469 matches
-
Grozinți a făcut parte încă de la înființare din Ținutul Hotinului a regiunii istorice Basarabia a Principatului Moldovei, numindu-se inițial Grozănița. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1572, când Ion Vodă cel Viteaz (1572-1574) a dăruit unor răzeși ocina situată în hotarul satului Alboteni, luată de la vornicul Petre Albotă, fugit din Moldova în 1572, ca adversar al domnului. Pe aceasta ocină, răzeșii au întemeiat satul Grozinți. . În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, moșia satului s-a
Grozinți, Hotin () [Corola-website/Science/315805_a_317134]
-
atestare documentară a satului datează din anul 1572, când Ion Vodă cel Viteaz (1572-1574) a dăruit unor răzeși ocina situată în hotarul satului Alboteni, luată de la vornicul Petre Albotă, fugit din Moldova în 1572, ca adversar al domnului. Pe aceasta ocină, răzeșii au întemeiat satul Grozinți. . În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, moșia satului s-a aflat în proprietatea familiei lui Ion Neculce, cronicarul moldovean. Vistiernicul Neculce, tatăl cronicarului, s-a căsătorit în anul 1670 cu Catrina, fiica
Grozinți, Hotin () [Corola-website/Science/315805_a_317134]
-
Domițian, descoperit în anul 1966, pe Dealul Cimitirului din Costești. Așezarea este atestată documentar inițial în hrisovul emis de cancelaria domnească a voievodului Radu Paisie la 30 iulie 1535, prin care se confirmă lui Șerb și altora proprietatea asupra unor „ocine în Costești”, Șerb „așezând piste ocini pe fiicele sale, Stana și Buna”. Prin secolul XIV, apar câteva mențiuni despre două călătorii ale voievodului Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I Întemeietorul, de la Curtea de Argeș către Dunăre, în decursul cărora s-au
Costești, România () [Corola-website/Science/298657_a_299986]
-
Dealul Cimitirului din Costești. Așezarea este atestată documentar inițial în hrisovul emis de cancelaria domnească a voievodului Radu Paisie la 30 iulie 1535, prin care se confirmă lui Șerb și altora proprietatea asupra unor „ocine în Costești”, Șerb „așezând piste ocini pe fiicele sale, Stana și Buna”. Prin secolul XIV, apar câteva mențiuni despre două călătorii ale voievodului Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I Întemeietorul, de la Curtea de Argeș către Dunăre, în decursul cărora s-au făcut popasuri pentru odihnă și schimbarea
Costești, România () [Corola-website/Science/298657_a_299986]
-
centrală a județului, în Câmpia Boianului, la o distanță de 19 km de municipiul Slatina. Coteana apare pe 8 august în anul 1437 sau 1438, într-un hrisov prin care Vlad Dracul întărește lui Taeîncoș, lui Stan și lui Colțea : " ocina în Coteana pe care s-au înfrățit ". Dacă ne-am întoarce în timp, am susține cu tărie că populația satului Coteana este în proporție de 50% de origine bulgară. Populația a fost odinioară bilingva dar se pare că locuitorii de
Coteana, Olt () [Corola-website/Science/301967_a_303296]
-
se aflau mici lăcușoare și heleșteie, care au determinat și denumirea așezării. Pentru prima dată satul este menționat documentar la 1528, cînd marele voievod Petru Rareș “pentru dreapta și credincioasa slujba către țara” dăruiește armașului Marcu Ciuciuma o parte “de ocina pe valea Căinarului, în ținutul Sorocii, cu trei seliști, ce se mărginește din sus cu moșia Macareuca, din jos cu Bulbocii, pînă în Valea Petrii, dinspre răsărit cu Baxanii, iar dinspre apus cu apă Căinarului”. Mențiunile de mai tîrziu sînt
Bulboci, Soroca () [Corola-website/Science/305206_a_306535]
-
