146 matches
-
Desigur, nu consider complet inutilă o dezbatere despre ceea ce reprezintă o problemă controversată încă din Evul Mediu târziu, și anume dacă ideile noastre sunt doar nume (nomina) pentru a indica manifestările singulare ale realității, cum susține curentul de gândire al nominaliștilor, sau dacă ideile noastre abstracte au un fundament în lumea reală, cum spuneau realiștii. În prezent ar fi ca și cum ne-am întreba: sensul lucrurilor se află în lucrurile însele sau doar în mintea noastră, în gândirea noastră? Lucrurile au un
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
să se ocupe și de întrebările spirituale, mai ales de întrebarea despre sens. "Marele" sens "Marele" sens în realitate este o chestiune controversată în jurul căreia nu puțini au fost cei ce au concentrat. Mă întorc la confruntarea dintre "realiști" și "nominaliști" la care am făcut referire la începutul capitolului, iar în ce privește dezbaterea actuală mă țin la distanță de două curente de gândire, care conțin un sâmbure de adevăr, dar care, ca răspunsuri la întrebarea fundamentală despre sensul vieții, îmi par insuficiente
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
unor fenomene, cele măsurabile aparținînd, după el, economicului. Revenind la Pareto, acesta emite un postulat metafizic, potrivit căruia faptele legate de voința și de acțiunea umană trebuie puse pe același plan cu cele naturale. Autorul se autodefinește drept "cel mai nominalist dintre nominaliști", în opoziție cu realiștii, prin realiști fiind înțeleși aici adepții școlii scolastice, potrivit căreia conceptele abstracte fac și ele parte din realitate. E aici o influență din partea filosofiei hegeliene. Dar Pareto a refuzat să discute subiecte ca natura
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
cele măsurabile aparținînd, după el, economicului. Revenind la Pareto, acesta emite un postulat metafizic, potrivit căruia faptele legate de voința și de acțiunea umană trebuie puse pe același plan cu cele naturale. Autorul se autodefinește drept "cel mai nominalist dintre nominaliști", în opoziție cu realiștii, prin realiști fiind înțeleși aici adepții școlii scolastice, potrivit căreia conceptele abstracte fac și ele parte din realitate. E aici o influență din partea filosofiei hegeliene. Dar Pareto a refuzat să discute subiecte ca natura activității omului
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
disputa hesychastă ci și dificultatea modernilor în realizarea unei comprehensiuni adecvate a backgroundului cultural al vremii. Romanides, în Notes on the Palamites Controversy, pune la îndoială interpretarea lui Meyendorff potrivit căreia Varlaam ar fi fost în același timp platonist și nominalist de inspirație occamiană. Dincolo de rezolvarea acestei chestiuni, important este faptul că tensiunile au apărut atunci când Varlaam a început să se pronunțe în chestiuni teologice. A făcut-o pe de o parte atât pentru a respinge demersurile gnoseologiei teologice apusene, cât
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
plan etico-politic (colectiviștii distrug orice autonomie a individului prin determinismul unor legi istorice ineluctabile și fataliste sau în cușca structurilor holistice; individualiștii apără autonomia, creativitatea, libertatea și responsabilitatea indivizilor). Și, deci, cine are dreptate? Au dreptate colectiviștii (realiști) sau individualiștii (nominaliști)? Are dreptate Guillaume de Champeaux sau Roscelin? Au dreptate Comte, Hegel, Marx sau structuraliștii pe de o parte, sau Menger, Weber, Hayek și Popper pe de alta? Și dacă, cum este normal, au dreptate aceștia din urmă, atunci atât de
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
