1,324 matches
-
ecranul universal și, în reciprocitate, își asumă fenomenologia naturii precum o funcție a organismului propriu. Această balansare între exterior și interior, între subiectiv și obiectiv e un mecanism al originarului sui generis, al unui edenic păgîn: ,ba chiar trece printre nouri un cal negru țintat în frunte/ pentru versuri/ și trece și-un mînz alb încă neînțărcat pentru ochi și pentru surîs/ și trec și eu înhămat la ceruri în hamuri de piele de căprior tînăr/ cu splina în dinți ca
Lirism visceralizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11276_a_12601]
-
țara mea/ clipă de clipă cu dulce zahăr și verde cucută pe ea/ scriu transcriu traduc desenez încontinuu în acest migălos/ bulversant esperanto vocile umbrele convulsiunile/ care se-ntîmplă-n răspăr sub pielea cea creață/ a capului meu// ba chiar trece printre nouri un cal negru țintat în frunte/ pentru versuri/ și trece și-un mînz alb încă neînțărcat pentru ochi și pentru surîs" (optsprezece). O asemenea metodă de-a induce simplitatea morală conjugată cu trupeasca armonie duce la un joc de elemente
Lirism visceralizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11276_a_12601]
-
abia așteaptă, îi cere "încă un Eminescu", adică un alt volum al acelorași minuni, altfel legat. (subl. n.) E volumul care stă la locul cel mai de cinste pe coada pianului", concluzionează Ina și, prin ea, scriitoarea. "" Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă, prin care trece albă, regina nopții moartă"... N-a deschis volumul, îl știa aproape întreg pe dinafară și versurile i-au venit în minte - acele dintre atâtea - ca o obsesie bruscă, căci repetă acum
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
se petrece acea moarte, pe care omul o contemplă, o constată; turburările lui sunt de aci, de pe pământ, nu poate evada decât o secundă (?) din ramul unui geam scund, cu sticla murdară, privește și spune cu simplicitate: "părea că printre nouri..." E ceva care în acel ceas se petrece undeva în lumi pe care un minut le contemplă. Fiecare cuvânt simplu dezbrăcat de orice simțire... numai albă... De ce atât de albă?" Și, mai departe, constatarea că: "O propoziție oarecare, directă, simplă
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
dar și faptul că: "o căruță trece sărind pe pietre prin dreptul geamului, dar omul nu o aude și nici nu simte mirosul de grăsime arsă de pe grătarul din curtea vecină. - Regina Nopții a murit. - A văzut-o trecând printre nouri, fără de viață. Luna în astă seară trecea în convoiul nunții prin volbura unor nouri albi... sus... departe, foarte departe... Dacă aș repeta de mii de ori vestea, ar fi zadarnic... vestea că un bărbat singur, cumplit de singur sta înfipt
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
omul nu o aude și nici nu simte mirosul de grăsime arsă de pe grătarul din curtea vecină. - Regina Nopții a murit. - A văzut-o trecând printre nouri, fără de viață. Luna în astă seară trecea în convoiul nunții prin volbura unor nouri albi... sus... departe, foarte departe... Dacă aș repeta de mii de ori vestea, ar fi zadarnic... vestea că un bărbat singur, cumplit de singur sta înfipt în timp, în timpul cel de jos, de pe pământ." După numeroase frământări, Ina, învinsă până la
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
inspirației poetului imaginat și de neputința ei de a compune, conchide firesc, într-un final în care ea recunoaște forța versului care "oprește" mersul timpului: "Ce muzică să compună cineva! Strigă în ea spaima: e pericol, e pericol de moarte... Nourii se vor fugări nesfârșit, iar tu vei fi albă... moartă... Numai omul de la geamul camerii scunde, căruia pervazul îi ajungea numai la genunchi, numai acela va dăinui. E al tău, e al oricui, e al tuturor și va fi... Acolo
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
însăși ființa poetului, imaginat de scriitoare și numit "omul de la fereastră": " Totul trece prin ochiul, și el mort, al omului... În acel ceas el n-avea inimă - îi fusese smulsă, fusese prădat de ea, și, iată, tocmai atunci trece printre nouri convoiul patetic al Reginei albe,... moartă. Lentila privirii primește acest spectacol... Dar nu e omul de acolo, și el, în acea secundă, mort?... Nu trecea prin sufletul secat al Poetului un convoi mortuar care ducea cu el, în lumi îndepărtate
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
proiecție sexuală peste toate cele ce sînt, un soi de pansexualism pe care-l cităm în cheia sa „decentă”: „Ochii care nu se văd/ Se uită unii la alții/ Făr’ a ști, ca printr-un văl/ Coborît lin din înalții/ Nouri cruzi în formă de/ Coapse pentru dragoste...” (Ochii care nu se văd). Dar și aci întîlnim, în majoritatea cazurilor, stratagemele timorării. Erosul preferă a se exprima prin galeșe indirectități, prin aluzii ai căror agenți devin obiectele de bucătărie: „O, melancolia