părți din moșia satului Bulboci, cu iazuri și cu loc de moară în apă Căinarului. Mai tîrziu satul și moșia Bulboci devin în întregime proprietatea lui Gavril, ajuns deja hatman. La 1679 moșia Bulbocilor aparținea șetrarului Vasile Mîrzac, împreună cu alte ocine de pe rîul Căinar: Petrești, Scăieni, Buciumeni s. a. În anul 1787 este menționată biserică din sat, din nuiele împletite lipite cu lut, acoperită cu stuf. În 1829 sfîntul lăcaș a fost rezidit din piatră. Recensămîntul din 1817 găsește moșia satului în
Bulboci, Soroca () [Corola-website/Science/305206_a_306535]
-
Petru voievod domn al țării Moldovei, precum au venit înaintea noastră și înaintea boierilor noștri ai Moldovei Ana față Șăndrii, nepoata lui Martin și de a ei bună voe, de nimi silită, nici asuprita și au vîndut a sa dreapta ocina și uric a moșului ei Martin și din ispisoc ci l-a avut el dela cei mai dinainte de noi, Ilieș și Ștefan voievod, o bucată di pământ din hotarul satului ei din Tutovinești... Iar hotarul acestei bucăți di loc de
Tătărești, Strășeni () [Corola-website/Science/305881_a_307210]
-
Ivașco, "„jumătate din satul Vicșineț, și partea fratelui său Petru”" (Manciul). Satul Vicșani reapare în urice abia în 15 martie 1488, când Ștefan cel Mare cumpăra de la Șteful, fiul Annei, fiica lui Coste Tătăraș, cu 200 zloți tătărești, "„a sa ocină și dedină, a bunicului său Ivașco (deci de la fiul lui Giurgiu de la Frătăuți), jumătate din satul Vicșineț, pe Suceavă”", iar de la Andriaș Hancovici, de la fratele său, Ivașco, de la surorile lor, Ana și Tața, cu copiii lor și vara lor Marina
Vicșani, Suceava () [Corola-website/Science/302014_a_303343]
-
fiul lui Giurgiu de la Frătăuți), jumătate din satul Vicșineț, pe Suceavă”", iar de la Andriaș Hancovici, de la fratele său, Ivașco, de la surorile lor, Ana și Tața, cu copiii lor și vara lor Marina, fata Anastasiei și nepoata lui Demeșco "„dreapta lor ocină și dedină, cealaltă jumătate din satul Vicșineți, pe Suceavă”", dăruind întregul sat Vicșani mănăstirii Putna. În 15 martie 1490, printre bisericile din ținutul Sucevei întărite de Ștefan cel Mare mănăstirii Putna, se afla și "„a 2-a biserică, la Vigșani
Vicșani, Suceava () [Corola-website/Science/302014_a_303343]
-
Ștefan Vodă " Toți cine or citi sau or auzi cetind ... Facem știre precum au venit înaintea noastră și înaintea tuturor boiarilor noștri moldovenești, slugă noastră Ivan fiicior Tomii Fulovi de bună voie și nesilit, neîmpresurat, au vândut a sa driapta ocina dintr-al saudrept uric ce-au avut de la (loc gol în document) satul anume Benestii pe pârâul Benestilor și alt sat anume Buciumii (loc gol în document) și o bucată de loc din hotarul Mihnestilor,slugii noastre Radului Patrascan drept
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
a completat mică oaste dată de Vlad Țepeș cu ostași din Țară de Jos, și în primul rând din ținutul Trotusului, unde-și avea moșia părinteasca. Drept recunoștință pentru ajutorul primit, Ștefan cel Mare a înzestrat locuitori din partea locului cu ocine, iar satele întemeiate că : Negoesti, Onești, Racauti, Buciumi ramanind sate libere razesti. În 1476 a izbucnit conflictul cu regele Ungariei, care a pătruns pe valea Oituzului „cu mare oștire și cu mult material de război”. În această hărțuiala continuă a
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
din lemn, construită alături. Prima mențiune documentară privind localitatea Lipovu este datată 4 octombrie 1569 în vremea lui Alexandru Voievod: „Dă domnia mea această poruncă cinstitului și primului sfetnic al domniei mele Dobromir, mare ban al Craiovei, ca să-i fie ocină la Lipovu...”. Evidențierea în același document a unei mânăstiri confirmă popularea acestui ținut cu mult timp înaintea atestării. Documentele cercetate dau informații, în secolele XVI-XVIII, mai mult despre mânăstire decât despre viața locuitorilor din acest cătun. Ascendența activității monahale a
