5 matches
-
elevi sau urmași ai acelora și "pitagoriști", cei care trăiesc după principiile școlii, dar din afară. Această școală dispare prin secolul IV î.Hr., dar continuă să existe latent până către finele lumii antice, după ce reapare prin 100 î.Hr., dând naștere neopitagorismului. Dintre toate filosofiile de dinainte de Socrate, numai școala pitagoreică izbutește să supraviețuiască mai multă vreme. Este destul de greu de a spune clar care anume idei filosofice aparțin lui Pitagora și care anume aparțin elevilor săi. Se poate spune însă că
Școala pitagoreică () [Corola-website/Science/302265_a_303594]
-
și alchimie: În istoria Greciei alexandrine, alchimia a cunoscut trei faze evolutive: Speculațiile filozofice se încheagă într-o religie esoterică cu ritual misterios, limbaj specific. În etapa elenistică se dezvoltă o literatură filozofico-soteriologico-religioasă (literatură ermetică), având ca suport doctrinal neoplatonismul, neopitagorismul. Alchimia romană a preluat în linii mari pe cea greacă și egipteană cu al lor ermetism. Pentru perioada de sfârșit a Imperiului, să menționăm numele Sfântului Augustin. Prin gândirea sa dogmatică, acesta se opune cercetării și experimentului, astfel că alchimia
Alchimie () [Corola-website/Science/310969_a_312298]
-
pornind de la simplitatea teleologică a percepției sufletului, specifică începutului creștinismului, la complexitatea specifică medicinii și concepțiilor psihosomatice, de la început de Renaștere. Creștinismul în simplitatea sa inițială urmărea doar aspectele privind salvarea individului, ulterior prin dezvoltarea teologică și sub influența neoplatonismului, neopitagorismului a ridicat și alte probleme privind sufletul ajungându-se la concepții complexe la sfârșit de Ev Mediu. În primul rând s-au ridicat problemele teleologice, privind salvarea individului și a colectivității la sfârșitul timpului reprezentat de a doua venire a
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
la vremea respectivă, cu excepția epicureilor și stoicilor care, de fapt, nu reprezentau decât o minoritate. Curentul filosofic ce creează atmosfera epocii este și va rămâne pentru multă vreme platonismul. În vremea lui Plutarh, platonismul se suprapune În bună măsură cu neopitagorismul - de care a fost puternic influențat Ammonios, maestrul lui Plutarh 1. * În tratatul lui Cicero, De Divinatione, găsim esența polemicilor iscate În jurul divinației. E de notat faptul că argumentele pro și contra n-au fost reînnoite și că ne regăsim
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
a fost impus de Plotin, în veacul al treilea după Hristos, întrun mediu spiritual tot mai preocupat de dimensiunile soteriologice pe care le oferea filosofia. Se pot identifica încercări de apropiere de calea negativă în gândire la platonismul mijlociu sau neopitagorismul ce renăscuseră cu două secole înainte de Plotin, ca și în mediile gnostice contemporane cu acesta, dar fără a se afirma o valoare privilegiată a apofazei. În cazul lui Plotin, accentuarea valorii căii apofatice ține de exegeza pe care fondatorul neoplatonismului
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]