146 matches
-
putea să fie viciată de oglinda (de astă dată lingvistică) a tânărului Eminescu, prea apropiată de ochi. Când însă autorul scrie "Geniul este omul normal, adică înzestrat în cel mai înalt grad cu simțul realului", suntem deja dincolo de o ceartă nominalistă. În căutarea adevăratei realități, a adevăratei normalități, precum omul "de geniu", Th. Codreanu se servește de polarități, uneori creându-le. Va mai fi cineva [analizat, n.ed.], de pildă, printr-o grilă Freud /vs/ Platon? În general, el aduce frecvent reversul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Protagoniștii triunghiului subversiv împărtășesc așadar un antiplatonism deconstruit printr-o gestă care cuprinde humor, ironie, zeflemea, jocuri de cuvinte și alte năzbâtii verbale bazate pe omofonii. Antistene, cel dintâi, părintele fondator al școlii cinice - zis „Adevăratul Câine” -, afirma ca un nominalist sadea că vedea mulți cai, cu siguranță, dar nu și cabalinitatea platoniciană. Ideea de cal nu există, pentru că există doar realitatea pe care o denumește ea. Mai târziu, și pe baza aceluiași principiu, unii vor afirma că nici conceptul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
În acest context, există două abordări cu privire la stabilirea granițelor unei rețele sociale. Prima abordare, realistă, pornește de la asumpția că o anumită rețea socială există în realitate, iar sarcina cercetătorului este aceea de a încerca să o descopere. A doua abordare, nominalistă, pornește de la asumpția că o anumită rețea socială nu există în realitate, ci este un concept construit, un rezultat al întrebărilor teoretice de la care pornește un cercetător (Laumann et al., 1983; Laumann, 2006). Unele rețele sociale pot fi construite fără
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian‑Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
eu vreau să menționez un lucru care, dacă Îmi amintesc bine, este precizat de Corin, Însă În alți termeni, prea greu vizibili, și anume că modernismul târziu și postmodernismul timpuriu oferă fiecare o soluție la criză, dar soluția lor este nominalistă. Împăcarea lor cu criza dezontologizării, a descentrărilor de toate felurile stă sub semnul nominalismului și presupune Încă o nostalgie, nutrită cu oricâtă luciditate, după sens și după monocentrism. Or, senzația mea este că, propunând anarhetipul, Corin merge mai departe, căutând
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
a descentrărilor de toate felurile stă sub semnul nominalismului și presupune Încă o nostalgie, nutrită cu oricâtă luciditate, după sens și după monocentrism. Or, senzația mea este că, propunând anarhetipul, Corin merge mai departe, căutând o soluție dincolo de acest prag nominalist, În care rezolvarea crizei destructurării lumii și a omului care o locuiește nu mai păstrează nici un fel de nostalgii. Problema mea și limitele Înțelegerii mele apar În momentul În care, din câte precizează Corin, subhermeneutica pe care o propune nu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
aș opta pentru sacrificarea celei dintâi, Încercând să pledez astfel pentru statutul autoconstructiv al conținutului termenului). Nu știu cum vei face până la urmă, dar mă gândesc că ar fi binevenită precizarea asta, și anume că propunerea ta nu reprezintă o altă propunere nominalistă, ci depășește acest moment. Corin Braga: Impresia mea este că anarhetipul creează un cerc vicios, nu În sens peiorativ, ci În sensul unei perplexități constructive. Este Într-un fel celebrul paradox al mincinosului: nu poți să definești În termeni tari
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ori pulverizarea sensului spunând „Nimic nu mai este real”. Or, tu spui cu totul altceva decât nominalismul și altceva decât postmodernismul În sine. Pe această diferență, pe acel altceva cred că trebuie mers. Corin Braga: Da, termenul anarhetip nu e nominalist. Mihaela Ursa: Tocmai aici stă puterea lui. Este un concept de resuscitare. Corin Braga: Atunci ajungem la ceea ce spune Ștefan, și anume că, strategic vorbind, trebuie anunțat din start că anarhetipul se vrea dincolo. Iar noi cred că ne putem
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
declanșatori. Bibliotecilor el le preferă viața, cărților - existența, plimbările pe jos sau călare pe câmp, în natură, vizitele făcute pământurilor și oamenilor săi. Nu găsim în „librăria” sa operele complete ale lui William Occam. Faptul că se situează pe poziții nominaliste nu-l datorează lecturilor din Suma oricărei logici ci podgoriilor sale, vecinilor săi, călătoriilor făcute în alte provincii franceze sau în alte țări din Europa. 8. „Trupul aerat al vocii.” Expresia aparține lui Montaigne însuși și se referă chiar la
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
