235 matches
-
a "fluierat în timpul Evangheliei" (fără legatură cu textul), ș.a. Această încercare de a întoarce sensul piesei prin simbol nu reușește de altfel nici să salveze textul de la cenzură. Frăgezind mecanic Veronica Teodorescu reușește, trecînd de la volumul Peisaje, din 1999, la Nesfîrșiri, apărut în 2003, să aprofundeze instrumentele poeziei sale, dar, în ciuda unor reușite parțiale, poemele nu se încheagă, limbajul trădează lecturi precare sau nesistematice, un travaliu de corectură și rescriere insuficient. Tipul de poezie pe care poeta se ambiționează să-l
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14134_a_15459]
-
Constantin Țoiu China. 24 iunie-4 iulie 1989. De neuitat imaginea Himalayei,... piscurile dese, sterpe, ascuțite, senzația de pericol, de puritate, de sfințenie primejdioasă provocată de nesfârșirea zăpezii... Gândul că în imensitatea aceasta pustie, survolată, zac oasele tânărului prozator Răzvan Petcu lansat de mine la R. l. și a cărui neliniște l-a împins să facă funesta expediție în acest colț sălbatic al planetei. Himalaya, rândurile scrise
Rugăciune pe o carapace de broască țestoasă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13770_a_15095]
-
apele, umflându-se-n maluri, Malurile sunt osânda noastră; Nu e adevărat, le-am răspuns, Osânda voastră e împărăția apelor; Acuma știu, A strigat lumina, spintecând întunericul, Întunericul e osânda mea; Nu e adevărat, i-am răspuns, Osânda ta e nesfârșirea luminii; Acuma știu, A strigat sunetul, fulgerând tăcerea, Tăcerea e osânda mea; Nu e adevărat, i-am răspuns, Osânda ta e zgomotul infinit; Acuma știm, Au strigat cuvintele, biruind nerostirea, Nerostirea e osânda noastră; Nu e adevărat, le-am răspuns
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/4543_a_5868]
-
haotic, căutând, poate, și el, un soi de linii, de margini și de limanuri. Da, nepermis de atent la mine, cel foarte singur, în catedrală pustie, cu masa altarului goală, în față cu o condica de Prezență. Căutând, în toată nesfârșirea asta un fel de margine. O biată, simplă, vinovată margine, în muzică fără margini, în ceață năucitoare, în muzică asta cumplită, sub Dumnezeu. iată și ora Iată și ora când nici o durere nu mă mai doare. O oră în care
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/6544_a_7869]
-
și cum se pierd în van miresmele? Răsfrângere gândul despicat de tăișul uitărilor își pune pecetea pe fruntea pustie a cuvântului ultim care cărare mai dibui-va dincoace de tăceri dincolo de strigăt înțelesul luminii? pecetea răsfrântă își întinde rugina pe nesfârșirile frunții înscrisul timp din pedeapsa zadarnic răzvrătită a cărei năruiri se ridică semnul care va să fie? de-a stânga și de-a dreapta curg fluvii de iertare de-a dusul și întorsul timpul își înscrie eliberarea de opreliști
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/9395_a_10720]
-
lume din sine prin orbita ochiului stîng (fîl ! fîl !) Dar nu reuși să strecoare afară decît o mînă - Ce bine e, totuși, să poți justifica neputința Prin îngustimea cerului care nu te lasă să ieși din lumea asta Să atingi nesfîrșirea! Prin ochiul drept, își spuse, Nu pot ieși Pe acolo moartea va ieși într-o zi Ca lacrima. Și într-adevăr Afară se strecură doar o lacrimă Care se zdrobi de pleoapele strînse Ca un pumn. Ah, ce piele groasă
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/9789_a_11114]
-
