52 matches
-
-i vorba. Între timp, Crăciuneasa avusese grijă să pregătească totul, după datini, pentru Nașterea lui Iisus. Drep răsplată, Maria le-a vindecat pe cele trei fiice ale lui Crăciun care erau bolnave, fiecare în felul ei: una era șchioapă, alta oloagă, iar ultima era oarbă. Luându-se cu treaba, Crăciuneasa n-a auzit când a sosit soțul ei și nu i-a ieșit în întâmpinare să-i deschidă poarta, după obicei. Mânios, Crăciun i-a tăiat mâinile. Văzând isprava aceasta, Fecioarei
Agenda2004-52-04-supliment () [Corola-journal/Journalistic/283213_a_284542]
-
devine, în multe cazuri, relație de adîncime. Imaginile prezentului trebuie interpretate. Care prezent? Cel mai elocvent exemplu pare a fi cel din Ion. La începutul romanului există două semne de avertizare: Hristosul de tinichea de la intrarea în sat și Savista, oloaga, cărora scriitorul le acordă o partitură neașteptată. Încheierea romanului e, de asemenea, citabilă: "Satul a rămas înapoi același, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Cîțiva oameni s-au stins, alții le-au luat locul. Peste zvîrcolirile vieții, vremea vine
Ce știm și ce ar mai trebui să știm despre Liviu Rebreanu by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/7737_a_9062]
-
Dacă-l întrebi pe Clovis, Kiril și Roman nici n-au existat. Mă roade o întrebare: cineva cu un picior în ghips poate fi considerat olog? — Mai curând șchiop. De ce? — Ghicitoarea mi-a spus c-o să-mi taie calea o oloagă la drum de seară și... Și aseară, o femeie cu un picior în ghips mi-a tăiat calea. Și... - Lionel ezită îndelung - mi-a mai spus că până la urmă o să ți-o trag. Scuză-mă că te-am tutuit. — Nu
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
în calendar. O bifează. Desface o sticlă de șampanie. Capitolul 6 în care apar oameni care l-au cunoscut pe Lionel, populația din Angers sare în apărarea lui, Sandu Mutălăul devine erou necunoscut, iar prezicerea lui Esmé privind-o pe oloagă se adeverește. Lionel are o revelație. E sâmbătă, 12 mai, ora 8.45. Lionel se trezește cu greu. Vede pe fereastră un soare splendid, să nu-ți mai vină să mori. Avea dreptate săracul Jacques Brel: C’est dur de
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
ud. Liliane termină de tăiat ghipsul. Spre surprinderea lui Lionel, fata n-are nimic la genunchi. O privește interogativ. Ea îi explică: — Trebuia să fac ceva ca să mă bagi în seamă. Acum mai crezi că ghicitoarea a prevăzut c-o oloagă o să-ți taie calea la drum de seară? — Și cum rămâne cu ce urmează să facem acum? Lionel începe s-o dezbrace. Liliane stinge lumina: nu vrea să fie văzută goală de Lionel. Noroc că nu știe nimic de sutele
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
-mă cu curaj pe tocuri, cu o fundă de satin roșu legată de sexul meu. După aceea, nimic n-a mai fost la fel. Capitolul doi O oră mai târziu, când am intrat În camera de proiecție de la Apollo, Else Oloaga tocmai se pregătea să monteze ultimul jurnal de actualități. Toată lumea Îi zice așa, chiar dacă are ambele picioare amputate. Colega mea păru să nu mă considere vrednic nici măcar de un „salut“. De obicei vorbea destul de mult, dar de data asta tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că nu Îmi rămânea de făcut altceva decât să mă fac invizibil, cât mai invizibil. Așa că m-am așezat pe un scaun și am cotrobăit prin buzunare. După câteva Încercări jalnice, am reușit să-mi aprind o țigară. Imediat, Else Oloaga se deplasă spre proiector, cărând filmul serii În poală. Era același film, Refugiu, pe care Îl difuzam Încă o săptămână. Acționă mânerele (care arată ca niște bețe de schi În miniatură) tăcută, Își ridică privirea și urmări raza În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
acasta nu se mai Întoarse niciodată la posesorul său. Mi-am stins țigara și mi-am băgat chibriturile În buzunar. Nu mi s-a explicat de ce, dar știam că lui Otto Îi plăcea să se joace cu focul și Else Oloaga m-a rugat să nu las vreun băț aruncat pe acolo. Dacă ar fi știut ce mi se Întâmplase! Dar nu, colega mea stătea În continuare cu privirea ațintită pe ecran, cu mâinile neobișnuit de late odihnindu-se insensibile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
