479 matches
-
pornind de la o proză scurtă. El a debutat astfel în cinematografie. Studioul Cinematografic București a încredințat realizarea acestui film lui Andrei Blaier, care s-a impus în prima etapă a creației sale ca un „pasionat cineast al actualității” de factură neorealistă. Regizorul a realizat o adaptare cinematografică a scenariului literar, decupajul regizoral fiind discutat și aprobat în ședința Consiliului Artistic al studioului la 19 noiembrie 1965. Filmul a intrat în faza de producție la 25 februarie 1966. El a fost realizat
Diminețile unui băiat cuminte () [Corola-website/Science/327466_a_328795]
-
spre deosebire de filmele cu tineri pe șantier care erau pline de stereotipuri. La premieră s-a scos în evidență realismul filmului conferit de abordarea cu un simț civic superior și cu un plus de sinceritate, regizorul fiind apreciat ca un cineast neorealist, iar filmul considerat ca începutul unui tip de „free-cinema” autohton. Criticul Călin Căliman considera acest film drept „o adevărată revelație”, ce a lansat un tip de „free-cinema” autohton. Personajele principale ale filmului sunt tineri absolvenți de liceu care își caută
Diminețile unui băiat cuminte () [Corola-website/Science/327466_a_328795]
-
Debutul editorial are loc în 1989, cu volumul Gravitația tăcerii, prefațat de Ioanid Romanescu. O mare încredere în forța Cuvântului (obligatoriu, cu majusculă) caracterizează versurile lui B., fie că e vorba de cele metaforizante, de factură neomodernistă, fie de cele „neorealiste”, îngroșate prin aderența la realitatea exterioară postrevoluționară. Pe de o parte, aspirație spre cerul înalt și pur al Poeziei (cu sfidarea forței gravitaționale), pe de alta, revărsare în spațiul devenit extensibil al poemelor, din necesități de documentare socială și pamflet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285638_a_286967]
-
gândea că nu-i este scris pe frunte. Dar ea știa, și de atunci de fiecare dată când proful le propunea să meargă la teatru pentru a vedea Hamlet, sau Îi invita la el acasă pentru a le arăta filme neorealiste, ei Îi era Întotdeauna rușine pentru el. — Citim Saba, spuse Sasha răsfoind cu disperare antologia. — Profesore, cine-i Saba ăsta? Nici o clasă de a treia nu-l studiază, noi de ce-l mai citim? protestă Festa. — Cine vrea să citească? Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
filme ciudate (În sala de mese, toată bateria Înșirată În fața televizorului), făcute de un italian țicnit numit Pasolini. Patrana n-a suflat o vorbă cît a durat filmul ăsta care se cheamă Teorema... nu știu ce l-a pătruns mai tare, stilul neorealist de sub care se Întrevede o metaforă ciudată sau somnul. Pentru că micuțul Patrana nu are ochi, are niște pleoape, care sînt În cea mai mare parte a timpului pe jumătate lăsate, așa că pare că doarme chiar și cînd e treaz (la
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
în rândul lumii (1980) - și povestiri - Numele cu care strigi (1970). Romanul Un Sosie en cavale, apărut în 1986 la Paris, este întâmpinat favorabil de cronicarii literari francezi, iar Bernard Pivot îi consacră una din emisiunile sale de televiziune. Perspectiva neorealistă necruțătoare și ironică se întâlnește în proza sa cu cea fantastică și absurdă, având ca obiect al observației societatea românească din deceniile postbelice. Schițele cu care O. își începe activitatea literară anunță un scriitor maturizat, mânuind cu precizie și suplețe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288589_a_289918]
-
îmbunătățit; experimentul - fără precedent - de integrare regională și creare a instituțiilor supranaționale în Europa a continuat, iar instituțiilor financiare internaționale, precum Organizația Mondială a Comerțului (OMC), li s-au acordat o anvergură și o autoritate sporite. Prezisă de mult de către neorealiști, alianța dintre China și Rusia, pentru a contrabalansa puterea sporită a Statelor Unite, nu s-a materializat încă. Totuși, ne putem întreba dacă aceste evoluții reprezintă o transformare a presupozițiilor aflate în nucleul sistemului. Se poate argumenta că ostilitatea dintre Washington
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
fost însă prezentate de realiști, aproape întotdeauna, drept elemente definitorii ale realismului (vezi, de pildă, Jervis, 1998). Un efect al acestei treceri a statelor de la importanța observațională la cea definițională este argumentul, avansat atât de criticii realismului, cât și de neorealiști, că ceea ce se întâmplă în interiorul statelor nu contează pentru realiști. Dar puțini teoreticieni realiști (și puțini neorealiști importanți) susțin acest lucru. În teoria realistă, ceea ce se întâmplă în interiorul statelor determină măsura puterii sale și îi definește scopurile 1. Teoria realistă
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Un efect al acestei treceri a statelor de la importanța observațională la cea definițională este argumentul, avansat atât de criticii realismului, cât și de neorealiști, că ceea ce se întâmplă în interiorul statelor nu contează pentru realiști. Dar puțini teoreticieni realiști (și puțini neorealiști importanți) susțin acest lucru. În teoria realistă, ceea ce se întâmplă în interiorul statelor determină măsura puterii sale și îi definește scopurile 1. Teoria realistă clasică este de fapt o teorie a primei imagini, motiv pentru care a fost criticată de Kenneth