jupoaie Ca o cămașă lipită de ger, În e trist, tot mai trist, Alduitului meu trup. Simte cum greul pământului Îmi pregătește plutirea. * * * O ciupercă - meninge Otrăvindu-ne visele. Devălmășia îmbuibării Această planetă carnivoră Devorându-și mutanzii. Ducă-se-n nesfârșirea fără-de-lumi Această ghiulea... Pregătiți-mi un altfel de trup, Altundeva - pe altă planetă, Unde să-mi încep veșnicia. * * * Un urlet de sunete și culori cutreieră orașul dimineața. Alungați tot mai des Din pădurea interzisă, Cu ochii scoși Poeții cântă în
Poezii by Ștefan Radof () [Corola-journal/Imaginative/14543_a_15868]
-
l’eternel commencement a lui Charles Peguy. Sufletul crește mereu în Cel nehotărnicit și acest proces se petrece cu sufletul cunoscător, pentru că Cel în Care înaintează nu e hotărnicit. Această înălțare de la o țintă la alta ține veșnic, ea implicând nesfârșirea oceanului dumnezeiesc, la a cărui margine nu ajungem niciodată, pentru că nu are margine<footnote Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, notele explicative nr. 127, p. 195, și nota 164, p. 223, în PSB vol.29. footnote>. „Din moment ce Primul Bine este infinit în
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
calități reale de palpare a multiformului mister universal, fie și în dicțiune nichitiană: "Aer atomic respirăm./ Am degetele degerate/ de electricitatea ideilor!.../ În sânge, în oase, în suflet/ frigul cuvintelor./ Azi-noapte,/ cu gândul la tine,/ am inventat liniștea!.../ În această nesfârșire,/ în mine-i întuneric;/ noaptea se definește ca timp/ liniștea e o Prințesă de aer...?". Climatul de iscodire și smerenie elegiacă se regăsește și în ciclul "Povara celor zece porunci", unde biografismul și lirismul se sprijină reciproc în secvențe de
Un bilanț by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16982_a_18307]
-
treptele de mai jos. Căci și cu o persoană omenească ești mereu unit în iubire, deși cu cât ești mai unit cu ea, cu atât dorești mereu să te unești și mai mult. Urcușul e făcut necesar nu numai de nesfârșirea lui Dumnezeu, ci și de firea noastră făcută pentru infinitate, neîmpăcată cu viața în îngustime, în Norme de redactare repetiție, în monotonie, în nelibertate. De aceea, nu ne putem opri la nimic din cele multe, care se îngustează unele pe
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
Afectiune > SCRISOARE PENTRU DRAGOSTEA MEA Autor: Doina Bezea Publicat în: Ediția nr. 2074 din 04 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului Nu! Nu știam cine ești! buzele tale au început să cânte inimii mele, ochii tăi au băut prima dată din nesfârșirea mea, degetele tale desenau conturul dragostei atingându-mi somnul, gândurile, inima. tălpile tale îmi rezemau glasul pașilor mei fugind de întuneric... nicio pasăre nu-mi vorbise despre tine! nicio îmbucătură de cer nu gustase vreodată din tăcerea ta! tremurai, îmblânzit
SCRISOARE PENTRU DRAGOSTEA MEA de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2074 din 04 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381631_a_382960]
-
P. Korys ~... XXX. ACEA ZI, CÂND..., de Cristina P. Korys, publicat în Ediția nr. 2149 din 18 noiembrie 2016. Într-un final cert, însă neprevăzut, va veni acea zi... Când pașii se vor opri, obosiți de prea mult preumblat prin nesfârșirea lumii, prin praful așternut în goana permanentă înspre zările întinse la infinit, mereu chemând către ele ecouri ale sufletelor, să le urmeze în tăceri și extaz neînțelese... Când ființa se va așeza pe marginile sinelui, la înălțimea sublimă a celui
CRISTINA P. KORYS [Corola-blog/BlogPost/383536_a_384865]
-