a demonstrat științific: gândurile umane chiar generează unde și raze. Emisii recepționate prin antene radio. În curând toată lumea citește gândurile. Președintele Hindenburg, Lilian Harvey, Justus Stegemann... Doar chestiune de timp. Chiar dacă se află de ceva timp În țara aceasta, Else Oloaga nu vorbește germana perfect. De obicei Încerc să-mi imaginez că Încercările ei sunt ca un film din care lipsește fiecare al optulea sau al zecelea cadru. Așa Îți pică fisa mai ușor. — Nu scump. Totuși, uneori n-o poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cu capul spre colega mea, care dădu din nou drumul la curent. Cinematograful amuți. O femeie râse, ceea ce Îl determină pe Otto să cânte pe un ton mai strident. Filmul putea să Înceapă. — Ceai cu gheață? Ajunsă lângă chiuvetă, Else Oloaga făcea echilibristică cu paharele și ceștile de porțelan. Cu ceva timp În urmă Stegemann instala frigidere În foaier. (În timp ce colega mea stă cu spatele la mine, mă grăbesc să adaug că Justus Stegemann este proprietarul cinematografului Apollo. Ca tip, este prusacul pur-sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
scoate un cuvânt, am schimbat-o. Filmul tremură câteva secunde, apoi Își găsi ritmul și continuă să depene povestea unui tânăr din Înalta societate, care se Întorcea În Berlin după ce petrecuse nouă ani În Uniunea Sovietică. — Ce făcut Sascha? Else Oloaga se uita la mine liniștită. Ce făcusem? Același lucru pe care-l făcea și filfizonul de pe ecran. Tot posibilul ca să nu-mi pierd mințile, desigur. Și să mă retrag onorabil. Ce altceva? — Întârziat aproape o oră. Ochii ei oblici sclipeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Învârtit și și-a dat duhul În scrumieră. După câteva fumuri Încurajatoare am reușit să mă adun. — Else, am zis și am zărit fumul rotindu-se În lumina proiectorului. (Nimeni n-ar fi Îndrăznit să i se adreseze cu „Else Oloaga“. ) S-a Întâmplat ceva și am nevoie de ajutorul tău. Dar trebuie să-mi promiți că nu mai zici nimănui. Și după ce am reformulat câteva lucruri, i-am povestit În linii mari ce s-a Întâmplat. Capitolul trei Am Închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
tăcere, Anton lăsă paharul din mână, ștergându-și gura de spumă. Mâna Îi tremura și abia atunci mi-am dat seama cât de terminat arăta, cu tenul palid și ochii tulburi. — Adică, cum Îți merge? Cu dragostea? Și serviciul? Elsbieta Oloaga? — Else, am răspuns iritat. Deși colega mea provenea din Polonia, după câteva decenii petrecute În Germania prefera să i te adresezi ca unei localnice. Inspirând adânc, i-am povestit ce am considerat că trebuie să știe. Capitolul patru Când ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
creadă oamenii că te-ai dus după țigări? Și când te-ai Întors, ușa era deschisă și doamna cu degete alunecoase și gura aceea, ah, atât de moale, zăcea moartă pe pat? Nțțț... Anton dădu paharul peste cap. Poate Else Oloaga să Înghită o poveste ca asta. Dar ea nu prea e genul care să vândă iubire, ce zici? Toată lumea te va mirosi că minți, Sascha. Ai face bine să inventezi un alibi care să țină. Crede-mă: știu totul despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Nu-mi dădeam seama dacă se străduia să nu râdă sau dacă Îi era jenă În locul meu. Dar, În loc să spună ceva, aruncă niște priviri Într-o parte, dădu din cap aprobator, fără să scoată vreun cuvânt și urcă cu Else Oloaga, În timp ce eu lăsam ultimii spectatori să intre. M-am uitat la prietenul meu. — După ce am perforat și ultimul bilet și, peste un sfert de oră, am urmat-o În camera de proiecție, Dora a zis că pleacă. Am rămas surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
agitată. Din păcate nu știam de ce, iar acum, tot din păcate, era prea târziu s-o Întreb. Anton se uita la mine nedumerit. I-am explicat că, probabil, poliția fusese deja la apartament. Între prima și a doua rulare Else Oloaga m-a Îndemnat să mă furișez În biroul lui Stegemann și să sun autoritățile. — Mi-a răspuns un ofițer de poliție cu gura plină. I-am zis cu cea mai suavă voce posibilă că se Întâmplase ceva groaznic și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
bicicleta când am descoperit că o ușă era deschisă - probabil pentru oamenii de știință Întârziați, ca să se poată strecura Înăuntru. Între ferestre și jaluzele Stegemann atârnase un afiș: „Sesiune științifică privată!“ Oare ar trebui să am o discuție cu Else Oloaga Înainte să plec? Aveam de gând să-l contactez pe inspectorul Wickert a doua zi. Dacă poliția a contactat-o Între timp, poate n-ar strica să mă asigur că Încă eram de acord cu cronologia preferată a evenimentelor. Rulată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