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
dintre ei își ițește capul în lume. O bucată de plută Dacă ar fi să judec după cît am mers pe orizontală, unde am ajuns, ce orizonturi se întrevăd pe după pleoape ar trebui să fiu mulțumit: și în sus, printre nouri, am ajuns destul de departe; și în jos am ajuns pînă pe fundul prăpastiei; în ceilalți, ca un glonte de argint, am pătruns inimaginabil de adînc; numai în sine plutesc precum o bucată de plută deasupra apei, nu pătrund nici măcar cu
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/4094_a_5419]
-
umbrelor, din urmă și de apoi. Prin sita lor - ah, iar și iar, fi-vom plecați de umbra și toamna din noi. Din melancolia pasului răsărea brândușa de toamnă, din rădăcina ei au zburat și-acele nostalgice păsări prelungi, prin nouri, c-un ochi mereu către viața din vis. Acea dorință mai clară decât o oglindă e-n ochiul pătimaș al brândușei. Acea dorință de a sorbi cerul brumelor, de a îndemna păsări prelungi către trestia inimii, de-a face să
Poeme din deceniul opt by Ioan Lascu () [Corola-journal/Imaginative/4071_a_5396]
-
amoniac! Marți, când e zi de scos gunoiul în fața porții caselor părintești și aerul pe trotuar devine irespirabil. Ia uite: o mașină a salubrității orașului târâie șobolani morți, legați cu sfoară de copii, probabil, întoarcem capul, vezi unde calci! În mijlocul nourului molecular. Calci apăsat în balta de ulei de automobil spart, distrat: lași urme de copită pe asfalt. Îți plac? Bați din palme, muscoiul verde, uriaș, îți scapă, bâzâie și se așază pe marginea unei cești de cafea golite pe terasă
Poezii by Liviu Ioan Stoiciu () [Corola-journal/Imaginative/6225_a_7550]
-
Cassian Maria Spiridon O luptă inegală I raze lungi/ posomorîte căzute peste ochi trimite Helios către muritori II în zori se curăță/ pe fața-i aurită de nouri și-ncet cărarea/ pe valuri/ către țărmuri își îndreaptă o sferă/ la-nceputuri roșie/ întunecată se-ncinge pînă la incandescență Oceanul se trezește/ își trimite valuri pe spinarea lor saltă calea ce soarele așterne peste ape către închinătorii răsăritului III
Poezie by Cassian Maria Spiridon () [Corola-journal/Imaginative/8006_a_9331]
-
răsăritului III cuprins/ de lungi regrete ce ziua-ntreagă le adună soarele-n apus peste Ocean/ își trage către sine calea de foc/ tot mai secătuită abia de se mai vede dar discul/ de acuma roșu fața își îngroapă în nouri de tristețe în marele Ocean al nopții/ potopit de ape IV ultima lumină învăluie Cetatea părăsită/ pavaje/ case/ palate/ falnice cîndva sînt astăzi paragină/ uitare peste tot doar mîna lungă și uscată a sărăciei V din discul roșu și ultima
Poezie by Cassian Maria Spiridon () [Corola-journal/Imaginative/8006_a_9331]
-
între coapsele nopții nimfă a apelor dulci a apelor verzi și amare încrezătoare/ mîinile pipăie tavanul și pereții piramidei Poem de inițiere tu/ cel îmbrăcat cu hainele Tigrului celui viu îți fluturi coama în ritmul unor pași care cheamă adună nourii și sfîșie pădurile la prînz/ în amurg și în tot lungul zilei și toată cuprinderea de întuneric o incantație îți umflă plămînii pentru urechile Cerului/ flămînde tu/ cu ale Tigrului vestminte mături intrările/ ridici praful ascunzi focul peșterii/ unde se
Poezie by Cassian Maria Spiridon () [Corola-journal/Imaginative/8006_a_9331]
-
forță care alină corpurile/ cerești, intră/ pe geamul zăbrelit: înfăcărarea ei nu ține de multă vreme./ Cu aceeași senzație de dezgust, în mijlocul/ unei harababuri de neînchipuit. Încărcată de relicve și descîntece/ băbești, ținute minte inconștient:// neglijentă, învăluită în ceață și nouri. Că e o adevărată/ magie la mijloc. Atîta/ știe, că «a fost scufundată»: dar/ unde? În raport cu masa de pornire în rotație... Arată cu/ degetul la cap, că e sărită de pe fix. Nu găsește/ locul, intră/ pe oriunde, cîte orificii are
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
din cupolele Sfintei Sofia. Ies în balcon și trag adînc în piept aerul gingaș, catifelat, amestecat cu salvele tunetelor ieșite din Dunăre și cu cea mai zebrată parte a viforelor de la granița sovietică. Orizontul de miazănoapte s-a întunecat de nouri. în fața intrării, uniforma albastră a portarului se înclină în tăcere primind bacșiș de la prostituatele ce-și fac rondul de noapte. "Dumnezeule - mă gîndesc - aici paginile manuscriselor luiThomas Mann, Fitzgerald și Arien își găsesc continuitatea..." De trei ori controlează barmanul paharul
