469 matches
-
Stăpânirile locurești, deși mai stabile ca alte terenuri agricole, nu erau nici ele permanente din cauza imposibilității tehnice de a menține mulți ani la rând același teren în exploatare agricolă. Odată cu apariția tehnicilor de exploatare perpetuă, stăpânirile locurești se permanentizează, devin ocini. „Un alt factor de apariție a ocinilor a fost creșterea populației, care face mai acută lupta de concurență dintre gospodării și, în special, diferențierea populației în bogați și săraci. Tragerea de garduri, care aveau un simplu sens de unelte tehnice
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
terenuri agricole, nu erau nici ele permanente din cauza imposibilității tehnice de a menține mulți ani la rând același teren în exploatare agricolă. Odată cu apariția tehnicilor de exploatare perpetuă, stăpânirile locurești se permanentizează, devin ocini. „Un alt factor de apariție a ocinilor a fost creșterea populației, care face mai acută lupta de concurență dintre gospodării și, în special, diferențierea populației în bogați și săraci. Tragerea de garduri, care aveau un simplu sens de unelte tehnice la început, menite să împiedice ieșirea vitelor
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
aveau un simplu sens de unelte tehnice la început, menite să împiedice ieșirea vitelor dintr-un anume țarc sau intrarea vitelor în anumite tarlale, capătă un sens juridic: gardul devine semn de proprietate.” (Stahl, 1998, vol. II, p. 171) Apariția ocinilor nu implică nici ea dispariția devălmășiei întrucât, pe lângă faptul că ocina nu era o proprietate privată propriu-zisă, exploatarea agricolă se făcea în continuare pe mai multe categorii de terenuri aflate în devălmășie, nicio gospodărie neputând supraviețui doar prin exploatarea ocinilor
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
împiedice ieșirea vitelor dintr-un anume țarc sau intrarea vitelor în anumite tarlale, capătă un sens juridic: gardul devine semn de proprietate.” (Stahl, 1998, vol. II, p. 171) Apariția ocinilor nu implică nici ea dispariția devălmășiei întrucât, pe lângă faptul că ocina nu era o proprietate privată propriu-zisă, exploatarea agricolă se făcea în continuare pe mai multe categorii de terenuri aflate în devălmășie, nicio gospodărie neputând supraviețui doar prin exploatarea ocinilor (Stahl, 1998, vol. II, p. 171). Pe lângă factorii tehnici și demografici
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
ocinilor nu implică nici ea dispariția devălmășiei întrucât, pe lângă faptul că ocina nu era o proprietate privată propriu-zisă, exploatarea agricolă se făcea în continuare pe mai multe categorii de terenuri aflate în devălmășie, nicio gospodărie neputând supraviețui doar prin exploatarea ocinilor (Stahl, 1998, vol. II, p. 171). Pe lângă factorii tehnici și demografici care au contribuit la apariția ocinilor, obștea avea o serie de reguli explicite cu privire la modalitatea de transformare a stăpânirilor locurești în ocini. Un prim criteriu era legat de statusul
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
propriu-zisă, exploatarea agricolă se făcea în continuare pe mai multe categorii de terenuri aflate în devălmășie, nicio gospodărie neputând supraviețui doar prin exploatarea ocinilor (Stahl, 1998, vol. II, p. 171). Pe lângă factorii tehnici și demografici care au contribuit la apariția ocinilor, obștea avea o serie de reguli explicite cu privire la modalitatea de transformare a stăpânirilor locurești în ocini. Un prim criteriu era legat de statusul pe care respectivul apropriator îl avea în obște. Astfel, în raport cu acest criteriu, justificarea se făcea fie prin
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
nicio gospodărie neputând supraviețui doar prin exploatarea ocinilor (Stahl, 1998, vol. II, p. 171). Pe lângă factorii tehnici și demografici care au contribuit la apariția ocinilor, obștea avea o serie de reguli explicite cu privire la modalitatea de transformare a stăpânirilor locurești în ocini. Un prim criteriu era legat de statusul pe care respectivul apropriator îl avea în obște. Astfel, în raport cu acest criteriu, justificarea se făcea fie prin relația lui cu domnia, și anume prin faptul că el avea un rol executoriu al hotărârilor
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
el avea un rol executoriu al hotărârilor statului, fie prin rolul său în rezolvarea anumitor probleme obștești. Un alt criteriu consta în contribuția la plata birului sau a altor cheltuieli ale satului. Dacă la început obțineau dreptul de exploatare în ocină ca un fel de recompensă din partea comunității pentru contribuția în bani, ulterior satul cerea „jertfe bănești” proporționale cu beneficiile rezultate din patrimoniul comun. Această situație denotă lipsa unor reguli de procedură care să stabilească relația dintre diverse situații de decizie
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
