63 matches
-
planul lor semantic și, concomitent, în dinamica lor gramaticală (la nivel morfologic, mai ales, dar și la nivel sintactic), își pierd capacitatea predicației. Prin specificul poziției și funcționării lor în planul expresiei și în planul semantic al enunțului sintactic, verbele nepredicative se disting în două subclase: • verbe copulative • verbe semiauxiliare Verbe copulative Noua ediție a Gramaticii Academiei integrează verbele copulative în categoria verbelor predicative, indiferent de planul lor semantic.Esențial pentru realizarea predicatului enunțării ( din interpretarea autorilor acestei ediții), fiind purtători
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a întristat. Au aceeași funcție semantică alte verbe care, prin mutații semantice, dezvoltă o variantă sinonimă verbului a deveni: a ajunge, a se face, a ieși: „Readuc melancolia-mi Iară ea se face vers” (M. Eminescu) Acestea sunt variantele paralele, nepredicative ale verbelor predicative a ajunge, a (se) face, a ieși. El a ajuns la Veneția. (verb predicativ) El a ajuns profesor. (verb copulativ) Toți au ieșit din oraș. - Toți au ieșit profesori. El a făcut un proiect. - El s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
El a ajuns profesor. (verb copulativ) Toți au ieșit din oraș. - Toți au ieșit profesori. El a făcut un proiect. - El s-a făcut profesor. Sensul contrar - păstrare a unei însușiri, calități etc. - este exprimat de verbul a rămâne, variantă nepredicativă a verbului de mișcare (ca realizare negativă) - verb predicativ: „Și deasupra mea rămâi, (verb predicativ) Durerea mea de-o curmă.” (M.Eminescu) „Ca să nu-ndrăgești nimică, (verb copulativ) Tu rămâi la toate rece.” (M.Eminescu) Verbul a rămâne intră uneori
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu) Prin aceasta, verbul a părea introduce întreaga sintagmă analitică în opoziție cu sintagma verbalizată prin verbul copulativ a fi, expresie a realității. El pare bolnav. - El este bolnav. Observații: verbul a însemna prezintă în întrebuințarea sa ca verb nepredicativ două variante, în funcție de mutații în planul său semantic: 1. Sinonim cu verbul nepredicativ a fi, este verb copulativ absolut: „A cunoaște-nseamnă iarnă / A iubi e primăvară. (Lucian Blaga) „Nici unul din ei nu știe încă ce-nsemnează iubirea.” (M. Eminescu) 2
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu sintagma verbalizată prin verbul copulativ a fi, expresie a realității. El pare bolnav. - El este bolnav. Observații: verbul a însemna prezintă în întrebuințarea sa ca verb nepredicativ două variante, în funcție de mutații în planul său semantic: 1. Sinonim cu verbul nepredicativ a fi, este verb copulativ absolut: „A cunoaște-nseamnă iarnă / A iubi e primăvară. (Lucian Blaga) „Nici unul din ei nu știe încă ce-nsemnează iubirea.” (M. Eminescu) 2. Când planul său semantic păstrează, însă, legătura cu semantica substantivului semn din structura
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
modal: Ion trebuie/ poate să plece., Era să se întâmple. (Ibidem). În același timp, se recunoaște pentru unele structuri - structuri în care sunt incluse, însă, deopotrivă și verbe de aspect și de mod într-adevăr verbe semiauxiliare și, ca atare nepredicative, dar și verbe modale predicative - imposibilitatea de a delimita „ componentele structurale”, când e de preferat „ soluția ansamblului” (Copiii trebuiau să plece., Copiii erau să cadă.), „stabilirea funcțiilor sintactice ale componentelor subordonate” nu este posibilă ( Casa stă să cadă., El trage
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