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
aceste două fenomene face lumea mai bună. O altă evaluare recentă a constructivismului de către unii dintre creatorii săi, Nicholas Onuf (2001), îl identifică limpede din punct de vedere politic cu instituționalismul liberal (vezi și Sterling-Folker, 2000). Criticii constructivismului, din perspectivă neorealistă și postmodernistă, asociază curentul și cu un idealism liberal care nu cunoaște prea bine rolul puterii în relațiile internaționale. De pildă, într-un studiu recent al relației dintre postmodernism și feminism, Birgit Locher și Elisabeth Prügl (2001) laudă constructivismul pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
centralitatea puterii în construcția politicii internaționale. Această observație se aseamănă foarte mult cu critica realismului clasic față de idealismul liberal, cum că are prea mare încredere în capacitatea idealurilor de a se impune singure, fără putere, de a schimba lumea. Critica neorealistă a constructivismului este remarcabil de asemănătoare. În „The False Promise of International Institutions”, de exemplu, John Mearsheimer (1994/1995, pp. 37-47) caracterizează teoria critică, în care include și constructivismul, drept o viziune ce pune accentul pe transformarea politicii mondiale fără
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
pe care o aveau operele de mare valoare (...)"20. S-a întâmplat atunci ceea ce era inevitabil: Europa, asfixiata de atâta rafinament, începe să primească de la "demodatul" și "barbarul" teritoriu american imensă injectare de vitalitate de care are atâta nevoie, românele neorealiste, dar nu în sensul realismului primelor decenii ale secolului XX, când se transporta un fragment de realitate în literatura, ci o nouă modalitate de situare a scriitorului față de realitate, românul se transformă într-o mărturie a universului interior și a
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
prin receptivitatea ei la varii experimente, la asimilarea strategiilor narative moderne, utilizând fluxul de conștiință și monologul interior, memoria involuntară, dialogul hemingwayan, sugestia simbolică. În contextul tendințelor generale specifice prozei anilor ’60-’80, scriitorul încearcă să autohtonizeze neorealismul italian. Elementul neorealist este revelator la nivelul expresiei, ca viziune, personaj, intrigă și construcție. Se mizează pe singularitatea situației, pe ciudățenia unor eroi și pe violența lor comportamentală. Accentul pus pe poetizarea unor scene, pe decupajul episoadelor vizualizează concretețea faptului de viață (un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287616_a_288945]
-
marxist, motivul principal pentru care statele apelează la violență unul împotriva altuia este capitalismul: războiul ține de logica însăși a competiției dintre statele capitaliste. Dezvoltate în perioada Războiului Rece, Studiile de Securitate au fost în particular tributare concepțiilor realiste și neorealiste, dominante în epocă. Confruntarea dintre cele două superputeri a influențat întreaga lume, iar o viziune anarhică și competitivă asupra sa era firească. Prezentul capitol se va concentra mai întâi în direcția acestei concepții tradiționale în ceea ce privește securitatea. Ulterior este prezentată problema
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1517]
-
procesul globalizării, care a cuprins, fie că ne place sau nu, întreaga planetă. În același capitol autoarea analizează conceptul de identitate în abordările a numeroși exegeți constructiviști, dintre care menționăm numele lui Alexander Wendt și Rodney Bruce Hall, care, spre deosebire de neorealiști, formulează o teorie socială a relațiilor internaționale. Autoarea insistă pe viziunea constructivistă asupra identității în ipostazele sale, ca structură, ca agent, preliminând conceptul de identitate umană de importanță majoră în cristalizarea paradigmei securității umane, pe care o analizează cu pertinență
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
Autorul își poziționează abordarea între abordările raționaliste și reflectiviste și vorbește de găsirea unei căi de mijloc (via media) între curentele principale și abordările poststructuraliste.89 Wendt propune o teorie structurală stato-centrică.90 Cu toate că Alexander Wendt este de acord cu neorealiștii că sistemul internațional este caracterizat prin anarhie și auto-ajutorare, el aduce argumente împotriva postulatului că auto-ajutorarea este o trăsătură necesară anarhiei. Aceasta este mai degrabă o instituție promovată și susținută prin procese. Apelând la interacționismul simbolic și la sociologia structuraționistă
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
reciprocă: agent structură În al treilea rând, constructiviștii au argumentat că relațiile internaționale sunt constituite printr-un proces de interacțiune de tip agent structură, introducând posibilitatea intervenției actorilor ca răspuns la supradeterminarea presupusă de structura sistemului internațional, prevăzută de teoreticienii neorealiști și neoliberali. Una dintre problemele majore în privința explicațiilor structurale, potrivit lui Giddens, este că acestea neagă rolul agentului, respectiv reduce oamenii la pioni pe o tablă de șah asupra cărora acționează forțe abstracte, neobservabile, care nu țin seamă de dorințe individuale