cuminte, blândă și răbdătoare, ca nicicând în efemerul străbătut până acolo, să se stingă încet durerea ... Citește mai mult Într-un final cert, însă neprevăzut, va veni acea zi... Când pașii se vor opri, obosiți de prea mult preumblat prin nesfârșirea lumii, prin praful așternut în goana permanentă înspre zările întinse la infinit, mereu chemând către ele ecouri ale sufletelor, să le urmeze în tăceri și extaz neînțelese... Când ființa se va așeza pe marginile sinelui, la înălțimea sublimă a celui
CRISTINA P. KORYS [Corola-blog/BlogPost/383536_a_384865]
-
dulce, ochii îți erau luceferi, corpul ți se destrăma, o frumoasă fără fire ce-mi zdrobise inima. cerul s-a-nclinat de-o parte și te-a aruncat departe, noaptea te-a făcut nălucă, izbește-mă, fericire, uite așa în nesfârșire ca să pun mâna pe ea că este iubita mea. visul mi s-a destrămat, cerul s-a înseninat iară somnul meu târziu sta la margine de timp, rumegând cuvintele, vorbele curgeau, curgeau și mereu mă amurgeau... Referință Bibliografică: visul unei
VISUL UNEI NOPŢI DE PRIMĂVARĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1528 din 08 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377255_a_378584]
-
încleștarea fălcilor mele. Fă să dispară acel punct negru, ce se aprinde în mine și se întinde în toate membrele, născând în arderea nesfârșitului negru al urii o flacără ucigătoare. Scapă-mă de lumile născute din ură, eliberează-mă din nesfârșirea neagră sub care mor cerurile mele. Deschide o rază în această noapte și fă să răsară stelele pierdute în ceața densă a sufletului meu. Arată-mi calea spre mine, deschide-mi poteca în desișul meu. Scoboară-te cu soarele în
Inima iluziei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8252_a_9577]
-
între folclor și jazz, între muzica clasică europeană și jazz, aducându-i într-o neașteptată și profundă comuniune pe Wagner, Liszt, Rahmaninov, Skriabin și Bill Evans. Aceste confesiuni de mare vibrație interioară exclud orice element facil, de complimentare a urechii. Nesfârșirea melodiei multiplicată într-un evantai de voci, armoniile deschise spre indefinirile impresioniste, combustia aproape expresionistă, convertirea claviaturii în orchestră cu infinite nuanțe, virtuozitatea tehnică uimitor de naturală, de care aproape că nu-ți mai dai seama - totul este turnat într-
CREAȚIE ȘI DESTIN - IANCY KOROSSY by Alex Vasiliu () [Corola-journal/Journalistic/84368_a_85693]
-
plină cu oglinzi, sumedenie de oglinzi în care se vede reflectat fără încetare, în fel și chip, și pentru fiecare imagine trebuie să găsească o replică, să întrebe, să răspundă, să gesticuleze, să pareze lovituri. Astfel jocul se perpetuează la nesfârșire, în modul cel mai absurd cu putință, în timp ce el, "producătorul", "regizorul" se simte înghițit de propriile imagini, de nemiloasele creații, în totală confuzie. La ce bun atâta risipă de energie și strălucire, când nimeni nu se alege cu nimic? Primejdia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în gândul și în sufletul tău. Altfel zis, sper să-ți amintești de mine. Măcar din când în când...” Domnul R. nu are curajul să dezvolte idei poetice de genul horațianului „non omnis moriar” (nu voi muri cu totul). În fața nesfîrșirii timpului, dragostea lor este ca un abur după o ploaie de vară. Ceea ce ar putea să dăinuie cu o secundă mai mult este fapta: ceea ce va fi fost săvârșit numai și numai din dragoste. La acest punct, confruntarea cu sine
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
saltul în gol. Își amintește cum „zbura” alergând în salturi de pe un picior pe altul, ori ce beție îl copleșea de câte ori, culcat în iarbă, contempla albastrul cerului. Simțea cum este gata „să cadă în sus”, de pe coaja pământului în abisul nesfârșirii cosmice. Era o anume voluptate a spaimei, un potențial frust de transgresare în necunoscut, ceva incomparabil cu plăcerea „liniștită” a surprizei, proprie adultului cu „capital” emoțional modelat prin educație și cultură. „-Mai sus, bunicule!” Strigătul și gâlgâiturile de râs ale