secundă. Creștin, desigur, dar epicurian înainte de toate: adică îndrăgostit de libertatea sa de a gândi, de a scrie, de a citi. De a trăi. 20. Un iepure fără blană și oase. Montaigne evoluează cât se poate de liber în câmpul nominalist, așa cum o făcuseră toți antiplatonicienii în frunte cu Diogene cinicul și Aristip cirenaicul. Existența unui real ireal dincolo de real i se pare un lucru extravagant. Nici cel al Ideilor, nici Paradis, iată formula sa religioasă, și nici transcendență, lectură verticală
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să construim ceva? Cum să faci să nu trăiești închis în solipsismul mental, în autism intelectual? Cum să procedezi pentru a-ți lua locul tău în lume? Răspuns: ca ființă a limbajului. Ca individ care crede în puterea verbului. Montaigne nominalist știe că, cuvântul nu reprezintă altceva decât un mijloc, o tehnică pentru a comunica. Semnificatul evoluează separat de semnificant, dar cele două instanțe țin de aceeași lectură imanentă a lumii. Om al cuvântului și al oralității, al verbului și al
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
este vorba de a apăra adevărul trădat, uitat contrariat: nimic nu-l descumpănește mai mult ca minciuna. Pentru un sceptic care nu crede în nimic, hotărârea de a apăra cu înverșunare adevărul contra minciunii face cât o profesiune de credință nominalistă: anti-idealist, opus existenței unor entități universale dincolo de cuvânt, necredincios în materie de idei generale privitoare la existența autonomă necrezând în realitățile singulare, reducând cuvintele la o convenție utilă și necesară pentru a sparge singurătatea ontologică, Montaigne devansează filosofia contemporană preocupată
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sa. Ei proslăvesc Unul și Eternitatea? Montaigne celebrează ceea ce e Divers, Multiplu, Spart în bucăți, Fragmentat, precum și Timpul prezent. Ei o fac cu ajutorul cărților? Montaigne argumentează cu viața sa. Ei gîndesc dar nu trăiesc? Montaigne gândește și trăiește. Idealiști contra nominaliști, confruntarea este mereu de actualitate. 24. Un hapax existențial. în această ordine de idei, convertirea hedonistă a lui Montaigne se revelează în lumina unui eveniment autobiografic. El părăsește lumea mondenă pentru a se întoarce la lumea din turnul său - cărțile
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o pregătire pentru moarte, desigur, dar și mai ales, ca pe cel mai plăcut mod cu putință de a profita de viață. întreaga autobiografie decurge din acest episod rândurile care urmează povestirii acestui accident sunt fundamentale pentru întreprinderea Eseurilor. Ca nominalist desăvârșit, Montaigne propune o lectură a vieții și apoi o povestire a ei - iar pentru aceasta, el caută să se descifreze pe sine însuși și cu aceeași ocazie, să se și edifice... 25. Dietetica trupului. Ce descoperă Montaigne în cursul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Protagoniștii triunghiului subversiv împărtășesc așadar un antiplatonism deconstruit printr-o gestă care cuprinde humor, ironie, zeflemea, jocuri de cuvinte și alte năzbâtii verbale bazate pe omofonii. Antistene, cel dintâi, părintele fondator al școlii cinice - zis „Adevăratul Câine” -, afirma ca un nominalist sadea că vedea mulți cai, cu siguranță, dar nu și cabalinitatea platoniciană. Ideea de cal nu există, pentru că există doar realitatea pe care o denumește ea. Mai târziu, și pe baza aceluiași principiu, unii vor afirma că nici conceptul de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
euroinst.ro 1 William de Ockham (n. c. 1285 în Ockham, comitatul Surrey, Anglia; m. 09.04.1347, în München) a fost un renumit filosof, teolog și scriitor ecleziastic, în epoca scolastică târzie. Amplele sale lucrări includ și filosofie politică. Nominalistă sau conceptualistă, gândirea lui Ockham aduce o îmnsemnată contribuție dezvoltării concepției despre stat: pentru că individul uman este o realitate, niciun stat nu poate exista în sine, iar Binele comun are prioritate față de deciziile arbitrare ale autorităților publice. Criteriul pentru legitimitatea
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
mișcătoare ale nepăsării sau urii, de a rămâne înfipt ca un țăruș de oțel în miezul certitudinilor. Dar după cutremur, cutreierat și hăituit de spaime, savantul și-a vândut cărțile: De imitatio Christi, Utopia lui Morus, pe Duns Scott și nominaliștii arabi, eseurile lui Montaigne, Divanul lui Cantemir, și multe altele. Într-o noapte însă, bântuit de muzica unei idei, întinde mâna într-un raft, după o carte. Atunci golul s-a prăbușit peste el ca un zid uriaș, izbit de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
universaliile. Aceasta devine problema fundamentală a unei părți importante a epocii medievale. Ea nu putea fi neglijată din cel puțin trei motive majore. Primul dintre motive este cel teologic: Dumnezeu, așa cum am văzut este "generalul" suprem, iar o concepție pur nominalistă ar determina inexistența acestuia, El fiind privit doar ca o creație a minții omenești. Al doilea motiv privește existența intermediarilor, astfel încât tot ceea ce este între cele două zone ale existenței ar putea fi privit ca o creație a minții omenești
