47 matches
-
Articolele Autorului Ne cheamă cerul printre astre Cu o ispită de ofertă; În față sunt lojele noastre, Chiar la timonă, pe covertă. Dar bani n-avem de-asigurare Și drumu-i lung, cu sensul unic. Vom târâi prin sanctuare Tăcerea colbului neptunic. Vom pierde gustul de țărână În trupul prins de acalmie; Planet-albastră și bătrână Îl va-nghiți cu lăcomie. Ne-or părăsi grijile sumbre Și-a vieții zilnică sudoare; Ne-om ține-n brațe - două umbre - Prin cozi de stele... căzătoare
NE CHEAMĂ CERUL PRINTRE ASTRE de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 by http://confluente.ro/Ma_cheama_cerul_printre_astre.html [Corola-blog/BlogPost/364689_a_366018]
-
pe care Eminescu le f?ure?te În misteriosul mediu marin Încânt? prin viziunea original? ce „Ing?duie fanteziei plasticizante a artistului un joc arhitectonic de nobile Îndemn?ri Inso?ind o viziune de ??re?ie În profunzimile spa?iului neptunic" (Zoe D.Bu?ulenga) Nu este de mirare atunci c? În acest univers fantastic I?i au s?la? zeii În???i lumea mitului aureolând astfel peisajul descris, conferindu-? i sacralitatea unui templu magic. Dac? mediul subacvatic este dominat de
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
poezia ?i arhitectură devin astfel, În poezia eminescian?, sinonime cu infinitul. Natură prin inepuizabila ei for?? creatoare, poezia -prin identificarea cu universul interior al fiin?ei umane, iar arhitectură (fie c? modeleaz? un peisaj terestru, cosmic, subp?mântean, selenar ori neptunic sau o cetate) prin „transcenderea poetic???i plastic? a materiei În form?" , ce aminte?te de principiul kantian conform c?ruia artă trebuie s? fie spontan? că natura, iar natură este frumoas? când pare finalizat? că operele de art?. ?i
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
aprinde el/ În orișicare seara/ spre umbra negrului castel/”... Luceafărul se revarsă din oglindă, din partea luminoasă, fata Îl cheamă să-i lumineze viața, ea care se află În imperiul Întunericului. Porțile prin care intră eroul În viața eroinei sunt marea, neptunicul, care este un loc al transformării termice , eroul este schimbat, are În mînă un toiag, e aidoma unui voievod. A treia poartă este visul, o altă Întrupare din elemente uranice, chaotice, dintr-o vale a chaosului vine eroul. In termeni
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
Eliade arată că "buricul" poate fi identificat cu tronul înconjurat de un șarpe. Wensink interpretează Tronul ca un simbol al centrului lumii și șarpele ca oceanul haotic ce înconjoară pământul. Deci insula, așa cum arată și Angheluș sau Călinescu, reprezintă elementul neptunic eminescian de materie primară din care ies și se revarsă toate. Omologia peșterii cu insula recunoaște sufletul integrat în atma pe drumul omului spre libertate, spre înțelepciune. Structura magică a armoniei ce stăpânește pretutindeni insula nu face s-o considerăm
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Eliade trebuie să pornim de la conceptele majore ale operei sale. El porneste in analiza de la cartea lui Uno Holmberg, Der Baum des Lebens; dupa acesta, popoarele arhaice stabileau un axis mundi, o „coloana cosmică", responsabilă de legatura între uranic și neptunic. Zeul celest locuiește pe un munte care se definește și el ca „axa primordială", de unde stăpânește fenomenologia naturală sau supranaturală. La fel, popoarele considerate "primitive" au un "ax central", care le ghidează în manifestările Ontologice. Și timpul poate fi un
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
