275 matches
-
obiect, semnificarea se realizează în triade, cu șansa, la fiecare pas, de a alege între mai multe variante de răspuns, prin selecții contextuale într-un "spațiu C", spațiul potențial infinit al codurilor. Să dau și un exemplu de "șopârlă". Un nuvelist optzecist de la Timișoara se plângea mai anul trecut prin reviste că nu i s-a dat voie să comită și el una, pe motiv că, la proză, monopolul subversității l-ar fi deținut Augustin Buzura. Cu alte cuvinte, Buzura e
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
se plângea mai anul trecut prin reviste că nu i s-a dat voie să comită și el una, pe motiv că, la proză, monopolul subversității l-ar fi deținut Augustin Buzura. Cu alte cuvinte, Buzura e de vină că nuvelistul nostru nu se poate abona la tortul "rezistenței prin cultură" (rezistență pe care, în schimb, altora le-o contestă). Și în ce ar fi constat viteaza șopârlă? Două personaje, tată și fiu, numite Nicolae și Nicu... Ei, cum ar fi
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
și bucureștean, și utecist mesianic, și cavalerist în Armata Română”; a-ncercat să-și extirpe „rădăcinile mic-burgheze” pentru a fi un comunist fără partid, a sfîrșit prin a fi nici de dreapta, nici de stînga, nici echidistant. E de meserie nuvelist, cu vocație de ziarist și reflexe de autobiografist. Odată, Teodor Mazilu i-a spus: „Dacă vrei să te salvezi, descrie-ți mătușile!”, și așa a ajuns specialist în mătușologie (a se vedea volumul cu Mătușile din Tel Aviv, dar și
„Adevărul integral” al ficțiunii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13433_a_14758]
-
se nasc „rinocerii de treabă”) face cu ochiul volumul doi al renăscutelor Supraviețuiri ale lui Radu Cosașu, publicate de Editura Fundației Pro: Armata mea de cavalerie, ale cărei fire se-mpletesc cu cele ale babelienei Armate de cavalerie pe care nuvelistul a primit-o în dar într-un premonitoriu 1956. Supraviețuirile 2 continuă, cronologic, povestirile din cartea anterioară, Rămășițele mic-burgheze, mergînd pe firul biografiei transformate-n ficțiune a lui Oscar Rohrlich, devenit Radu Cosașu printr-un ultim exercițiu de enigmist amator
„Adevărul integral” al ficțiunii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13433_a_14758]
-
și ulterior, ușor modificat, în 1987, ediția Bacovia de la Editura Minerva, după cum Alexandru Ivasiuc, ultimul modernist (2001) reia studiul deja publicat la Editura Albatros în ediția din Colecția “Lyceum” a romanului Păsările. Situația este similară cu cea a studiilor despre nuveliștii Liviu Rebreanu și Hortensia Papadat-Bengescu. Anul acesta la Bookarest, Ion Bogdan Lefter a ieșit la rampă cu încă două astfel de cărți-puzzle care adună articolele și răspunsurile criticului la diverse anchete și interviuri răspândite în publicațiile de specialitate (Astra, Caiete
Din reviste adunate și din nou la lume date by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13565_a_14890]
-
în primul rând, ceea ce nu înseamnă că până la N. Breban nu am avut romancieri în sensul cel mai „ambițios”. De la Rebreanu la Hortensia Papadat-Bengescu, de la Camil Petrescu la Mircea Eliade, căruia i se uită romanele și este trecut „doar” printre nuveliști sau chiar până la puțin cunoscutul Dinu Nicodin, autorul romanului monumental Revoluția, din 1943. Sigur că este oricând binevenită pledoaria pentru “genul proteic”, patetică și inspirată cum este, în Memorii, aceea a lui Nicolae Breban, de pildă atunci când face o comparație
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
situată într-o relație de echivalență cu operele lui Eminescu, Creangă și Caragiale, este o descoperire relativ recentă: abia Istoria... lui G. Călinescu din 1941 a impus imaginea lui Ioan Slavici ca mare scriitor. Chiar dacă Maiorescu credea în el ca nuvelist și pe această bază își construiește teoria "romanului poporan" în articolul Literatura rămână și străinătatea din 1882, totuși această opinie pozitivă nu a fost preluată de succesorii maiorescianismului pe linia criticii estetice. Dimpotrivă, moștenitorii săi (cu excepția lui M. Dragomirescu), de la
