218 matches
-
Beaud, cade în această capcană de a confunda capitalismul cu acumularea. ,,Capitalismul nu este nici o persoană, nici o instituție. El nu are o dorință proprie și nici vreo preferință. El este o logică aplicată printr-un mod de producție: logica oarbă, obstinată a acumulării". Istoria capitalismului de la 1500 - până în 2000, Editura Cartier, București, 2001, p. 151. 183 Apărută la Editura Paralela 45, Pitești, 2011. 184 Lucrare colectivă editată de W. van Gool și J. Bruggink, Elsevier Science Publishers, Amsterdam, 1985. 185 Solomon
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
a Întrupării gândului În cuvinte e recurentă, de unde ispita esotericului În discursul critic practicat de Horea. Dacă mai este Încă un discurs critic și nu s-a topit deja În extazele poetice ale textului-mamă. Un fir al Ariadnei ne conduce obstinat mai departe de cuvinte, dar prin cuvinte totuși, anume la Întrebarea dacă literatura „gândește”, și dacă da, la ce oare. În acest sens, postmodernul Horea Poenar ne descrie „pliurile” Întrupării. Dar am să mă feresc să-l citez prea adesea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
dezvălui, alte aspecte, uneori paradoxale, după opinia mea, în alte contexte istorice și mentale. De pildă, mi se pare relevant și interesant de constatat faptul că în curentul literar romantic se promovează o literatură narativă care acutizează opoziția angelic-demonic, cultivând obstinat idealul feminin angelic (și Eminescu este un exemplu), spre deosebire de protofeminiștii Prerenașterii (judecați în teza de față, ca și îndeobște, prin prisma de validare a naratologiei unui viitor realism, inclusiv a prefigurării adoptării de către scriitori a unei optici „poietice”). Din perspectiva
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Morny admite cu ușurință că ar putea fi autoarea morții lui Vannier. The High Window propune, între alte modificări ale modelului instituit în The Big Sleep, schimbarea radicală de imagine a lui Marlowe. Detectivul nu mai este justițiarul care încearcă, obstinat, să afle adevărul. Acum, prizonier al sistemului, el îmbrățișează, submisiv, realitatea așa cum i se înfățișează ea. În The Big Sleep, Marlowe lăsa impresia că-și alege clienții și metodele. Aici, lesa e mult mai scurtă și capacitatea de a-și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
l-a acuzat pe Apelles că nu are o argumentație coerentă, părea nepregătit să Înfrunte un oponent mai subtil. Apelles a compus o lucrare În treizeci și opt de cărți, intitulată Silogisme, care Își propunea să combată, printr-un raționalism obstinat, toate născocirile din Vechiul Testament. Respingîndu-l pe Marcion, Apelles nega existența a două principii și insista asupra monarhiei lui Dumnezeu. Revenind la soluția protognosticilor, el atribuia crearea lumii unui Înger numit Domn. Acest Înger nu era Însă Demiurgul lui Marcion. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
respiri în fraze rotunde, dar și extratextual. "Poemul e o concentrare de energie cu ajutorul căreia știu mai multe despre mine însumi, despre lume". Frapantă, la întâia-i apariție editorială, era insistența cu care debutantul își gândea instrumentația verbală; mefient, incisiv, obstinat, îl absorbea asediul îndelungat al cuvântului; îl tenta o poetică personală tranșantă, dinamică, franc opusă locurilor comune. Frontiera dintre cuvinte (titlul plachetei din 1988) devenea obiect de aprige explorări; interesau surprizele textului, disponibilitățile vorbelor din dicționar în sintaxa și mobilismul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
conversa al omului: „În-căpățânarea și înflăcărarea într-o opinie este dovada cea mai sigură a prostiei. Există oare ceva mai sigur, mai disprețuit, mai iritabil, mai contemplativ, mai grav, mai serios decât măgarul?”. 3. Măgarul, exemplu pentru preot în căutarea obstinată a adevărului. Aici atingem pragul paradoxului! Deseori, măgarul a fost și este considerat, în mod universal, și fără a sta la îndoială, imaginea ignoranței, a distanței și a indiferenței fa-ță de adevăr. Dar, este oare adevărat? Giordano Bruno (1548-1600) a
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
joace rolul unificator. Catedralele Saint-Etienne din Sens (1140-1164), Notre-Dame din Noyou (1145-1180), Notre-Dame din Paris (1163-1182) ?i Notre-Dame din Laon (1170-1210) �ntruchipeaz? par?ial acest stil, care poate fi observat ?i �n exterior. �l reg?sim la Paris, �n ritmul obstinat ?i monumental al arcelor butante ?i al culeelor lor, �n complexitatea absidei, �n ordonarea ?i plasticitatea fă?adei occidentale, numit? armonic?, marcat? de centralitatea rozei, portalul triumfal cu trei por?i sculptate simboliz�nd Sf�nta Treime, galeriile �nalte ?i
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