cu viziunea mitică despre nașterea lumii și originea elementelor primare. Din substratul folcloric se rețin: formula de basm cu care se deschide opera, portretul fetei de împărat, metamorfozele Luceafărului (a. se întrupează din cer și mare pentru a căpăta înfățișarea neptunică; b. se întrupează din noapte și soare spre a deveni demon), chemările magice ale fetei de împărat, motivul Zburătorului. Izvoare filosofice sunt în primul rând Kant, Hegel, Schopenhauer. Din lucrarea Lumea ca voință și reprezentare de Schopenhauer, Eminescu a preluat
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cu George Astaloș], CRC, 1995, 20-23, 1997, 7; Mircea Iorgulescu, George Astaloș, în Dicț. scriit. rom., I, 131-133; Grete Tartler, Astaloș (dar nu Măgureanu), RL, 1996, 31; Ioan Holban, Omul hamletian și cel donquijotist, CL, 1996, 11; Gheorghe Grigurcu, Lirism neptunic, RL, 1997, 2; Ioan Țepelea, Cartografierea valorilor și impunerea locului propriu, TR, 1997, 12; Mircea A. Diaconu, George Astaloș sau Ecuația tăcerii, CL, 1997, 4; Ionel Savitescu, [George Astaloș], CRC, 1999, 4, 9, 2000, 2; Ionel Savitescu, Utopii, ATN, 1999
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285477_a_286806]
-
nu discreditează poezia eminesciană antumă, ci o disociază de cealaltă, rămasă în manuscrise, aplicând în ambele cazuri același criteriu de evaluare, care este strict estetic și vizează lirismul în esențialitatea sa. Există, prin urmare, doi poeți distincți, unul „plutonic”, altul „neptunic”, primului corespunzându-i lirica postumă, celuilalt cea antumă. Simplificând puțin, plutonicul este romanticul vizionar pur, comparabil cu Schelling, Novalis, Brentano, Jean Paul, Hölderlin, pe când neptunicul acoperă vârsta unei conștiințe estetice clasicizante. Diferența se măsoară prin ponderea lirismului, maximă în primul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
și vizează lirismul în esențialitatea sa. Există, prin urmare, doi poeți distincți, unul „plutonic”, altul „neptunic”, primului corespunzându-i lirica postumă, celuilalt cea antumă. Simplificând puțin, plutonicul este romanticul vizionar pur, comparabil cu Schelling, Novalis, Brentano, Jean Paul, Hölderlin, pe când neptunicul acoperă vârsta unei conștiințe estetice clasicizante. Diferența se măsoară prin ponderea lirismului, maximă în primul, diminuată mult în al doilea în avantajul conceptualizării și al fineții artistice. Se înțelege că vizionarismul, caracteristic zonei plutonice, izbucnește fragmentar și în spațiul neptunicului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
neptunicul acoperă vârsta unei conștiințe estetice clasicizante. Diferența se măsoară prin ponderea lirismului, maximă în primul, diminuată mult în al doilea în avantajul conceptualizării și al fineții artistice. Se înțelege că vizionarismul, caracteristic zonei plutonice, izbucnește fragmentar și în spațiul neptunicului. De fapt, între cele două lumi (cu criteriile lor poetice diferite) ar exista o relație subtilă, aceea dintre dublurile unei personalități scindate. Mai mult - afirmă criticul -, poetul și-a abandonat vizionarismul abisal dintr-o „teamă ciudată”, lăsând în legalitate numai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
în „stratul ultim al viziunilor”, în metaforicul esențial unde se contopesc miticul, magicul, muzica și poeticul, aici fiind spațiul misterului văzut ca „liman al morții” și clipă a nupțiilor genuine dintre spirit și trup, înger și materie. Poezia antumă, corespondentă neptunicului, cunoaște în schimb, prin conceptualizare, diminuarea, transformarea sau chiar dispariția unor categorii ale lirismului specifice zonei plutonice: mitosul, magia, melancolia, somnia ș.a. Substanța spirituală se subțiază, cedând inițiativa „trăirii subiective”, patosului, sentimentului. Viziunile demonice devin „peisaje”, mitosul se dizolvă în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