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
Am putea opri orice alte explicații la una singură: pur și simplu, Lovinescu nu recunoștea operei lui Slavici nici o valoare, prozatorul nu răspundea în nici un fel gustului său și exigențelor sale estetice. Există referințe fulgurante în acest sens, privitoare la nuvelist și la memorialist. Dacă nu mă înșel, din investigațiile pe care am reușit să le fac în întinsa activitate lovinesciană, criticul nu s-a referit niciodată la romanul Mara. Editat în volum în 1906, la Budapesta, fără să fi avut
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
un scriitor minor, fie în roman (Din bătrâni, 1902, II. Manea, 1906; Cel din urmă armaș, 1923), fie în memorialistică (Închisorile mele, 1921; Amintiri, 1924). Această situație (involuția artistică) a avut drept consecință umbrirea meritelor anterioare, nici așa evidente. Imaginea nuvelistului viguros și a romancierului puternic în Mara este întunecată de literatura minoră de la senectute. Adevăratul prozator nu se vedea, nici nu era bănuit și nici nu avea cineva inspirația să-l descopere, pentru că era înăbușit sub moloz, datorită acestei mediocrități
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
apare coroborată cu exemple pertinente, precum Hemingway, care, conform unor exigenți "prețăluitori" ai operei sale, ar conta pentru posteritate doar prin vreo cincisprezece nuvele, sau Revista Fundațiilor Regale, al cărei prestigiu s-ar datora în largă parte "admirabilei echipe de nuveliști și (...) de nuveliste care au creat nuvela de tip analitic și a universului citadin, precum și nuvela fantastică", echipă alcătuită din Anton Holban, Mircea Eliade, Henriette Yvonne Stahl, Lucia Demetrius, Ovidiu Constantinescu, Oscar Lemnaru, Cella Serghi, Ioana Postelnicu, Dan Petrașincu etc.
Un inconformist: Cornel Regman by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12233_a_13558]
-
scrisori că îndrăgește tot mai mult cariera universitară (nu și Clujul universitar, pentru că îi mărturisește lui Ion Brad că vrea să se mute la București sau chiar la Baia Mare) gândul inițial al lui Mircea Zaciu a fost să devină scriitor, nuvelist sau romancier, scenarist de filme. A avut oarece succes în această ultimă ipostază (scenariul la filmul Gaudeamus, în colaborare cu Vasile Rebreanu), dar cu trecerea anilor îndepărtează acest vis de tinerețe stăruind în domeniul istoriei literare. Paginile cele mai frumoase
Dialog epistolar by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/12753_a_14078]
-
și de-abia găseau două-trei vorbe să-mi spună, și chiar acelea în fugă, ca și cum s-ar teme să nu-mi destăinuiască ceva" (Opere 3, p. 149-150). Singurătatea și frica îl cuceresc din nou, într-un mod devastator, pe care nuvelistul Rebreanu știe să-l descrie foarte bine. Sentimentele nu au, din păcate, fiorul unic, inegalabil, din Ițic Ștrul, dezertor, dar nici nu sunt din aceeași categorie. Expresionismul decepției se manifestă în prea palide relicve ale senzațiilor fizice ale morții sau
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (III) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12812_a_14137]
-
era un publicist cunoscut îndeosebi din cronicile de teatru și un prozator puțin creditat și comentat, care publicase câteva volume de nuvele: Frământări (1912), Golanii și Mărturisire (ambele în 1916), Răfuiala (1919). în 1919 Liviu Rebreanu era creditat ca un nuvelist modest, despre care, până atunci, cele mai riscante aprecieri superlative formulase numai Mihail Dragomirescu. Luând în seamă, pe deasupra, și condițiile nefaste ale războiului, ale absenței unei vieți literare coerente care abia se reorganiza, nu e deci de mirare că volumul