substanțiale. Totuși, poziția lui nu este atât de radicală cum lasă să se înțeleagă unele din aceste formulări. Ea va putea fi caracterizată drept una intermediară între punctul de vedere „realist“ al naturaliștilor cu vederi esențialiste și punctul de vedere „nominalist“, așa cum a fost formulat de Buffon, care a afirmat că divizarea ființelor vii în specii constituie o decizie arbitrară a cercetătorilor, că în realitate nu există nimic altceva decât ființe individuale. Într-adevăr, Darwin considera speciile drept grupuri de organisme
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
prin comportament și prin faptul că Franța era catolică; este de acord cu catolicismul, dar cu siguranță nu orbește. Crede în existența lui Dumnezeu, dar e convins că a fi creștin înseamnă "a fi drept, milostiv și bun" Montaingne este nominalist, antiidealist opus existenței unor entități universale dincolo de cuvânt, încrezător în realitățile particulare. Toată filosofia lui Montaigne se rezumă la un elogiu adus lumii reale, concrete, terestre (M. Onfray). Montaigne este interesat de trup, de natură, pământ, realitate, timp prezent. El
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
Eul autoficționar nu relatează o poveste căreia i-ar fi fost martor, ci se povestește pe sine, este eroul propriilor fapte puse în cuvinte și enunțătorul cuvintelor care le reprezintă. Felul în care criticii români întrebuințează termenul, ca și neîncrederea nominalistă cu care este întîmpinată noțiunea, dă seamă mai întîi de perspectiva strict literară din care este ea interpretată. Atunci cînd concede autoficțiunii dreptul la existență, criticul român o instrumentează exclusiv ca gen literar, cu toate că practica autoficțiunii nu relevă atît de
Autoficționarii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10604_a_11929]
-
există o facultate cognitivă cu care este înzestrat subiectul uman, numit sintetizator fantasmatic." (p. 166) In acest punct, Horia-Roman Patapievici evidențiază importanța studiilor lui Ioan Petru Culianu cu privire la perioada Renașterii și relevanța accentului pus pe rolul facultății imaginației până la revoluția nominalistă. „Culianu a scos magia dintre curiozitățile predilecte ale etnologiei și a restituit-o dimensiunii sale cognitive majore: cunoașterea. Magia este, pentru aspirațiile lui Culianu, un instrument de cunoaștere, o tehnică de investigare a lumii și a sufletului, este o știință
Ultimul Culianu by Man () [Corola-journal/Journalistic/6121_a_7446]
-
îl vede pe Hristos, Îl cunoaște și comunică cu El. Cunoașterea misticului este o cunoaștere experimentală și nu una strict bazată pe rațiune. Aici este și deosebirea dintre călugărul și filozoful calabrez Varlaam, latinizant fără a fi tomist, umanist elenizant, nominalist și lipsit de simț mistic<footnote Paul Evdokimov, Cunoașterea lui Dumnezeu, traducerea, prefața și notele Pr.Lect.univ.Dr. Vasile Răducă, Asociația filantropică medicală creștină Christiana, București, 1995, p. 77. footnote>, și Sfântul Grigorie Palama: Pe când Varlaam închidea mintea în vederea ei
Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
titlu, tensionat, debutând abrupt "viață moarte viață moarte/ pentru că ne-am despărțit până acum de o mie de ori/ (....) noi nu ne mai putem despărți niciodată niciodată/oh salvie levănțică iasomie trandafir". De la enumerarea speciilor, splendorilor florale, la Baconsky răsfăț nominalist, rafinament de pictor impresionist, ajungem la enumerarea aproape autobiografică, jumătate ingrediente utile, jumătate aspirație spre misterul simbolului florilor la Mazilescu. Prozaicul și poeticul întrețin un dialog la ultimul, un dialog consolator, obosit, o atmosferă de tihnă domestică regăsită, se poate
Baconsky și Mazilescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/6690_a_8015]
-
