395 matches
-
apropie de patriarhala vîrstă de 96 de ani. Așa a fost posibil să ajungă el însuși un patriarh al artei românești. Acasă La sfîrșit de februarie 2000, într-o duminică, mă aflam în cuibul lui Ion Irimescu, la Fălticeni, în odăițele unde-i este acum sălașul în preajma muzeului ce-i poartă numele. De puțin timp se încheiase ceremonia în care primise Ordinul Steaua României în grad de mare ofițer, eveniment care se petrecea în ziua cînd tocmai împlinise 97 de ani
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
rînduiesc lucrurile ce-i alcătuiesc portretul de artist proteic și original cu un loc marcant în istoria artelor românești. Din vara lui 1999 nu mai vine la Fălticeni în vacanțe, în vizite. S-a statornicit între timp aici, în cîteva odăițe, unde-i este și atelierul, care peste timp vor întregi, ca și în cazul lui Brâncuși, muzeul, făcînd să se înțeleagă mai bine omul, cu obiceiurile lui de viață trecătoare. Din păcate, a venit la Fălticeni singur, pentru că soția lui
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
afla aici, aproape de Peleșul regal (unde era primit cu venerație) ceasurile de tihnă și de imaginare. Începînd cu scara ce duce spre odăile de sus, scară al cărei cuier mai păstrează încă bastonul de drumeție al stăpînului, și terminînd cu odăițele slujnicelor, totul emană în mic aerul irecuperabil al unei țări cîndva binecuvîntate. E, peste tot, o abundență de lucruri grele, scumpe, durabile iată, dar și profuziunea de piese de o finețe orientală/ extrem orientală, marcînd fidel comuniunea fericită a celor
Artistul și boieroaica by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13849_a_15174]
-
cinstea și la caracterul neînduplecat al turcului, plus vorba lui Ștefan cel Mare lăsată moștenire urmașilor săi în cine să se încreadă ei mai mult, și pe care școlarii o învață și azi la lecțiile de istorie. Căsuța avea două odăițe. Văruite și ele în același alb orbitor. în cea din fund, care, iarna, slujea de bucătărioară - vara se gătea într-o anexă alăturată, acoperită tot cu olanele aproape înnegrite de vreme și care probabil la început fuseseră roșii ca în
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]
-
într-o anexă alăturată, acoperită tot cu olanele aproape înnegrite de vreme și care probabil la început fuseseră roșii ca în tablourile pictorilor români aciuați pe aici, ca în sudul Franței, cel mai vestit fiind maestrul Dărăscu - așa dar, în odăița din fund se făcea o scăriță cu cinci trepte de lut, albe și ele, văruite bine cu bidineaua, și care duceau sus la dormitorul la vedere, și despre care se putea spune că dormeai la etaj... Cărăuțeanu știa că obiectele
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]
-
din picioare, trebuind să cadă și ei pe jos, la mijloc; dar cum nu mai e loc, sunt împinși spre chepeng și de acolo rostogoliți pe scara beciului peste viermuiala celorlalți, doborâții subterani... În acest timp, alături, într-o mică odăiță, patronul, bătrânul, asistat de nepotul său, încearcă să joace și el sârba, ca ăilalți, dar, de neputință, în patru labe, cu un rest de vigoare, retrezită de vigoarea demonică a celorlalți. Cei de jos, care, la urmă, nunta încheindu-se
Protocolul morții și beciul răcoros by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12182_a_13507]
-
din precedentul: fascinația mării, arșița Bucureștiului, interesul pentru antichitate, discul lui Newton și adevărurile, reabilitarea Evului mediu, căutarea secretului secretelor prin anticariate, atracția pentru personaje precum Galilei și Don Quijote, moliile omniprezente, "zidul", gardul-Rubicon, copilăria din Lisa, internatul și "unchiul George", odăița din Ferentari... Cartea fiind un autoportret declarat, toate acestea nu puteau lipsi. Repetate, sunt ele redundante? Dau impresia unui "déjŕ lu"? Dimpotriva! Crâmpeiele de amintiri, cioburi din oglinda spartă a memoriei, seamănă cu pietricelele colorate dintr-un caleidoscop: deși aceleași
Drum prin memorie by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12490_a_13815]
-
ai un suflet în casă" - îi spusese, și Gunnar a acceptat. Cu trei luni în urmă, Birgitta, soția lui, murise. Era, într-adevăr, singur. Rudele, câte îi mai rămăseseră - doi veri - trăiau foarte departe, dincolo de Cercul Polar. Imaginează-ți două odăițe la etajul 5 1/2 într-un bloc înconjurat de brazi. Dacă în cămăruțele astea vei înghesui niște canapele și fotolii grele, două dulapuri țărănești, din Dalecarlia, totul împodobit cu perne și pernițe; dacă pe parchet vei așterne o mochetă
Micro-proze by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9361_a_10686]
-
