16 matches
-
Dumnezeu mi-am hoinărit o viață - mână-spartă; mi-a fost și greu - mi-a fost și mult mai greu tot scotocind - degeaba - după-o hartă... n-am cui să fac cu degetu-a mustrare orb dac-am fost - ochi singur mi-oblonii! schimbai - de filfizon - buna cărare: erau stejar - și zeu: eu nu-i zării! nervos - se fâțâie-n grădină moartea... s-o chem? s-aștept ca Domnul - în boccea să-mi 'ghesuie - furiș - boìtă - soartea? decât pomanagiu - mai bună-i piaza-rea
ROST ASCUNS de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 150 din 30 mai 2011 by http://confluente.ro/Rost_ascuns.html [Corola-blog/BlogPost/342999_a_344328]
-
orice noxe, Ori a Judecății de Apoi - rezon ! Alegau cântece vechi pe firele de telefon, Ruginite vaiere ieșite din amintiri întortocheate, Din ilustre cartiere de lux, insalubre, deocheate; Numai oamenii eram NOI, Rămași statui, pe jumătate goi, Toate ferestrele larg...oblonite - Lipsea doar steagul Națiunilor Unite. „Asta nu este un neajuns”, Zise o voce guturală de nepătruns, „Umbra celui plecat peste mări să cumpere bere, cafea, țigări de la un privatizat Robinson; Fără ghete și barbă, La unison, Vom folosi o cârpă
TOC! TOC! TOC! TOC! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 346 din 12 decembrie 2011 by http://confluente.ro/Toc_toc_toc_toc_.html [Corola-blog/BlogPost/351199_a_352528]
-
locuitori. Biserica fortificată din sat cuprinde în plan o navă rectangulară, acoperită cu planșee din lemn caselat, și are alipit pe latura vestică turnul-clopotniță masiv, cu cinci etaje. Apareiajul turnului este făcut în asize. Acoperișul bisericii este etajat, cu ferestre oblonite pe toate laturile.
Vulcan, Brașov () [Corola-website/Science/300984_a_302313]
-
Spațiu de cazare - niște hrube de peste 30 de metri lungime, cu priciuri de lemn suprapuse pe trei rânduri. A.N.: Celulele erau mari... N.I.: Mari, foarte mari. Pereții din cărămidă măcinată, igrasioși, cu o singură fereastră bătută în cuie și oblonită pe dinafară. Când am intrat în acea hrubă, nimeni nu m-a întrebat nimic. Apatia, lipsa de interes și nepăsarea dominau cu autoritate. Am mers prin mijlocul încăperii în căutarea unui loc, dar nimeni nu mi-a oferit nici un loc.
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și cămașă, bonetă și bocanci rupți. Stofa uzată și transparentă a hainei și pantalonilor îți dădea iluzia că ești îmbrăcat. Pe coridor seara se arunca apă, ferestrele erau deschise ca să înghețe și să se facă curent, căci ferestrele celulelor erau oblonite fără să aibă geamuri. În celule trebuia să fie liniște deplină și singura poziție admisă în afară de statul în picioare era șezutul pe marginea patului cu mâinile pe genunchi, fără să moțăi, fără să dormi, privind spre ușă. Paturile de fier
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
dinspre poezie, Soviany a știut ca, povestind, să taie fraza de așa manieră, încât pauza să dea aspect de vers alb textului, astfel că senzația de poem în proză va persista pe tot parcursul lecturii: „Demonul concupiscenței trage zăvoarele și oblonește ferestrele.// Aici e foarte ușor să te prefaci într-un animal, poate chiar într-un demon.” Onirismul construcției nu face decât să adauge acestei senzații, astfel încât, până în final, Arhivele de la Monte Negro rămân un text la granița dintre liric și
În labirint by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4581_a_5906]
-
ființă și o biografie. Așa încît tabloul urbei radiază de un lirism doloricsarcastic, de-o tonalitate aparent lîncedă, în fond mustind de contrarietate: „orășelul dormitează/ tihnit și senin în propria-i insipidă,/ incoloră, sudoare.// A morții? A sorții?/ Ferestrele sînt oblonite/ în calea luminii de început de veac,/ cățelul fără stăpîn pare bine hrănit” (Dumnezeu într-un rol infantil). Locatară a unui apartament cocoțat la etajul opt al unui bloc purtînd, culmea, maleficul număr 13 bis, poeta trăiește singurătatea citadină care
Detestabila provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2968_a_4293]
-