etc. devin inofensive prin poetizare; caducitatea, vicisitudinea vremelniciei sunt tot atâtea prilejuri de nostalgică mirare, dar și trepte către Țara Himerei, căci mirajul însuși devine mai prietenos în măsura în care suferă, omenește, de temporalitate: „Se face târziu în iluzii.” Apoi marile spații neptunice și uranice sunt aduse la dialog cu măruntul, insignifiantul, umilul, într-un spirit conciliator, oarecum arghezian. Erosul însuși este asumat arhetipal, ca principiu unificator, capabil să șteargă hotarul dintre moarte și zămislire, dintre zori și amurg, dintre mișcare și încremenire
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
care nu își găsește identitatea, ci încercări de salvare din indigența și ignominia contingenței. Identitatea lui e aceea a unui veșnic, neobosit și neliniștit căutător (Vladimir Streinu îl numea „poet al libertății”). De unde, marea frecvență și pondere a sideralului și neptunicului. Poet al ascensionalului, ca și al orizontului acvatic, el aici își caută identitatea: „Mi-e auzul larg spre culmi aeriene:/ e-un du-te-vino printre stele albe/ ca niște șoimi pe care nu-i doboară/ nici iedera ce le-a crescut
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]
-
atrage irepresibil nu atât ceea ce este actual într-o operă anume, cât ceea ce a rămas potențial și poate fi recuperat, în mod miraculos, prin rescrierea sa cu mijloacele, intuiția și harul creator al exegetului. Iată de ce el sondează nu nivelul „neptunic“, ci pe cel „plutonic“ al liricii eminesciene. Cum s-a remarcat însă, I. Negoițescu este într-adevăr călinescian prin arta și plăcerea de a cita, prin comparatismul lui insolit, printr-un anume histrionism și, îndeosebi, prin „voința de a modifica
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de altminteri admirabilă, Negoițescu ia ca punct de pornire ideea că antumele ar însemna abaterea poetului de la marea sa intuiție inițială, anume aprehendarea vizionară a unui univers subiacent, larvar, a unei infralumi pe care o numește plutonică, în opoziție cu neptunicul, care reprezintă claritatea discursului „conceptual”. Această dihotomie s-ar putea pune în analogie cu a lui Nietzsche, apolinic/dionisiac, sau cu cea obișnuită, clasicism/ romantism. I. Negoițescu îl vede pe Eminescu sub semnul romantismului, ceea ce e un loc comun, dar
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
la Jakob Boehme și la acel fundament originar, irațional, Urgrund sau Ungrund, în care misticul german vedea substratul Creațiunii. Opțiunea lui Negoițescu pentru romantismul de esență plutonică este exclusivă, subsumându-i total postumele eminesciene. După el, antumele aparțin în totalitate neptunicului, oscilând între un romantism minor și un clasicism al clarității exterioare. Exegetul sugerează că abaterea poetului de la viziunea plutonică s-ar datora și faptului că abisurile acesteia l-ar fi înspăimântat cumva, făcându-l să lase postumele în stare „pre-poetică
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
romantism minor și un clasicism al clarității exterioare. Exegetul sugerează că abaterea poetului de la viziunea plutonică s-ar datora și faptului că abisurile acesteia l-ar fi înspăimântat cumva, făcându-l să lase postumele în stare „pre-poetică”. În orientarea spre neptunic, adică în retragerea pe poziții mai liniștitoare, poetul ar fi cedat și îndemnurilor lui Maiorescu, cărora exegetul le atribuie și lunecarea spre o discursivitate filozofică preponderent schopenhaueriană. I. Negoițescu minimalizează influența lui Schopenhauer, socotind că Eminescu ar fi avut afinități
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