o economie ruinata, aproape aceiași oameni în funcțiile principale de comandă în stat, certitudinea neutralității Occidentului în situație de criză etc.; și totuși nu pot restaura sistemul logocritic. Pentru moment, le lipsește discursul propriu, acoperit de sunetul asurzitor al discursurilor nominaliste în plină ebuliție. Să nu uităm că limbajul bazat pe ăuniversaliiă sedimentate se poate obține numai într-un interval de timp suficient de lung pentru a fi numit istoric. Construirea unui nou discurs autoritar și tutelar implică o acțiune dificilă
Un antiideolog (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17584_a_18909]
-
a lui Xenopol. Pe criticul literar îl preocupă relația limbii cu faptele, modul cum poate, folosindu-se de cuvinte, să descrie particularitățile trecutului. De aceea, el mută discuția de la repetiție/succesiune la universal/particular, optica lui fiind cea a scolasticii nominaliste: noțiunea verbală e universalul pe care îl rostesc pe seama lucrurilor individuale, înțelegerea apărînd numai din întîlnirea celor două elemente. În lume există atîta necesitate cît am pus eu în ea, grație folosirii cuvintelor. Și atunci a înțelege înseamnă a sesiza
Istoria valurilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5723_a_7048]
-
a reveni la cel mai autentic spirit aristotelic; la acel "exemplar pe care natura l-a creat pentru a dovedi supremă perfecțiune la care ajunge omul îmbrăcând un corp". ~n secolul XII, marele duel dintre Abelard și Saint-Bernard, ceartă dintre nominaliști și realiști, un diferend mascat între platonicieni și aristotelicieni. ~n 1231, papa înființează la Paris Universitas magistrorum et scolarium protejată de rege. ~n cursul aceluiași secol, Aristotel, tradus între timp în întregime de arabi, pătrunde în Occident, atras de universitatea
"Secolul versatil" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15593_a_16918]
-
ăndrăzni să scrii ăntr-un vers că "existența nu există" ori să pretinzi că după "legea acestui pământ" afirmă că "an străfundul fiecărui lucru nu există până la urmă decât un cuvant" (Foamea de cuvinte). Ca an ceartă medievală dintre "realiști" și "nominaliști", autorul Necuvintelor caută mai multă realitate an numele lucrurilor decât an substanță lor. Dar ce fel de substanță aveau oare lucrurile an anii '50? Artisticește, anii aceștia vor rămâne an istorie drept cea mai antiestetica și paraliterara perioadă. După mai
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
toți antimodernii lui Compagnon ar fi avut nevoie de psihanaliză. Atîta doar că Antoine Compagnon e mai degrabă un comportamentalist și, mai mult încă (sau și mai puțin), un istoric. Desigur, Julien Gracq este, dintr-o anumită perspectivă, ideologică, adică nominalistă, un moderat; nu e Sartre, nu e Jean Ricardou, denunță cu subtilitate literatura "angajată". Dar cît de patetic o face, cu cîtă spumă! Cît de funambulesc, în sensul ambivalenței nietzscheene. Nietzsche, care e antimodernul prin excelență, ce are el moderat
Antimodern, primesc, dar moderat! by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/7719_a_9044]
-
putea să ne suspendăm temporar, după voința noastră, așa cum oprești o pendulă, - și că, dimpotrivă, trebuie să suporți până la sfârșit desfășurarea întregului resort, simțindu-te străin de voința ta, de tine, de ceea ce devii întruna, fără să vrei... * Nominalismul. Filozofii nominaliști: Berenger de Tours, Roscelin, Abélard, Guillume d^Occam, Duns Scott... Doctrină ce consistă în ideea că universalele nu există decât în cuvinte. E una din soluțiile date în Evul Mediu la problema universalelor (cearta universalelor) pe care Porfir (discipol al
Depersonalizarea, armă de apărare by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7499_a_8824]
-
Mircea Cărtărescu și Ion Stratan, spre a evolua mai degrabă către o poezie a textului "alb", ilustrata de un Bogdan Ghiu sau de un Daniel Piscu. Versurile bogate și consistentă imageriei de altădată se transformă într-un discurs poetic aproape nominalist, enumerativ, redus-enuntiativ. Echilibristica între ironie și gravitate, cu atît mai grațioasa cu cît era mai riscantă, tînjește după iluzoria siguranță terestră. Nonconformistul e în căutare de certitudini și de cotloane ferite. Percheziționarea îngerilor devine mărturia unei - pe alocuri feroce - reconsiderări
