30 matches
-
mers chiar pînă la capăt sau pînă aproape de capăt. Așa ar fi Steinhardt, probabil Balotă sau Dinu Pillat. Alții au cunoscut înfruntări sau îmbrățișări caracteristice personalității lor. Cartea filozofică de debut (în franceză) a lui Șora combină în mod spectaculos neotomismul cu marxismul. Doinaș ne dă o versiune specială a psalmilor. Negoițescu, homosexual deschis, scrie pasionat despre Sf. Teresa de Avila și alți sfinți catolici sau ortodocși. Paleologu trece prin numeroase zig-zaguri religioase. Marino și Ierunca, probabil Regman, se desprind de
O propunere - Modificări canonice și generații de aur by Virgil Nemoianu () [Corola-journal/Imaginative/11749_a_13074]
-
în lumina antropologiei și politologiei actuale, schițând, în concluzie, marile schimbări care se petrec sub ochii noștri, în fenomenologia puterii. Teoria forței. Cinism și indulgență O bună călăuză în examinarea teoriei forței o găsim în prestigiosul gânditor neokantian trecut la neotomism, Gustav Radbruch, care se întreabă de ce dreptul în vigoare (deci puterea de la care emană) este și obligatoriu, legitim? Teoria forței dă un răspuns oarecum tautologic, justifică focul prin flogistic: puterea se impune pe baza capacității de a se impune. Acest
LEGITIMITATEA PUTERII by Paul Alexandru Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/16938_a_18263]
-
ținta criticilor sale. Noțiunile de viață, trăire, experiență, structură ar veni de la Dilthey, neliniștea, tragismul vieții, iraționalismul de la Kierkegaard, Heidegger și Șestov, ideea de destin de la Spengler și Keyserling, raționalismul mistic de la Massis, preocuparea pentru filozofia religiei de la Dilthey și neotomism, ortodoxismul de la Berdiaev, altoit însă cu catolicismul lui Massis și cu idei din gnosticism și origenism. În fine, metoda gândirii în libertate și în mijlocul discipolilor s-ar datora lui Keyserling. Ideile sale asupra ortodoxiei sunt, prin urmare, sectare și eretice
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
a religiei”. Și-n filosofie deschide la maximum compasul doctrinar și, ca-n orice creație, începând de la aceea literară, agreează elanul combinativ, unificator, aproape „baroc” și ambiguu. Mihai Șora, apreciat și aprop(r)iat, face „sinteză între existențialism, marxism și neotomism”. Literatura și religia dețin pentru Nemoianu o relație majoră, mereu prezentă, dar mai cu seamă cu vechime de neignorat. Pentru literatură. Dar istoriile literaturii române nu acordă importanța trebuitoare relației literatură-religie. Până la 1821, totul e religios în literatura română. Criticul
Virgil Nemoianu și implicările religiei by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/4185_a_5510]
-
de contact cu filosofia imperialista contemporană, era tratată drept socialism rămas Înțepenit la reprezentările religioase ale salvării. O altă rușinoasă filiație Îl punea În legătură cu Școala de la Frankfurt, a „intelectualilor burghezi apropiați de clasa muncitoare”. Filosofia lui Bloch mai era alăturată neotomismului, vitalismului și, În general, filosofiei religiei: Bloch n-ar fi Înțeles marxismul decât sub forma unei escatologii, În prelungirea profeților din Vechiul Testament, chiar dacă era vorba despre o religie fără Dumnezeu. Dezgolite de orice partinitate (Parteilichkeit), concepțiile sale idealist-reacționare nu ar
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
de Aristotel în De anima, pentru a fi reluate de Locke într-o manieră care s-a păstrat până azi, după ce au trecut prin psihanaliza lui Freud. Cred că explicația filozofică trebuie căutată în raporturile lui Bloom, deja amintite, cu neotomismul de la Chicago (Toma d’Aquino a relansat tabula rasa în Summa theologica, 1.79.2), aflat la temelia programului Great Books. Explicația psihosociologică și cultural-ideologică este probabil o combinație de captatio benevolentiae, resemnare și spirit practic (ce altceva să faci