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
Această separare este reprezentată readuce în prim plan faptul că această problemă a fost inițial una de logică, legată de cuvinte. Transformarea sa din problemă logică în problemă ontologică s-a realizat în contextul gândirii specifice Evului Mediu. Între concepțiile nominaliste radicale și cele natură realiste au existat o multitudine de încercări de aborda problema și de a oferi răspunsuri diferite. În lucrarea Metalogicus (1159) John of Salesbury 94 enumeră treisprezece concepții în problema universaliilor. Între acestea nominalismul lui Roscelin este
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
își are numai o existență în minte și această existență este un fel de plăsmuire, avându-și existența obiectivă după modelul existenței subiective a lucrului extramental"100. Această a două treaptă reprezintă o primă concepție prin care este susținută ideea nominalistă, dar care nu îl mulțumește pe filosof. De aceea realizează o nouă analiză și ajunge la o concluzie prin care este realizată identitatea dintre obiectul cunoașterii și cunoaștere: Ar mai putea fi și o altă opinie, potrivit căreia conceptul este
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
limbajului”, demersul prozatorului fiind, cu tot umorul, unul filosofic: „Sub ocrotirea (cuvânt des folosit de Velea) perfidă a autorului, abstracțiunile capătă fulgi și pene și cresc, cresc până la proporții de poveste” (Cornel Regman). Personajele (și autorul) se manifestă ca niște nominaliști hâtri, care subminează generalizările (prin infirmare ostentativă și ridiculizare) și se încred doar în experiența lor, mereu particulară. Aparent fantoșe fără profunzime, deliberat schematice, asemănătoare în această privință cu Dănilă Prepeleac ori cu Păcală (cel al lui Petre Dulfu, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
participant la simpozioane sau congrese, ca moderator la mese rotunde sau coeditor al unor antologii critice consacrate problemei. Sinteza lui C. asupra modernității împlinește două dintre tendințele definitorii ale producției sale de anatomist și de istoric al formelor culturale: înclinarea nominalistă și, paralel, un perspectivism deschis către presiunile contextuale - în sens larg ideologice - exercitate asupra creației în diferite epoci. În ultima variantă, incluzând toate cele cinci chipuri, cartea pune ordine într-un domeniu unde pare a se fi înstăpânit babilonia (adică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286042_a_287371]
-
Femei, pp. 68-93) și, mai recent, de Jean Boutier. În plus, este destul de ușor de prevăzut că viziunea curentă, oarecum idealizata, care vede în libri di famiglia o reprezentare colectivă a familiei peste timp, va primi în viitor un corectiv nominalist, plasând un accent reînnoit pe rolul unui singur individ care așterne pe hârtie în mod regulat ricordi, experiențele dintr-o anumită perioadă de timp. Merită să ne aducem aminte că în afara câtorva rare excepții, aceste texte ar putea fi ușor
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
cu pilda vieții Mântuitorului Hristos, acela, numindu‑se creștin, Își Însușește numele lui Hristos, adică numele de creștin, În mod nedrept. El devine „sămânță de scandal” și sminteală pentru toți cei din afara creștinismului, care, observând viața unui astfel de creștin nominalist, Își va face o idee cu totul greșită despre Dumnezeul creștinilor. În legătură cu aceasta, Sfântul Grigorie de Nyssa scrie că „dacă creștinis‑ mul este imitarea lui Dumnezeu, cel ce nu a primit Încă taina Cuvântului va socoti că Dumnezeul nostru este
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
dintre știință și credință funcționează în sensul unei conaturalități esențiale în care privirea scrutătoare a savantului vine în completarea firească a exigențelor teologice. Modernitatea a accentuat procesul de diferențiere dintre cunoașterea științifică și cunoșterea metafizică realistă. Cunoașterea științifică de factură nominalistă pe care George Manu o respingea, procedează prin semne, rezolvând problema realității într-un sistem de semne ce sunt într-un raport univoc, dar total irelevant. Teza pozitivismului nominalist vizează faptul că nu există decât un singur fel de cunoaștere
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
dintre cunoașterea științifică și cunoșterea metafizică realistă. Cunoașterea științifică de factură nominalistă pe care George Manu o respingea, procedează prin semne, rezolvând problema realității într-un sistem de semne ce sunt într-un raport univoc, dar total irelevant. Teza pozitivismului nominalist vizează faptul că nu există decât un singur fel de cunoaștere a sensibilului, cea științifică. Această teză apare astfel pentru simplul motiv că tot ceea ce există în sfera cunoștinței umane aparține realității sensibile, actualului, dacă ne raportăm la terminologia naeionescienă
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]