Comuna Lipovu, Dolj () [Corola-website/Science/300405_a_301734]
-
Holercani, într-o zonă împădurita cu un parc enorm, se află un orășel balnear cu vile parlamentare arătoase, plaja și stație de bărci. Satul Holercani este atestat la 26 ianuarie 1466. Dintr-un hrisov domnesc rezultă că Ogorilcu era proprietarul ocinei și al satului. Numele de persoana Ogorilcu ulterior modificat în structura toponimului, prin apropiere de Gorilcu (Horilcu) derivatul în -co>cu de la un hypocoristic antroponimic sau de la o poreclă a apelativului regional horilca (holerca) “țuică, rachiu”, a stat la baza
Holercani, Dubăsari () [Corola-website/Science/305164_a_306493]
-
și înaintea boerilor noștri mari și mici și s-a jeluit și a mărturisit cu megieșii săi că privilegiul pe care l-a avut marele pan Drăgoi și socrul lui pan Romașco, de la bunicul nostru, Alexandru voevod cel Bătrân, pe ocinele lor , satele Drăgoești...și pe Lucăcești și pe Botești, și pe Căcăceni, acel privilegiu a fost în mâinile panului Corui și el le-a stricat și le-a pierdut. Deci noi am socotit cu panii noștri și am miluit pe
Comuna Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/301950_a_303279]
-
Corui și el le-a stricat și le-a pierdut. Deci noi am socotit cu panii noștri și am miluit pe pan Lațco cu osebita noastră milă și i-am dat și i-am întărit în țara noastră, în Moldova, ocina dreaptă a femeii lui, fiica lui pan Romașco , satele mai sus scrise Drăgoiești... și Lucacești și Botești și Căcăceni, să-i fie de la noi uric cu tot venitul lui și copiilor lor și nepoților lor și strănepoților lor și întregului
Comuna Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/301950_a_303279]
-
succesorii târzii ai boierilor Minea și Iepure două moșii aflate acolo. Nu se știe cum au intrat în posesia satului scindat acești succesori. Dar ei erau puternici, respectați și foarte apropiați de scaunele domnești. Erau vestiții Frați Buzești. Ei stăpâneau ocinile dobridorene pe bază de documente voievodale emise de Radu de la Afumați (1522-1523; 1525-1529), Vlad Înecatul (1530-1531), Radu Paisie Călugărul (1535-1545), și Pătrașcu Vodă (1554-1557) și întărite de Mihnea Turcitul la 9 mai 1581. Cele două moșii se mai numeau încă
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
și cu fiii lor, câți le va da Dumnezeu, ca să le fie anume DOBRIDORUL lui Minea și DOBRIDORUL lui Iepure, toate și cu toate hotarele și cu seliștile și din sus și din jos, pentru că ele sunt vechi și drepte ocine și de moștenire...”. Este vorba de o reîntărire a daniei către Frații Buzești pe care aceștia o aveau deja de la Radu de la Afumați (1522-1523; 1525-1529), Vlad Înecatul (1530-1531), Radu Paisie Călugărul (1535-1545), și Pătrașcu Voievod (1554-1557). Buzeștii se asigurau, cu
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
presupune să fi existat, în sec. IV a.H. - I p.H., o cetate dacică, unică în zonă.Cunoaștem și un hrisov, din 17 aprilie 1631, semnat de Leon Tomșa, prin care voievodul întărea lui Nedelco vii în dealul Bobului și ocini în Fundeni (DRH, XXIII, 364-367). Apoi, avem știre despre Sângeru din „memoriile” (1788) generalului Bauer, din „Istoria Daciei” (1815) lui D. Fotino, precum și din Analele parlamentare din 1831, când se specifica apartenența localității plaiului Despre Buzău a fostului județ Saac
