241 matches
-
de filosoful englez era greu de finanțat. Dar chiar dacă în viață o asemenea finanțare i-a fost refuzată, predicția autorealizatoare a funcționat și, după moartea autorului, apar primele instituții științifice având drept structură forma inspirată de filosoful englez. Tendința de ocultare a descoperirilor și modul în care oameni de știință încep să se organizeze copie "Casa lui Solomon" din Nova Alantis. Apariția, în 1660, a Societății Regale, după o structură asemănătoare celei din utopia baconiană, este un prim început spre schimbarea
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
natura și mulțumit de rezultatele obținute. El este un anti-Faust. În cazul operei lui Bacon predicția autorealizatoare funcționează perfect. Putem observa cu ușurință cum o formă a imaginarului se modifică pornind de la o predicție sub forma unei utopii. Tendința de ocultare a cunoștințelor științifice există și astăzi: laboratoare în care se petrec experimente despre care noi auzim din întâmplare sau sporadic, laboratoare ce au drept principiu de bază diviziunea cercetărilor. Homo universalis a fost transformat într-un specialist riguros care cercetează
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
nu a reprezentat decât o modalitate de a certifica mesajul real, trebuia să ocupe un loc important în construcția meditațiilor. De aceea majoritatea întâmpinărilor s-au oprit la argumentația privind existența lui Dumnezeu, considerată ca fiind esența meditațiilor. Datorită unei ocultări bine realizate se pierde din vedere problematica reală a meditațiilor. Argumentul ontologic ce pare a fi folosit de Descartes pentru a lămuri problema divinității nu poate fi identificat cu argumentul lui Anselm reluat și de Thomas d'Aquino. Nu putem
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
mediului social. Educația devine o modalitate de a construi o imagine asupra lumii completă. În ciuda acestor transformări, limbajul științific și-a păstrat încă forța, el modificându-se ultimul. Transformarea cu dificultate se datorează atât izolării mediului științific, cât și a ocultării limbajului specific. Astfel, în universul oamenilor de știință, ceea ce ei analizează poartă încă numele de realitate. Rezultatele se numesc descoperiri științifice și imaginea despre lume, teoriile purtând forța realității. Dar, cu toate acestea, își fac loc teorii care consideră știința
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
de nume epifanic, realizând lecturi ale acestui tip de nume pentru Dorina din Șarpele, Emanuel din Podul, Andronic din Șarpele, pentru toponimele din Pe Strada Mântuleasa; omonimia instituită între numele proprii ale străzilor și ale cârciumelor, reprezintă "o modalitate de ocultare a sacrului și de ambiguizare a discursului narativ"15. Toponimul Cernavodă din Podul este citit în limbaj indirect, iar numele "fanic" al lui Adrian din nuvela În curte la Dionis este interpretat ca anagramă și sugerează "sufletul prins în capcana
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Theclei nu se realizează "segmențial", "din punctul a al vieții în punctul b al vieții"; "restaurarea pe care o presupune minunea lui Dumnezeu este una integrală, al cărei capăt este orientat în sus, spre lauda Dumnezeului Care face minunea"272. Ocultarea numelui doctorului de la răsunătorul Martin, amintind de celebrul reformator religios și fondator al protestantismului, la Dugay (" Asta a fost înainte... Azi nu mai sunt nimic. Nu mai am nicio identitate") marchează trecerea de la sacrul de circumstanță la apostazia personajului. Vina
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
am fost făcută pentru asta"526). La fel ca Marina din Pe strada Mântuleasa deține secretul timpului: are mereu aceeași vârstă - cam douăzeci și cinci de ani. Periodic dispare, cu o expresie frecventă a eroilor eliadești "se dă la fund", amintind de ocultarea zeului la curțile cărora toți vor trăi "beatitudinea fără nume". Asemeni lui Dionysos, zeul care se arată dintr-o dată și dispare apoi în chip misterios, cunoscând epifanii și ocultări periodice, Leana dispare din această mito- geografie terestră, ca apoi să
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
expresie frecventă a eroilor eliadești "se dă la fund", amintind de ocultarea zeului la curțile cărora toți vor trăi "beatitudinea fără nume". Asemeni lui Dionysos, zeul care se arată dintr-o dată și dispare apoi în chip misterios, cunoscând epifanii și ocultări periodice, Leana dispare din această mito- geografie terestră, ca apoi să reapară la o cârciumă modestă. ""Dispariție", "ocultare" sunt expresii mitologice ale coborârii în Infern, deci ale "morții"" scrie Eliade în Istoria credințelor...527. Ca urmare, catabasei miticului poet corespund
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