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12854_a_14179]
-
pare cronicarului o "recădere", de vreme ce "edificiul romanului nostru se înalță și azi pe un strat considerabil de povestire". Criticul devine astfel un ceasornicar migălos care demontează mașinăriile romanești pentru a da la iveală componentele nuvelistice: în Ucenicul neascultător, "George Bălăiță, nuvelist prin vocație și povestitor prin har, construiește atomizant cinci ansambluri autonome și complet diferite unul de altul", în timp ce Daniel Bănulescu ne-ar oferi, în alt roman, "șapte povestiri de întinderi și ponderi diferite". și dacă Regman nu găsește în epică
Critica de a doua zi by Adrian Terian () [Corola-journal/Journalistic/12302_a_13627]
-
fost traduse în rusă bune romane de Ion Druță, Aureliu Busuioc - prea puține însă din categoria cea mai reprezentativă valoric. O altă problemă delicată este vocația romanului. George Meniuc (poet, eseist și autor de proze lirice) și Vasile Vasilache (scenarist, nuvelist și traducător din rusă) sunt de fapt autorii câte unui singur roman, Disc și Povestea cu cocoșul roșu. Aureliu Busuioc (poet, scenarist, nuvelist și traducător) a mai publicat alte romane după Singur în fața dragostei, dintre care (dacă mai există) știu
Ieșirea în larg a romanului basarabean (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12353_a_13678]
-
delicată este vocația romanului. George Meniuc (poet, eseist și autor de proze lirice) și Vasile Vasilache (scenarist, nuvelist și traducător din rusă) sunt de fapt autorii câte unui singur roman, Disc și Povestea cu cocoșul roșu. Aureliu Busuioc (poet, scenarist, nuvelist și traducător) a mai publicat alte romane după Singur în fața dragostei, dintre care (dacă mai există) știu numai de Unchiul din Paris (1973) și, mai recent, Lătrând la lună (1997). Cea mai evidentă și mai convingătoare vocație de romancier are
Ieșirea în larg a romanului basarabean (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12353_a_13678]
-
poate fi numit europeanul romanului basarabean. Cei doi - Paul Goma și Ion Druță - cu biografii (sau secvențe biografice) extrabasarabene, cu pacte ideologice insolite, sunt, de fapt, marii absenți ai acestei antologii a romanului basarabean. Proza basarabeană are, cu adevărat, mulți nuveliști și povestitori buni (după cum o arată cele două volume de Proză scurtă, publicate în 2004 de Editura Știința-Arc în colecția "Literatura din Basarabia în secolul XX"), dar romancieri de vocație și de anvergură nu are mai mulți de doi sau
Ieșirea în larg a romanului basarabean (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12353_a_13678]
-
acest volum se mântuie un an de literatură românească, ce s-ar putea numi, după acela dintre scriitori care s-a ridicat, în cuprinsul lui, printr-o bogăție de activitate admirabilă, la situația de cel mai cetit și iubit dintre nuveliștii de astăzi - Ťanul lui Sadoveanuť". Se pecetluia astfel un mit care va aureola o carieră. Debutul lui Mihail Sadoveanu a fost receptat mai generos decât o simplă premisă a unui mare talent, i-a adus scriitorului chiar de foarte timpuriu
Centenarul debutului sadovenian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12402_a_13727]
-
Ciobanu. Nu avem explicațiile necesare și nici comentariile adecvate pentru ceea ce Emil Manu numește cu patetism "cariera ămpărătească a unui mare scriitor român " (p. 17). Nu aflăm mai nimic despre tânărul scriitor Marin Preda, expediat într-un paragraf anost despre nuvelist. Nu ni se spune nimic, dar absolut nimic, despre situația ingrată a scriitorului în anii "50, salvat de observația neargumentată că "la Marin Preda, chiar în 1952, totul avea prospețime " (p. 25), apostilă falsă pentru autorul nuvelei Desfășurarea. Lipsesc contextul
