45 matches
-
de-a doua se plasează unele forme de neutralizare fonetică, în care diferența dintre două sunete nu mai e relevantă, iar notarea lor relativ convențională a putut chiar varia în timp: ca în cazul lui s și z înainte de o oclusivă (în sbor / zbor, smeu / zmeu, trăsnet / trăznet etc.). Tot convențional (ori în baza criteriilor etimologice sau morfologice), grupurile chi sau che, ghi sau ghe notează, în poziție pre-vocalică, aceeași consoană (ceea ce poate produce în scris oscilații și incertitudini: gheață și
Ortografice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14254_a_15579]
-
persoana I singular. Și din punct de vedere fonetic sînt diferențe între căderea unei vocale (e - în pare că), a unei succesiuni de silabe post-accentuale (-buie, în trebuie să) și minima simplificare consonantică (la întîlnirea în fluxul vorbirii a două oclusive: -d și c- în cred că). Oricum, verbele citate aparțin fondului de bază lexical, sînt modale sau au valori epistemice și pragmatice clare și se construiesc (cu excepția lui a lăsa, urmat în structura dată de o circumstanțială) cu o completivă
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
Dificultatea stă în general în a rosti grupuri fonetice care cer mișcări articulatorii mai complicate și mai ales in repetarea lor la distanță mică, cu cîte o ușoară variație. Jocurile fonetice românești se bazează mai ales pe rostirea alternata a oclusivelor și a vibrantei "r"; nu sînt totuși foarte dificile, nici foarte spectaculoase. În prezent, probele de dicție au un caracter destul de specializat, fiind continuate, de exemplu, în exercițiile actoricești. Ruptura dintre scris și oralitate face ca în educația lingvistică obișnuită
Încurcături de limbă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17832_a_19157]
-
de transpunere grafică sînt fără precedent în literatura noastră (poate cu excepția unor pasaje din proza lui Goma). Confruntate cu culegerile de texte transcrise pentru scopuri lingvistice, notațiile poetice se dovedesc foarte reușite, surprinzînd transformări reale, tipice (precum explozia puternică a oclusivei intervocalice, simplificarea grupurilor consonantice finale, pierderea totală a lui i devocalizat ș.a.): "ioppersonal", "fappa rîu", "bătînccu unghiile", "nus cei în capu lor", "finccă", "numaccă", "crecca ud", "îi simm chiar și mireasma", "egzaccaa tunci", "am statodrumu", "va dat seama". Nu lipsesc
Scriere experimentală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/18180_a_19505]
-
considera că termenul românesc era neutru, înregis-trându-l în forma cabriolet. Cuvântul avea și varianta gabrioletă, pe care Alexandru Graur (Alte etimologii românești, 1975, p. 52) o punea în legătură cu o posibilă pătrundere și prin germană (și deci cu pronunțarea germană a oclusivelor). Sensul „mașină decapotabilă" nu apare, în majoritatea dicționarelor noastre, la termenul cabrioletă. Îl găsim doar în recentul DEXI (Dicționarul explicativ ilustrat, 2007). Varianta cabriolet fusese totuși înregistrată în Marele dicționar de neologisme, cu o definiție destul de restrictivă („caroserie de autovehicul
Cabrioleta by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6124_a_7449]
-
în studiile / lucrările din ultimele decenii, astfel: în etnonimul Pelasg - care a evoluat în contemporanul Valah / Vlah, desemnând: „cei mai vechi și cei mai înțelepți oameni albi ai pământului (Europei)“ - se evidențiază, în petrecerea mileniilor, următoarea lucrare a legilor fonetice: oclusiva explozivă, bilabială, surdă, p-, din Pelasg, cu atestare mai întâi la Carianul Herodot, în Istorii (I, 57, II, 50 / 52, 56, IV, 145, V, 26, VI, 136 / 140, VIII, 44 etc.), în orizontul anului 432 î. H., cunoaște „sonorizarea“ în
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