Poeme de Evgheni Borisovici Rein by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/12498_a_13823]
-
de Paște. Pensionul-internat, destul de scump, se dovedește a fi un univers concentraționar, aproape nazist. Copilul nu-l mai poate îndura și cere ajutorul mamei sale și fotografului ei belgian, într-o altă țară; apoi pleacă acolo. Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri. Fiul - devenit bărbat - se întoarce în S.U.A., unde se născuse; îi place Mozart ca și lui Chagall, Wagner ca fotografului belgian, dar și, pe drept cuvânt, Big-Band-ul lui Duke Ellington și trompeta lui Miles Davis. (Asta îmi
EL by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11442_a_12767]
-
ei răsună cîntarea vestirilor:/ îngeri de leagăn îngeri de farmece/ îngeri de înalte prohoduri/ nu-și curmă nici o veșnicie lucrarea/ în bătaia netimpului vuietul sorții/ le zmulge trei pene de aripi sonore// îngerii-și urmează cîntarea/ trei pene se fac nouri subțiri// trei nouri izbesc/ cu umbre ușoare/ fruntea-mi ce se evaporă/ laolaltă cu tainele” (Perugia). Dar acești mesageri ai cerului au o notă echivocă. Contrar naturii lor consacrate, poartă o tensiune, o “povară”, o “osîndă” Sînt îngeri suferinzi, atinși
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
vestirilor:/ îngeri de leagăn îngeri de farmece/ îngeri de înalte prohoduri/ nu-și curmă nici o veșnicie lucrarea/ în bătaia netimpului vuietul sorții/ le zmulge trei pene de aripi sonore// îngerii-și urmează cîntarea/ trei pene se fac nouri subțiri// trei nouri izbesc/ cu umbre ușoare/ fruntea-mi ce se evaporă/ laolaltă cu tainele” (Perugia). Dar acești mesageri ai cerului au o notă echivocă. Contrar naturii lor consacrate, poartă o tensiune, o “povară”, o “osîndă” Sînt îngeri suferinzi, atinși de un suflu
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
nopții m-au ajuns/ purtîndu-mi luminoasa lor osîndă” (Scara). Așezat între bine și rău, în preajma demonilor, îngerul “pînditor” certifică aci un mediu confuz din care “întunericul”, “umbra”, “pierzania” n-au dispărut. Orientarea dreptei conștiințe e anevoioasă: “pe-o creastă de nour întunecat/ în miezul pînditor al semnelor/ între bine și rău/ îngerul stă să strige// demoni pîrdalnici mă împresoară/ cu foșniri pieritoare// noaptea se îndesește/ în sinea sa fără capăt/ de nu i se mai vede văzduhului urma/ de nu mai
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
bine și rău/ îngerul stă să strige// demoni pîrdalnici mă împresoară/ cu foșniri pieritoare// noaptea se îndesește/ în sinea sa fără capăt/ de nu i se mai vede văzduhului urma/ de nu mai știu pe unde ar fi să fie/ nourul și-ntunecimea// fruntea mi-e așternută în țărîna căințelor/ și-n pulberea cîndva răzvrătită/ prin pierzania umbrei” (Strigarea). Mai curînd decît eliberarea din vasalitatea umbrelor, poetul experimentează o “schismă”, o erezie, pe care îngerul nu e în stare a o
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
mormântul de la Apahida, respectiv † [Ex theou] OM(onu)A HAR(is) VG(ia) - „De la Dumnezeu înțelegere, noroc și sănătate” (p. 456-468). O culegere de studii de istorie culturală a unei perioade care, așa cum arată coordonatorii în Avant-propos (p. 7-10), „a nouri bien de fantasmes et des projections” (p. 7) - Antichitatea târzie. Asupra conceptului, ridicat de unii învățați la rangul de principiu ordonator al unei realități istorice autonome, atrage atenția Jean-Marie Salamito într-o Préface dedicată moștenirii lui Henri Irénée Marrou, cel
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
veci. Îngână secunde luna care nu-i de-aici, vai, nu! Arborii tresar în somn; fugi în visul lor și tu. Dormi. Adormi. Ascunde-te. Zaci încolăcit. Alene, aer negru, aer negru fulgeră din bolți viclene... Peisaj de august Ah, nouri negri pe cerul viclean. Aerul mușcă zăbala calului. Arborii-mi zdrelesc privirea, mâinile, coamele anului. Nori se-mbulzesc pe bolți însemnate. Ah, dimineață zdrențuind așteptări! Cerul se-nclină, păsări adulmecă crestele nevăzutelor țări. Albini se învârt în cercuri profane. Și
Poezie by Aura Christi () [Corola-journal/Imaginative/9268_a_10593]
-
aceasta ce se aseamănă izbitor cu aceea din filmul Ciociara și care ți-a udat rochia de vară prin ea se vede trupul tău învălurit de aburii purtători ai tuturor formelor tale dând năvală spre mine ca o rupere de nouri în plină vară delfinul ce amândoi l-am visat azi-noapte în brațele noastre ne bate în geam e semn de iminente migrații chiar în timpul scrierii acestui poem un nesfârșit deal de semințe ca o pedeapsă cu ferestrele scufundate se apropie
Poezie by Nicolae Panaite () [Corola-journal/Imaginative/9467_a_10792]