Sub Moscova by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12879_a_14204]
-
Ciobanu. Nu avem explicațiile necesare și nici comentariile adecvate pentru ceea ce Emil Manu numește cu patetism "cariera ămpărătească a unui mare scriitor român " (p. 17). Nu aflăm mai nimic despre tânărul scriitor Marin Preda, expediat într-un paragraf anost despre nuvelist. Nu ni se spune nimic, dar absolut nimic, despre situația ingrată a scriitorului în anii "50, salvat de observația neargumentată că "la Marin Preda, chiar în 1952, totul avea prospețime " (p. 25), apostilă falsă pentru autorul nuvelei Desfășurarea. Lipsesc contextul
Biografismul minimalist by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12881_a_14206]
-
ARCA (nr. 1-2-3 din 2004) vine cu mai multe lucruri demne de atenție. Spicuim: un lung studiu al d-lui Iulian Negrilă despre Ioan Slavici - jurnalist (ce e drept, în pofida titlului, în studiu e vorba mai mult despre memorialist și nuvelist decît despre autorul acelor articole politice care i-au scandalizat, între alții, pe Goga și Călinescu, și care ar trebui astăzi “revizuite” dintr-o perspectivă mai tolerantă), un interviu cu dl Mircea Mihăieș și cîteva remarcabile poeme ale d-lui
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13017_a_14342]
-
tîmpeniilor obligatorii, venise aceea a tîmpeniei libere. Irezistibilă, vitală, multiformă. Și Adriana tot blîndă: "lasă...", "ei, nu-i nimic...", "ce să facă și el...". Milostivenie fără margini. Pînă la literatură. Pînă la literatura proprie. Probabil unul dintre cei mai buni nuveliști români de azi, Adriana Bittel face în prozele ei din tandrețe un scalpel de o cruzime neobișnuită. Cehoviană. E și aici blîndă, însă e blîndă rău. Nu o singură dată, citindu-i cărțile, mi-am adus aminte de o anecdotă
Ada Bittel la aniversară () [Corola-journal/Imaginative/10578_a_11903]
-
lacomă a stomacului se învecinează cu toate celelalte; de aici pînă la povestirile licențioase zise „corozive”, unde lucrurilor li se spune pe nume, nu e decît un pas - pe care Creangă îl face cu delicii, la fel ca Rabelais, ca nuveliștii libertini ai Renașterii italiene sau ca anume romancieri francezi din „secolul luminilor”, încă mai slobozi la condei. Din seria de corozive, mult gustate la “Junimea”, n-au fost recuperate decît două manuscrise, Povestea poveștilor și Povestea lui Ionică cel prost
Moș Ion Creangă Coțcariul by Mihai Vornicu () [Corola-journal/Journalistic/2815_a_4140]
-
că Grigore Vieru, dar ignorează pe Mircea Ivănescu, pe Ileana Mălăncioiu, pe Gellu Naum sau pe Cezar Baltag, citînd la întîmplare. O notă emfatica marchează prezenta în palmares a lui Eugen Barbu, în pagubă lui Ștefan Bănulescu, înregistrat colateral, ca nuvelist; se comentează cu mare aflux de epitete Groapă, dar se trece sub tăcere un roman de talia Cărții Milionarului. Radu Petrescu este menționat la grămadă printre memorialiști, alături de Geo Bogza sau de N. Steinhardt, dar e scăpat din vedere românul
"...Nici tobe, nici trompete..." by Monica Spiridon () [Corola-journal/Journalistic/18097_a_19422]
-
gratulație între ucenic și maestru, între notele lucrării și postfața lui V. Fanache. O lectură simbolică a operei lui Caragiale, așa cum propune Ștefan Gencărău, urmărește să arate "modul în care se realizează în opera dramaturgului, a creatorului schițelor și a nuvelistului deopotrivă o lume a reprezentărilor indirecte, o logică cu totul diferită de logica reprezentărilor comune". Dacă lumea caragialiană are ea însăși o structură ambivalentă, numărul poate da indicii cu privire la partea nevăzută, mai mult, este considerat "cel mai important semn pentru
Caragiale numărat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17088_a_18413]