n vertiginoasa-i spiral? metalic? �nalt? de 400 de metri, pentru energia, tragismul ?i spe-ran?a pe care o st�rnesc la vremea aceea revolu?ia bol?e-vic? ?i inspir? constructivismul sovietic, care neag? artă pentru art?. Continuitatea spa?ial? obstinat?, comun? casei Schroder (Utrecht, 1924; vezi pliantul, foto 26) de G. Rietveld (1888-1964) ?i pavilionului german pentru Expozi?ia internă?ional? de la Barcelona (1929) de L. Mies van der Rohe (1886-1969) fac cu at�ț mai clare diferen?ele de
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
a existenței: își face singur loc în chiar calea urgiei, reușind cumva să-și forjeze o incredibilă incisivitate din îngăduința-i extremă la viol. S-ar putea însă la fel de bine spune că se lasă cioplit de fulgere, ca un rest obstinat al mâniei elementare - în parte menajat de ea, în parte tratat cum nu se poate mai fără menajamente. Ființarea lui ca menaj spasmodic al omenescului grijuliu cu lipsa de menajamente a elementelor e cu atât mai remarcabilă cu cât primește
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
își jubilau acum cu salve de artificii verbale ceva ce nu se putea numi izbândă, ci cel mult anexarea unui spațiu al frământului - un pântec cabalin a cărui ostilitate nici măcar nu ieșea o dată pentru totdeauna la vedere, ci se disimula obstinat mereu mai în adâncul lui? Stăpâni pe cele mai chinuitoare incertitudini drept parodică pradă de război după o așa-zisă victorie! Bătaia de cap, de care nomazii scăpaseră cu o formulă mult prea vagă pentru a fi realmente de ajutor
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
lor cu sine. Musafirul infernal își rotea primprejur ochii lui numai cearcăne cu o căutătură ce trăgea lucrurile afară din aparențe, asemeni unei pompe cu vid, și-ar fi fost în stare să le-întoarcă pe dos cu așteptarea-i obstinată. Fetița se temea că, dacă privirile li s-ar fi întâlnit, ar fi putut fi smulsă din ascunzătoare și dusă departe fără nici o violență, doar printr-o desprindere lăuntrică survenită în ea la contactul vizual cu el. Pentru ea, fantoma
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
neîndurător, îndreptat împotriva unei lumi străine și ostile (“Azi va muri cea din urmă speranță. / Sunt cântecelul auster, morbid, / intonat ca un imn de o paiață / în luminișul nelocuit”). Refugiul în sine este adeseori soluția salvatoare, la care se revine obstinat, cu speranță și cu lehamite (“Ochii obosiți se închid. / Universul e un animal părăsit. Îmi trag pe mine trupul / să nu mi se facă frig”; „M-am înfășurat în mantaua răcoroasă / a pielii. Cum aerul rece din subsoluri urcă / în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286220_a_287549]
-
pe parcursul procesului de creație artistică (în care prima organizează și rafinează datele estetice furnizate de ultimă). Tocmai de aceea exegeții ar putea detecta cu ușurință o combinație paradoxala de explozii spontane de creativitate lirica și o revizuire atentă, uneori chiar obstinata, a eboșelor presupus revelate. În opinia mea, nici rolul imaginației, nici rolul inspirației nu ar trebui privit drept exclusiv sau absolut: cei doi agenți se completează reciproc într-o juxtapunere fenomenologica armonioasă, ce contribuie la generarea, la intensificarea și, în
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
estetice. Căutările tânărului poet abordează succesiv tematici romantice, simboliste, parnasiene și tradiționaliste, într-un adevărat „abecedar” al poeziei, parcurs cu devoțiune și fervoare. Iar cea mai importantă lecție este, fără îndoială, lecția argheziană, pe care N. o exersează cu meticulozitate obstinată, perfect conștient de importanța ei pentru devenirea spirituală a oricărui poet: „În adăpostul stânei păstorul lâncezește / Și tot mai grea în suflet turburarea-i crește; / Gândul îl doare, îl frământă ca un cui / Și-l înglodește piatra pusă căpătâi. / Zile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
și întoarcerea la acesta, ci ca apariția și dispariția a ceea ce este etern. Dacă noi îngăduim ca această structură necesară și incontestabilă să vină la lumină în gândirea și în spunerea noastră, atunci credința nihilistă în devenirea ființărilor, adică voința obstinată de a locui în timp, așadar în afara necesității, și de a separa ființarea de ființa sa, va apărea aceasta este teza severiniană drept forma cea mai profundă de alienare, drept răul cel mai radical și tenace al oricărui păcat originar
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
doua ediție, amplificată cu alte texte din epoca „Algelor” și cu câteva grafopoeme, fiind tipărită postum, în 2003. În manuscris au rămas ciclurile Întuneric și lumină și Poeme. Textele publicate de S.P. în anii 1931-1933 se circumscriu suprarealismului prin ocolirea obstinată a poeticului canonic, prin voința de a șoca (în ele abundă macabrul, bestialul, dezgustătorul), prin discontinuitate (trimițând la logica visului, dar și la „dicteul automat”), prin tonul colocvial-familiar, cu note de umor (negru, uneori) față de „interlocutori” îndeobște gravi, precum moartea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289648_a_290977]
-