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
nu înseamnă respingerea integrală a liberalismului, matca și matricea de va-lori pe care s-a clădit întreaga civilizație actuală, ci doar o încercare de depășire a limitelor sale. Este vorba despre ceea ce Kelvin Knight numea "un nou aristotelism sau neotomism revoluționar"42. Nu este vorba aici de a stigmatiza un clericalism politic în numele altuia, ci de depășirea gîndirii canonice în general. În același spirit, John Gray respinge "atavismele doctrinei liberale", considerînd-o "prost echipată în fața dilemelor perioadei postmoderne". Născută odată cu iluminismul
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Gadamer; pleiada existențialistă franceză formată din J.P. Sartre, A. Camus, M. Merleau-Ponty, G. Marcel și alții; concepțiile structuraliste apărținătoare unor francezi ca C. Lévi- Strauss, M. Foucault, J. Lacan, P. Francastel, L. Althusser și alții; curente de sorginte medievală, ca neotomismul și neoscolastica, fără prea multe tradiții la noi. Pe la începutul anilor '80, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR din București a început să tipărească "scrieri alese" din părinții apostolici și ale celor două mari biserici creștine, catolică și
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
fie golite de substanțialitate. Pe această linie, gândirea lui Th. d'Aquino a acostat vremelnic la idealismul lui Platon. Spre deosebire însă de acesta, aici nu conceptele sunt încărcate cu substanțialitate, ci replicile (copiile) celor reflectate senzorial. Astfel, diferit de neotomismul fenomenologic din psihologia actuală, Th. d'Aquino postulează că aceste replici senzoriale se nasc nu ca rezultat al activității individuale, ci ca produs ales, lăuntric, al conștiinței dumnezeiești, al intervenției unei intenționalități lăuntrice divine, prin care ele se actualizează, ies
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
intelectualității „Lecții Tomiste”, cursuri săptămânale, audiate și de către N. Ionescu, Nichifor Crainic, G. Galaction, (între 1936-1942). În nr. XI din „Farul Nou” (1936) s-a apreciat că s-a făcut „primul pas spre o adevărată gândire românească, sau chiar bazele neotomismului românesc”. A fost asistentul spiritual al Terțiarilor Franciscani de la Catedrala Sf. Iosif. În „Aurora Franciscană” (Nr. 3-4, 1943) se amintea: „În seara zilei de 24.03.1943, preotul delegat (Iosif Tălmăcel) a prezidat întâia adunare a terțiarilor (în număr de
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
explicarea materialist-istorică a educației 166 12. EDUCAȚIA ȘI ÎNVĂȚĂMÎNTUL ÎN FAȚA MARILOR PROBLEME ALE LUMII ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XX 168 13. INTERESULUI CONTEMPORAN PENTRU ȘCOALĂ I SE OPUNE "DEȘCOLARIZAREA" 177 14. CONFRUNTĂRI ÎN FILOSOFIA EDUCAȚIEI 182 14.1. Neotomismul dezvoltarea omului ca expresie a unei voințe transcendente 182 14.2. Personalismul educația ca operă de caritate 186 14.3. Existențialismul educația ca proces de "trezire" 189 14.4. Critici aduse filosofiei pragmatice a educației 196 14.4.1. Perenialismul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
celor mai de seamă curente filosofice pentru problemele educației; aproape fiecare dintre ele are și o teorie asupra direcției de devenire a ființei umane și a condițiilor optime ale acestei deveniri. Nu puține sînt curentele filosofice, dezvoltate în acest secol neotomismul, personalismul, existențialismul ș.a. care, considerîndu-se expresii ale umanismului contemporan, și-au elaborat o teorie asupra devenirii ființei umane și a educației sale; cum afirmarea acestor teorii s-a produs într-o perioadă de puseu al filosofiei marxiste, ele au cel
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