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
securității individuale și a statului drept construcții sociale care pot fi reformulate la nesfârșit de către actori doritori și înzestrați cu voință și nu drept un concept static, blocat în condiții determinate și schimbătoare, după cum sunt obișnuiți să presupună realiștii și neorealiștii.108 Andrew Hurrel analizează conceptul securității colective considerând că acesta este prin excelență un concept cu o istorie foarte importantă prin interpretările diverse care i-au fost conferite.109 Caracterul social al relațiilor internaționale este evident de-a lungul timpului
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
cele raționaliste în ceea ce privește unele teme centrale ale relațiilor internaționale. 1.3.1. Ființa socială Teoriile raționaliste din relațiile internaționale sunt subscrise unei ontologii individualiste, unitatea de bază pentru analiză este individualul (înțeles ca stat, dar și ca individ uman). Teoria neorealistă, spre exemplu, abordează statele ca fiind similare oamenilor care încearcă să își maximizeze șansele supraviețuirii. Neorealiștii, precum Kenneth Waltz, prezintă statele ca fiind condiția apriorică a structurii anarhice a relațiilor internaționale care apoi le constrânge și le determină comportamentul. Într-
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
din relațiile internaționale sunt subscrise unei ontologii individualiste, unitatea de bază pentru analiză este individualul (înțeles ca stat, dar și ca individ uman). Teoria neorealistă, spre exemplu, abordează statele ca fiind similare oamenilor care încearcă să își maximizeze șansele supraviețuirii. Neorealiștii, precum Kenneth Waltz, prezintă statele ca fiind condiția apriorică a structurii anarhice a relațiilor internaționale care apoi le constrânge și le determină comportamentul. Într-un mediu competitiv, generat de o multitudine de state acționând în sensul propriului interes, se asumă
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
comportamentul. Într-un mediu competitiv, generat de o multitudine de state acționând în sensul propriului interes, se asumă că urmarea unei logici diferite ar fi un act sinucigaș. În timp ce se pune accentul pe statul individual și pe distribuția puterii, teoria neorealistă conține elemente de socializare, și anume că efectele structurii sunt produse prin socializarea actorilor și prin competiția dintre ei.150 Argumentele neoliberalilor, precum Goldstein și Keohane, care se axează pe rolul ideilor, conțin confuzii similare între nivelul individual și cel
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
a statului drept construcție socială care poate fi reformulată la nesfârșit de către actorii doritori și înzestrați cu voință. Securitatea, în această viziune, nu este un concept static, blocat în condiții predeterminate și neschimbătoare, după cum sunt obișnuiți să presupună realiștii și neorealiștii. Tot mai mulți teoreticieni și practicieni ai relațiilor internaționale se bazează pe instrumentele conceptuale ale constructivismului, mai ales pe îndepărtarea acestuia de ideile convenționale privind cauzalitatea și teoria empirică atunci când abordează politica și securitatea internațională.160 Este recunoscută contribuția constructiviștilor
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
vedere al subiectelor avute în vedere, constructivismul convențional oferă analize care atacă studiile de securitate tradiționale, în mod particular neorealismul. Un grup de lucrări își îndreaptă atenția către normele internaționale, în mod special asupra acelora care par a contraveni asumpțiilor neorealiste și neoliberale, și anume că statele sunt raționale, că se bazează pe auto-ajutorare într-un sistem anarhic. Aceste studii se constituie în mod normal în jurul problematizărilor realiste: de ce acceptă statele constrângeri în privința abilității acestora de a purta război, precum acordarea
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
doar printr-o analiză ideațională care trasează geneza și evoluția normelor.169 Un al doilea grup de constructiviști convenționali au abordat problematica politicii externe a anumitor state sau instituții. Aceste studii indică fenomene care nu pot fi explicate prin intermediul teoriilor neorealiste, argumentând că este necesar un nivel al explicațiilor cuprins de variabila ideațională. Analiza lui Kier cu privire la doctrina militară franceză susține că alegerea între o doctrină ofensivă sau defensivă poate fi explicată printr-o combinație a preocupărilor civile vizavi de puterea
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
perspectivă constructivistă Kenneth Waltz era de părere că o teorie a politicii internaționale trebuie să fie în mod necesar o teorie a sistemului internațional 268, iar Alexander Wendt, împărtășind aceeași idee, formulează o teorie socială a politicii internaționale, deconstruind argumentul neorealist a lui Kenneth Waltz, exprimat în lucrarea Teoria politicii internaționale. În același sens, Barry Buzan și Richard Little apreciază că sistemul internațional reprezintă cheia întregului subiect al relațiilor internaționale,269 scopul acestei discipline fiind acela de a-l înțelege, atât
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]