deși nu se echivala cu proprietatea privată, era totuși lăsat în administrare/exploatare gospodăriei respective. Celelalte sisteme de resurse erau însă în continuare devălmașe. În aceste cazuri, apărea întrebarea dacă un străin care a obținut dreptul de a avea o ocină capătă aceleași drepturi de folosire a sistemelor de resurse devălmașe ca și un băștinaș. În cazul obținerii indigenatului prin cumpărare, acesta era inițial respins de către obște și în totală contradicție cu „obiceiul pământului”. Din moment ce nicio gospodărie nu era proprietara terenului
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
cazul obținerii indigenatului prin cumpărare, acesta era inițial respins de către obște și în totală contradicție cu „obiceiul pământului”. Din moment ce nicio gospodărie nu era proprietara terenului pe care îl exploata, nu avea cum să îl vândă. Aceste vânzări sunt posibile pe măsură ce ocinile devin ereditare, gospodăria se autonomizează, iar drepturile obșteanului se individualizează (Stahl, 1998, vol. II, pp. 224-234). Procesul de împărțire a averii devălmașe a avut loc în mai multe etape. Într-o primă fază au fost împărțite terenurile destinate agriculturii, pentru ca
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
în anul 1775, Nicolae biv vel paharnic devine coproprietar în satul Breaza. În anul 1798, domnitorul Țării Românești, Constantin Hangerliu (1797-1799) a cumpărat moșia aceasta, anulând cu brutalitate drepturile localnicilor. În anul 1799, moșia Breaza, care mai cuprindea și satele Ocina, Fricoasa și Talea, a fost stăpânită pe rând de serdarul Nicolae Salgiu, de fiul său Constantin Salgiu, de vel vistierul Scarlat Grigore Ghica. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Breaza a trecut printr-o perioadă mai puțin fastă
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
Breaza Circulația principală în oraș se desfăsoară pe Bulevardul Republicii. Acest bulevard peste care se suprapune traseul drumului județean 101A are două benzi de circulație (câte una pentru fiecare sensă. A doua arteră ca importantă din zona centrală este strada Ocinei perpendiculară în mijlocul zonei pe Bulevardul Republicii. Aceasta corespunde traseului drumului judetean 710 între orașele Breaza și Pucioasa și are două benzi de circulație. La acestea se adaugă drumurile comunale, cât și străzile interioare. Intersecțiile în general nu corespund normelor de
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
care erau exploatate terenurile cerea ca acestea, odată ce înceta obiectul stăpânirii locurești, să fie deschise folosului comun devenind pășuni devălmașe. Odată cu evoluția capacităților de exploatare prin care devine posibilă exploatarea pe termen lung a pământurilor, stăpânirile locurești se transformă în ocină (Stahl, 1998, vol. I, p. 171). Ocina reprezintă dreptul de stăpânire ereditară a unei familii și nu un drept de proprietate în sens juridic, ci funcționeză în cadrul economic și juridic al satului devălmaș (Stahl, 1998, vol. I, p. 171). Nevoia
Reguli şi mecanisme de exploatare a sistemelor de resurse comune în satele din Vrancea. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1820]
-
odată ce înceta obiectul stăpânirii locurești, să fie deschise folosului comun devenind pășuni devălmașe. Odată cu evoluția capacităților de exploatare prin care devine posibilă exploatarea pe termen lung a pământurilor, stăpânirile locurești se transformă în ocină (Stahl, 1998, vol. I, p. 171). Ocina reprezintă dreptul de stăpânire ereditară a unei familii și nu un drept de proprietate în sens juridic, ci funcționeză în cadrul economic și juridic al satului devălmaș (Stahl, 1998, vol. I, p. 171). Nevoia de bani pentru plata datoriilor satului schimbă
Reguli şi mecanisme de exploatare a sistemelor de resurse comune în satele din Vrancea. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Şerban Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1820]
-
Așa că mulțumiți-vă cu ce v-am dat de la începuturi și nu vă mai osteniți în van!.. Bine Stăpâne! Dar noi, cei din mândra Țară a Fagilor n-am greșit cu nimic și tot ne-ai pedepsit prin trimiterea peste ocina noastră a tot felul de seminții cu grai străin și care s-au lățit tot pe seama pământurilor noastre din hotară în hotară! Chiar așa-i, prea supușilor! Dar asta nu-i o pedeapsă tocmai mare!.. Că și alții trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
daunele pricinuite de iepuri, motiv pentru care a decis să-l aștepte la poartă... Așa te vreau, măi Gheorghieș-tată! Să-ți aperi cu destoinicie bunurile, casa și familia! Că doar nu ești un venetic de trei parale, ci gospodar la ocina ta din moși-strămoși!.. * * * Zarvă de nedescris la unitatea liceală de învățământ de la târgul Siretelui! Ba chiar scandal în toată regula, că noul director, instalat în funcție cu 15 septembrie curent, s-a hotărât irevocabil să facă ordine în nominalizarea titularilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ales, soldați, cuvântul a dobândit și această accepție, încât în mod paradoxal se putea vorbi și despre soldații, adică muscalii romani (p. 66). Eliberarea ținutului de către armata română în 1918 e uneori numită, în Drumuri basarabene, svoboda. De atunci încolo ocina, adică Basarabia, a devenit liberă, pământ slobod (p. 57) și este condusă de funcționari români, cinovnicii. Sadoveanu a adoptat, astfel, în stilul lui toate aceste expresii tradiționale basarabene. în fine, ca un ultim exemplu, păstrătorul arhivei unei mânăstiri e prezentat