contemporan, și-au elaborat o teorie asupra devenirii ființei umane și a educației sale; cum afirmarea acestor teorii s-a produs într-o perioadă de puseu al filosofiei marxiste, ele au cel mai adesea un pronunțat caracter antimaterialist. 14.1. Neotomismul dezvoltarea omului ca expresie a unei voințe transcendente A doua jumătate a secolului al XIX-lea poate fi caracterizată, pe plan filosofic, ca o revenire la concepții mai vechi, formulate cu cîteva decenii înainte, dar care acum, după puternica dezvoltare
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ale geniului uman. Este, poate, și o slăbiciune a filosofiei acelei perioade care n-a putut oferi sisteme cu totul noi, ci s-a mulțumit să preia concepții mai vechi, împrospătîndu-le. Așa au apărut: neokantianismul, neohegelianismul, neospiritualismul, neoromantismul (1), precum și neotomismul. Acesta din urmă, spre deosebire de celelalte "noi" filosofii, relua idei exprimate nu cu cîteva decenii, ci cu șase secole mai înainte. Explicația valorificării filosofiei lui TOMA D'AQUINO (1225-1274) este pusă pe seama scăderii interesului unei părți a populației și statelor față de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
supuse corpurile oamenilor trebuie să se subordoneze puterii superioare Bisericii, întrucît puterea spirituală este mai presus decît puterea lumească. În restaurarea tomismului era astfel investită speranța într-o reîntoarcere la vremurile de glorie ale catolicismului. Încă de la început, atenția inițiatorului neotomismului s-a îndreptat către școală, către școlile catolice unde s-a propagat cu insistență, încă de la sfîrșitul secolului, ideile lui Toma d'Aquino. În 1880, la Roma a fost inaugurată Academia tomistă; în 1889, pe lîngă Universitatea catolică din Louvain
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Relativ curînd au apărut și reviste cu aceeași orientare. Cu toate acestea, pînă la primul război mondial, această filosofie a cunoscut o redusă răspîndire. După război însă a avut loc o adevărată ofensivă neotomistă. În condițiile social-economice ale acelor ani, neotomismul a fost receptat de unii intelectuali din Franța, Belgia, Italia, Elveția, Spania, S.U.A. și alte țări. Proclamarea principiului valorificării și al integrării în sistem a momentelor raționale din filosofia și știința contemporană, precum și atenția acordată unor probleme filosofice tradiționale existența
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Belgia, Italia, Elveția, Spania, S.U.A. și alte țări. Proclamarea principiului valorificării și al integrării în sistem a momentelor raționale din filosofia și știința contemporană, precum și atenția acordată unor probleme filosofice tradiționale existența, absolutul, esența omului, destinul uman etc. au dat neotomismului un prestigiu ce i-au permis o răspîndire relativ largă (5, p. 9). Ocupîndu-se de om, de problemele sale, neotomismul s-a proclamat cu mereu înnoită insistență ca o filosofie umanistă. În numele acestui umanism a fost abordată și problema educației
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
filosofia și știința contemporană, precum și atenția acordată unor probleme filosofice tradiționale existența, absolutul, esența omului, destinul uman etc. au dat neotomismului un prestigiu ce i-au permis o răspîndire relativ largă (5, p. 9). Ocupîndu-se de om, de problemele sale, neotomismul s-a proclamat cu mereu înnoită insistență ca o filosofie umanistă. În numele acestui umanism a fost abordată și problema educației. Începutul l-a făcut papa Pius al XI-lea care, printr-o scrisoare din aprilie 1927, formulează explicit cererea Bisericii
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
În construirea teoriei lor pedagogice, adepții acestei filosofii se sprijină pe două izvoare: a) cunoașterea rațională a factorilor implicați în actul educației și b) cunoașterea prin revelație. Acest din urmă izvor indică scopul educației: pregătirea pentru "lumea eternă". În rest, neotomismul nu vine cu idei noi în domeniul teoriei educației. Utilizează în mod eclectic procedee și metode oferite de alte teorii, subordonîndu-le însă scopului educației catolice. Nu trebuie să nesocotim și faptul că însuși Toma d'Aquino, în De magistro, apreciind