în Istorii (I, 57, II, 50 / 52, 56, IV, 145, V, 26, VI, 136 / 140, VIII, 44 etc.), în orizontul anului 432 î. H., cunoaște „sonorizarea“ în b-; grupul consonantic -sg-, „pierzând“ constrictiva / fricativa dentală surdă (s), se reduce la oclusiva postpalatală sonoră, -g-, etnonimul înfățișându-se către orizontul anului 551 d. H., în semnificantul Belag, permițând la rostire, în perechea consonantică postpalatală, c / k - g, „surdizarea“ sonorei, Belac, și - la formarea pluralului - palatalizarea: Belagi > Belaghi > Belachi. Prin istoricul dacoromâno-moesiano-got, Iordanes
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
după legile naturii; transcriind aceste legi, ele se păstrează până astăzi, sub numele de belagine...». înainte de orizontul anului 1199, etnonimul Belac deja cunoscuse sincopa lui -e(Blac), ori redeschiderea-i sub influența accentuatei vocale din silaba secundă (Balac), „fricativizarea“ / „labiodentalizarea“ oclusivei inițiale (p/ b> v-) și „fricativizarea“ / „laringalizarea“ dinspre plural a consoanei finale: Vlac > Vlachi > Vlah; în unele documente redactate în latina medievală mai apare și nesincopat, cu -e> -a-: Ioan / Ioniță Asan «ilustri Blacorum / Valachorum regi [...] Blaciae provinciis constituti...»; din
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
mai puțin) epoca „Gheorghe Gheorghiu-Dej”, dar ca maturi, traversând două epoci politice, putem discerne între ceea ce s-a clădit și între ceea ce s-a demolat; între datorie - dăruire - disciplină și între delăsare - dizarmonie - dezinteres. Iată termeni, marcați de sonoritățile unei oclusive, care impun, pentru fiecare caz în parte, anumite reguli. Am fost, deopotrivă, martori activi și făuritori. Fiecare, în parte, câte patru decenii de muncă în folosul obștii, mulțumindu-ne cu minimum minimorum, fără a cârti. Poate de aceea, mulți dintre
Dedic acest eseu în amintirea foştilor noştri profesori şi foştilor noştri colegi, promoţia 1965! [Corola-blog/BlogPost/93331_a_94623]
-
în tehnica sugestiei. Cuvântul are două vocale: [a], care este deschisă, centrală, sugerând ideea de optimism, și [ă], vocală semideschisă, deci neutră, reliefând nuanța de dubiu a cuvântului. Pe lângă aceste vocale, cuvântul mai conține și trei unități consonantice: [p], o oclusivă ce sugerează forța cu care se pronunță începutul cuvântului, tonul înalt care atrage atenția asupra a ceea ce are să se întâmple, apoi [r], consoană lichida, vibrantă, care poartă cititorul spre miezul semnificației, amețindu-l prin sonoritate, iar [k], consoană oclusivă, prin
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
Dea? am făcut. Zău dacă-mi amintesc. Vocea lui - avea o valvă sau un mușchi care o acționa. Am recunoscut acel efort. Când eram de vârsta lui vorbeam și eu la fel, luptându-mă cu ticăloasele de hașuri și cu oclusivele glotale. Chiar și cuvântul glotal îl pronunțam într-o singură silabă cu un fel de înghițitură sau gâlgâială. Spunk încerca să-și stăpânească zburdalnicele finaluri de cuvinte și vocalele lunecoase. Eu vorbesc normal acum. Dar e vorba de zece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
lor teribil și straniu se va fi estompat și el, treptat-treptat, în plasa vulnerabilă a amintirii, putem afirma cu tărie că așa a început totul: Cu o voce subțiratecă, ciudată, surdă, de contra-tenor răgușit, ce a ales să-și exhibe oclusivele glotale, la finalul Horei staccato, înainte de bis, tocmai lângă masa de speluncă tristă, unde trei oameni serioși dovediseră, în luptă dreaptă, între opt și unsprezece halbe de bere trezită, de căciulă. Am onoaaarea! Domnilooor...! Vocea anemică purta, fudulă, o pereche