Klaus HeItmann - Mihail Sadoveanu călător prin Basarabia by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/11036_a_12361]
-
în depline drepturi cu fruntea iarăși în lumină ca strămoșii cei tari. Dacă după atâta zbucium, după atâtea jertfe, am răzbit la limanul unde ne aflăm și ne-am înfrățit cei despărțiți și ne-am găsit iarăși în bătrâna noastră ocină moldovenească, apoi soarta a avut asta scris în cărțile sale tainice. Ceea ce a trebuit să se împlinească ca și cuvântul sfânt care spune că ,cei tari se vor smeri și cei umiliți se vor înălța". Această profesiune de credință a
Klaus HeItmann - Mihail Sadoveanu călător prin Basarabia by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/11036_a_12361]
-
în entuziasmul primelor momente; nu se cunoștea nici debitul, nici posibilitățile de captare a bulboacei. Sfatul primit, convingerea că perspective favorabile i-ar întări poziția față de Coroană și de comitet l-au determinat pe Yong să cheme un puțar din Ocina, om cu mare experiență; vorbea puțin și rostea sentințe fără apel. Omul s-a urcat în pădure, la niște șandramale putrezite, a coborît la bolboacă numărînd pașii, apoi, luînd pe dentist de mînă, l-a dus la o hazna părăsită
Krenoterapie by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/10644_a_11969]
-
locuiau în alte sate (Oțelești, Zlătari, Obârșia), după care, la începutul secolului al XVIIIlea, moșia Filipeni ajunge în stăpânirea familiei Rosetti. Nu știm ce s-a întâmplat cu vechile familii răzășești din Filipeni, dacă, după ce și-au vândut sau dăruit ocinile, au rămas în sat sau au plecat în alte sate, în aceeași condiție socială, sau în cea de țărani dependenți. Documentul de la Petru Voievod este important, deoarece precizeaz hotarele moșiei Filipeni: „la stâlpu în mijlocul satului ce se cheamă Filipeni și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
fost un sat răzășesc. Așa, de exemplu în zapisul de vânzare din 15 septembrie 1641 dat de Gravilă Hurdubiu din Hilipeani lui Ion Ciubotarul, fiul lui Tif (probabil Trif), tot din Filipeni, se arată că „mi-am vândut a mea ocină ce s-a alege de partea mea din Hilipeani dintr-un bătrân din partea din gios, din țarină [locul de arătură pentru cereale - n.a.] și din fâneață și din vad de moară și cu vatră de sat și săpături și cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
cu martori dintre boierii cu dregătorii de pe lângă curtea domnească, așa cum este cel prin care Mihăilă din Obârșia Berheciului (astăzi satul Obârșia din comuna Izvoarele Berheciului) care dăruiește la 4 septembrie 1660, pentru binele făcut, lui Pătrașcu logofăt „a mea dreaptă ocină și moșieîce se va alege din Runcu, din pădure ce iaște la ținutul Tecuciului” Un Mihail din Obârșia (Brheciului) dăruiește lui Pătrașcu Logăfăt al III-lea „pentru multe treburi ce i-au făcut la domnie” (funcționau și atunci pilele și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Dumitrașcu Sorăii, toți din Filipeni. Șapte dintre ei semnează actul de vânzare cu degetul. în alt act de vânzare din 17 martie 1665 apare Cârstina Platoneasa (soția lui Platon) și feciorii Sârghie, Maxim și Aftodor, care vând a lor dreaptă ocină și moșie „ce aveau la sat la Hilipeaniîcăci am socotit că altul nu încape făr dumnealui.” Acest dumnealui este logofătul Pătrașcu, care își folosește poziția socială pentru a acapara prin cumpărare sau danie moșia răzeșească. Niciunul dintre cei care au
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Constantin Mavrocordat în 1749, prin care boierul avea dreptul la a zecea parte din produsele gospodăriei țărănești. Pe lângă zeciuială, s-au impus pentru fiecare cap de familie 12 zile de clacă pe an. Obștea Filipeni liberă a ajuns, prin vânzarea ocinilor răzășești, obște dependentă de boierii din familia Rosetti. Cel care și-a vândut ocina putea rămâne în sat, pe aceeași delniță, dar trebuia să dea zeciuială și să facă munca de clacă pe moșia boierului. Vechile familii proprietare din Filipeni
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
produsele gospodăriei țărănești. Pe lângă zeciuială, s-au impus pentru fiecare cap de familie 12 zile de clacă pe an. Obștea Filipeni liberă a ajuns, prin vânzarea ocinilor răzășești, obște dependentă de boierii din familia Rosetti. Cel care și-a vândut ocina putea rămâne în sat, pe aceeași delniță, dar trebuia să dea zeciuială și să facă munca de clacă pe moșia boierului. Vechile familii proprietare din Filipeni s-au pierdut, au plecat în alte răzeșii sau au căutat loc de așezare
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]