un op intitulat Modeste încercări poetice, „originale și traducțiuni” (1873). Sunt aici versificările unui amator, care, propunându-și nici mai mult nici mai puțin decât să elibereze poezia din „sclavia rimei”, scrie adesea în versuri albe. În traduceri se folosește, obstinat, de ortografia italienizantă propusă de Heliade. A tălmăcit din Schiller, dar și din alți autori, de pildă „din liricele” lui Athanasie Christopoulos. Creația cea mai cunoscută a lui R., Vânătorul Carpaților, având ca model poemul lui Schiller Cântecul clopotului, este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289395_a_290724]
-
elogios de Vladimir Streinu și de George Ivașcu, a reținut atenția e pentru că versurile consonau cu tendințele timpului: „ne consideram niște novatori” („Un singur fel de ocupație în starea civilă: inovatori”). Și totuși, poezia lui P., ce fixează în notații obstinate febra mecanică a unui veac încins „cu arc voltaic”, pulsând în „ritmul tacheților”, în „angrenajul pistoanelor” și „violența reoforilor” aprinși, nu face elogiul progresului, al tehnicii. Dimpotrivă, viziunea sa e cea a copleșirii și uniformizării umanului prin impersonalitatea trufașă, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]
-
peisajul jurnalismului din epocă. Alături de multe lucruri inacceptabile ori condamnabile, alături de cusururi, unele decurgând fie din contextul momentului, fie imputabile echipei redacționale, cum ar fi cultul lui Nicolae Ceaușescu ca instrument de „protecție” tactică ori creditul exagerat acordat, din „revoluționarism” obstinat, unor inițiative paraștiințifice de medicină alternativă, tracologie etc., se poate vorbi despre un bilanț mai degrabă pozitiv, oricare ar fi grila prin care ar fi examinată activitatea revistei. Printre realizări - pentru un periodic cu profil social-politic și doar în al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287013_a_288342]
-
dispensabil. Când este sustrasă presiunilor tehnoștiinței, matematicii îi rămâne, ca argument în favoarea creativității, injoncțiunea pasiunii ludice, jocul. Perspectivismul epistemologictc "Perspectivismul epistemologic" Confirmat de Galilei, Newton și Laplace, modelul iluminist de raționalitate este mecanicist, linear și progresist, fapt care a alimentat obstinata credință a modernilor în succesul proiectelor societății seculare. Fizica secolului XX a evidențiat însă limitele interne ale idealului obiectivității, care îl mai fascina pe Wilhelm Dilthey. Răsturnarea modelului clasic de raționalitate a fost atât de radicală, încât un monah cultivat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Social Theory. Beyond Secular Reason)1. Comandat încă din anul 1985 de către prestigioasa editură Basil Blackwell unui promițător asistent la Universitatea din Lancaster, volumul avea să declanșeze în ultimul deceniu o avalanșă de comentarii care - de la encomiul premeditat la critica obstinată - subliniază cel puțin importanța și chiar necesitatea unui contact direct cu tezele autorului 2. Independent de traiectoria asumată ulterior de J. Milbank 1, tezele expuse în Teologie și teorie socială impun o serioasă dezbatere în lumea ortodoxă. Avem în față
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al carierei sale politice. Lucrul acesta nu deranjează neapărat, întrucât îl face să apară ca un om politic decis și fără ezitări. Actualul președinte (care se descurcă bine, pare-se, mai ales în situații de criză) este excesiv voluntarist și obstinat să considere că este singura persoană care înțelege perfect cum stau lucrurile în România. Opinia publică și societatea civilă nu îl prea mai interesează deocamdată - poate doar din când în când. Traian Băsescu nu este perfect și nici nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
1997, 16; Mircea A. Diaconu, Devitalizare și livresc, CL, 1997, 7; Borbély, Xenograme, 148-151; Mircea A. Diaconu, Biblioteca din Nord, CL, 1998, 8; Ioan Moldovan, Din cărțile locului, F, 1999, 11-12; Radu Voinescu, Indivizibilitatea visului, LCF, 2000, 6; Ioan Moldovan, Obstinatele iluzii, F, 2000, 4; Grigurcu, Poezie, II, 513-517; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, III, 233-235; Nicolae Oprea, Timpul lecturii, Cluj-Napoca, 2002, 349-352; Vasile, Poezia, 313-315. A. Tr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290149_a_291478]
-
nota subsecventă, în care A. dezavua pe Despot (Iacob Heraclid): un apostat, uzurpator, de extracție incertă, persecutor, ca „luteran”, al clerului și boierimii indigene. Acumularea de „păcate” e stringentă, punând la încercare răbdarea cronicarului. Partizanatul va fi încă și mai obstinat, „rechizitoriul” virulent, într-un portret - cheia secvenței e apocaliptică - menit a submina imaginea lui Ioan Vodă (cel Cumplit); rival nemijlocit lui Petru Șchiopul și victimă, într-un răsunător scenariu al „vânzării”, în care Ganelon ia chipul Ieremiei Golia, fratele logofătului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285513_a_286842]