Despre o anume tristete by Victoria Luță () [Corola-journal/Journalistic/17829_a_19154]
-
hol. N-o vezi toată ziua acolo? -N-o văd. -Da’ ce vezi? -Văd că sunt lucruri, că dacă aș vedea care lucruri aș fi scris romane, nu prostii. - Ce înseamnă lucruri? - Înseamnă că văd numai esența. Alexandra, spune ce sunt, nominalist sau ălălalt ? - |lălalt. (Urmează, mai bine zis urmau, cam cât pentru luni bune de revistă, comentarii la Schopenhauer. Le recitesc și casc. Discret, ca omul bine crescut, dar casc. Dacă eu casc... Așa îmi spun și, responsabil, decid să nu
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2969_a_4294]
-
lui Genette, ci și acela al lui Paul Ricoeur, de fiecare dată provocînd o tensiune metodologică și conceptuală primenitoare. Ceea ce îl plasează pe Genette de la bun început pe picior de dezacord cu Goodman este însăși noțiunea de transcendență, respinsă de nominalistul anglo-saxon. Pentru Goodman, a citi Don Quijote al lui Cervantes sau a-l citi pe cel al lui Pierre Menard este același lucru. Genette, pe de altă parte, concepe o subtilă teorie a pluralității și diferenței chiar în înșelătoarea identitate, pe
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
este îndrăgostit de o fată sau o femeie anume, individuală și concretă, sau e îndrăgostit așa, doar de femeia în abstract. În abstract? Și rămâne Carrascal ca cineva care are viziuni. În abstract, da. Dragostea, prietene don Avito, nu este nominalistă, ci realistă, nu urcă de la concret la abstract, ci coboară de la abstract la concret, este mai mult platonică decât aristotelică, începe prin a se îndrăgosti de femeie și în fiecare individuație a ei nu vede mai mult decât genul; doar
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
anchete asupra mijloacelor de comunicare �n mas? (1944, 1948), asupra form?rîi op?iunilor electorale (1943-1948, 1954) ?i a atitudinilor politice (1958) sau asupra deciziilor de consum (1955). Aceast? nou? genera?ie se distinge de precedentă total individualist?, cantitativ? ?i nominalist?. Ra?iunile ei s�nt acum predominant economice (cei care dau fonduri cer rezultate concrete ?i exploatabile) ?i pragmatice (sociologia nu poate deveni ?tiin?? dec�ț dac? aser?iunile sale s�nt verificabile empiric). Or, numai datele cuantificabile pot face
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
empirice greu integrabile �n cunoa?terile deja constituite � contrar credo-ului �incrementalist� ce consideră acumularea datelor o cale privilegiat? de extindere a cunoa?terii (Turner, �n [52]). �n plus, obsesia empirist? induce multe efecte perverse cum ar fi: construc?ia nominalist? a �faptelor� a c?ror specificitate, chiar dac? exist?, adesea rezult? din metodele cu care s�nt observate ?i analizate; identificarea ?tiin?ificit??îi ?i a valorii cognitive a rezultatelor cu rigoarea ?i sofisticarea tehnicilor; convingerea �n neutralitatea axiologic? a
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
dintre știință și credință funcționează în sensul unei conaturalități esențiale în care privirea scrutătoare a savantului vine în completarea firească a exigențelor teologice. Modernitatea a accentuat procesul de diferențiere dintre cunoașterea științifică și cunoșterea metafizică realistă. Cunoașterea științifică de factură nominalistă pe care George Manu o respingea, procedează prin semne, rezolvând problema realității într-un sistem de semne ce sunt într-un raport univoc, dar total irelevant. Teza pozitivismului nominalist vizează faptul că nu există decât un singur fel de cunoaștere
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]