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nr.3, 1975, 50-52. [46] ORGHIDAN, ION, Studii de metodică a limbii si literaturii române[coordonator: Al.Bojin 1974], Rped, 24, nr.1, 1975, nr.1291. [47] PALMARE, GUY, Metodele pedagogice, București, 1975. [48] PÂSLARU, E., Aspecte metodologice ale predării oclusivelor în română și engleză, Cerc LLS, 1975, 270-274. [49] POPESCU, CONSTANTIN C., Studiul interdisciplinar al limbajului și implicațiile sale pedagogice. în: ȘA, 1975, p. 23-27. [50] POPESCU, ION, Gramatică și noțiuni de fonetică și de vocabular. Manual experimental pentru clasa
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
clinică și după deficitul motor este vorba de o dizartrie pseudobulbară, care comportă diminuarea forței de articulare și o deperdiție nazală care reduce suflul, vocalele închise și unele consoane sunt nazalizate, alte vocale sunt diftongate, fonemele terminale sunt adesea eludate, oclusivele posterioare sunt slab pronunțate, fapt cauzat de aspectul paretic al glotei, siflantele și șuierătoarele sunt slăbite. Ceea ce impresionează este inversarea unor nazale cu oclusive și fricative, inversarea de silabe, egalizarea ritmului și a tonului, toate conducând către o aprozodie vădită
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
și reflexe patologice de automatism oral (supt degetul, având râsul și plânsul spasmodic). Vorbirea este neclară, estompată, trunchiată din cauza tensiunii nervoase și excesive a mușchilor, organelor fono-articulatorii, având dificultăți în pornirea dar și în întreruperea mișcării începute. De aici predominanța oclusivelor și asurdizarea sonorelor precum și tendința de a înlocui vocalele cu consoane, de a substitui fricativele și de a palatiza dentalele. Lipsește muzicalitatea vorbirii, nerespectând elementele prozodice, accentul revenind sistematic pe fiecare silabă enunțată, ceea ce duce la o prozodie monotonă. Aspectul
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
există documente scrise), dar și la armeana. El a observat, de pildă, ca în limbile germanice avem consoana p acolo unde în alte limbi indo-europene, printre care greacă și latină, avem un b. Această lege s-ar putea rezumă astfel: oclusivele surde devin fricative surde: p, ț, k > f, θ, h; oclusivele sonore neaspirate devin oclusive surde: b, d, g > p, ț, k; oclusivele sonore aspirate din indo-europeană devin oclusive neaspirate: bh, dh, gh > b, d, g. De exemplu, sanscr. padas
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
pildă, ca în limbile germanice avem consoana p acolo unde în alte limbi indo-europene, printre care greacă și latină, avem un b. Această lege s-ar putea rezumă astfel: oclusivele surde devin fricative surde: p, ț, k > f, θ, h; oclusivele sonore neaspirate devin oclusive surde: b, d, g > p, ț, k; oclusivele sonore aspirate din indo-europeană devin oclusive neaspirate: bh, dh, gh > b, d, g. De exemplu, sanscr. padas, gr. podos, lat. pedis, got. fotus ("picior"). Lingvistul danez Karl Verner
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
germanice avem consoana p acolo unde în alte limbi indo-europene, printre care greacă și latină, avem un b. Această lege s-ar putea rezumă astfel: oclusivele surde devin fricative surde: p, ț, k > f, θ, h; oclusivele sonore neaspirate devin oclusive surde: b, d, g > p, ț, k; oclusivele sonore aspirate din indo-europeană devin oclusive neaspirate: bh, dh, gh > b, d, g. De exemplu, sanscr. padas, gr. podos, lat. pedis, got. fotus ("picior"). Lingvistul danez Karl Verner completează în 1875 legea
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
limbi indo-europene, printre care greacă și latină, avem un b. Această lege s-ar putea rezumă astfel: oclusivele surde devin fricative surde: p, ț, k > f, θ, h; oclusivele sonore neaspirate devin oclusive surde: b, d, g > p, ț, k; oclusivele sonore aspirate din indo-europeană devin oclusive neaspirate: bh, dh, gh > b, d, g. De exemplu, sanscr. padas, gr. podos, lat. pedis, got. fotus ("picior"). Lingvistul danez Karl Verner completează în 1875 legea lui Grimm observînd că excepțiile se explică prin