cioburi căci în ele rămăsese ceva din puterea care ne-a mînat spre această insulă pășeam cu grijă privind numai în jos cel mai mic ciob putea să ne asvîrle înapoi în timp să ne despartă pentru totdeauna așa cum în odăița albă în care locuiam o lentilă a ochelarilor mei s-a rostogolit dispărînd fără urmă într-o iarnă a căzut puțină zăpadă pe meterezele cetății somnambulul dormea printre fulgi scaunele de paie de pe terase răsuflau înciudat palmierii scîrțîiau lung doar
O călătorie cu Fernando Pessoa by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/13059_a_14384]
-
în afara panicii examenelor, ochii doar, umpluți de spaimă, rugători, le fac mai accesibile, mai puțin extraterestre. Simți că vor să fie salvate și tu ai putea-o face, punîndu-le un opt sau un nouă și-apoi ducîndu-le-n brațe pînă-n prima odăiță luată cu chirie, atîrnînd o pătură la geam, încuind ușa c-o cheie subțire de alamă, ajutîndu-le febril să se descotorosească de întregul lor harnașament bătut în ținte, orbit deodată, de strălucirea lustruită a șoldurilor. N-am citit jurnalul lui
Ce soare lent e o femeie! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13211_a_14536]
-
babei au tapetul galben. Ar fi curios să-mi notez, să văd ce prefera din spectru Dostoievski. Pentru ce se instalează Mîșkin, care are bani cu nemiluita, cînd vine de la Moscova, într-un hotel de mîna a treia, "în două odăițe întunecoase și sărăcăcios mobilate"?? Are el "gustul" mizeriei? Sau e, pur și simplu, un zgîrcit? Dar știu că dă bani, în dreapta și-n stînga, la toți cei ce-l solicită. Singura ipoteză plauzibilă ar fi că Mîșkin e cu "domiciliu
“Sinucigaș ratat, bășică de fiere spartă pe două picioare” by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13979_a_15304]
-
senzația că sunt nimeni că nu fac nimic golul m-a însoțit ca o decorație primită nu se știe cînd e ușor să privești pe fereastră frunzele care cad din copaci multe din ele nimeresc pe scara care duce la odăița ta de lucru te simți hotarul a mai multe vieți imaginezi din scaunele din pod o sculptură modernă un stîlp printre copacii policlinicii cîndva ai stat pe-aceste scaune și acum te simți ușor ca puștiul cu buzunarele pline de
Zile și Vieți by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/11695_a_13020]
-
tot amîna, în timp ce tînăra sa consoartă își vedea de treabă, voind să absolve facultatea și să devină dăscăliță. Iar Doru numai la asta nu gîndea, în minte ivindu-i-se ideea unei noi nuvele, la care tot trudea greu în odăița lor matrimonială, deranjîndu-se reciproc. Doru a înțeles că s-a pripit cu căsătoria. Și intervine, periculoasă, o Elvira Iatnopol, studentă medicinistă (care frecventa și prelegerile lui Maiorescu), bună prietenă a lui Doru și a familiei (inclusiv a Antoninei). Doru, ușuratec
La răspîntie de veacuri by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17299_a_18624]
-
interpretat în glumă cu dramatism... În al treilea rînd, după mărturisirea ei, eram primul ins care vizită muzeul după vreo trei-patru zile de total dezinteres turistic... Cred că, în ultimul rînd, mai fusese și vraja ce ma cuprinsese pătrunzînd în odăița în care se află pătuțul cu baldachin al Autorului, care dorise această recluziune că pe chilia unui călugăr părăsind cele lumești. La toate acestea, ar mai trebui adăugat și faptul că Arlette, - ceea ce nu făcuse pentru nici un turist, pînă atunci
Arlette by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18107_a_19432]
-
imaginativa decît orice pervers de rutină, ar concepe copularea. Ei bine, tipul începe să mă agaseze cu speculațiile lui într-o materie atît de concretă în raport cu tot ce văzuse el pe vremuri că făceau clienții săi. (Avea, de pildă, o odăița tapetata cu trandafiri roz și cu o gaură, cu o fanta produsă discret în peretele subțire ce dădea într-o încăpere de alături. O fostă cabina de probă a unui magazin de haine de pe Lipscani. Totul, - explică a arăta că
Cabina de probă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17560_a_18885]
-
celebră. "Saché - povestește el - este un castel dărăpănat așezat într-o vale fermecătoare din Turena. Stăpînul, un om de cincizeci și cinci de ani, în copilărie, mă ținea pe genunchi... El are o nevastă acră, habotnică, cocoșată, săracă cu duhul." Odăița de lucru arăta ca celula, chilia unui călugăr. Pătucul, vârât într-o nișă, ca al unui licean la internat... Cât face opera lui Honoré de Balzac? îl întreb pe un finanțist. Acesta tace și mă invită să aștept pînă va
Zeii lari by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16703_a_18028]
-
și că acum trecuse la un mic reportofon ce ne înregistra ciorovăiala... Într-una din zile, după lecția ei oficială de engleză intensivă, cu toată lumea, ne chemase doar pe noi doi, pe mexican și pe mine, poftindu-ne într-o odăiță ce-i slujea de cancelarie. Ea ne lăudase mult timp acolo pentru progresele ce le-am fi făcut la cursul ei; pe urmă, ne invitase din nou în sala de curs, acum golită, cu tabla mare neagră, plină de cuvinte