obligați s-o onorăm, în timp util. Mai aveți și alte întrebări? După ce am meditat, l-am întrebat dacă îmi poate spune cum se numește orașul. — Domnule Lanark, sînt funcționar, nu geograf, mi-a zis el. Caseria era o ferestruică oblonită în peretele unei încăperi ticsite de bănci, dar pe care stăteau puțini oameni de data asta. Oblonul a fost tras curînd. Ne-am așezat la rînd și o femeie ne-a dat rapid banii, întrebîndu-ne pe rînd cum ne cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe cîinele Kitmir, ca pe mielul jertfit, ca pe un idol păgîn, purtîndu-l peste abisuri și hăuri, ținîndu-l la piept ca un păstor cuvios, cu ochii-n pămînt, neîncumetîndu-se nici el să se uite În ochii Întunecați ai lui Kitmir, obloniți de albeața somnului, ochi brumării, ca pruna, Închiși pe jumătate, aproape stinși. Nici el, Dionisie, nu putea prinde privirea lui Kitmir, chiar cînd băiatul se oprise lîngă el la intrarea În galeria Îngustă, ca să le dea Întîietate celor care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
urme adînci În glod, darămite o căruță greoaie la care erau Înhămați doi cai povarnici și silnici. Pe locul din față, fără coviltir, stătea un domn În jur de patruzeci de ani, cu niște ochi mari, negri, și cu pleoapele oblonite de oboseală. Pe cap avea o pălărie cu boruri tari, cam roase. Ținea hățurile lejer Într-o mînă, ca un căruțaș destoinic, Înfășurînd ambele curele În palma sa mare, Într-o mănușă de piele de căprioară. Cu cealaltă mînă strîngea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ca pe mielul jertfit, ca pe un idol păgân, purtându‑l peste abisuri și hăuri, ținându‑l la piept ca un păstor cuvios, cu ochii‑n pământ, neîncumetându‑se nici el să se uite În ochii Întunecați ai lui Kitmir, obloniți de albeața somnului, ochi brumării, ca pruna, Închiși pe jumătate, aproape stinși. Nici el, Dionisie, nu putea prinde privirea lui Kitmir, chiar când băiatul se oprise lângă el la intrarea În galeria Îngustă, ca să le dea Întâietate celor care‑l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
urme adânci În glod, darămite o căruță greoaie la care erau Înhămați doi cai povarnici și silnici. Pe locul din față, fără coviltir, stătea un domn În jur de patruzeci de ani, cu niște ochi mari, negri, și cu pleoapele oblonite de oboseală. Pe cap avea o pălărie cu boruri tari, cam roase. Ținea hățurile lejer Într‑o mână, ca un căruțaș destoinic, Înfășurând ambele curele În palma sa mare, Într‑o mănușă de piele de căprioară. Cu cealaltă mână strângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe care dormeau întinși, înghesuiți ca sardelele, câte 20-30 de inși pe fiecare, în zilele de mare aglomerație, nu ne puteam întoarce de pe o parte pe alta decât la comandă”. Și venitul din anchete, Ovidiu Papadima, vede că fereastra era oblonită, “cu scânduri pe care curgea aerul rece de-afară, ca un șuvoi. Foc nu se făcea niciodată”, deși era un “godin” din timpuri apuse. Papadima face remarca veridică, privind “memorialul durerii” în realizarea Luciei Hossu Longin: “fără să ne înfățișeze
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
și va fi trimis iarăși la Aiud. Aici, fără tratament medical și ținut într-un regim de exterminare, fără aer, Toma Bontaș va deceda în anul 1952 și va fi aruncat în Râpa Robilor, cimitirul deținuților. Țintuit într-o celulă oblonită cu jaluzele, fără lumină, fără aer, Toma Bontaș s-a stins strop cu strop. Sufletul lui pleacă la cer dintrun corp scheletic, fără geamăt și fără blesteme. Așa au murit mii de legionari în crunta temniță Aiud pentru credința lor
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
găsit sub frunzele uscate O galbenă căsuță de culbec, Ușoară, cu lăuntrul alb și sec, Pe care nimeni n-o mai poartă-n spate. Făptura care-a stăpânit în altă vară Spiralele de calcar răsucit, Spre toamnă, singură, s-a oblonit Și-n adăpostul ei s-a strâns, să moară... Un melc cu trupul cenușiu de gelatină Și-a dus o vară-ntreagă prin grădină Viața lui obscură și timidă. Și împotriva cerului ostil Avea căsuța asta translucidă, - Atâta de subțire
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și va fi trimis iarăși la Aiud. Aici, fără tratament medical și ținut într-un regim de exterminare, fără aer, Toma Bontaș va deceda în anul 1952 și va fi aruncat în Râpa Robilor, cimitirul deținuților. Țintuit într-o celulă oblonită cu jaluzele, fără lumină, fără aer, Toma Bontaș s-a stins strop cu strop. Sufletul lui pleacă la cer dintrun corp scheletic, fără geamăt și fără blesteme. Așa au murit mii de legionari în crunta temniță Aiud pentru credința lor
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]