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
învățămîntului este orientat către formarea unei concepții religioase despre lume, iar sub aspect filosofic neotomistă. Pentru aceasta, cunoștințele dobîndesc o anumită orientare, nu de toți acceptată. Iată, de pildă, cum trebuie înțeleasă Renașterea, după un alt reprezentant de seamă al neotomismului ÉTIENNE GILSON: "Renașterea, așa cum a fost descrisă, n-a fost evul mediu plus omul, ci evul mediu minus Dumnezeu, și tragedia e că, pierzînd pe Dumnezeu, Renașterea a pierdut omul însuși" (7, p. 34). Cu un astfel de conținut, neotomismul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
neotomismului ÉTIENNE GILSON: "Renașterea, așa cum a fost descrisă, n-a fost evul mediu plus omul, ci evul mediu minus Dumnezeu, și tragedia e că, pierzînd pe Dumnezeu, Renașterea a pierdut omul însuși" (7, p. 34). Cu un astfel de conținut, neotomismul speră să-și atingă obiectivele atît în planul educației intelectuale, cît și morale. Dintre toate curentele filosofice și pedagogice contemporane, acesta dispune de cea mai întinsă rețea de școli mai ales secundare și profesionale (se observă că se are în
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
S.U.A. ș.a.). Au fost scrise lucrări de filosofia educației în spirit neotomist: Éducation à la croisée des chemins, Hummanisme integral, 1938, de J. Maritain; La pedagogia di Tommaso d'Aquino, 1931, Pedagogia generale, 1948, de Mario Casotti. Personalitatea reprezentativă a neotomismului nu numai în plan filosofic, ci și pedagogic (evident sub aspect filosofic) rămîne Jacques Maritain. Construcția sa teoretică în acest domeniu pornește de la critica a două "păcate" ale tradiției pedagogiei laice, care își au originea în scrierile lui Descartes și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
idei cu privire la devenirea ființei umane. Unii dintre personaliști însă, cum sînt francezul LUCIEN LABERTHONNIÈRE, italianul LUIGI STEFANINI, elvețianul ALBERT KESSLER s-au manifestat și ca teoreticieni ai educației. LUCIEN LABERTHONNIÈRE (1860-1932) este unul dintre acei filosofi catolici care au respins neotomismul, mai ales pentru orientarea sa raționalistă, pentru subaprecierea altor modalități de cunoaștere. Dar, ca și discipolii Aquinatului, filosoful și pedagogul francez subordonează și el înțelegerea revelației. Spre deosebire de aripa de stînga a personalismului francez, Laberthonnière restrînge aria preocupărilor filosofice la "viața
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
furniza copilului mijloacele "pentru a se lua în propria sa posesie" (11, p. 49). Dar actul educației, ca și alte acțiuni umane adaugă Laberthonnière -, se înfăptuiește prin cooperarea voinței umane cu "grația divină". Și iată cum personalismul se întîlnește cu neotomismul în considerarea grației divine drept ceva imanent actului educațional. Are însă un element în plus: ideea de caritate care împacă autoritatea educatorului cu libertatea elevului. În aceste condiții, autoritatea, decurgînd din "grația divină", nu mai este constrîngătoare, ci eliberatoare; "ea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
1. AL. BOBOC, Istoria filozofiei contemporane. Filozofia nemarxistă la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, E.D.P., București, 1976 și Filozofia contemporană, orientări și tendințe in filozofia nemarxistă din secolul XX, E.D.P., București, 1980. 2. D. D. ROȘCA, "Neotomism și neotomiști", în vol. Studii și eseuri filozofice, Editura Științifică, București,1970. 3. G. VLĂDUȚESCU, Filozofia neotomistă în Franța, Editura Științifică, București, 1973. 4. J. MARITAIN, "La réalisme thomiste", în Reflexions sur l'intelligence et sur sa vie propre, ediția
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]