Comuna Sângeru, Prahova () [Corola-website/Science/301724_a_303053]
-
și jupâniței lui, Maria, această așezare, fostă a Craioveștilor, în urma unor judecăți. Satul este cu mult mai vechi, el existând în secolul al XV-lea și chiar mai înainte, întrucât același document mai precizează că Fântânele ”este veche și dreapta ocina și de moștenirea lor, agonisită și cumpărată de răposatul Pârvu ban”. Numele comunei Fântânele vine de la numărul mare de izvoare ce țâșneau de la poalele malului ce formează valea Dunării, cunoscute sub numele de fântânițe/fântânele. Mai târziu aceste izvoare, care
Comuna Fântânele, Teleorman () [Corola-website/Science/301801_a_303130]
-
putem afirma că unele sate se pierd adânc în istoria de început a evului mediu. Prima mențiune documentară este sub numele de Mircești și datează din 14 mai 1441, când Vlad Dracul, domnitorul Țarii Românești, întărește Mănăstirii Glavacioc la Neajlov, ocina lui Berilă în Butești, ocina lui Micu al lui Bail, iar în Teleorman, mirceștii ocina pe care a dat-o Radu Banul. Cu trecerea timpului satul este amintit tot mai des. La 23 septembrie 1847, Judecătoria de Vlașca, prin sentința
Drăgănești-Vlașca, Teleorman () [Corola-website/Science/324744_a_326073]
-
se pierd adânc în istoria de început a evului mediu. Prima mențiune documentară este sub numele de Mircești și datează din 14 mai 1441, când Vlad Dracul, domnitorul Țarii Românești, întărește Mănăstirii Glavacioc la Neajlov, ocina lui Berilă în Butești, ocina lui Micu al lui Bail, iar în Teleorman, mirceștii ocina pe care a dat-o Radu Banul. Cu trecerea timpului satul este amintit tot mai des. La 23 septembrie 1847, Judecătoria de Vlașca, prin sentința pentru reglarea moșiei Mircești față de
Drăgănești-Vlașca, Teleorman () [Corola-website/Science/324744_a_326073]
-
Prima mențiune documentară este sub numele de Mircești și datează din 14 mai 1441, când Vlad Dracul, domnitorul Țarii Românești, întărește Mănăstirii Glavacioc la Neajlov, ocina lui Berilă în Butești, ocina lui Micu al lui Bail, iar în Teleorman, mirceștii ocina pe care a dat-o Radu Banul. Cu trecerea timpului satul este amintit tot mai des. La 23 septembrie 1847, Judecătoria de Vlașca, prin sentința pentru reglarea moșiei Mircești față de proprietatea lui Ioan Arion din Călugăru, un sat vecin, precizează
Drăgănești-Vlașca, Teleorman () [Corola-website/Science/324744_a_326073]
-
numi până în 1864 când satul va lua denumirea Comoara. Satul Văceni (Vâlceni sau Vlăceni) a apărut în secolul al XVI-lea, prin hrisovul din 10 decembrie 1536, când Radu Paisie, domnul Țării Românești, întărește Mănăstirii Argeș în Tătărani din Vajiste ocina pe care a ținut-o Gherghina pârcălab, cumpărată de la Coman spătar și de la Cazan. Cazan revendică jumătate din această ocină. În conflictul dintre Cazan și călugării Mănăstirii Argeș domnul numește 12 boieri care să cerceteze cazul, printre aceștia aflându-se
Drăgănești-Vlașca, Teleorman () [Corola-website/Science/324744_a_326073]
-
-lea, prin hrisovul din 10 decembrie 1536, când Radu Paisie, domnul Țării Românești, întărește Mănăstirii Argeș în Tătărani din Vajiste ocina pe care a ținut-o Gherghina pârcălab, cumpărată de la Coman spătar și de la Cazan. Cazan revendică jumătate din această ocină. În conflictul dintre Cazan și călugării Mănăstirii Argeș domnul numește 12 boieri care să cerceteze cazul, printre aceștia aflându-se Oana din Mircești și Dragnea din Vâlceni. Prin urmare se poate afirma că satul a existat înainte de această dată. În
Drăgănești-Vlașca, Teleorman () [Corola-website/Science/324744_a_326073]