toată opera lui cu probabilitate consultată de poet, și am constatat că Eminescu este mai schopenhauerian decât se bănuiește ”. Din fervoare și exces de consecvență, Negoițescu nu rezistă tentației simplificatoare de a suprapune total postumele cu plutonicul și antumele cu neptunicul. Este o operațiune oarecum mecanică, ale cărei rezultate nu se confirmă la analiză. Nu e greu de văzut cât de mult neptunic se găsește, totuși, în postume și, reciproc, plutonic în antume. Nu o dată neptunicul și plutonicul alternează în unul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
exces de consecvență, Negoițescu nu rezistă tentației simplificatoare de a suprapune total postumele cu plutonicul și antumele cu neptunicul. Este o operațiune oarecum mecanică, ale cărei rezultate nu se confirmă la analiză. Nu e greu de văzut cât de mult neptunic se găsește, totuși, în postume și, reciproc, plutonic în antume. Nu o dată neptunicul și plutonicul alternează în unul și același poem, fie atât în postume cât și în antume, de pildă Luceafărul, precumpănitor neptunic dar nu exclusiv (de altfel, nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cu plutonicul și antumele cu neptunicul. Este o operațiune oarecum mecanică, ale cărei rezultate nu se confirmă la analiză. Nu e greu de văzut cât de mult neptunic se găsește, totuși, în postume și, reciproc, plutonic în antume. Nu o dată neptunicul și plutonicul alternează în unul și același poem, fie atât în postume cât și în antume, de pildă Luceafărul, precumpănitor neptunic dar nu exclusiv (de altfel, nu numai din consecvență ci și, credem, dintr-un spirit de contradicție nu lipsit
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
greu de văzut cât de mult neptunic se găsește, totuși, în postume și, reciproc, plutonic în antume. Nu o dată neptunicul și plutonicul alternează în unul și același poem, fie atât în postume cât și în antume, de pildă Luceafărul, precumpănitor neptunic dar nu exclusiv (de altfel, nu numai din consecvență ci și, credem, dintr-un spirit de contradicție nu lipsit de virtuți stimulatoare, I. Negoițescu acordă poemului o destul de redusă stimă). Există în postume mai multă discursivitate decât în antume și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
redusă stimă). Există în postume mai multă discursivitate decât în antume și mult mai mult romantism elocvent, de tip hugolian, de exemplu în Memento mori, în Mureșanu, în altele, precum și, virtual, în proiectele dramaturgice. În postume, Sarmis, e mai curând neptunic, în schimb Gemenii, urmarea sa purtând aceeași dată 1881, are o încărcătură plutonică foarte apropiată, ca temă și cadru, de Strigoii (1876). O postumă din 1876, Femeia... măr de ceartă, e o imprecație discursivă de un misoginism schopenhauerian ca și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
al lui G. Călinescu ; de unde până la el postumele erau practic ignorate, am ajunge acum să ignorăm antumele. Călinescu ni l-a relevat pe Eminescu întreg ; ar fi absurd (și, din fericire, practic imposibil) să părăsim acum ce avusesem înainte. Dihotomia neptunic/plutonic propusă de I. Negoițescu e, de fapt, o polaritate, nu o antinomie, și cu atât mai puțin o alternativă. Antinomia e un cuplu de teze logic contradictorii și totodată egal de întemeiate logic. (Vezi tabla antinomiilor kantiene sau, în
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
rezultă în mod legitim excluderea în bloc a tot ce ține de structura cealaltă. Alternativa nu e posibilă, în ultimă instanță, decât în ordine practică, recte morală : Bine/Rău. Așadar, logic și teoretic, nu e admisibilă alternativa între plutonic și neptunic, după cum, estetic, nu e acceptabilă alternativa între antumele și postumele eminesciene. Cât despre plasarea totalității antumelor sub semnul neptunicului și a totalității postumelor sub al plutonicului, nu socotim necesar să mai explicăm de ce o socotim falacioasă și incompatibilă cu elementara
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]