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
latină, avem un b. Această lege s-ar putea rezumă astfel: oclusivele surde devin fricative surde: p, ț, k > f, θ, h; oclusivele sonore neaspirate devin oclusive surde: b, d, g > p, ț, k; oclusivele sonore aspirate din indo-europeană devin oclusive neaspirate: bh, dh, gh > b, d, g. De exemplu, sanscr. padas, gr. podos, lat. pedis, got. fotus ("picior"). Lingvistul danez Karl Verner completează în 1875 legea lui Grimm observînd că excepțiile se explică prin dependența de context: oclusivele sonore (p
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
indo-europeană devin oclusive neaspirate: bh, dh, gh > b, d, g. De exemplu, sanscr. padas, gr. podos, lat. pedis, got. fotus ("picior"). Lingvistul danez Karl Verner completează în 1875 legea lui Grimm observînd că excepțiile se explică prin dependența de context: oclusivele sonore (p, ț, k) devin fricative numai în poziție inițială, în rest ele sonorizîndu-se (b, d, g). De exemplu, sanscr. bhrátar-, pitár-; got. broθar, fadar; lat. frater, pater. Dar cel care, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, stabilește
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
verb tranzitiv este tratat la fel că subiectul unui verb intranzitiv. Alte trăsături: rar limbi cu vocale nazale sau distincții tonale care să diferențieze cuvinte (tonul înlocuit prin accent de intensitate în limbile germanice, celtice, romanice); opoziție de sonoritate la oclusive; gen natural; sisteme cazuale; ablaut; topica devenită în majoritatea limbilor mai mult sau mai putin fixă (topica normală: subiect-verb-obiect). Limbile indo-europene s-au diferențiat foarte mult între ele"246. Deși limbile componente au urmat linii de evoluție uneori foarte diferite
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
VIII. Populație care s-a separat timpuriu din grupul indo-european inițial, migrînd spre est alături de populații germanice, italo-celtice, baltice etc. S-au învecinat apoi cu strămoșii anatolienilor și grecilor. Notate cu o scriere proprie de origine indiană (brahmi). Limba fără oclusive sonore și aspirate; asemănări cu hitita, traco-frigiana și armeana. - traco-iliro-frigiene: ilira, traca, dacă, frigiana. Unii lingviști asociază albaneză grupului traco-ilir și armeana grupului traco-frigian. Traco-dacă (după unii și ilira) este considerată un substrat al limbii române (între 80 și 200
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
aceeași limbă a unei serii anterioare rotunjite și a unei serii posterioare nerotunjite); armonia vocalica nu e generală și reprezintă numai o regulă care restrînge ocurenta vocalelor în rădăcina și în sufixele care i se atașează; corelația de sonoritate la oclusive are în general rol secundar; în unele limbi opoziție lenis/fortis; cel putin o serie palatala (cu exceptia finlandezei); în unele limbi consoane geminate în temă sau sufix, dar în general rezultate din aglutinarea morfemelor și legate deci de granițele morfemice
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
zona de nord-est), Nepal, Butan, Birmania (Myanmar), China (regiunile Xizang = Tibet, Yunnan, Sichuan), Laos, Vietnam. Denumirea acestui grup vine de la ramurile cele mai vorbite, ramura birmana avînd aproximativ 32 de milioane de vorbitori, iar cea tibetana aproximativ 8 milioane. Au oclusive aspirate, sînt limbi aglutinante cu topica SOV. Există mai multe grupuri de limbi: bodic (bumthang, tibetana, tsanglo), kiranti (hayu și limbu), lolo-birman (birmana, nosu, hani, lipo), meitei, naxi, neware, bodo, trong, băi, mizo-kuki-chin (mizo, hmar, lotha, angami, naga, tarao). Limbile
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]