întrebuințarea, ca verbe copulative, în funcție de context, a verbelor a rămâne, a ajunge etc., alături de valoarea lor predicativă trebuie să se admită și că verbe precum a trebui, a sta etc. pot avea, în paralel cu valoarea lor predicativă, și valoare nepredicativă, de semiauxiliare, atunci când se produc mutații importante în planul lor semantic și în morfologia lor. Poziția autorilor capitolului Predicatul, din vol. II al G.A. (ediția 1963): „Preferăm să analizăm în aceste construcții funcțiunea sintactică a fiecăruia din elementele lor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din punctul de vedere al Gramaticii Academiei ideea, îndreptățită, că limba română dispune de mijloace lexicale de „redare a modalității”, precum și a aspectului, dar acestea sunt verbe predicative: Trebuie să studiem sanscrita. Putem să studiem sanscrita. Începem să studiem sanscrita. Nepredicative sunt numai variantele acestor verbe (sau ale unora din aceste verbe), modale și de aspect, prin sensul lor lexical de bază: Trebuie să fie bolnav, de n-a venit. Poți răci dacă nu te îmbraci mai gros. Verbele semiauxiliare 9
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relației sintactice fundamentale, relația de interdependență predicat subiect, prin care verbul guvernează câmpul semantico-sintactic central, care reprezintă (sau poate reprezenta) nucleul predicațional al enunțului, se disting două clase de verbe, din care fac parte atât verbe predicative cât și verbe nepredicative • verbe personale • verbe impersonale Structura enunțului lingvistic care realizează predicația prin intermediul unui predicat se întemeiază pe un nucleu central, construit de verbul care își asumă funcția de predicat sau care participă la structura analitică a predicatului. Definită prin procesualitate, semantica
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tranzitivitate implică, într-o complementaritate absolută semantică-sintaxă, ideea unui transfer - condiție a realizării unui tot semantic: transferul acțiunii verbale dinspre punctul de plecare (subiectul) spre un punct de sosire cerut și asumat ca un complement necesar. Rămân înafara tranzitivității verbele nepredicative, lipsite de conținut semantic autonom, și verbele impersonale absolute, autosuficiente sub aspect semantic. Acestea din urmă intră uneori în relații sintactice care generează complement direct, dar aceste situații nu sunt definitorii; complementul direct nu reprezintă limita exterioară, punctul de sosire
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în timp și se situează în timp. Fiind o categorie gramaticală circumscrisă actului lingvistic concret, modul presupune aceste două coordonate - predicativitatea și temporalitatea, precum și înscrierea în opoziția categoriei gramaticale a persoanei. Se înțelege, de aici, că distincția moduri predicative - moduri nepredicative, asociată curent și cu distincția moduri personale - moduri nepersonale, nu are îndreptățire. Formele „nepredicative” - infinitiv, gerunziu, participiu, supin - sunt, în realitate, neverbale sau nu sunt exclusiv verbale și, în orice caz, nu sunt „moduri”, întrucât nu exprimă conținutul semantic specific
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
concret, modul presupune aceste două coordonate - predicativitatea și temporalitatea, precum și înscrierea în opoziția categoriei gramaticale a persoanei. Se înțelege, de aici, că distincția moduri predicative - moduri nepredicative, asociată curent și cu distincția moduri personale - moduri nepersonale, nu are îndreptățire. Formele „nepredicative” - infinitiv, gerunziu, participiu, supin - sunt, în realitate, neverbale sau nu sunt exclusiv verbale și, în orice caz, nu sunt „moduri”, întrucât nu exprimă conținutul semantic specific acestei categorii. Cât privește cea de-a doua coordonată, temporalitatea, orice termen corelativ în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se trăia, se scria etc. MODUL Gramatica Academiei definește caracterul specific subiectiv al modului: „forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul cum vorbitorul consideră acțiunea.” (I, p. 215), dar înscrie între termenii corelativi ai categoriei