Lecția de engleză by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16807_a_18132]
-
spre România literară, dai de atelierul-foto al meșterului Ion Cucu. De fapt, este o debara plină de materiale de tot felul, într-o dezordine boemă, de tipi aiuriți, în stare însă să dea dovadă de multă fantezie. Atelierul are două odăițe, dând una într-alta. În prima, cum intri, te privește impunător Marin Preda, de sub pălăria lui grea, pariziană, cu borurile întoarse în sus, care îi plăcea atâta, fotografie în care, în fine, băiatul lui Moromete, țăranul din câmpia română, se
Panorama scriitorilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15968_a_17293]
-
întinsă. Apar blînzi, fără să se ferească, oprindu-se la picioarele noastre și ciugulind iute fărîmiturile de pîine. Sub pat, spunea A., aveau mei pus de el; dar se vede treaba că isprăviseră meiul și ieșiseră să se reaprovizioneze în odăița curată cu geamul veșnic deschis. Erau la etajul doi. Porumbeii, dacă ar fi vrut să zboare afară, nu aveau cum, fiind legați de piciorușele lor roz cu cîte un fir de sfoară despre care pe vremuri se spunea că era
Porumbeii din Gabroveni (fișă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16358_a_17683]
-
jarul de la forjă, într-o doniță din tablă făcută de el și punându-i bătrânei la îndemână cele necesare nașterii pruncului, plecă să-și facă de lucru în atelier, lăsându-le în grija lui Dumnezeu pe cele două femei. În odăiță, soba duduia plină cu lemnele încinse. Lovea Gligor cu furie ciocanul de nicovală, de săreau scântei în tot atelierul, modelându-și cu iscusință potcovița înroșită în cărbunele din vatra forjei, pentru un nou cerc necesar butucului unei roți de căruță
CARTE BIOGRAFICA A RENUMITEI SOLISTE DE MUZICA POPULARA MARIA LOGA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1965 din 18 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380178_a_381507]
-
Și oricine folosește, pe lângă, să spunem, repertoriul obligatoriu de rugăciuni, unul foarte personal, mereu în schimbare în funcție de împrejurările vieții. Există un fel de consfințire biblică a intimității rugăciunii, a simplității și limpezimii ei: Ci tu când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa, și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. Când vă rugați nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o
Tu și eu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/8278_a_9603]
-
Pe mama arătării o cheamă Steluța, ecoul tinereții la o poezie de Alecsandri, iar "eu" îi spune Pelucia, Pelucia de Rahaj, dulce ca un mapiah. Ce va fiind acela mapiah, Dumnezeu știe! Și filele se risipesc, vraiște. Amintiri directe, naive: odăițele bunicilor, cu povești lungi și aluat de baclava, "farfurioara cu floricele albastre și furculița mică și feliile de coilici de casă." Amintiri prelucrate: "În acel an al primului meu scîncet - mama avea 19 ani; tata, 31 - în țară guverna Dimitrie
Ab ovo by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8021_a_9346]
-
dintr-o suflare) Sufleurul fricii. Gazda mea se numea doamna Vernescu și din cînd în cînd mă invita în apartamentul ei plin de mobile de epocă, unde îmi oferea cîte o prăjitură. Cum soarele nu intra însă niciodată în minuscula odăiță de la demisol, am părăsit-o fără milă peste un an pe doamna Vernescu pentru doamna Grubach, care avea și ea, în același labirint de la demisolul blocului, o odăiță de închiriat, dar cu fereastra spre răsărit. În plus, strada pe care
Matei Vișniec:"Convingerea că viața mea va fi dedicată scrisului s-a format încă de pe la 11 sau 12 ani" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9277_a_10602]
-
oferea cîte o prăjitură. Cum soarele nu intra însă niciodată în minuscula odăiță de la demisol, am părăsit-o fără milă peste un an pe doamna Vernescu pentru doamna Grubach, care avea și ea, în același labirint de la demisolul blocului, o odăiță de închiriat, dar cu fereastra spre răsărit. În plus, strada pe care puteam privi acum picioarele trecătorilor se numea "Speranței". Acolo am scris piesa Ușa. Piața Rosetti era un loc animat, unde se putea bea o bere sau o cafea
Matei Vișniec:"Convingerea că viața mea va fi dedicată scrisului s-a format încă de pe la 11 sau 12 ani" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9277_a_10602]
-
muzeul din Tobolsk, căsuța de lemn care adăpostea pianina prințesei Trubețkoi, din cea mai nobilă familie a Rusiei, exilată la Tobolsk. Pianul, subțire, plăpând, fusese cărat prin nămeți, tocmai până-n centrul Siberiei. L-am văzut cu ochii mei, singuratic, în odăiță de lemn, șubred, mâncat de vreme, având aspectul unei fosile imemoriale, sugerând doar ideea, spiritul. Nici nu ți-ar fi trecut prin minte să-l atingi. Abia pe urmă aveam să aflu că Muzeul Trubețkoi era, de fapt, închis, pentru
Prințesa Trubețkoi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9774_a_11099]