reușit să vărs cafea fierbinte pe un morman de role de film - din păcate, nu doar pe filmul care figura În programul din seara respectivă, ci și peste câteva bobine, proprietate personală a șefului. Dacă n-ar fi fost Else Oloaga, care și-a asumat vina, sunt convins că m-ar fi dat afară. Cu o rapiditate diabolică, lichidul se prelingea pe fâșiile de celuloid. Chiar dacă am folosit o grămadă de hârtie igienică pe post de sugativă, bobina de deasupra s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
toate grozăviile, le atrag atenția, cu degetul arătător bătând peste Încheietură, că ora de culcare a trecut demult de ora culcării. La care băieții răspund, fluturându-și genele: „Ați vrea voi!“, Încercând să capteze privirea domnilor trecători. Otto și Else Oloaga se Încadrează bine În acest cartier. Locuiesc pe o stradă laterală, la câteva stații de gară, dar, din când În când, aici Întâlnești și bărbați cu fețe Înroșite și gâturi julite de guler. Pășesc Întotdeauna cu viață, nu se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am aprins o țigară și, azvârlind chibritul, i-am explicat că noaptea trecută vizitasem cinematograful Întâmplător. M-am dus doar să-mi recuperez bicicleta. Dar apoi mi-am zis să schimb două vorbe cu ea, și am intrat. — Imposibil. Else Oloaga dădu drumul frânelor. — Știu. Nu erai În camera de proiecție. Mă gândeam că poate ești În sală și m-am dus să te caut. Dar era prea Întuneric și nu te-am găsit nici acolo. În schimb, am aruncat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
asimilat În circulație și, În a treia fază, afluența de hormoni noi stimula glanda pituară, astfel că, odată cu intensificarea circulației sângelui, mușchii mai importanți se Îngroșau și se Întăreau. — Else, mă iei prin surprindere. — Compliment imposibil. De ce Else e numită Oloaga, ce crede Sascha? Stingându-mi țigara, m-am prefăcut că n-am auzit-o. — Sascha crede că Else nu știe? Și mai mult imposibil. Colega mea părea dezamăgită. În ultimul an de război, foc mare. Otto și Else salvat. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
niște ceapă. Mirosul, surprinzător de plăcut, se răspândea În aerul serii, cu o urmă ștearsă de piele prăjită plutind după el. Începea să-mi pară rău că nu i-am acceptat invitația la cină. — Froehlich? Nimic. Întorcându-și scaunul, Else Oloaga mă rugă s-o Împing mai departe. Poate nu-i plăcea mirosul dinspre bucătărie sau voia să ne continuăm discuția Într-un loc mai ferit. Ne-am deplasat Încetișor prin curte. Un roi de muște, planând În văzduh, Își executa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dintr-un binecunoscut documentar despre relația bărbatului cu corpul său fusese filmat la Apollo. Și nici că, odată cu timpul, șeful nostru Își dezvoltase niște preocupări din ce În ce mai rafinate, astfel că zilele acestea a pus locația exclusiv la dispoziția asociației „Fraternitatea“. Else Oloaga nu putea sau nu voia să-mi spună ce făcea de fapt acest club pentru cultivarea trupului. Dar era mai mult ca sigură că acesta avea ceva legături cu un anume Doctor Hauptstein. — Hauptstein? M-am oprit pe urmele făcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care, evident, era responsabil pentru indispoziția fiului ei. Când l-a descris - „subțire ca un pai, cu barbișon, ținută militară“ - am Înlemnit pentru a doua oară curmându-mi pașii sau mai bine zis, curmând Înaintarea căruciorului, În mijlocul primei curți. Else Oloaga tocmai mi l-a descris pe vizitatorul de la biblioteca Fundației. Așadar, fusese chiar Hauptstein cel care a vorbit cu Osram Röser. — Ce voiai de la el? Mi-am zis să abordez problema cu delicatețe. — Nu eu. Otto. Despăgubiri. Ce altceva? Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
toată povestea asta. Și atunci mi-a povestit de filmuleț. Capitolul cincisprezece În seara aceea, rătăcindu-mă În labirintul incomod al Înțelegerii, am adormit târziu. Agitat cum sunt, m-am jucat cu firul amenințător pe care mi-l oferise Else Oloaga, Încercând să-mi dau seama dacă acesta era un laț sau un sprijin care să mă scoată de acolo. Dacă era s-o cred, vinerea trecută, În timp ce eu perforam bilete la intrare, Dora se făcuse comodă În camera de proiecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]