și „modurile” nepredicative, deși, prin conținutul lor, acestea (infinitivul, gerunziul, participiul, supinul) nu mai corespund definiției. De altfel, conținutul semantic propriu categoriei gramaticale mod - atitudinea subiectului vorbitor față de acțiune - este invocat în definirea fiecăruia din modurile predicative. („Indicativul exprimă o acțiune prezentată de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subiectului vorbitor față de acțiune - este invocat în definirea fiecăruia din modurile predicative. („Indicativul exprimă o acțiune prezentată de vorbitor ca reală” (I, p. 217), „Conjunctivul exprimă o acțiune realizabilă, posibilă.” -I, p. 218), dar este părăsit când se definesc “modurile” nepredicative („Infinitivul este modul care denumește acțiunea exprimată de verb.” I, p. 224, „Participiul este modul care, sub formă de adjectiv, denumește acțiunea suferită de un obiect.” (I, p. 228). Categorie gramaticală prin care subiectul vorbitor modalizează acțiunea verbului înscris într-
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ne-mplinim.” (L. Blaga) Caracterul consubstanțial al celor două dimensiuni definitorii ale planului semantic al verbului: procesualitatea/dinamismul - trăsătură semantică lexicală - și temporalitatea, trăsătură semantică gramaticală, impun ca imanentă verbului funcția de predicat. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Realizarea funcției de predicat este dependentă de conținutul lexical concret al verbului. Capacitatea acestuia de a realiza întreg conținutul predicației (care implică două componente semantice: una de esență lexicală, alta de esență gramaticală) în procesul de actualizare a planului semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I. Creangă) • predicat multiplu, realizat prin mai multe verbe în raport de coordonare copulativă, actualizare a sferei semantice a termenului subiect din mai multe perspective: Cine știe adevărul și îl calcă în picioare se așează definitiv de partea ticăloșiei. Verbele nepredicative nu își pot asuma, singure, predicația, întrucât planul lor semantic, 1. sau nu-și află determinarea necesară în raportul cu realitatea extralingvistică în procesul de actualizare a semanticii enunțului lingvistic, 2. sau reprezintă proiectarea enunțării (subiective) asupra enunțului (obiectiv). 1
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Scrisul lui se descifrează greu de necunoscători. MODULTC "MODUL" Gramatica Academiei (și gramaticile curente) disting câte două categorii de moduri din două perspective corelative: „Modurile sunt personale și nepersonale, iar, după funcțiunea pe care o au în propoziție, predicative și nepredicative.” (I, p. 215), „Modurile nepersonale și nepredicative șinfinitivul, gerunziul, participiul, supinulț nu exprimă persoana și nu formează predicatul; aceste moduri nu au forme flexionare care să indice persoana și numărul și au funcțiune de părți secundare de propoziție.” (I, 216
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
MODULTC "MODUL" Gramatica Academiei (și gramaticile curente) disting câte două categorii de moduri din două perspective corelative: „Modurile sunt personale și nepersonale, iar, după funcțiunea pe care o au în propoziție, predicative și nepredicative.” (I, p. 215), „Modurile nepersonale și nepredicative șinfinitivul, gerunziul, participiul, supinulț nu exprimă persoana și nu formează predicatul; aceste moduri nu au forme flexionare care să indice persoana și numărul și au funcțiune de părți secundare de propoziție.” (I, 216) În noua ediție a Gramaticii Academiei se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Verbele copulative lexico-gramaticale participă la desfășurarea predicației ca instrument al actualizării conținutului lexical al numelui predicativ, dar și al propriului plan semantic. Verbelor copulative lexico-gramaticale prin conținutul lor lexical fundamental, originar: adeveni, a părea, li se alătură alte verbe, variante nepredicative ale unor verbe predicative, odată cu dezvoltarea unor sensuri lexicale derivate, insuficiente pentru realizarea componentei semantice de tip lexical a predicației: a ajunge, a se face, a ieși (sinonim cu adeveni), a rămâne, a însemna etc.: „Oamenii din toate cele fac