trăi "beatitudinea fără nume". Asemeni lui Dionysos, zeul care se arată dintr-o dată și dispare apoi în chip misterios, cunoscând epifanii și ocultări periodice, Leana dispare din această mito- geografie terestră, ca apoi să reapară la o cârciumă modestă. ""Dispariție", "ocultare" sunt expresii mitologice ale coborârii în Infern, deci ale "morții"" scrie Eliade în Istoria credințelor...527. Ca urmare, catabasei miticului poet corespund disparițiile Leanei în căutarea amnezicului Adrian ale cărui mesaje le preia. Numele pe care îl ia nu înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
vară, dacă n-ar fi atât de discretă, de "împăcată", încât sunt sigur că majoritatea publicului nici nu o remarcă..."589. Hrisanti crede că între aceste două momente întâlnirea cu Adrian s-a produs, ceea ce explică schimbarea Leanei. Epifaniile și ocultările (frecvența expresiei "se dă la fund") Leanei de la Platani sunt observate de Hrisanti: "Aici, la "Platani", am observat asta mai demult, revine întâia oară după treizeci de minute, iar a doua oară, după vreo cincisprezece"590. Lăcrămioara Berechet remarca omonimia
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
vreo cincisprezece"590. Lăcrămioara Berechet remarca omonimia instituită între numele proprii ale străzilor (Popa Soare), cârciumelor (Floarea-Soarelui, Trei ochi sub plapumă, La Platani) din geografia mitică bucureșteană și simbolistica pe care acestea o desemnează, omonimie care devine "o modalitate de ocultare a sacrului și de ambiguizare a discursului narativ"; aceste nume proprii "epifanizează misterul prin sugestia directă a simbolului"591. Numele cântecului, În curte (lexemul conotează ideea de spațiu închis, sensurile cântecului fiind accesibile inițiaților) la Dionis, care dă titlul nuvelei
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ghicirii fetei) este reluată în Pe strada Mântuleasa, unde bătrânul îl "confundă" pe Borza pentru a-l găsi pe cel care și-a uitat numele; uitarea numelui echivalează cu uitarea mesajului (În curte la Dionis). Desemnarea contingentă cu rol în ocultarea sacrului este întâlnită în Domnișoara Christina, prin utilizarea în lanțuri referențiale în care designatorii redați prin substantive cu determinanți nehotărâți sau prin pronume nehotărâte abundă, în La țigănci, prin designatori definiți: țigăncile, baba, vizitiul. Alteori se produc treceri din planul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
dovedească monstruoasă. Fiind de multe ori critic față de asemenea tendințe exagerate, i se poate însă aplica și lui o judecată comparabilă cu cea aplicată de Culianu membrilor individuali ai acestei școli - „scos din context, pare total nevinovat”2. 2.2. Ocultarea unei cezuri istorice. Persia și Iranul pre-islamic în cultura românătc "2.2. Ocultarea unei cezuri istorice. Persia Și Iranul pre‑islamic în cultura română" Fără îndoială, acel glorios destin durabil al lui Zoroastru, al lumii sale închipuite sau foarte uitate
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
poate însă aplica și lui o judecată comparabilă cu cea aplicată de Culianu membrilor individuali ai acestei școli - „scos din context, pare total nevinovat”2. 2.2. Ocultarea unei cezuri istorice. Persia și Iranul pre-islamic în cultura românătc "2.2. Ocultarea unei cezuri istorice. Persia Și Iranul pre‑islamic în cultura română" Fără îndoială, acel glorios destin durabil al lui Zoroastru, al lumii sale închipuite sau foarte uitate, reprezintă un fenomen tipic occidental, ca și întreg arealul evenimentelor (contacte politice, economice
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
fondatoare de disciplină. Lumea bizantină moștenește o istoriografie contemporană ființării și disoluției ultimului imperiu iranian pre-islamic, ale cărui instituții religioase și politice le înregistrează cu destulă acuratețe, dar și fără consecințe ale intermedierii acestui spațiu asiatic către o cultură creștină. Ocultarea treptată a lumii religioase de dinainte de cucerirea arabă de către bizantini este și consecința absenței unei necesități interne sau, după vorba unui personaj literar, se datorează faptului că „noi, ortodocșii, nu avem misionari”. Vizitând această istoriografie bizantină, Șincai poate înșirui numele
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
făcut romanilor”, Hosroe se succed sub invariabil statica paradigmă de crai sau împărat al „persilor”. Dacă Traian e „urzitorul, întemeietorul și-i de-a zice tatăl românilor”1, atunci e aproape necesar ca această concepție identitară să se însoțească cu ocultarea structurii interne a cronologiei adversarului, în mod fatidic asiatic. Sporadice, contactele autohtone cu această provincie asiatică, Iranul pre-islamic sau Persia islamică, de la posibile alianțe între Decebal și parți 2 până la demersuri înscrise marginal pe harta europeană a unei precise și
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
foc, apă, duh, rouă, nour, stâncă prin sine, piatră, toate cele ce sunt și nimic din cele ce sunt. Anexa VI FEED-BACK ATELIER "MĂȘTILE VIEȚIIȘI ALE MORȚII. MĂȘTILE TRANSCENDENȚEI" prof. DianaRotaru și Pr. Prof. Mircea Hurdea "Vălul negru" sau despre ocultare Ce am crezut despre mască? În fața lui D-zeu omul nu are mască. (Botaș Oana Corina) Este doar o înfățișare pe care o luăm noi, atunci când nu vrem ca cei din jur să cunoască exact ce este în sufletul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
