, Degas) și neoimpresionismul (Seurat, Van Gogh, Cézanne, Gauguin), fauvismul (Matisse, Derain, Vlaminck), cubismul (Braque, Picasso, Léger) și chiar suprarealismul (Duchamp) numără printre reprezentanții lor artiști francezi sau care au creat în Franța. La rândul său, Auguste Rodin a revoluționat sculptura la sfârșitul secolului
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]