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
capăt (IVLRA) acolo numai [acolo] te vedeam (IVLRA) Numai [așa] înțelegem că gândirea asupra naturii intelectuale a omului are loc în istoria aristotelismului. ("Idei în dialog") * un grup verbal, având drept centru un verb predicativ sau un verb la formă nepredicativă: Abia acolo, în flacăra care [nu purifică] numai ci și distruge, se naște poezia (Ana Blandiana, Calitatea de martor) Dumnezeul relevat de episodul rugului aprins nu este Unul lui Parmenide, adică acel tip de existență care își putea conserva idealitatea
[Corola-publishinghouse/Science/85006_a_85792]
-
Clopot de bord în strada Lunii, București, 1978. Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, „O zi pentru podoabe”, LCF, 1971, 37; Nicolae Balotă, „O zi pentru podoabe”, RL, 1971, 37; Dana Dumitriu, „O zi pentru podoabe”, ARG, 1971, 12; A. I. Brumaru, Estetică nepredicativă, TR, 1973, 15; Valentin Silvestru, Teatrul în cărți, RL, 1973, 16; Crăciun Bejan, „A trăi arta”, F, 1973, 4; Gheorghe Lungu, O carte a unității dintre critică și estetică: „A trăi arta”, AST, 1973, 4; Ioan Neacșu, „A trăi arta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288348_a_289677]
-
dumnealor, mata. VERBUL 1) DEFINIȚIE Partea de vorbire flexibilă care exprimă acțiunea (a învăța) sau starea (a tăcea) se numește verb. 2) VERBELE POT FI: a) PREDICATIVE când pot exprima singure predicatul, formând predicat verbal fă desena, a veni); b) NEPREDICATIVE: copulative (fac legătura între subiect și numele predicativ): Anda este o fetiță cuminte. Ion a ajuns inginer. Ea pare tristă (a fi. a deveni, a se face, a aiunge) c) AJUTĂTOARE (auxiliare) aiuta la formarea unor timpuri: Ei au plecat
COMUNICAREA CORECTĂ ŞI EFICIENTĂ ÎN CICLUL PRIMAR by ARINA CRISTINA OPREA [Corola-publishinghouse/Science/319_a_622]
-
singure predicatul propoziției/ predicativitate: verbe predicative (verbe care au înțeles de sine stătător și care, folosite la un mod personal, predicativ, pot forma singure predicatul unei propoziții: a iubi, a cere, a spera, a exista, a trăi etc.) vs. verbe nepredicative (verbe care nu pot forma singure predicatul unei propoziții) auxiliare (care au rol de marcă a categoriilor gramaticale de diateză, mod și timp: a fi, a avea, a vrea/ a voi [el] este [ajutat], diateza pasivă; ar [vrea], modul condițional-optativ
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
fi este: verb predicativ El este acasă. ["se află"]; verb auxiliar El este ajutat de părinți. (marcă pentru diateza pasivă); verb copulativ El este foarte atent. (componentă a predicatului nominal este foarte atent). 2. Un verb își păstrează caracterul predicativ/ nepredicativ, indiferent de modul la care este folosit; de exemplu: în E ușor a-i ajuta pe cei dragi., verbul a ajuta este verb predicativ, însă la un mod nepersonal, nepredicativ (modul infinitiv), îndeplinind aici funcția sintactică de subiect; trecut la
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
este foarte atent). 2. Un verb își păstrează caracterul predicativ/ nepredicativ, indiferent de modul la care este folosit; de exemplu: în E ușor a-i ajuta pe cei dragi., verbul a ajuta este verb predicativ, însă la un mod nepersonal, nepredicativ (modul infinitiv), îndeplinind aici funcția sintactică de subiect; trecut la un mod personal, predicativ L-a ajuta [îl va ajuta]și pe el...; Ar ajuta pe oricine ar avea nevoie. , acest verb îndeplinește funcția de predicat verbal. * raportarea la persoană
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]