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
poezia Noi a lui Octavian Goga, prin care ne inițiază în misterul absolutului cântului românesc: "Privighetori din alte țări/ Vin doina să ne-asculte". Sau finalul din poezia lui Lucian Blaga, Cântăreții bolnavi: Răni ducem izvoare/ deschise sub haină./ Sporim nesfârșirea/ c-un cântec, c-o taină". Iată interdicția lui Hafiz adresată celor cred că-i pot descifra misterul inefabilului din gazelurile sale: Nu-ți pune istețimea ca să-nțelegi ce-am spus, Căci pana-mi are-o taină și scrie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un singur dor, Strigoii, dar mai ales în Luceafărul, unde profilul spiritual al personajelor, orizontul lor de gândire este exprimat prin perspective spațiale adecvate. Palatul cu bolțile înalte și sumbre formează cadrul simțământului vag încă, dar totuși înalt al Cătălinei; nesfârșirea parcursă fulgerător de luceafăr în drumul său spre Demiurg plasticizează supramăsura patimii și natura superioară a lui Hyperion; dimpotrivă, ungherul întunecat din palat, unde pajul oprește prima oară prințesa, este pe măsura sentimentului celor doi fericiți pământeni, în contrast cu tot înaltul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
micului tipar în general valoare primordială în univers. Ca și la Eminescu, la poetul din Lancrăm totul se petrece pe plan cosmic. Un element, un fapt cu rezonanță de nemărginire transmută lucrurile printr-o magie rară în peisajul albastru al nesfârșiri: "Inima tresare și răspunde-n Ursa Mare"; ".Oaspeți suntem/ în tinda luminii/ cu cerul vecini"; S-a întors, ah! în lume-o stea/ mi-s arse mâinile de ea"; În seara aceea ceva se schimbase nespus/ aici-n pământeana epocă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
întrece sacrificiul la care sunt supuse Antigona și Ifigenia. Pentru Omar Khayyam totul este nimicnicie. Oamenii sunt jucării de care timpul se amuză și apoi le sfarmă și le preschimbă în cenuși spulberate de-a lungul veșniciei: O clipă-n nesfârșirea neantului, și-o clipă Din dulcele vieții gustăm și-apoi, nimic. Sus neclintiți stau aștrii, iar caravana-n pripă Pornește spre tărâmul eternului Nimic. Khayyam, cel care poseda o erudiție universală, afirmă că taina universului rămâne de nepătruns. Învăț în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un moment de depășire senină a suferinței și mizeriei acestei existențe unde absurditate și "noroi este totul". Astfel, refugiul în natură îl face pe poet să uite nu numai lumea, dar și pe sine însuși, pierzându-și identitatea într-o nesfârșire devenită o pură încântare fără nume: "În necuprins se-neacă al meu gând. Și ce-ncântare să naufragiez în vasta mare..." Neliniștea shakespeariană se află simbolizată înainte de toate în tragedia Hamlet. Această neliniște a incertitudinii inițiată de suspiciunea că unchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
partea a doua evoluției liricii sale, a condamnat absurdul unei vieți a durerii și a tăcerii din partea cerului: "Răni ducem, izvoare,/ Ascunse sub haină". Se adaugă absurdul tăcerii demiurgului, astfel încât noi rămânând o taină într-o taină mai mare: "Sporim nesfârșirea c-un cântec, c-o taină", absurd evocat și de Arghezi, care ar fi voit să-l "pipăie" pe Dumnezeu și să "urle, convins în fine este!" Până și un mare optimist, iubitor al vieții și al Creației în general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]