fost percepute ca niște montaje de situații - e cazul prozei În război un pogon cu flori (1972), considerată pseudomicroroman - și s-a vorbit chiar de o „tehnică muzicală” (Eugen Simion). Formula e, întrucâtva, cea a unui behaviorism selectiv, întemeiată pe ocultarea antecedentelor explicative și focalizarea deliberată pe bizarerie. Paradoxal, aceasta e un nou avatar, mai rafinat, al tipicului (al „exponențialului”, după Gabriel Dimisianu), în ultimă analiză recuperabil, între limitele firescului, printr-o explicație subiacentă de o mare finețe sociologică și psihologică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
de violență, dincolo de cea privată și de clan: violența de clasă, raționalizată de marxism și de utopiile aferente; violența între națiunile Europei și violența colonială, globalizantă. Fiecare a conceptualizat un anume tip de antropocentrism deviant de la antropocentrismul dialogic creștin, ca ocultare a libertății după fire a omului. Numele celor trei forme deviante în ideologii au fost: proletcentrism (care a dus la revoluțiile proletare), etnocentrism (generator de războaie devastatoare între marile națiuni europene) și occidentalocentrism cu tendințe spre globalocentrism. Primul centrism a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
este o faptă similară cu decizia învingătorului de a hotărî de unul singur "adevărul" istoriei. Ba, după bănuiala mea, între unidimensionalitatea istoriei dictate de învingător și haosmosul complicat de multiplicitatea povestirilor despre istorie există o stranie complicitate, care constă în ocultarea adevărului, ocultare începută chiar cu ocultarea lui Dumnezeu și a diavolului. Când Vattimo și comilitonii echivalează fundamentul din metafizicile tradiționale cu Dumnezeu, ei comit cea mai mare diversiune din istoria gândirii umane. Asta înseamnă, în primul rând, să provoci echivocul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
faptă similară cu decizia învingătorului de a hotărî de unul singur "adevărul" istoriei. Ba, după bănuiala mea, între unidimensionalitatea istoriei dictate de învingător și haosmosul complicat de multiplicitatea povestirilor despre istorie există o stranie complicitate, care constă în ocultarea adevărului, ocultare începută chiar cu ocultarea lui Dumnezeu și a diavolului. Când Vattimo și comilitonii echivalează fundamentul din metafizicile tradiționale cu Dumnezeu, ei comit cea mai mare diversiune din istoria gândirii umane. Asta înseamnă, în primul rând, să provoci echivocul asupra adevărului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
învingătorului de a hotărî de unul singur "adevărul" istoriei. Ba, după bănuiala mea, între unidimensionalitatea istoriei dictate de învingător și haosmosul complicat de multiplicitatea povestirilor despre istorie există o stranie complicitate, care constă în ocultarea adevărului, ocultare începută chiar cu ocultarea lui Dumnezeu și a diavolului. Când Vattimo și comilitonii echivalează fundamentul din metafizicile tradiționale cu Dumnezeu, ei comit cea mai mare diversiune din istoria gândirii umane. Asta înseamnă, în primul rând, să provoci echivocul asupra adevărului, adică să transferi libertatea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
că Nietzsche este un postmodernist avant la lettre, pe când Eminescu un transmodern avant la lettre. Diferența dintre un postmodernist și un transmodernist e că, deși ambii gândesc postmetafizic, primul are nevoie de ipoteza morții lui Dumnezeu, falsificând cântarul adevărului prin ocultarea adevărului, pe când transmodernul nu are nevoie de sofistica morții lui Dumnezeu, căci e prea realist ca să se complice cu o imposibilitate ontologică. O asemenea trăsnaie nu i-ar fi putut da prin minte lui Kant. Să încercăm a confrunta epigonismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
morții lui Dumnezeu de către Nietzsche. Când postmodernismul modern s-a văzut silit să se confrunte cu sacrul, s-a crezut că e posibilă o nouă religie (New Age) în contra creștinismului iisusiac Treimic. Dar neognosticii nu și-au dat seama că ocultarea dogmei Sfintei Treimi înseamnă menținerea în logica bivalentă a modernității de sorginte chiar neotroțkistă. În asemenea conjunctură, postmodernismul modern este bine ilustrat de transpunerea cinematografică după Kazantzakis realizată de Martin Scorsese, The Last Temptation. Reacția premodernă a venit cu filmul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
învins chiar de el prin marea revelație a eternei reîntoarceri, sintagmă desfigurată de filosofia postmodernistă, fiindcă ea, completă, este eterna reîntoarcere a Identicului. Mesagerul ei va deveni Zarathustra 257. Or, comentatorii contemporani ai lui Nietzsche vorbesc, în realitate, de eterna ocultare a Identicului, ceea ce devine contrariul filosofiei lui Nietzsche. Pentru gânditorul german, nihilismul nu e negarea divinității, cum se crede, ci demascarea faptului că în istorie toate forțele sunt puse de către cei slabi pentru anihilarea celor puternici în ființa lor spirituală
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]